Antrenarea răspunderii personale a administratorului. Condiţii. Activităţi economice (infracţiuni privind regimul lor)


Curtea de Apel Iaşi a admis recursul formulat de M.R.C. împotriva sentinţei civile nr. 149/COM/5.05.2005 a Tribunalului Iaşi – judecător sindic, pe care o modifică în parte în sensul că înlătură răspunderea personală pârâtului-administrator M.R.C. şi, în consecinţă, respinge cererea A.F.P. a Municipiului Iaşi în contradictoriu cu acesta pentru pasivul S.C. „INTERNAŢIONAL MOLDOCOM” S.R.L. Iaşi.

S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei recurate vizând antrenarea răspunderii personale ale celorlalţi administratori.

Într-adevăr, administratorul care s-a ocupat efectiv de societatea debitoare este D.E., care a stabilit că în legătură cu această activitate a comis fapte penale care au condus la ajungerea societăţii în stare de .

Greşit prima instanţă reţine că aspectele evidenţiate de lichidatorul judiciar în legătură cu derularea activităţii societăţii S.C. „INTERNAŢIONAL MOLDOCOM” S.R.L. echivalează cu faptele prevăzute de art. 137 lit. a, d, e din Legea nr. 64/1995 şi în privinţa recurentului. Neidentificarea evidenţei contabile nu-i poate fi imputată recurentului din moment ce toate actele contabile au fost ridicate de poliţia economică de la sediul societăţii.

Ţinerea registrelor contabile, întocmirea, verificarea şi depunerea bilanţurilor contabile nu-i poate fi imputabilă recurentului M.R. din moment ce pentru toate aceste nereguli a fost condamnat D.E. în sarcina căruia, în penal, s-a stabilit vinovăţia sa cu privire la aceste aspecte.

Sunt irelevante pentru cauză considerentele primei instanţe vizând nedescoperirea faptelor penale ale administratorului numai în măsura în care acesta le-a săvârşit, prin individualizarea vreuneia din aceste fapte, în măsura în care se demonstrează că este imputabilă administratorului şi se dovedeşte raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, poate fi antrenată răspunderea.

Fără fundament, sentinţa instanţei de fond a reţinut că prin încheierea contractului de credit nr. 99027/19.03.1999 nu a existat preocupare pentru absolvirea creditului conform destinaţiei şi restituirea lui.

În legătură cu acesta se impune sublinierea că împrumutul a fost garantat prin constituirea ipotecii asupra imobilului proprietate personală a recurentului, iar în urma faptelor ilicite ale administratorului D.E. recurentul a suportat consecinţele prin scoaterea la vânzare prin licitaţie publică a imobilului ipotecat. Nici vânzarea spaţiului ce a constituit sediul social nu poate fi imputabilă recurentului, cât timp spaţiul s-a vândut în cadrul executării silite şi nu din dorinţa de a expune societatea la consecinţele legale.

Pentru considerentele expuse, s-a admis recursul şi s-a modificat în parte sentinţa recurată, în sensul înlăturării răspunderii personale a pârâtului M.R.-C. şi, în consecinţă, s-a respins cererea creditoarei A.F.P. a Municipiului Iaşi pentru pasivul S.C. „INTERNAŢIONAL MOLDCOM” Iaşi şi s-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

(Decizia comercială nr. 09/16.01.2006)