Antrenare raspundere patrimoniala a administratorului, conform art. 138 lit. a si d din Legea nr. 85/2006. Obligatia administrarii dovezilor conform art. 1169 Cod civil de întrunire a conditiilor art. 998 – 999 Cod civil. FalimentProbe, dovezi


In conceptia Legii nr. 85/2006, procedura insolventei nu are un caracter punitiv, ea nu urmareste sa sanctioneze pe debitorul aflat în dificultate care a fost suspus procedurii insolventei.

In mod exceptional, legea reglementeaza o raspundere a membrilor organelor de conducere ale debitorului persoana juridica, când acestia prin faptele lor au cauzat starea de insolventa a debitorului.

Raspunderea membrilor organelor de conducere ale debitorului este o raspundere menita sa asigure repararea prejudiciului cauzat debitorului prin ajungerea lui în stare de insolventa.

Cererea pentru angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere poate fi facuta de administratorul judiciar sau lichidator si numai în mod exceptional de comitetul creditorilor, cu autorizarea judecatorului sindic, cu mentiunea ca poate fi acordata numai în cazul în care administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, în raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a debitoarei.

Natura juridica a raspunderii membrilor organelor de conducere ale debitorului este o raspundere contractuala sau delictuala, în functie de izvorul obligatiei încalcate, daca au comis vreuna din faptele ilicite enumerate limitativ de lege în continutul art. 138 lit. a – g.

Este de retinut ca nicio fapta grava care nu se încadreaza în cele prevazute de art. 138 nu poate angaja raspunderea persoanelor prevazute în acest text de lege.

Raspunderea membrilor organelor de conducere, în raport cu prevederile legale invocate, este în general o raspundere delictuala si pentru a carui angajare reclamanta (administratorul judiciar/lichidatorul sau comitetul creditorilor în conditiile legii) în conformitate cu art. 1169 Cod civil, are obligatia sa dovedeasca întrunirea conditiilor reglementate de art. 998 – art. 999 Cod civil, respectiv existenta faptelor prevazute de art. 137 lit. a) si lit. d) din Legea nr. 85/2006; existenta vinovatiei pârârtului; a prejudiciului suferit, precum si a legaturii de cauzalitate între fapta si prejudiciu.

Prin cererea formulata la data de 18.04.2006, creditoarea D.G.F.P. Constanta a solicitat antrenarea raspunderii fostului administrator al SC R.L. SRL, pârâtul C.S. (fost I.S.), în temeiul art.137 lit. a si d din Legea nr.64/1995 republicata.

În motivarea cererii, creditoarea reclamanta a aratat ca fostul administrator a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu, prin comportamentul sau a împiedicat activitatea lichidatorului judiciar de a stabili existenta eventualului patrimoniu al societati astfel încât au fost încalcate prevederile Legii nr. 82/1991 republicata.

Prin sentinta civila nr.2527/com/08.05.2006 a Tribunalului Constanta a fost respinsa cererea pe motiv ca reclamanta nu a aratat care au fost bunurile utilizate de pârât si nu a fost dovedit interesul personal al pârâtului sau al unei alte persoane în folosirea acestora pentru a fi îndeplinite prevederile art.137 lit.a, pe de o parte si, pe de alta parte, nerespectarea de catre pârât a obligatiei de a depune actele contabile la dosarul cauzei nu se subsumeaza în mod automat cauzei de antrenare a raspunderii reglementata de art.137 lit.d cât timp nu se coroboreaza cu alte probe care nu au fost, însa, depuse la dosar.

Împotriva acestei sentinte a formulat recurs creditoarea D.G.F.P. Constanta, pentru ca, prin decizia civila nr.560/com/12.10.2006 a Curtii de Apel Constanta, sa fie admis recursul, dispunându-se casarea sentintei civile nr. 2527/com/08.05.2006, cu consecinta trimiterii cauzei spre solutionare primei instante având în vedere ca propunerea lichidatorului are la baza demersuri efectuate fata de o alta persoana decât cea indicata ca fiind fostul administrator si citata la un alt domiciliu.

Dupa casare, prin sentinta civila nr.5279/COM/2007, judecatorul sindic a respins actiunea ca neîntemeiata retinând ca din fisa societatii rezulta ca asociatul unic si administratorul SC R.L. SRL este I.S., domiciliat în Constanta, str. M., nascut la 25.11.1968 în Comuna Murfatlar. De asemenea, din adresa nr.52132/27.04.2005 a SPITVBL Constanta rezulta ca SC R.L. SRL nu figureaza în evidentele fiscale cu bunuri mobile sau imobile.

În primul raport întocmit de administratorul judiciar si depus la dosar la 23.05.2005 se arata ca în urma notificarii debitoarei la sediul social din Constanta, str. M. si a fostului administrator I.S. la aceeasi adresa, a rezultat ca societatea si-a schimbat sediul de la aceasta adresa de 7 ani.

În raportul privind cauzele si împrejurarile care au condus la starea de insolventa depus la dosar la data de 26.09.2005 se arata ca societatea debitoare, prin administratorul acesteia care a fost citat tot la adresa din Constanta str. M. nr.2, nu a raspuns solicitarilor administratorului judiciar de a depune documentele contabile astfel încât se concluzioneaza ca acesta se sustrage de la plata creditorilor si împiedica activitatea de stabilire a unui eventual patrimoniu al debitoarei.

Faptul ca nu au fost predate documentele contabile, întreaga evidenta contabila cu înregistrarile la zi conform Legii nr. 82/1991 republicata cât si Regulamentului de aplicare a acestei legi aprobat prin HG nr.704/1993, antreneaza în totalitate raspunderea administratorului I.S. care, în temeiul art.1, avea obligatia de a organiza si conduce contabilitatea în conformitate cu dispozitiile legale. Astfel, societatea a intrat în faliment datorita lipsei evidentei contabile care, în urma demersurilor efectuate de administratorului judiciar, nu a fost predata, vinovat de aceasta situatie fiind administratorul I.S. care nu a tinut contabilitatea în conformitate cu Legea nr. 82/1999 Republicata, a ascuns activul persoanei juridice si a dispus continuarea unei activitati care ducea în mod vadit la încetarea de plati.

Din raportul lichidatorului judiciar depus la dosar la data de 30.01.2006 rezulta ca, desi nu s-a aflat domiciliul fostului administrator, se propune atragerea raspunderii acestuia conform art.137 lit.a si d întrucât prin activitatea desfasurata acesta a contribuit la ajungerea societatii în stare de încetare de plati si nu a respectat dispozitiile legale în materia tinerii evidentelor contabile.

Ca urmare a comunicarii de catre creditoare a faptului ca fostul administrator si-a schimbat numele din I.S. în C.S., iar adresa acestuia este Constanta, str. I.U. nr.47, s-au facut demersuri pentru a se verifica daca numitul C.S. este fostul administrator al SC R.L. SRL ce apare sub numele de I.S.

Astfel, din adresa nr.43581/27.09.2007 a S.P.C.L.E.P. Constanta rezulta ca numitul I.S., nascut la 25.11.1968 în orasul Basarabi având domiciliul anterior în Constanta, str. M. nr.2 si-a schimbat numele pe cale administrativa conform deciziei nr.1605/17.12.2004 în C.S.

Creditoarea D.G.F.P. Constanta a aratat ca fostul administrator al societatii se face vinovat de savârsirea faptelor prevazute de art.137 lit.a si d din Legea nr.64/1995 republicata (în prezent acestea sunt mentionate în art.138 lit. a si d din care a abrogat Legea nr.64/1995).

Judecatorul sindic a mai retinut ca, pentru a fi aplicabile dispozitiile art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, trebuie îndeplinite urmatoarele conditii: bunurile sau creditele debitoarei sa fi fost folosite de catre administratorul societatii, aceasta sa fie în folos propriu sau al unei alte persoane si prin aceasta fapta sa se fi produs ajungerea societati în stare de insolventa.

Creditoarea, ca titular al cererii de atragere a raspunderii patrimoniale, avea obligatia de a dovedi îndeplinirea acestor conditii, dar aceasta nu a solicitat încuviintarea niciunei probe invocând în sustinerea cererii sale doar rapoartele administratorului/lichidatorului judiciar. Din aceste rapoarte nu rezulta care au fost bunurile sau creditele societatii folosite în folosul propriu sau al unei alte persoane de catre pârâtul C.S. cu atât mai mult încât din adresa organului fiscal teritorial rezulta ca societatea nu figura în evidentele fiscale cu niciun bun mobil sau imobil. Faptul ca, dupa deschiderea procedurii insolventei administratorul nu a depus documentele contabile prevazute de art.33 din Legea nr.64/1991 republicata nu creeaza nici macar prezumtia ca ar fi existat bunuri ale societati si ca acestea ar fi fost folosite în folos propriu de catre administrator, prezumtie ce ar fi putut fi coroborata cu alte probe.

În ce priveste conditiile art. 138 lit. d (a tinut o fictiva, a facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea), s-a constatat ca lichidatorul judiciar si, ulterior, creditoarea au considerat ca sunt îndeplinite aceste conditii din cauza nedepunerii de catre administratorul societatii a documentelor prevazute de art. 33 la administratorul/lichidatorul judiciar dupa deschiderea procedurii insolventei.

Nedepunerea de catre pârât a documentelor contabile, dupa deschiderea proceduri insolventei, ar prezuma ca administratorul nu a tinut contabilitatea în conformitate cu legea sau ca ar fi facut sa dispuna documentele contabile numai în situatia în care acesta ar fi fost notificat personal si nu ar fi raspuns notificarii. Din rapoartele administratorului/lichidatorului judiciar rezulta, însa ca, desi notificarea s-a întors cu mentiunea destinatar mutat de la adresa de 7 ani”, nu s-a aflat noua adresa pentru a se relua procedura de notificare la adresa corecta astfel încât prezumtia savârsirii faptelor prevazute de art.137 lit.d nu poate fi retinuta de catre judecatorul sindic.

Nefiind dovedita de catre reclamanta creditoare savârsirea faptelor ilicite prevazute de art.138 lit.a si d din Legea nr.85/2006 (fost art.137 lit.a si d din Legea nr.64/1995), instanta de fond a apreciat ca nu se mai impune analizarea celorlalte conditii ale raspunderii delictuale a pârâtului.

Împotriva sentintei mentionate a declarat recurs reclamanta creditoare care a sustinut, în esenta, ca în sarcina pârâtului sunt îndeplinite conditiile raspunderii materiale, respectiv prejudiciul – creanta certa si nerecuperata fiind în suma de 513.786,3 lei, fapta ilicita – refuzul de a raspunde solicitarilor repetate din partea administratorului si lichidatorului judiciar, raportul de cauzalitate între fapta si prejudiciu si vinovatia celui care a creat prejudiciul, respectiv a administratorului pârât.

A mai sustinut recurenta ca cererea sa a fost întemeiata pe raportul prezentat de lichidatorul judiciar care a stabilit faptul ca pârâtul C.S. a încalcat prevederile art.12 si 25 din Legea nr.82/1991 si prevederile art.73 din Legea nr.31/1990, iar practica Curtii de Apel Constanta a statuat ca nedepunerea actelor contabile creeaza prezumtia ca administratorul social nu a tinut contabilitatea în conformitate cu legea.

În drept, recurenta a invocat disp. art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.64/1995, art.299-316 Cod de procedura civila.

Intimatul pârât, legal citat, nu s-a prezentat în instanta si nu a formulat cereri în aparare.

Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constata recursul nefondat.

Astfel, recurenta reclamanta a solicitat antrenarea raspunderii materiale a pârâtului C.S. (fost I.) invocând ca temei legal al actiunii art.137 lit.a si d din Legea nr.64/1995, în prezent art.138 lit.a si d din Legea nr.85/2006.

Potrivit dispozitiilor legale mentionate „La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

(…)

d) au tinut o fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea”;

Retine Curtea ca, în mod corect, judecatorul sindic a apreciat ca în cauza nu a fost dovedita savârsirea faptelor ilicite ce constituie premiza antrenarii raspunderii materiale a pârâtului.

Astfel, în ceea ce priveste fapta de a folosi bunurile sau creditele societatii în folosul propriu sau în cel al altei persoane, reclamanta nu a facut nicio dovada cu privire la existenta unor bunuri sau credite în patrimoniul social si la modul în care acestea ar fi fost folosite. Raportul întocmit de catre lichidator cu privire la cauzele si împrejurarile ajungerii debitoarei în stare de insolventa nu poate fi avut în vedere decât în masura în care este sustinut si prin alte mijloace de proba. Se concluzioneaza ca reclamanta este tinuta sa probeze sustinerea lichidatorului potrivit careia starea de insolventa si, implicit, prejudiciul suferit de catre creditor reprezinta urmarea unor astfel de fapte.

De asemenea, fapta de a nu tine contabilitatea în conformitate cu legea trebuie dovedita. Este adevarat ca nedepunerea documentelor contabile la solicitarea administratorului/lichidatorului judiciar creeaza, în conditiile în care administratorul social refuza nejustificat sa depuna actele, o prezumtie de nelegalitate privind tinerea contabilitatii. Aceasta presupune, însa, ca fostul administrator social sa fie notificat de catre lichidator în legatura cu obligatiile sale. Ori, având în vedere ca toate actele de procedura fata de pârât au fost efectuate de lichidator la o adresa la care acesta nu mai locuia, iar alte demersuri nu au fost întreprinse pentru aflarea noii adrese a pârâtului, în mod corect a apreciat instanta de fond ca prezumtia invocata de reclamanta nu poate fi retinuta.

Într-o atare situatie, sarcina probei revenea reclamantei care, data fiind calitatea sa de organ fiscal, ar fi putut evidentia modul în care pârâtul si-a îndeplinit obligatiile prevazute de Legea nr.82/1991 si Legea nr.31/1990 privind depunerea situatiilor financiare si a bilanturilor contabile.

Pentru considerentele expuse, apreciind ca motivele invocate de recurenta sunt nefondate, Curtea respinge recursul ca atare în baza art.312 alin.1 Cod de procedura civila.