Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 07.05.2008, scutită de taxă de timbru lichidatorul judiciar R. IPURL l-a chemat în judecată pe pârâtul J.P.F. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 144.540 lei reprezentând parte din pasivul debitoarei S.C. U.C. S.R.L.
În motivare se arată că la data de 13.08.2003 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare între S.C. I. R. S.R.L. ( actuala S.C. U.C. S.R.L. ) şi S.C. F. S.R.L. având ca obiect imobilul situat administrativ în Oradea str. C. nr. 1 înscris în C.F. XXX Oradea. Preţul a fost stabilit la suma de 23.000 lei.
În cuprinsul contractului pârâtul figurează ca şi reprezentant al vânzătoarei, însă la acelaşi moment avea şi calitatea de asociat majoritar al cumpărătoarei. Valoarea de circulaţie a imobilului la acel moment era de 144.540 lei, astfel încât s-a ajuns la deturnarea unei părţi importante din activul societăţii. Fapta pârâtului a determinat ajungerea debitoarei falite în stare de insolvenţă, astfel încât se impune admiterea cererii.
În drept au fost invocate prevederile art. 138 lit. e ) din Legea nr. 85/2006.
În probaţiune a fost solicitată proba prin interogatoriu şi înscrisuri.
Pârâtul, deşi legal citat, nu şi-a formulat apărările.
Reprezentând o formă specială de răspundere civilă delictuală, răspunderea reglementată de art. 138 din poate fi antrenată în măsura în care la ajungerea în stare de insolvenţă a debitorului au contribuit administratorii, directorii, cenzorii şi oricare altă persoană prin una dintre faptele expres şi limitativ prevăzute.
Fiind o excepţie de la dreptul de gaj general al creditorilor reglementat de art. 1781 C.civ., ea are un caracter excepţional putând fi antrenată numai în limitele şi în măsura în care sunt întrunite condiţiile amintite.
Astfel, potrivit art. 138 lit. e ) din Legea nr. 85/2006 antrenarea răspunderii civile delictuale a unei persoane se poate face dacă aceasta a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice sau a mărit în mod fictiv pasivul acesteia. Fapta ilicită prevăzută de lege presupune schimbarea destinaţiei unei părţi din activul persoanei juridice prin scoaterea lui frauduloasă din patrimoniul acesteia. Nu interesează din punctul de vedere al aplicării acestei ipoteze dacă a fost sau nu anulat actul juridic prin care bunul a fost transferat, legea nefăcând nicio distincţie în acest sens.
Prin sent. com. nr. 179/F/2008 pronunţată de Tribunalul Bihor şi rămasă irevocabilă în urma respingerii recursului a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între debitoarea falită în calitate de vânzătoare şi S.C. F. S.R.L. în calitate de cumpărătoare. Obiectul derivat al contractului l-a constituit obiect imobilul situat administrativ în Oradea str. C. nr. 1 înscris în C.F. XXX Oradea nr. top. YYY, instanţa de judecată reţinând că preţul stabilit a fost de 10 ori mai mic decât valoarea de circulaţie a imobilului. Cu toate că s-a urmărit şi restabilirea situaţiei anterioare încheierii contractului prin restituirea imobilului, soluţionarea favorabilă a cererii accesorii nu a fost posibilă ca urmare a încheierii de către cumpărătoare a unui contract de vânzare-cumpărare cu numiţii C.A. şi C.A.
În ziua încheierii contractului amintit- 12 august 2003- pârâtul a devenit asociatul majoritar al S.C. F. S.R.L. prin dobândirea părţilor sociale de la numita R.A.A. Suprapunerea celor două momente coroborată cu faptul că a şi fost schimbat sediul social la adresa unde se află imobilul conduc la concluzia că pârâtul a urmărit scoaterea unui bun important din patrimoniul debitoarei falite şi transferarea lui către societatea controlată de acesta. Soluţia se impune cu atât mai mult cu cât preţul achitat a reprezentat a zecea parte din preţul de circulaţie, astfel încât instanţa consideră că este întrunită ipoteza prevăzută de art. 138 lit. e ) din Legea nr. 85/2006.
Pe de altă parte, examinarea de ansamblu a dispoziţiilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 conduce la concluzia că antrenarea răspunderii presupune întrunirea tuturor condiţiilor generale ale răspunderii pentru fapta proprie prescrise de art. 998-999 C.civ : fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre cele două şi vinovăţia. Întrucât primul element a fost analizat anterior, iar prejudiciul reprezintă pasivul în cuantum de 144.540 lei urmează a fi examinate celelalte două.
Condiţia existenţei legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu rezultă din chiar exprimarea folosită de legiuitor- „ La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar… de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului prin una din următoarele fapte”. Ea nu trebuie înţeleasă ca un raport direct dintre cele două, fiind suficient ca fapta ilicită să se înscrie în ansamblul cauzal care a determinat în final producerea prejudiciului. Admiterea soluţiei contrare ar duce la reţinerea exclusivă a faptei proxime sau a celei adecvate, ceea ce ar fi contrar situaţiei complexe în care se desfăşoară lanţul cauzal.
Aşa fiind, instanţa reţine că prin fapta reţinută în sarcina sa pârâtul a determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă, urmărind diminuarea activului patrimonial al acesteia. În atare condiţii, instanţa consideră că şi ce-a de-a treia condiţie este întrunită.
În ceea ce priveşte vinovăţia, ca element subiectiv al răspunderii civile delictuale, ea constă în atitudinea pe care autorul faptei a avut-o faţă de ea şi de urmăririle ei la momentul la care a comis-o. Procedând la înstrăinarea imobilului către o societate pe care o controla, pârâtul a avut reprezentarea determinării stării de insolvenţă, rezultat pe care l-a şi urmărit. Tocmai de aceea, atitudinea lui îmbracă forma intenţiei directe, fiind de natură să ducă la stablirea răspunderii civile delictuale în sarcina acestuia.
Faţă de toate acestea, instanţa va admite cererea aşa cum a fost formulată.
