Prin refuzul de predare a actelor şi evidenţelor contabile în cursul procedurii insolvenţei, nu se poate cauza starea de , stare care s-a instalat anterior deschiderii procedurii.
Nepredarea actelor ar putea constitui o prezumţie în sensul constatării neţinerii evidenţei contabile în conformitate cu legea, anterior deschiderii procedurii, prezumţie judecătorească care, însă, ar trebui coroborată cu alte mijloace de probă.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială, Decizia nr. 766 din 20 octombrie 2008
Prin cererea formulată în dosarul nr. 2690/113/2007 al Tribunalului Galați, reclamantul F.V. – Cabinet Individual în Insolvență, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC B.S. SRL Brăila, a solicitat obligarea pârâtului B.R. să suporte din averea personală suma de 51.240 lei, reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei.
în motivarea cererii, a arătat că, prin sentința nr. 396/ 16.10.2007, s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei SC B.S. SRL Brăila.
Prin sentința nr. 19/15.01.2008 s-a deschis procedura falimentului.
întrucât pârâtul nu a predat lichidatorului judiciar nici un document contabil, acesta a fost în imposibilitate de a identifica bunurile din averea debitorului și eventualele creanțe.
S-a arătat că împotriva pârâtului s-a pus în mișcare o acțiune penală, fiind deja trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în dosarul nr. 2690/113/2007 al Judecătoriei Brăila.
Judecătorul sindic, din analiza rapoartelor de activitate întocmite de lichidatorul judiciar, a reținut că pârâtul în calitate de fost administrator al debitoarei a refuzat să predea actele și evidențele contabile ale debitoarei, faptă ce întrunește elementele constitutive prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Ca atare, prin sentința nr. 388/27.05.2008, a admis cererea formulată de SC B.S. SRL prin lichidator judiciar F.V. – Cabinet Individual în Insolvență și a obligat pârâtul să suporte o parte din pasivul neacoperit al debitoarei, în sumă de 50.000 lei.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul B.R., înregistrat sub nr. 2690/113/2007 pe rolul Curții de Apel Galați – Secția comercială, maritimă și fluvială.
Sentința recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei pentru următoarele motive:
Inițial, cererea de antrenare răspundere a foștilor administratori ai debitoarei a fost formulată în contradictoriu cu pârâții C.T. și B.R., iar ulterior, reclamantul și-a restrâns cadrul procesual, solicitând obligarea la plata pasivului rămas neacoperit doar a pârâtului recurent.
O primă critică vizează încălcarea dreptului la apărare al pârâtului, prin nelegala citare a acestuia. Astfel, domiciliul pârâtului se află la următoarea adresă: str. D. nr. 470. Sediul declarat al debitoarei se află la aceeași adresă, însă, inițial, strada a purtat o altă denumire, respectiv str. G-ral Eremia Grigorescu, ceea ce a indus în eroare factorul poștal.
în mod greșit judecătorul sindic s-a raportat, în fundamentarea soluției, la un dosar penal. Astfel, prin decizia penală nr. 106/24.04.2008 a Tribunalului Brăila (care nu este definitivă, recursul fiind în curs de soluționare la Curtea de Apel Galați), recurentul pârât a fost, într-adevăr, obligat la plata sumei de 18.642 lei, reprezentând TVA suplimentar și dobânzi. însă, situația de fapt avută în vedere în cauza de față, nu are nici o legătură cu faptele imputate în dosarul penal (mult anterioare apariției stării de insolvență, în perioada 2006-2007).
Mai mult, toată evidența contabilă, actele și ștampila societății debitoare au fost predate încă din anul 2005, celuilalt administrator și asociat, fapt reținut prin sentința nr. 479/COM/27.09.2007 a Tribunalului Brăila.
Prin urmare, pârâtului recurent nu i se poate imputa fapta de nepredare a documentelor contabile, după cum nu i se poate imputa nici neîntocmirea bilanțurilor contabile aferente perioadei 2005-2007, câtă vreme nu a mai efectuat acte de administrare a societății debitoare.
în drept, a invocat dispozițiile art. 3041C.proc.civ.
Curtea de Apel Galați a admis recursul declarat de pârâtul B.R. și a modificat sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii în antrenare răspundere, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:
în ce privește încălcarea dreptului la apărare al pârâtului recurent, prin nelegala sa citare, a constatat că această critică este nefondată.
Astfel, pe parcursul soluționării cererii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, pârâtul a fost legal citat, prin afișare, în condițiile art. 92 alin. (4) C.proc.civ., la domiciliul indicat chiar și în cererea de recurs (în Brăila, str. D. nr. 470).
Ca atare, cererea a fost soluționată numai după citarea legală a părților, conform art. 85 C.proc.civ. raportat la art. 7 din Legea nr. 85/2006, așa cum a fost interpretat acest text de lege prin Decizia Curții Constituționale nr. 1137/2007.
însă, fapta descrisă prin cererea de chemare în judecată [nepredarea actelor și evidențelor contabile ale societății debitoare lichidatorului, în condițiile art. 35 din raportat la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) din același act normativ] nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere, în condițiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Astfel, potrivit textului de lege sus-arătat, se poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei – persoană juridică, să fie suportată de membrii organelor de conducere, supraveghere sau de control din cadrul societății dacă au ținut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea și dacă, prin astfel de fapte, au cauzat starea de insolvență a societății.
Or, prin refuzul de predare a actelor și evidențelor contabile, în cursul procedurii insolvenței, nu se poate cauza starea de insolvență, stare care s-a instalat anterior deschiderii procedurii.
Nepredarea actelor ar putea constitui o prezumție în sensul constatării neținerii evidenței contabile, anterior deschiderii procedurii, prezumție judecătorească care, însă, ar trebui coroborată cu alte mijloace de probă.
în speță, însă, anterior pronunțării hotărârii recurate, celălalt administrator al societății debitoare, C.T., a predat lichidatorului reclamant o parte din actele și evidențele debitoarei, împreună cu ștampilele, fapt consemnat în procesul-verbal de predare-primire din 6.03.2008 și recunoscut prin raportul de activitate din 11.03.2008.
De asemenea, prin sentința nr. 479/27.09.2007 a Tribunalului Brăila, s-a admis cererea formulată de reclamantul C.T. și s-a dispus excluderea pârâtului B.R. din SC B.S. SRL Brăila. în considerentele hotărârii sus-arătate s-a reținut cu putere de lucru judecat, că pârâtul-recurent a predat celuilalt asociat și administrator, toate evidențele, actele și ștampilele societății, încă din octombrie 2005.
Din cele sus-arătate, judecătorul fondului ar fi trebuit să constate că neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea, nedepunerea bilanțurilor contabile aferente anilor 2005-2006 și nepredarea actelor către lichidator nu poate fi imputată pârâtului B.R. Aceasta întrucât, din coroborarea înscrisurilor administrate în cauză, rezultă cu prisosință că, în fapt, de administrarea societății s-a ocupat, din anul 2005, celălalt administrator și asociat al debitoarei.
Cât privește eventualele fapte de natură penală, sancționate prin hotărârile penale depuse la dosarul de fond, numai în extras, și anume numai dispozitivul, s-au constatat următoarele:
Nici cererea de chemare în judecată și nici sentința recurată nu conțin o minimă descriere a faptelor imputate pârâtului. Așa fiind, nu se poate antrena răspunderea patrimonială a pârâtului, fără a se cunoaște, în concret, în ce a constat fapta, dacă prin această faptă s-a cauzat sau nu starea de insolvență a debitoarei, dacă există legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Față de considerentele ce preced, a constatat că judecătorul fondului, printr-o analiză incompletă a materialului probator administrat în cauză și prin greșita aplicare a normelor legale ce guvernează instituția răspunderii civile a membrilor organelor de conducere (art. 138 din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 998-999 C.civ.) a pronunțat o soluție nelegală, a cărei reformare s-a impus.
Așa fiind, potrivit art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ., s-a admis recursul și s-a modificat sentința recurată în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.
