Antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului falitei. Calitate procesuală activă


Legiuitorul a conferit calitate procesual activă pentru formularea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a falitei administratorului/lichidatorului judiciar, iar pe cale de excepţie în anumite condiţii comitetului creditorilor; această calitate nu a fost conferită unui creditor al debitoarei care ar dori ca, în mod individual, să formuleze cererea.

Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 226 din 5 iunie 2008

Prin sentința nr. 38/F/17.01.2008, Tribunalul Bihor a admis excepția lipsei calității procesuale active a creditorului D.G.F.P. în promovarea acțiunii, invocată de lichidatorul judiciar și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta D.G.F.P. împotriva pârâtei M.R., ca fiind promovată de o persoană fără legitimare procesuală activă.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere că potrivit art. 138 alin. (1) din privind procedura insolvenței, calitatea procesuală activă în promovarea cererilor de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere ori a altor persoane ce au cauzat starea de insolvență a debitorului aparține administratorului judiciar ori lichidatorului judiciar.

Or, pe parcursul derulării procedurii insolvenței prin raportul ce propune închiderea procedurii, lichidatorul judiciar a arătat că nu sunt incidente în speță elemente de atragere a răspunderii fostului administrator ori a altor persoane.

Potrivit art. 138 alin. (3) din același act normativ, legiuitorul a creat posibilitatea ca, atunci când lichidatorul a omis să analizeze elementele de antrenare ori a omis să formuleze cerere în acest sens, comitetul creditorilor să poată cere autorizarea judecătorului sindic pentru a putea formula o astfel de cerere.

Or, lichidatorul nu a omis să formuleze cerere și nici să se pronunțe cu privire la incidența elementelor prevăzute de art. 138 din lege.

Pe de altă parte, deși s-a susținut contrariul, nu s-a dat nicio autorizare creditorului D.G.F.P. Bihor, de altfel unicul creditor, de a promova această cerere.

împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul sindic a declarat recurs în termen recurenta D.G.F.P. solicitând instanței admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimiterea spre rejudecare.

în dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat instanței că prin hotărârea recurată s-a reținut că nu are calitate procesual activă pentru promovarea cererii în antrenarea răspunderii administratorului debitoarei. A apreciat că hotărârea atacată este vădit nelegală și netemeinică fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. Astfel, în cauză, are calitatea de unic creditor al falitei, iar în prealabil a invocat în susținerea acțiunii prevederile art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic fiind îndreptățit să se pronunțe și asupra autorizării cererii, dar nu s-a pronunțat asupra acestui aspect. A considerat că în cauză condiția prevăzută de lege, respectiv autorizarea comitetului creditorilor nu putea fi îndeplinită faptic, deoarece potrivit prevederilor art. 16 alin. (4) din lege comitetul e format din 3-5 creditori, dar în cauză nu este decât un singur creditor. A apreciat că în calitate de unic creditor era îndreptățită la formularea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a fostului administrator, existând elemente pentru admiterea cererii, scopul legii fiind acela de a se asigura recuperarea creanțelor în cadrul procedurii. în consecință, în mod greșit s-a admis excepția lipsei calității sale procesual active impunându-se casarea sentinței cu trimitere spre o nouă judecare.

Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a reținut că este nefundat, urmând ca în baza prevederilor art. 312 C.proc.civ. să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate.

Conform prevederilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ori supraveghere ai societății falite poate fi formulată de către administratorul/lichidatorul judiciar, legiuitorul conferind legitimitate procesual activă potrivit alin. (3) al aceluiași articol, pe cale de excepție, comitetului creditorilor în cazul în care lichidatorul omite să se pronunțe asupra incidenței prevederilor art. 138 în raport ori dacă omite să formuleze acțiunea.

Din analiza prevederii legale incidente, respectiv art. 138 din Legea nr. 85/2006 rezultă că legiuitorul a conferit calitate procesual activă de a formula acțiunea în răspundere doar administratorilor ori lichidatorilor judiciari și pe cale de excepție în cele două situații comitetului creditorilor, în mod individual nefiind conferită această posibilitate creditorilor înscriși la masa credală.

în speță, recurenta, unic creditor al falitei a promovat acțiunea în răspunderea administratorului fără a avea calitate procesual activă în acest sens, cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic.

în privința motivului de recurs, constând în nepronunțarea judecătorului sindic asupra cererii creditoarei prin prisma art. 138 alin. (3) din lege, s-a reținut că în cauză, în mod corect a reținut și judecătorul sindic, nu s-a formulat în mod expres vreo cerere de antrenare prealabilă introducerii cereri, simpla invocare în cuprinsul enumerării temeiurilor de drept ale cererii de antrenare formulate de creditoare și a alin. (3) al art. 138, neechivalând cu o cerere adresată judecătorului sindic în vederea autorizării introducerii cererii. De altfel, legiuitorul a conferit legitimitate procesual activă comitetului creditorilor prin prisma art. 138 alin. (3) și nu unui creditor anume individual, iar cererea de autorizare este prealabilă formulării cererii efective de antrenare a răspunderii patrimoniale.

De altfel, judecătorul sindic a analizat cauza și prin prisma acestor aspecte, arătând că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, deoarece lichidatorul nu a omis să analizeze incidența faptelor prevăzute de art. 138 din lege în cauză, neexistând omisiunea vizată de legiuitor.

în consecință, s-a reținut că motivele de recurs invocate în cauză sunt nefondate, hotărârea recurată fiind legală și temeinică, motiv pentru care s-a dispus respingerea ca nefondat a recursului.