Obligaţia judecătorului de a stărui pentru stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii şi posibilitatea ordonării administrării de probe, dacă apreciază necesitatea administrării unei probe, nu trebuie exagerată, procesul civil fiind guvernat ca regulă generală de principiul disponibilităţii şi principiul contradictorialităţii, între aceste principii şi principiul rolului activ al judecătorului trebuind păstrat un echilibru.
Potrivit art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, admisibilitatea acţiunii revocatorii speciale este subsumată următoarelor condiţii: actul juridic a cărui anulare se solicită să fie unul fraudulos în sensul de a se urmări fraudarea intereselor creditorilor; actul juridic să aibă ca efect prejudicierea creditorilor; complicitatea terţului dobânditor la fraudă; actul să fi fost încheiat în cei 3 anteriori deschiderii procedurii.
Secţia comercială, Decizia nr. 1319 din 6 decembrie 2010
Prin sentința nr. 79/05.07.2010, Tribunalul Olt a admis acțiunea formulată de lichidator, în al doilea ciclu procesual, ca urmare a casării cu trimitere pentru rejudecare, și a dispus anularea facturii fiscale seria OTVEH nr. 2810483/30.08.2005 privind vânzarea terenului de 3.079 mp din care 240,35 mp ocupat de clădiri și a facturii fiscale OTVEH nr. 2810570/16.11.2005 privind vânzarea terenului în suprafață de 2.663,71 mp din care 714,97 mp construcții: stație distribuție produse petroliere, moara, locuința, spălătoria situate în Bălcești, județul Vâlcea. A obligat pe parata cumpărător să restituie bunurile menționate, către debitoare.
împotriva sentinței a formulat recurs pârâta cumpărător criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Recursul este nefondat.
Criticile vizând lipsa de rol activ al instanței și revenirea asupra probei cu expertiză tehnică, precum și cele ce privesc starea actuală a imobilelor în sensul că pe terenuri au fost edificate alte construcții, nu sunt întemeiate.
în materia insolvenței, care este o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, judecătorul-sindic are în principal atribuții jurisdicționale, limitate la controlul judecătoresc, astfel cum sunt precizate în mod expres, în teza finală a alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 85/2006.
După ce a consemnat poziția expertului tehnic care a arătat că s-a deplasat în Bălcești în vederea identificării imobilelor și a fost amenințat și agresat fizic de fostul administrator social al debitoarei A.A., precum și poziția expertului care a precizat că A.A. a refuzat să-i pună la dispoziție documentele solicitate, judecătorul-sindic, a revenit asupra probei cu expertiză încuviințate, prin încheierea din 12.10.2009.
Potrivit art. 129 alin. (5) C.proc.civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.
Obligația judecătorului de a stărui pentru stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii și posibilitatea ordonării administrării de probe, dacă apreciază necesitatea administrării unei probe, nu trebuie exagerată, procesul civil fiind guvernat ca regulă generală de principiul disponibilității și principiul contradictorialității ce sunt exercitate de părți, între aceste principii și principiul rolului activ al judecătorului trebuind păstrat echilibru.
Or, în speță, probele cu expertiză au fost solicitate de pârâta cumpărător al cărei asociat și administrator a refuzat orice colaborare cu experții pentru efectuarea expertizelor.
Judecătorul-sindic, atunci când a revenit, a avut în vedere poziția ulterioară a părții care a solicitat proba.
De altfel, acțiunea lichidatorului pentru anularea transferului fraudulos presupune verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 80 din Legea nr. 85/2006, fără a prezenta relevanță starea actuală a imobilelor înstrăinate și deci pentru dovedirea acțiunii administrarea acestor probe nu era neapărat necesară și utilă.
Art. 83 alin. (1) din stabilește că efectele admiterii acțiunii în revocarea unui transfer patrimonial diferă în funcție de situația concretă, astfel: dacă bunul există, terțul are obligația de a-l restitui în natură averii debitorului, iar dacă bunul nu mai există, terțul pârât are obligația de a restitui valoarea bunului la data încheierii actului juridic prin care s-a realizat transferul, valoare care se va aprecia la momentul efectuării transferului, adică la momentul la care bunul a ieșit din patrimoniul debitorului.
în speță, fiind vorba de terenuri, acestea se pot restitui în natură, iar în ceea ce privește construcțiile, în situația în care acestea au fost modificate, acest aspect creează în patrimoniul terțului un drept de creanță corespunzător valorii lucrărilor de edificare efectuată de acesta, raportat la buna sa credință sau reaua sa credință.
Cât privește motivele de recurs referitoare la îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, precum și motivele ce se referă la prețul imobilului ce a făcut obiectul transferului, Curtea apreciază că și acestea sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 80alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin actele încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.
Ca urmare, legiuitorul a prevăzut pentru admisibilitatea acțiunii revocatorii speciale reglementate de art. 80 alin. (1) lit. c) următoarele condiții: 1. actul juridic a cărui anulare se solicită să fie unul fraudulos în sensul de a se urmări fraudarea intereselor creditorilor; 2. actul juridic să aibă ca efect prejudicierea creditorilor; 3. complicitatea terțului dobânditor la fraudă; 4. actul să fi fost încheiat în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Anterior formulării cererii de deschidere a procedurii de către SC M. COM SRL, debitoarea a mai făcut obiectul legii insolvenței, împotriva sa fiind deschisă procedura la cererea creditorilor SC R.V.I. București SA și V.F.S.I.A.B. București prin sentința nr. 729/14.12.2005, sentință ce a fost modificată de instanța de recurs în sensul respingerii cererii de deschidere.
Cei doi creditori au formulat cererea de deschidere a procedurii soluționată prin sentința nr. 729/04.08.2005 pentru o creanță în cuantum de 1.083.665.000 lei.
în consecință, la data vânzării unor active importante, anume 30.08.2005 și 16.11.2005, debitoarea SC M.G. SRL avea datorii față de creditorii SC R.V.I. București SA și V.F.S.I.A.B. București.
Nu s-a făcut dovada că prețul a înlocuit activele transferate unei terțe societăți SC T.C.A. SRL, societate la care asociatul și administratorul debitoarei avea, de asemenea, calitatea de asociat și administrator.
Actele invocate ca fiind dovadă a plății nu au fost înregistrate în contabilitate, destinația sumelor înscrise în acestea, dacă au fost efectiv încasate, neputând fi verificate.
în acest context, este de prezumat că debitoarea, prin reprezentantul său A.A. a conștientizat faptul că vânzarea unor active importante ale societății poate conduce la destabilizarea activității, patrimoniul său ajungând evident la starea de insuficiență a fondurilor bănești, precum și că prin vânzare a fost diminuat gajul general al creditorilor, care, așa cum am arătat, existau la data efectuării vânzărilor.
Ca urmare, atât condiția privind intenția de fraudare a debitorului insolvent, cât și cea de prejudiciere a intereselor creditorilor sunt îndeplinite în speță.
Și condiția privind complicitatea terțului dobânditor la fraudă este îndeplinită.
Dacă în celelalte cazuri prevăzute la alin. (1) pentru admiterea acțiunii în anulare legiuitorul solicită doar dovedirea fraudei debitorului, care este prezumată, în cazul prevăzut de art. 81 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006 legiuitorul cere și complicitatea terțului contractant ca o condiție pentru admiterea acțiunii.
Complicitatea terțului presupune intenția acestuia ca, în înțelegere cu debitorul, să prejudicieze creditorii, fiind deci necesară existența unei acțiuni concertate de fraudă.
în speță, actele de transfer între debitoare în calitate de vânzătoare și SC T.C.A. SRL în calitate de cumpărătoare au fost încheiate de A.A., atât ca reprezentant al vânzătorului, cât și ca reprezentant al cumpărătorului, frauda fiind evidentă.
Actele de vânzare-cumpărare a terenurilor au fost încheiate la 30.08.2005, respectiv la 16.11.2005, iar hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitorului a fost pronunțată la data de 12.03.2007.
Deci actele sunt încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, astfel încât și ultima condiție privind intervalul de timp de 3 ani este îndeplinită.
Referitor la motivele de recurs ce privesc inaplicabilitatea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, interpretarea greșită a dispozițiilor art. 46 C.com., coroborate cu art. 6 din Legea nr. 82/1991 și art. 948 C.civ., Curtea constată că sunt, de asemenea, neîntemeiate.
în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Titlul X al Legii nr. 247/2005 terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
Ca urmare, legiuitorul a prevăzut ca o condiție ad validitatem, sub sancțiunea nulității absolute, forma autentică în cazul înstrăinării prin acte juridice între vii a terenurilor, indiferent de situarea acestora în intravilan sau extravilan și indiferent de destinația sau de întinderea lor.
în concluzie, pe lângă îndeplinirea condițiilor generale de valabilitate a actelor prevăzute de art. 948 C.civ. privind capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza, legiuitorul a impus în cazul înstrăinărilor terenurilor obligativitatea formei autentice și deci condiția privind formalismul actului act autentic.
în acest context, actele de înstrăinare a terenurilor încheiate între cele două societăți comerciale prin facturi nu sunt acte de vânzare-cumpărare valabil încheiate, nerespectarea condiției privind forma autentică, atrăgând nulitatea absolută a acestora.
Proba privind încheierea actului în formă autentică revenea părților care au încheiat actul și nu lichidatorului reclamant care nu a regăsit în documentele contabile ale debitoarei actele încheiate în formă autentică și care a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 80 din legea insolvenței.
(Judecător Nicoleta Țăndăreanu)
