Anulare acte frauduloase. Faliment


Deşi operaţiunea de vânzare cumpărare nu este încheiată între soţi, nefiind încălcate dispoziţiile art. 1307 cod civil, împrejurarea că cei doi pârâţi, administratorul societăţii debitoare vânzător şi pârâtul cumpărător sunt soţ şi soţie are relevanţă în ceea ce priveşte complicitatea la fraudă a părţilor implicate, care este prezumată.

Este evidentă, dată fiind relaţia existentă între părţi, intenţia acestora de sustragere a bunului de la urmărirea creditorilor, în condiţiile în care ambele părţi aveau cunoştinţă de situaţia patrimonială a societăţii.

Este evidentă, dată fiind relaţia existentă între părţi, intenţia acestora de sustragere a bunului de la urmărirea creditorilor, în condiţiile în care ambele părţi aveau cunoştinţă de situaţia patrimonială a societăţii.

Deşi preţul convenit a intrat în conturile societăţii debitoare, fiind folosiţi pentru acoperirea datoriilor sociale, prejudiciul creat societăţii debitoare, respectiv creditorilor, prin efectuarea acestor operaţiuni, este echivalent cu diferenţa între suma încasată ca preţ al vânzării ulterioare de la pârâta SAG şi suma achitată către societate.

Prin cererea înregistrată la data de 22 septembrie 2004, administratorul judiciar GV a solicitat anularea facturii fiscale nr. 1027210/21.02 .2002, în valoare de 90.000.000 lei, emisă de debitoarea SC AMT SRL Severin, prin care s-a vândut lui BD, autoturismul marca Nubira.

În motivarea acţiunii a arătat că la data de 23.12.1998, societatea debitoare prin asociat unic BM, a achiziţionat acest autoturism potrivit contractului de vânzare cumpărare încheiat cu IATSA Tr. Severin, în valoare de 18.216 USD, mijlocul fix fiind trecut în evidenţele contabile ale societăţii. A mai arătat că la data de 31.12.2001, SC AMT SRL Severin avea datorii de 1.702.926.000 lei, iar prin această vânzare din 21.02.2002 au fost diminuate drepturile creditorilor.

Administratorul BM a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii cu motivarea că preţul vânzării a fost real iar suma de bani încasată a intrat în contul societăţii şi a fost folosită pentru achitarea salariilor.

A fost introdus în cauză SAG, subdobânditorul autoturismului, pentru anularea actului subsecvent.

Prin sentinţa nr. 61/F din 23 martie 2005 a fost admisă acţiunea şi s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare dintre societatea debitoare şi BD din 21.02.2002 precum şi a contractului de vânzare cumpărare, pentru acelaşi autoturism, dintre BD şi pârâta SAG şi a fost obligată aceasta din urmă să aducă la masa credală autoturismul sau suma de 160.000.000 lei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs administratorul social al debitoarei – BM şi pârâţii BD şi SAG, considerând-o netemeinică şi nelegală.

Recursul formulat de pârâta subdobânditor SAG este fondat pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 65 din Legea nr.64/1995 R administratorul, lichidatorul sau comitetul creditorilor va putea intenta acţiune pentru a recupera de la subdobânditor bunul ori valoarea bunului transferat de către debitor numai dacă subdobânditorul nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului şi cunoştea sau trebuia să cunoască faptul că transferul iniţial este susceptibil de a fi anulat.

În cauză, administratorul judiciar nu a administrat nici un fel de dovezi din care să rezulte faptul că preţul autoturismului, convenit de părţi, şi achitat de către pârâtă nu este corespunzător valorii reale a bunului, sau că a existat o intenţie comună a părţilor pentru fraudarea creditorilor, elemente care să conducă la concluzia că pârâta subdobânditor cunoştea starea de în care se afla societatea comercială şi că transferul iniţial este susceptibil de a fi anulat.

Ca urmare, Curtea reţine că recursul formulat de către pârâta SAG este fondat, hotărârea pronunţată în cauză fiind afectată de motivul de modificare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 c.p.civ., în sensul că judecătorul-sindic a aplicat greşit legea şi anume dispoziţiile art. 61 lit. c şi art. 65 din Legea 64/1995 R.

Recursurile promovate de pârâţii BM şi BD sunt nefondate.

Astfel, actul de vânzare cumpărare încheiat la 21 februarie 2002 între societatea debitoare şi BD, şi nu între soţi, aşa cum a reţinut eronat instanţa de fond, cade sub incidenţa prevederilor art. 61 lit. c din Legea 64/1995 R, în sensul că este încheiat în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori.

Deşi operaţiunea de vânzare cumpărare nu este încheiată între soţi, nefiind încălcate dispoziţiile art. 1307 cod civil, împrejurarea că cei doi pârâţi, administratorul societăţii debitoare vânzător şi pârâtul cumpărător, sunt soţ şi soţie are relevanţă în ceea ce priveşte complicitatea la fraudă a părţilor implicate care este prezumată.

S-a făcut dovada în cauză că a fost achitată suma de 90.000.000 lei cu titlu de preţ, care a intrat în conturile societăţii debitoare şi care au fost folosiţi în mod legal pentru acoperirea datoriilor societăţii, însă prejudiciul creat societăţii debitoare, respectiv creditorilor, prin efectuarea acestor operaţiuni de vânzare-cumpărare este echivalent cu diferenţa între suma încasată ca preţ al vânzării ulterioare de la pârâta SAG, respectiv suma de 160 milioane şi suma achitată către societate conform facturii fiscale nr. 1027210 şi chitanţei corespunzătoare de 90 milioane lei.

Faţă de aceste considerente recursul pârâţilor BM şi BD va fi respins.