Prin sentinţa nr.27/CA/2010 a Tribunalului Bihor, a fost respinsă ca nefondată acţiunea precizată formulată de reclamantul M.D., în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR – ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE ORADEA, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin Decizia de impunere nr.63546/24.04.2009, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 63545/24.04.2009, s-au stabilit în sarcina PFA M.D. obligaţii de plată la bugetul de stat în sumă totală de 5.516 lei, din care 1.107 lei impozit pe venit, 4.385 lei majorări de întârziere aferente şi 24 lei penalităţi de întârziere aferente.
Considerând că pârâta, în mod nelegal, nu i-a dedus cheltuiala de 12.400 lei, pe baza facturii emise în decembrie 2004 şi achitată în anul 2005, reclamantul a contestat actele administrativ-fiscale emise pe seama sa, motivând că documentul justificativ pentru înregistrarea în a veniturilor şi cheltuielilor este factura fiscală, şi nu documentul de încasare/plată.
Potrivit disp. art.49 al.4 lit.b din Legea nr.571/2003, în varianta existentă în momentul efectuării operaţiunilor contabile şi a emiterii actelor administrativ-fiscale atacate, cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: …b) să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite.
Instanţa a mai reţinut că suma de 12.400 lei, din factura seria BHVGE nr.833360/23.12.2004, invocată de către reclamant, a fost achitată prin Ordinul de plată nr.8/06.01.2005. Prin urmare, factura a fost emisă şi înregistrată în în anul 2004 şi a fost achitată în anul următor, respectiv 2005, astfel încât s-a apreciat că pârâta, în mod corect, a reţinut că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art.49 al.4 lit.b din Legea nr.571/2003 privind deducerea cheltuielilor aferente veniturilor, neputându-se deduce această cheltuială din venitul anului 2004, suma de 12.400 lei reprezentând o cheltuială care se deduce din venitul anului 2005.
Totodată, instanţa a mai reţinut că susţinerile reclamantului, conform cărora disp.art.49 al.4 lit.b din C.fiscal nu îi sunt aplicabile, sunt neîntemeiate, întrucât textul de lege invocat nu face distincţie între persoanele fizice autorizate cărora le este aplicabilă această regulă, neexcluzându-le pe cele care sunt plătitoare de TVA, textul art.49 al.4 lit.b C.fiscal fiind aplicabil tuturor persoanelor care desfăşoară activităţi independente, care ţin evidenţa contabilă în partidă simplă. Ori, conform disp. pct.1 din Ordinul Ministrului Finanţelor nr.1040/2004, „contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente (cum este şi cazul reclamantului n.n.) sunt obligaţi, potrivit prevederilor art. 49 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, denumită în continuare lege, să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă în partidă simplă”.
De asemenea, a apreciat că nici susţinerile reclamantului, conform cărora, în viziunea pârâtei, orice factură emisă într-un an şi achitată într-un alt an este nedeductibilă fiscal, nu pot fi reţinute ca fiind întemeiate, întrucât pârâta nu a contestat nedeductibilitatea invocată, ci doar faptul că nu poate fi deductibilă din venitul anului 2004, această cheltuială deducându-se din venitul anului în care factura a fost achitată, respectiv în cazul reclamantului anul 2005.
Faţă de aceste considerente şi văzând în drept şi dispoziţiile Codului fiscal, instanţa a respins ca nefondată acţiunea formulată şi a menţinut ca legale şi temeinice actele administrativ-fiscale atacate, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâ
