Potrivit art. 80 alin.1 lit. c din legea insolventei, admisibilitatea actiunii revocatorii speciale este subsumata urmatoarelor conditii: actul juridic a carui anulare se solicita sa fie unul fraudulos în sensul de a se urmari fraudarea intereselor creditorilor; actul juridic sa aiba ca efect prejudicierea creditorilor; complicitatea tertului dobânditor la frauda; actul sa fi fost încheiat în cei 3 anteriori deschiderii procedurii.
Prin sentinta nr. 793 din 05.07.2010, Tribunalul Olt a admis actiunea formulata de lichidator, în al doilea ciclu procesual, ca urmare a casarii cu trimitere pentru rejudecare, si a dispus anularea facturii fiscale seria OTVEH nr. 2810483 din 30.08.2005 privind vânzarea terenului de 3079 mp din care 240,35 mp ocupat de cladiri si a facturii fiscale OTVEH nr. 2810570/16.11.2005 privind vânzarea terenului în suprafata de 2663,71 mp din care 714,97 mp constructii: statie distributie produse petroliere, moara, locuinta, spalatorie – situate în Balcesti, judetul Vâlcea . A obligat pe parata cumparator sa restituie bunurile mentionate, catre debitoare.
Împotriva sentintei a formulat recurs pârâta cumparator criticând-o ca netemeinica si nelegala.
Recursul este nefondat.
Criticile vizând lipsa de rol activ al instantei si revenirea asupra probei cu expertiza tehnica, precum si cele ce privesc starea actuala a imobilelor în sensul ca pe terenuri au fost edificate alte constructii, nu sunt întemeiate.
În materia insolventei, care este o procedura speciala, derogatorie de la dreptul comun, judecatorul-sindic are în principal atributii jurisdictionale, limitate la controlul judecatoresc, astfel cum sunt precizate în mod expres, în teza finala a alin.2 al art.11 din Legea nr.85/2006.
Dupa ce a consemnat pozitia expertului tehnic care a aratat ca s-a deplasat în Balcesti în vederea identificarii imobilelor si a fost amenintat si agresat fizic de fostul administrator social al debitoarei A.A., precum si pozitia expertului care a precizat ca A.A. a refuzat sa-i puna la dispozitie documentele solicitate, judecatorul-sindic, a revenit asupra probei cu expertiza încuviintate, prin încheierea prin din 12.10.2009,.
Potrivit art. 129 alin.5 Cod procedura civila, judecatorii au îndatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului în cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, în scopul pronuntarii unei hotarâri temeinice si legale. Daca probele propuse nu sunt îndestulatoare pentru lamurirea în întregime a procesului, instanta va dispune ca partile sa completeze probele. De asemenea, judecatorul poate, din oficiu, sa puna în discutia partilor necesitatea administrarii altor probe, pe care le poate ordona chiar daca partile se împotrivesc.
Obligatia judecatorului de a starui pentru stabilirea faptelor si aplicarea corecta a legii si posibilitatea ordonarii administrarii de probe, daca apreciaza necesitatea administrarii unei probe, nu trebuie exagerata, procesul civil fiind guvernat ca regula generala de principiul disponibilitatii si principiul contradictorialitatii ce sunt exercitate de parti, între aceste principii si principiul rolului activ al judecatorului trebuind pastrat echilibru.
Or, în speta, probele cu expertiza au fost solicitate de pârâta cumparator al carei asociat si administrator a refuzat orice colaborare cu expertii pentru efectuarea expertizelor.
Judecatorul-sindic, atunci când a revenit a avut în vedere pozitia ulterioara a partii care a solicitat proba.
De altfel, actiunea lichidatorului pentru anularea transferului fraudulos presupune verificarea îndeplinirii conditiilor prevazute de art. 80 din Legea nr. 85/2006, fara a prezenta relevanta starea actuala a imobilelor înstrainate si deci pentru dovedirea actiunii administrarea acestor probe nu era neaparat necesara si utila.
Articolul 83 alin.1 din stabileste ca efectele admiterii actiunii în revocarea unui transfer patrimonial difera în functie de situatia concreta, astfel: daca bunul exista, tertul are obligatia de a-l restitui în natura averii debitorului, iar daca bunul nu mai exista, tertul pârât are obligatia de a restitui valoarea bunului la data încheierii actului juridic prin care s-a realizat transferul, valoare care se va aprecia la momentul efectuarii transferului, adica la momentul la care bunul a iesit din patrimoniul debitorului.
În speta, fiind vorba de terenuri, acestea se pot restitui în natura, iar în ceea ce priveste constructiile, în situatia în care acestea au fost modificate, acest aspect creeaza în patrimoniul tertului un drept de creanta corespunzator valorii lucrarilor de edificare efectuata de acesta, raportat la buna sa credinta sau reaua sa credinta .
Cât priveste motivele de recurs referitoare la îndeplinirea conditiilor prevazute de dispozitiile art. 80 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006, precum si motivele ce se refera la pretul imobilului ce a facut obiectul transferului, Curtea apreciaza ca si acestea sunt neîntemeiate.
Potrivit art.80 alin.1 lit.c din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor prin actele încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia tuturor partilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.
Ca urmare, legiuitorul a prevazut pentru admisibilitatea actiunii revocatorii speciale reglementate de art. 80 alin.1 lit. c urmatoarele conditii: 1) actul juridic a carui anulare se solicita sa fie unul fraudulos în sensul de a se urmari fraudarea intereselor creditorilor, 2) actul juridic sa aiba ca efect prejudicierea creditorilor, 3) complicitatea tertului dobânditor la frauda, 4) actul sa fi fost încheiat în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Anterior formularii cererii de deschidere a procedurii de catre SC M. COM SRL, debitoarea a mai facut obiectul legii insolventei, împotriva sa fiind deschisa procedura la cererea creditorilor SC R. VI Bucuresti SA si VFS I. AB BUCURESTI prin sentinta nr. 729/14.12.2005, sentinta ce a fost modificata de instanta de recurs în sensul respingerii cererii de deschidere.
Cei doi creditori au formulat cererea de deschidere a procedurii solutionata prin sentinta nr. 729/2005 la data de 04.08.2005 pentru o creanta în cuantum de 1.083.665.000 lei.
În consecinta, la data vânzarii unor active importante, anume 30.08.2005 si 16.11.2005, debitoarea SC M. G. SRL avea datorii fata de creditorii SC R VI Bucuresti S.A si VFS I. AB BUCURESTI.
Nu s-a facut dovada ca pretul a înlocuit activele transferate unei terte societati SC T. C. A. SRL, societate la care asociatul si administratorul debitoarei avea, de asemenea, calitatea de asociat si administrator.
Actele invocate ca fiind dovada a platii nu au fost înregistrate în contabilitate, destinatia sumelor înscrise în acestea, daca au fost efectiv încasate, neputând fi verificate.
În acest context, este de prezumat ca debitoarea, prin reprezentantul sau A.A. a constientizat faptul ca vânzarea unor active importante ale societatii poate conduce la destabilizarea activitatii, patrimoniul sau ajungând evident la starea de insuficienta a fondurilor banesti, precum si ca prin vânzare a fost diminuat gajul general al creditorilor, care, asa cum am aratat, existau la data efectuarii vânzarilor.
Ca urmare, atât conditia privind intentia de fraudare a debitorului insolvent, cât si cea de prejudiciere a intereselor creditorilor sunt îndeplinite în speta.
Si conditia privind complicitatea tertului dobânditor la frauda este îndeplinita.
Daca în celelalte cazuri prevazute la alin.1 pentru admiterea actiunii în anulare legiuitorul solicita doar dovedirea fraudei debitorului, care este prezumata, în cazul prevazut de art. 81 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006 legiuitorul cere si complicitatea tertului contractant ca o conditie pentru admiterea actiunii.
Complicitatea tertului presupune intentia acestuia ca, în întelegere cu debitorul, sa prejudicieze creditorii, fiind deci necesara existenta unei actiuni concertate de frauda.
În speta, actele de transfer între debitoare în calitate de vânzatoare si SC T.C.A. SRL în calitate de cumparatoare au fost încheiate de AA, atât ca reprezentant al vânzatorului, cât si ca reprezentant al cumparatorului, frauda fiind evidenta.
Actele de vânzare – cumparare a terenurilor au fost încheiate la 30.08.2005, respectiv la 16.11.2005, iar hotarârea de deschidere a procedurii insolventei împotriva debitorului a fost pronuntata la data de 12.03.2007.
Deci actele sunt încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, astfel încât si ultima conditie privind intervalul de timp de 3 ani este îndeplinita.
Referitor la motivele de recurs ce privesc inaplicabilitatea dispozitiilor art. 2 alin 1, Titlul X al Legii nr. 247/2005 si interpretarea gresita a dispozitiilor art. 46 Cod comercial, coroborate cu art. 6 din Legea nr. 82/1991 si art. 948 Cod civil, Curtea constata ca sunt, de asemenea, neîntemeiate.
În conformitate cu dispozitiile art.2 alin.1 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 terenurile cu sau fara constructii, situate în intravilan si extravilan, indiferent de destinatia sau de întinderea lor, pot fi înstrainate si dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute.
Ca urmare, legiuitorul a prevazut ca o conditie ad validitatem, sub sanctiunea nulitatii absolute, forma autentica în cazul înstrainarii prin acte juridice între vii a terenurilor, indiferent de situarea acestora în intravilan sau extravilan si indiferent de destinatia sau de întinderea lor.
În concluzie, pe lânga îndeplinirea conditiilor generale de valabilitate a actelor prevazute de art. 948 privind capacitatea, consimtamântul, obiectul si cauza, legiuitorul a impus în cazul înstrainarilor terenurilor obligativitatea formei autentice si deci conditia privind formalismul actului – act autentic.
În acest context, actele de înstrainare a terenurilor încheiate între cele doua societati comerciale prin facturi nu sunt acte de vânzare cumparare valabil încheiate, nerespectarea conditiei privind forma autentica, atragând nulitatea absoluta a acestora.
Proba privind încheierea actului în forma autentica revenea partilor care au încheiat actul si nu lichidatorului reclamant care nu a regasit în documentele contabile ale debitoarei actele încheiate în forma autentica si care a probat îndeplinirea conditiilor prevazute de art. 80 din legea insolventei.
??
??
??
??
1
