Anulare autorizaţie de construire Acte ale autorităţilor publice

Sentinţa Nr. 317/2012

Şedinţa publică de la 31 Ianuarie 2012

Pe rol pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din data de 31.01.2012 în cauza formulată de reclamanţii D.D., G.A. împotriva pârâţilor Primăria Municipiului Tg-Jiu, Consiliul Judeţean Gorj, S.C. O. R. S.A.,S .C. D. C. S.R.L.,S.C. C. R. S.R.L., Primarul Municipiului Tg-Jiu.

La apelul nominal au lipsit părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.

Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 31.01.2012, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 iunie 2011 reclamanţii D. D., G.A. au chemat în judecată pârâţii Primăria Tg-Jiu, Consiliul Judeţean Gorj, S.C. O.R. S.A., S.C.D. C. S.R.L, S.C C. R. S.R.L, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea autorizaţiei de construire nr.94 din 13.02.2009 emisă de Primarul Municipiului Tg-Jiu pentru construcţia „Staţie emisie Mobilă G.S.M” la cererea S.C. O. R. S.A, prin S.C. C. R. Bucureşti pe terenul proprietatea S.C. D. C. S.R.L Tg-Jiu şi demolarea staţiei de telefonie mobilă în cauză.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, în jurul sărbătorilor de iarnă 2010-2011, au zărit înălţându-se dintr-o curte vecină cu proprietatea S.C. D. C. S.R.L T, str. …, nr o construcţie suplă supradimensionată pe înălţime cu aspectul unui brad. Interesându-se la Primăria Tg-Jiu au aflat că este un releu GSM, a cărui construire fusese autorizată de Primăria Tg-Jiu fără a solicita acceptul vecinilor. Cum pct. 2.5.6 din Anexa 1 la Legea nr.50/1991 a construcţiilor prevede expres acordul vecinilor, şi încă în formă autentică, în cazul amplasării de construcţii cu altă destinaţie decât a clădirilor învecinate iar acest acord nici măcar nu s-a solicitat.

Cum, de asemenea acest tip de acord trebuie obţinut de operatorul de telefonie mobilă S.C. O. R. S.A conform listei B din anexa 2 din Legea nr.50/1991, conform căreia dreptul de execuţie a lucrărilor de construcţii se obţine numai dacă se face dovada dreptului de proprietate a terenului pe care se intenţionează realizarea unei construcţii dovada acestui drept constând astfel într-un act de proprietate nu de închiriere ca în cazul în speţă.

Cum, potrivit aceleiaşi anexe emiterea autorizaţiei de construire în baza unui contract de închiriere se poate face numai pentru construcţii cu caracter provizoriu de dimensiuni reduse care permit demolarea rapidă (chioşcuri, tonete,|reclame), iar Releul GSM are o dimensiune considerabilă şi o fundaţie asemenea. A apreciat că autorizarea ridicării acestei construcţii s-a făcut cu eludarea dispoziţiilor legilor în vigoare, autoritatea locală permiţând astfel expunerea direct a câmpurilor electromagnetice în loc să ia toate măsurile pentru a fi protejaţi de potenţialele riscuri.

Menţionează că de la apariţia acestui releu se află într-o permanentă stare de stres, de frica unei eventuale îmbolnăviri. Cu petiţia nr.19870 din 20.04.2011 împreună cu alţi vecini pe care îi anexează în tabelul nominal s-au adresat Instituţiei Primarului, reclamând cele de mai sus şi cerând revocarea autorizaţiei a cărei anulare solicită instanţei dar până în prezent deşi au trecut două luni nu am primit nici un răspuns.

Fapt pentru care a formulat această acţiune. În susţinerea ei înţeleg să se folosească de toate probele necesare soluţionării acesteia. In vederea soluţionării cereri au solicitat Primăriei Tg-Jiu autorizaţia nr.94/13.02.2009 şi toate actele ce au stat la baza emiterii acesteia. În drept, şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr.554/2004, Legii nr.50/1991 modificată prin legea nr.453/2001 şi legea nr.215/2001. În dovedirea acţiunii, au depus plângerea prealabilă 19870/20.04.2011 adresată instituţiei Primarului Municipiului Tg-Jiu şi tabelul nominal -Anexa 1 pentru a fi comunicate tuturor părţilor.

În temeiul art.115 C.proc.civ. au formulat întâmpinare Primăria Municipiului Târgu Jiu prin reprezentanţi săi legali primar – F.C. şi secretar E.U. în calitate de pârâtă în dosarul cu nr.8718/95/2011 solicitând respingerea acţiunii din următoarele considerente: menţionează, în primul rând, faptul că Primăria Municipiului Târgu Jiu nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu aceasta emite autorizaţiile de construire. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art.4 din Legea nr.50/1991, republicată, cel care emite autorizaţiile de construire este primarul, deci nu primăria, motiv pentru care solicită respingerea acţiunii faţă de aceasta.

În fapt, reclamanţii i-au chemat în judecată pentru a solicita instanţei ca prin sentinţa care se va pronunţa să se anuleze autorizaţia de construire nr.94/13.02.2009, întrucât eliberarea acesteia este nelegală, deoarece a fost emisă fără a exista acordul vecinilor privind construirea staţiei de emisie mobilă G.S.M. Consideră că cererea de anulare a autorizaţiei de construire nr.94/13.02.2009 este tardivă atâta timp cât această autorizaţie nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile, termen prevăzut de art.7 pct.1 din Legea nr.554/2004: „înainte de a se adresa instanţei de administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia (…) „, luând în considerare faptul că autorizaţia de construire nr.94 a fost emisă în anul 2009. Mai mult, consideră că a trecut şi termenul de 6 luni prevăzut de art.7 pct.7 din legea nr.554/2004, unde se menţionează că: “Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin.1, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie “.

În ceea ce priveşte faptul că nu a fost solicitat prin certificatul de urbanism acordul vecinilor, conform prevederilor art.27 alin.1 din Ordinul nr.839/12.10.2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr.50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, face menţiunea că terenul pe care s-a amplasat staţia de emisie mobilă G.S.M. nu face parte din zona de locuinţe. Prin amplasarea obiectivului nu s-a schimbat destinaţia terenului, terenul fiind cu această destinaţie încă de la aprobarea Planului Urbanistic General al Municipiului Târgu Jiu. Zona în care s-a amplasat staţia de emisie mobilă G.S.M. nu are destinaţia de zonă de locuinţă.

În referatul tehnic privind impactul câmpurilor electromagnetice de radio frecvenţă generate de echipamentele Orange (staţie de bază de telefonie mobilă care vor fi instalate în Târgu Jiu, jud. Gorj, asupra sănătăţii populaţiei generale) întocmit special pentru locaţia ce face obiectul autorizaţiei de construire nr.94/13.02.2009, referat elaborat de Ministerul Sănătăţii Publice – Institutul de sănătate publică Bucureşti, se specifică drept concluzie :„(…) că se poate acorda aviz sanitar pentru amplasare staţie de bază “.

Având în vedere dispoziţiile art.27 alin.1 din Ordinul nr.839/12.10.2009 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii nr.50/1991, republicată, unde se menţionează că : „ Acordul vecinilor, prevăzut la pct. 2.5.6. al secţiunii I “Piese scrise” a cap. A. “Documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – D.T.A.C.”, prevăzut în anexa nr. 1 la Lege, este necesar în următoarele situaţii: a) pentru construcţiile noi, amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate – şi numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora; b) pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei în clădiri existente; c) în cazul amplasării de construcţii cu altă destinaţie decât cea a clădirilor învecinate”, precizăm că acordul vecinilor nu a fost solicitat de instituţia noastră pentru obţinere autorizaţie de construire staţie emisie mobilă G.S.M., deoarece în alin.3 Ordinul nr.839/12.10.2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, republicată, se specifică clar situaţiile în care se solicită acordul vecinilor.

In alin.3 din acest ordin se precizează că: „Situaţiile prevăzute la alin.1 Ut. b) şi c) corespund cazurilor în care, urmare investiţiei noi pot fi create situaţii de disconfort generate de incompatibilităţi între funcţiunea preexistentă şi cea propusă, atât în situaţia în care se aduc modificări de destinaţie a spaţiilor în interiorul unei clădiri, cât şi în situaţia în care funcţionalitatea unei construcţii noi este incompatibilă cu caracterul şi funcţionalitatea zonei în care urmează să se integreze. Cauzele cele mai frecvente sunt cele legate de afectarea funcţiunii de locuit prin implementarea unor funcţiuni incompatibile datorită zgomotului, circulaţiei, degajării de noxe, etc”. Faţă de cele arătate, solicită respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată, şi pe cale de consecinţă menţinerea autorizaţiei contestate ca fiind temeinică şi legală.

În acelaşi cadru procesual a formulat întâmpinare şi pârâta S.C. O. R. S.A. invocând excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. In soluţionarea acestei excepţii, instanţa de judecata este rugată să aibă în vedere noţiunea de interes, ca fiind una dintre condiţiile legale ale exerciţiului dreptului la acţiune. Astfel cum a stabilit în mod constant doctrina de specialitate, acţiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia unui drept subiectiv civil şi în consecinţă, cel care apelează la aceasta trebuie să justifice un interes pentru a recurge la serviciul justiţiei.

Aşadar, alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală, una dintre condiţiile cumulative de exerciţiu ale acţiunii civile este existenţa unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată. Tot în doctrină s-a arătat că „prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civila. Interesul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să fie legitim, să fie născut şi actual, să fie personal şi direct. Interesul este legitim numai dacă nu contravine ordinii publice sau bunelor moravuri, iar dreptul subiectiv civil este exercitat cu bună-credinţă; Interesul născut şi actual impune ca, la momentul promovării acţiunii civile, reclamantul sa fie expus unui prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiunea in justiţie; Interesul trebuie să fie personal şi direct, adică să privească exclusiv pe reclamant, asupra drepturilor căruia trebuie să se răsfrângă efectul pozitiv al promovării acţiunii civile.

Pornind de la premisele teoretice prezentate mai sus, rezultă că interesul, definit ca folos practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea acţiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantă. In doctrină s-a mai arătat şi faptul că interesul general al respectării legii nu poate justifica o acţiune şi nu poate fi identificat cu interesul personal impus de lege.

Or, în speţa dată, faţă de împrejurarea că reclamanţii au investit instanţa de judecata cu o cerere de chemare în judecată prin care solicită anularea unei autorizaţii de construire care şi-a produs pe deplin efectele, construcţia fiind finalizată, rezultă neechivoc că aceştia nu justifică un interes în promovarea acţiunii. In consecinţa, solicită să se constate faptul că, în cauză, nu sunt întrunite cumulativ condiţiile de exerciţiu ale acţiunii, respectiv să constate lipsa de interes a reclamanţilor în formularea prezentei cereri, si, pe cale de consecinţă, să dispună respingerea acţiunii ca fiind lipsită de interes.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea cererii de chemare în judecata, având în vedere faptul că reclamanţii si-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile Anexei 1 cap. A, punctul 2.5.6 din Legea nr.50/1991. Potrivit acestui text de lege, documentaţia tehnică în baza căreia se poate emite o autorizaţie de construire trebuie să cuprindă, printre altele, „acordul vecinilor, conform prevederilor legale in vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcţiile noi, amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate – şi numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora, pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei în clădiri existente, precum şi în cazul amplasării de construcţii cu altă destinaţie decât cea a clădirilor învecinate”. Arată că în speţa de faţă nu se află in niciuna din situaţiile mai sus menţionate, pentru care ar fi fost necesar acordul vecinilor, potrivit textului de lege mai sus menţionat.

Astfel, construcţia edificată de O. R. SA nu este amplasată “adiacent şi nici in “imediata vecinătate” a nici unei alte construcţii şi nu au fost necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea vreunei construcţii;- nu a existat nicio clădire care să îşi fi schimbat destinaţia si in interiorul căreia să fi fost amplasată construcţia ridicată; nu există “clădiri învecinate” faţă de care să se poată aprecia ca cea edificată ar avea, potrivit legii, “alta destinaţie”.

Precizează că terenul pe care a fost edificată construcţia se găseşte in incinta SC D. C. SRL într-o zonă industrială. Conform planului de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate executat de ing. A.S, terenul închiriat de O. R. SA de la SC D. C. SRL se găseşte în centrul proprietăţii locatorului la mare distanţă de drum şi de spaţiile industriale învecinate acestuia. De altfel, nici prin certificatul de urbanism nu a fost solicitat acordul vecinilor, menţionându-se că “nu este instituit un regim special asupra imobilului. Învederează că, pentru această construcţie a fost obţinut avizul sanitar nr.60125/29.01.2009 de la Direcţia de Sănătate Publica Gorj, prin care s-a impus respectarea normelor referitoare la limitarea expunerii populaţiei la câmpurile electromagnetice de la 0 Hz la 300 GHz, conform Ordinului nr.1193/2006.

În temeiul art. 115 C.proc.civ. a formulat întâmpinare Consiliul Judeţean Gorj reprezentat prin preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, invocând în speţă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Gorj, motivată de următoarele aspecte: potrivit art.4 alin.1 pct.a din legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „Autorizaţiile de construire se emit de preşedinţii consiliilor judeţene……..pentru executarea lucrărilor…… cu avizul primarilor pentru lucrările care se execută: pe terenuri care depăşesc limita unei unităţi administrativ-teritoriale şi în extravilanul comunelor ale căror primării nu au organizate structuri de specialitate”.

Autorizaţia nr.94/13.02.2009 la care face referire reclamantul, are ca obiect construirea unei staţii de bază de telefonie mobilă care va fi instalată în municipiul Târgu-Jiu, str. .., nr…, judeţul Gorj, competenţa emiterii revenind primarului municipiului Târgu-Jiu, în conformitate cu prevederile art.4 alin.1 pct.b din legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia: primarii municipiilor, eliberează autorizaţii de construire pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al acestora, cu excepţia celor prevăzute la lit. a) pct. 1;

Întrucât, potrivit textelor normative invocate, calitatea de emitent de autorizaţie de construire pentru lucrarea în cauză nu revine Preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, ci Primarului Municipiului Târgu-Jiu, solicită să se constate lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Gorj şi să se dispună respingerea acţiunii formulate de reclamantul D.D faţă de această instituţie. În conformitate cu prevederile art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă, solicită judecarea în lipsă.

În concluziile scris reclamanţii au arătat că prin cererea de chemare în judecată au solicitat anularea autorizaţiei emisă de instituţia primarului municipiului Tg-Jiu, nr.94/13.02.2009 şi prelungită la 27.01.2010 pe o perioadă de încă un an adică până la 31.01.2010 pe motiv de nelegalitate pe următoarele considerente: autorizaţia s-a emis cu încălcarea art.27 pct. 3 din Ordinul 839/2009 de aplicare a Normelor Metodologice la legea nr.50/1991 care prevăd acordul vecinilor în formă autentică. Necesitatea acordului face parte din categoria avizelor prealabile şi obligatori pentru emiterea autorizaţiei de construire a acelor lucrări care prin natura lor nu au destinaţie de locuinţă. Reclamanţii s-au considerat vătămaţi prin lipsa acordului exprimat în forma autentică la amplasarea construcţiei.

În întâmpinarea formulată intimata – Instituţia Primarului susţine că acordul vecinilor nu este necesar, întrucât zona respectivă nu este o zonă de locuinţe. Punctul ei de vedere este contrazis însă de probele de la dosar: autorizaţiile de construcţie pentru locuinţele noastre, ale reclamaţilor şi a altor vecini din cartier, declaraţia martorului precum şi cele 15 fotografii color din care se observă clar veridicitatea celor susţinute.

O altă încălcare a legii la emiterea acestei autorizaţii o constituie faptul că lucrarea s-a făcut pe un teren pe care S.C. O. S.A. deţine un contract de închiriere, valabil în cazul construcţiilor cu caracter provizoriu: tonete, panouri publicitare şi nu un titlu de proprietate cum e prevăzut în legea nr.50/199 (contract de vânzare – cumpărare, de schimb, , cesiune, hotărâre judecătorească , comodat, act administrativ de restituire).

Autorizaţia s-a dat şi cu încălcarea regimului de înălţime al zonei prevăzut în PUG care este mult mai mic decât cel al construcţiei contestate şi anume pentru o construcţie P+2. Astfel în certificatul de urbanism ar fi trebuit să fie specificat şi regimul de înălţime prevăzut în PUG pentru această zonă. Certificatul de urbanism însă omite această menţiune trecând numai regimul de înălţime al staţiei GSM – 30 m – corespunzător unei construcţii P+9.

În documentaţia aflată la dosar şi care a stat la baza emiterii autorizaţiei în cauză se află un raport al Ministerului Sănătăţii care atestă că măsurătorile efectuate la imobil se înscriu în valorile prevăzute de lege (Ordinul Ministerului Sănătăţii Publice nr.1193/2006). Totuşi instanţa trebuie să aibă în vedere că aceste valori vizează doar efectele termice, dar nu şi factorul timp (efectele pe care le-ar putea produce o expunere îndelungată la asemenea câmpuri electromagnetice generate de aceste antene). Principiul precauţiei înscris în tratatul de la Maastricht semnat de statele membre ale Uniunii Europene este prevăzut şi în Recomandarea Comisiei Europene CE. 519/1999 potrivit căruia „autorităţile trebuie să protejeze înainte de toate contra riscului cauzat de expunerea la CEM.

Prin omiterea cu bună ştiinţă a acordului reclamanţilor, a titlului de proprietate a regimului de înălţime al zonei şi factorului timp are certitudinea că nici O., nici Primăria Tg-Jiu nu au fost şi nu sunt preocupate pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. De aceea au şi formulat această acţiune întrucât apreciază că prin ridicarea acestei construcţii le este afectată viaţa şi sănătatea atât a lor cât şi a vecinilor lor. Apărarea intimatelor în sensul că Staţia GSM nu ar constitui un element de impact asupra sănătăţii publice este contrazisă prin însăşi conduita adoptată, de Guvernul României faţă de problema Radiaţiilor electromagnetice neionizate emise de antenele de telefonie mobilă care prin OG nr. 2/2006 şi apoi prin OG 6/2007 a recunoscut nocivitatea acestor radiaţii şi a acordat un spor de 10% din, salariul de bază care desfăşoară activitate în autorităţile şi, instituţiile publice în care funcţionează instalaţii care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvenţă produsă de enunţători pentru comunicaţii etc.

Consideră de asemenea că apărarea intimatei O. SRL în sensul că prin certificatul de urbanism-act de informare premergător autorizaţiei de construire nu li s-a pus în vedere obligativitatea obţinerii (acordului vecinilor în formă autentică este nefondată în condiţiile în care necesitatea obţinerii acestora este prevăzută de lege). Referitor la punctul de vedere al intimatei – instituţia primarului, potrivit căruia acţiunea ar fi tardivă deoarece nu ar fi solicitat acesteia revocarea actului administrativ în 30 de zile de la emiterea ei în 13.02.2009, răspunde că întrucât aceasta nu le-a fost comunicată şi nici construcţia nu s-a ridicat atunci nu pot avea cunoştinţă de existenţa ei. Ba mai mult; aceasta a fost prelungită mai târziu pe încă un an.

Nici de ea n-a avut cunoştinţă odată ce nu li s-a solicitat acordul. Şi termenul de 6 luni de prescripţie consideră că de asemenea nu poate fi aplicat de la data emiterii autorizaţiei pe considerentele de mai sus şi următoarele: s-au aflat multă vreme în eroare asupra ceea ce era de fapt această construcţie, în primul rând datorită aspectului ei – un pom de dimensiuni considerabile care camuflează releul GSM. Nu a existat şi nici nu există un panou informativ la această construcţie. Bănuitori au început să se intereseze şi au aflat neoficial mai exact verbal de la persoane neautorizate că ar exista şi o autorizaţie emisă de instituţia primarului, aşa au ajuns să solicite revocarea actului administrativ – autorizaţia de construcţie în cauză şi nebăgaţi nici acum în seamă de autoritatea statului au fost obligaţi să se adreseze instanţei unde din actul depus la dosar au aflat că această autorizaţie este reală. Referitor la punctul de vedere al apărătorului instituţiei primarului potrivit căruia reclamanta G.A. nu ar face dovada plângerii prealabile învederează că plângerea formulată de reclamantul D.D. şi numitul Ţ.M. – un alt vecin este semnată şi de aceasta G.A. în tabelul anexă pe care îl depune încă o dată. În raport de aceste aspecte, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, pârâtul Primarul Municipiului Târgu Jiu, formulează concluzii scrise prin care solicită respingerea acţiunii de faţă ca fiind neîntemeiată. Autorizaţia de construire nr.94/13.02.2009 emisă de Primarul Municipiului Târgu Jiu este legală, emisă cu respectarea tuturor dispoziţiilor în materie de disciplină în construcţii, în conformitate cu toate actele premergătoare emiterii acesteia. Critica reclamanţilor vizează două aspecte, unul referitor la lipsa acordului vecinilor şi cel de-al doilea se referă la teama privind potenţialele riscuri cu privire la afectarea sănătăţii reclamanţilor. Referitor la primul motiv, aşa cum arată, acesta este nefondat, dat fiind faptul că terenul pe care a fost edificată antena nu are destinaţia de zonă de locuinţe.

Sunt respectate în totalitate prevederile art.27 alin.l din Ordinul nr.839/2009 cu referire la acordul vecinilor, în speţa dedusă judecăţii neaflându-ne în niciuna din cele trei situaţii. Astfel, construcţia edificată de O. R. SA nu este amplasată „adiacent” şi nici în „imediata vecinătate” a nici unei construcţii şi nu au fost necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea vreunei construcţii. Nu a existat nicio clădire care să îşi fi schimbat destinaţia şi în interiorul căreia să fi fost amplasată construcţia ridicată de O. R. SA; nu există „clădiri învecinate” faţă de care să se poată aprecia că cea edificată de O. R. SA ar avea, potrivit legii, „altă destinaţie”.

Referitor la cel de-al doilea motiv, arată că este de asemenea nefondat, studiul de impact asupra sănătăţii întocmit de către Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti, avizul favorabil al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, precum şi avizul favorabil al Agenţiei de Protecţie a Mediului Gorj, clarifică în totalitate şi înlătură în acelaşi timp temerile celor doi reclamanţi. A arătat şi dovedit cu acte că terenul pe care a fost edificată antena se găseşte în incinta SC D. C. SRL, într-o zonă industrială, iar conform planului de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate această antenă se află în centrul proprietăţii, la mare distanţă de drum şi de spaţiile industriale ale acestuia, distanţa până la casele de locuit ale reclamanţilor fiind de circa l00 m. Arată, de asemenea faptul că obiectivul este finalizat astfel că nu se justifică un interes în promovarea acţiunii. Faţă de cele de mai sus, având în vedere probatoriile de la dosar, solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

Reclamanţii au formulat concluzii scrise cu referire la adresele pârâtei – Instituţia Primarului din 18.11.2011, 12.12.2011 şi 23.01.2012 şi actele anexate acestora: extrase din Regulamentul Local de Urbanism cu privire la unitatea teritorială de referinţă-UTR16. Prin cele susţinute în documentele mai sus menţionate, pârâta instituţia primarului încearcă să convingă faptul că zona în care s-a ridicat staţia GSM, nu este o zonă de locuinţe. În acest sens ea prezintă probele trunchiat, scoţând în relief doar ce o avantajează.

Astfel, în adresa din 12.12.2011, referindu-se la regimul economic menţionat în certificatul de urbanism nr.1459/14.08.2008, ea face menţiunea că destinaţia terenului pe care urma să se amplaseze staţia GSM, este de” căi de comunicaţii şi rutiere şi construcţii aferente acestora” scoţând din text “conform PUG” precum şi “folosinţa actuală:curţi construcţii”, dar adăugând tendenţios ” neavând destinaţia de zone de locuinţe”.Deci, în prezent, terenul în cauză, are destinaţia: curţi construcţii – construcţiile fiind nişte depozite ce se află la linia de proprietate dinspre noi, reclamanţii.

Dacă ar fi să prezinte reclamanţii, planul de situaţie, ca nişte necunoscători ce sunt, aproximativ acesta ar arăta astfel: deci, extrasele din PUG depuse la dosar nu ajută deloc pe pârâtă. Ele arată ce ar fi trebuit să se construiască în zona în discuţie şi nu ce s-a construit. Astfel, din teren află că acolo unde în adresele ei, pârâta de mai sus susţine că PUG-ul prevede zonă industrială, azi se află locuinţele noastre şi nu numai ele, ci un cartier întreg, iar pe terenul vecin, pe care se înalţă construcţia contestată, în locul căilor de comunicaţie rutieră, prevăzute în PUG, azi se află curţi construcţii cu depozite şi staţia GSM.

Referitor la aşa-zisa fabrică de sticlă a lui Ţ., cu care de asemenea, încearcă pârâta să dovedească faptul că zona este industrială, acesta este doar atelierul artistului plastic M.T, pe care unii vecini l-au considerat greşit autorul “pomului” cu pricina, staţia GSM. De altfel, unii vecini nu au realizat nici până astăzi cum se vede dintr-un reportaj pe internet că staţia GSM nu este doar un “pom”. Curios însă, că pârâta nu face vorbire de locuinţa lui T, care se află cu 5000 de metri mai aproape de staţia GSM decât atelierul său, dar mai departe decât locuinţele noastre, ale reclamanţilor. De asemenea, Instituţia Primarului susţine că în zonă se află sedii de firme dar nu precizează că ele se găsesc chiar în locuinţele noastre. Toate acestea, cu rea credinţă, în încercarea de a justifica emiterea greşită a autorizaţiei de construcţie contestate.

Referitor la regimul de înălţime al zonei, din UTR 16 rezultă că el este de 15 metri – corespunzător zonei industriale prevăzute în PUG. Numai că, aşa cum s-a constatat, în locul zonei industriale s-a ridicat una de locuinţe, pentru care regimul de înălţime este de P+2, respectiv 9 metri. Cu toate acestea, certificatul de urbanism stabileşte pentru staţia GSM o înălţime de 30 de metri, deci dublă faţă de cea prevăzută în PUG, depăşind chiar şi înălţimea Coloanei Infinitului. În aceste condiţii, nu este de mirare că nu s-a solicitat acceptul reclamanţilor, prevăzut de lege în formă autentică şi nici că această construcţie gigantică s-a ridicat pe un teren pe care beneficiarul construcţiei nu deţine decât un contract de închiriere. De aceea, reclamanţii, se consideră vătămaţi în drepturile lor, în special prin lipsa acordului, în formă autentică, la amplasarea construcţiei, fapt pentru care solicită anularea autorizaţiei de construcţie şi demolarea investiţiei.

Din actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine următoarele considerente;

Prin cererea înregistrată la 23 iunie 2011 reclamanţii D.D şi G.A. au solicitat anularea autorizaţiei de construire nr. 94 din 13 februarie 2009 emisă de Primarul municipiului Tg-Jiu pentru construcţia „Staţie emisie mobilă GSM” la cererea pârâtei SC O. R. SA prin SC C. R. Bucureşti pe terenul proprietatea SC D. C. SRL Tg-Jiu, precum şi demolarea staţiei de telefonie mobilă în cauză.

În raport de dispoziţiile art.137 C.pr.civ. tribunalul se va pronunţa asupra excepţiilor invocate de către pârâte şi anume asupra excepţiei tardivităţii plângerii de faţă în raport de dispoziţiile art.7 din Legea nr.554/2004 şi a excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor, fără să se invoce temeiul juridic.

În cea ce priveşte excepţia tardivităţii, instanţa are în vedere faptul că reclamanţii contestă un act administrativ unilateral cu caracter individual adresat altui subiect de drept şi anume pârâtei SC O. R. SA, iar în raport de dispoziţiile art.7 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 aceştia sunt îndreptăţiţi să introducă plângerea prealabilă din momentul în care au luat cunoştinţă pe orice cale de existenţa actului administrativ contestat în limitele termenului de şase luni prevăzut la alin. 7. În urma administrării probei testimoniale s-a constatat că reclamanţii împreună cu proprietarii vecini de pe strada Aleea A nu au avut cunoştinţă de autorizaţia de construire contestată ce a fost eliberată la 13 februarie 2009, în primul rând întrucât pârâta nu a început lucrările de construire în termenul de un an prevăzut de autorizaţia iniţială, aceste lucrări fiind începute în iarna anului 2010 conform prelungirii autorizaţiei iniţiale în preajma sărbătorilor de iarnă. Din declaraţia martorului H. A. propus de către reclamanţi rezultă că acesta este vecin cu proprietatea reclamanţilor , precum şi cu terenul pe care se află amplasată construcţia „Staţia de emisie mobilă GSM”, proprietăţi care sunt situate pe strada Aleea A. unde se regăsesc doar imobile cu destinaţia case de locuit, neavând cunoştinţă martorul ca pe această stradă să se regăsească imobile cu altă destinaţie, respectiv industrială, publică sau socială. Construcţia ridicată se află pe un teren a cărui împrejmuire este comună cu proprietatea sa şi accesul la această locaţie nu se face pe aleea Amaradia ci pe o stradă paralelă.

Iniţial, atât martorul cât şi reclamanţii au luat cunoştinţă de efectuarea acestei construcţii în jurul sărbătorilor de iarnă din anul 2010 în sensul că au perceput vizual în locaţia aparţinând pârâtei SC D. C. SRL Tg-Jiu faptul că se ridică un brad, însă, percepţia că acest brad reprezintă în realitate construcţia unei staţii de emisie mobilă s-a realizat în primăvara anului 2011 în momentul în care cei doi reclamanţi au luat atitudine în sensul că au întocmit un tabel cu proprietarii de pe strada respectivă şi s-au adresat primăriei Tg-Jiu. La momentul întocmirii acestui tabel , nici martorul, nici reclamanţii nu au ştiut de existenţa unei autorizaţii de construire întrucât nici unuia dintre nu li s-a solicitat acordul pentru efectuarea acestei construcţii, raportat la faptul că atunci când martorul în calitate de proprietar al terenului a dorit să efectueze lucrări de construire a fost obligat de autorităţile locale, respectiv de Direcţia de Sănătate Publică Gorj să prezinte declaraţii autentificate prin care să dovedească acordul vecinilor, însă martorului nu i s-a cerut acest acord nici înainte, nici după ridicarea construcţiei ce reprezintă staţia de emisie mobilă.

În raport de aceste aspecte şi împrejurări de fapt, rezultă că reclamanţii nu au avut cunoştinţă de emiterea autorizaţiei de construire nr. 94 din 13 februarie 2009 emisă de pârâtul Primarul municipiului Tg-Jiu, şi nici de prelungirea acestei autorizaţii până în primăvara anului 2011 când staţia de emisie mobilă a fost percepută ca fiind o construcţie definitivă şi nu un brad ridicat cu ocazia sărbătorilor de iarnă din anul 2010, întrucât iniţial această construcţie aşa cum rezultă şi din fotografiile color aflate la filele nr. 167 – 181 staţia de emisie mobilă astfel a fost percepută iar aceştia au formulat plângere prealabilă la data de 20 aprilie 2011 ce a fost înregistrată la instituţia Primarului municipiului Tg-Jiu sub nr. 19870.

Prin plângerea respectivă reclamanţii împreună cu alţi 40 proprietari de pe aleea … şi strada … din municipiul Tg-Jiu au solicitat revocarea autorizaţiei de construire întrucât construcţia respectivă a fost autorizată fără respectarea dispoziţiilor legale, raportat la faptul că emisia de staţie mobilă este o construcţie fixă şi nu o construcţie mobilă, solicitând emiterea unei decizii administrative de demolare. S-a invocat de asemenea faptul că prin emiterea autorizaţiei de construire s-a încălcat legislaţia în vigoare cu privire la art. 27 pct. 1 c şi pct. 3 din anexa 2 lista B, din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 întrucât nu li s-a solicitat acceptul în calitatea lor de vecini. Se arată că autoritatea locală prin emiterea actului administrativ în sensul autorizării ridicării acestei construcţii i-a expus pe cetăţenii înscrişi în tabelul nominal sub influenţa directă a câmpurilor electromagnetice, deşi aceasta era obligată să ia toate măsurile pentru a-i proteja de potenţialele riscuri.

În consecinţă, intimatul Primarul municipiului Tg-Jiu nu a putut face dovada cu certitudine a momentului în care cei doi reclamanţi au luat cunoştinţă pe orice cale de existenţa autorizaţiei de construire nr. 94 din 13 februarie 2009 prelungită la data de 27 ianuarie 2010 pentru a se putea calcula termenul de prescripţie de şase luni în vederea exercitării recursului graţios, astfel că în raport de decizia nr. 797 din 27 septembrie 2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 707 din 19 octombrie 2007 prin care art. 7 alin. 7 a fost declarat neconstituţional în măsura în care termenul de şase luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral cu caracter individual adresat altui subiect de drept decât destinatarul acestuia.

Potrivit art.7 alin.1 înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Prin urmare legea a prevăzut un termen de 30 de zile în care persoana care se consideră vătămată poate formula plângere prealabilă. Acest termen de 30 de zile începe să curgă de la date diferite după cum suntem în situaţia în care actul administrativ este adresat celui care se consideră vătămat sau unui terţ care se consideră vătămat. În situaţia terţilor care se consideră vătămaţi prin actul administrativ adresat altuia, potrivit art.7 alin.3 este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7). În consecinţă, pentru terţul ce se consideră vătămat termenul de formulare a plângerii prealabile începe să curgă din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa actului administrativ vătămător. În cazul în care actul administrativ este adresat celui care se consideră vătămat, termenul de 30 de zile de formulare a plângerii prealabile începe să curgă de la data comunicării actului vătămător. Nedepunerea plângerii prealabile în cele 30 de zile justifică admiterea excepţiei tardivităţii plângerii prealabile.

Cu toate că legea prevede acest termen de 30 de zile pentru formularea plângerii, art.7 alin.7, prevede un interval maxim de timp, calculat de la emiterea actului (de 6 luni), în care – pentru motive temeinice, care au justificat depăşirea termenului de 30 de zile, cel ce se consideră vătămat poate formula totuşi plângerea prealabilă, dacă dovedeşte că au existat motive temeinice care au dus la depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art.7 alin.1 sau alin. 3. Prin urmare, doar pentru motive temeinice, în termen de maxim 6 luni de la emiterea actului administrativ cel prejudiciat trebuie să acţioneze pentru a se respecta principiul stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice. Aşa cum s-a menţionat mai sus, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile art.7 alin.7 în măsura în care termenul de 6 luni, calculat de la data emiterii actului, se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului. Curtea apreciază că în această situaţie termenul de 6 luni trebuie calculat de la data luării la cunoştinţă de către terţul vătămat şi nu de la data emiterii actului, cealaltă posibilitate fiind ca terţul vătămat să poate formula oricând, începând cu data luării la cunoştinţă plângerea prealabilă. Indiferent de punctual de vedere pe care l-am îmbrăţişa, această interpretare nu influenţează soluţia pronunţată.

În ce priveşte plângerea prealabilă formulată de către reclamanţi, tribunalul reţine că aceştia sunt terţi faţă de autorizaţia de construire atacată, actul administrativ fiind adresat pârâtelor SC O. R. şi SC D. C. SRL Tg-Jiu. Prin urmare termenul de 30 de zile de formulare a plângerii prealabile începe să curgă din momentul în care reclamanţii au luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa autorizaţiei de construire. În consecinţă, Curtea Constituţională a stabilit că pentru terţi termenul de prescripţie de la şase luni curge întotdeauna de la data la care au luat la cunoştinţă pe orice cale de existenţa actului, astfel că intimatul Primarul municipiului Tg.Jiu avea obligaţia să facă dovada datei la care reclamanţii au luat cunoştinţă, întrucât în caz contrar, se aplică principiul in dubio pro reo, principiu care profită reclamanţilor în ceea ce priveşte calcularea momentului de la care curge termenul de prescripţie de şase luni. În cazul de faţă, din proba testimonială rezultă că reclamanţii au luat cunoştinţă de efectuarea lucrărilor de construire în primăvara anului 2011 întrucât iniţial lucrarea a fost considerată ca fiind un brad ridicat ca urmare a sărbătorilor de iarnă din anul 2010, iar plângerea prealabilă aşa cum s-a menţionat anterior a fost introdusă la data de 20 aprilie 2011, constatându-se că termenul de şase luni a fost respectat chiar şi în situaţia în care s-ar calcula acest termen de la momentul lunii decembrie 2010, prezumându-se în condiţiile art. 1203 C.civ. faptul că sărbătorile de iarnă încep în luna decembrie a fiecărui an calendaristic.

În raport de aceste considerente, tribunalul va respinge excepţia tardivităţii invocată de către intimatul Primarul municipiului Tg-Jiu prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 115 şi urm. C.pr.civ.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii de faţă invocată de către intimata SC O. R. SA , tribunalul va avea în vedere aşa cum susţine intimata în întâmpinare atât noţiunea de interes cât şi condiţiile privind capacitatea procesuală şi calitatea procesuală activă a acestora atât în condiţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 care se completează cu dispoziţiile art. 41 şi urm. din întrucât în ceea ce priveşte doctrina şi jurisprudenţa naţională este cunoscut faptul că legiuitorul naţional nu le acordă caracterul de izvor de drept pentru a putea fi invocate în susţinerea acestei excepţii.

Conform dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act administrativ tipic sau asimilat emis de către o autoritate publică, adresai ei sau altui subiect de drept, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim care poate fi atât privat cât şi public şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Aşa cum s-a menţionat anterior, reclamanţii au prezentat în motivarea plângerii prealabile precum şi în motivarea cererii de chemare în judecată faptul că actul administrativ unilateral cu caracter individual adresat altui subiect de drept a fost emis fără respectarea normelor metodologice în vigoare, constatându-se astfel că interesul reclamanţilor este legitim din punct de vedere al motivării în drept a plângerii prealabile, interes care nu contravine ordinii publice sau bunelor moravuri, iar dreptul subiectiv civil până la proba contrarie se prezumă că este exercitat cu bună credinţă conform dispoziţiilor art. 723 C.pr.civ.

Totodată, interesul reclamanţilor în promovarea acţiunii de contencios administrativ întrucât nu este vorba de o acţiune civilă aşa cum se susţine de către intimata SC O. R. SA, este născut şi actual întrucât la momentul promovării recursului graţios reclamanţii consideră că sunt expuşi unui prejudiciu atât ei cât şi concetăţenii lor care locuiesc pe aleea… şi strada …, raportat la influenţa câmpului electromagnetic al staţiei de emisie mobilă GSM ce se întinde pe o suprafaţă considerabilă, determinat de înălţimea antenei respective de 30 m. iar autoritatea publică locală a permis apreciază reclamanţii expunerea directă sub influenţa acestuia deşi se impunea luarea tuturor măsurilor pentru a fi protejaţi de potenţialele riscuri. Se susţine de către pârâtă de asemenea că interesul trebuie să fie personal şi direct, deşi aşa cum s-a menţionat anterior conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 interesul legitim poate fi atât public cât şi privat, iar în cazul de faţă reclamanţii vizează interesul privat privind drepturile ce li se cuvin în raport de normele metodologice aplicabile în domeniul construcţiei, cât şi în domeniul sănătăţii publice, astfel că aceste drepturi se apreciază ca fiind atât de interes privat cât şi de interes public întrucât se invocă influenţa negativă a câmpului electromagnetic cât şi lipsa celorlalte măsuri prealabile ce nu au fost avute în vedere la momentul emiterii autorizaţiei de construire.

De altfel, din declaraţia martorului audiat rezultă că această construcţie pe care au apreciat-o iniţial ca fiind un brad artificial a fost montată de către intimata SC O. R. SA în maxim două zile, fără ca acesta să observe faptul că anterior s-ar fi montat un schelet metalic sau alte lucrări premergătoare. Nu se poate reţine nici afirmaţia intimatei în sensul că reclamanţii nu ar justifica un interes în promovarea acţiunii de faţă pe motiv că autorizaţia de construire ş-a produs pe deplin efectele în sensul că această construcţie a fost finalizată , întrucât s-ar limita dreptul de acces la justiţie în raport de dispoziţiile art. 21 alin. 1 şi art. 22 alin. 1 din Constituţie, aspect reţinut în decizia Curţii Constituţionale nr. 256 din 14 martie 2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 341 din 17 aprilie 2006 prin care s-a constatat că prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale, iar în considerentele deciziei au fost subliniate elementele specifice ale acţiunii în contencios administrativ menţionându-se că în lipsa unei precizări exprese în art. 52 din Constituţie, se face aplicarea principiului de drept ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, astfel că sesizarea instanţei de contencios administrativ asigură atât ocrotirea interesului public cât şi respectarea interesului privat al persoane ale cărei drepturi, libertăţi sau interese legitime au fost vătămate.

În consecinţă, în raport de toate aceste aspecte de fapt şi de drept, tribunalul va respinge excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii, coroborat şi cu dispoziţiile art. 41 şi urm. C.pr. civ. în sensul că orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată, iar pârâta nu a făcut proba contrarie în ceea ce priveşte lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale ce poate fi invocată în orice stare a pricinii.

Pe fondul cauzei, tribunalul reţine că la baza emiterii autorizaţiei de construire nr.94 din 13 februarie 2009 emisă de pârâtul Primarul municipiului Tg-Jiu pentru construcţia „Staţie emisie mobilă GSM”, la cererea pârâtei SC O. R. SA prin SC C. R., pe terenul proprietatea SC D. C. SRL Tg-Jiu, prelungită la data de 27 ianuarie 2010, a stat certificatul de urbanism nr.1459 din 14 august 2008, care trebuia să fie eliberat în condiţiile art.6 din Legea nr.50/1991, în care se menţionează că acesta este un act de informare prin care autorităţile publice abilitate fac cunoscute solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora, ori ale planurilor pentru amenajarea teritoriului, după caz, avizate şi autorizate potrivit legii.

De asemenea, acest act de informare stabileşte cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcţie de specificul amplasamentului; lista cuprinzând avizele şi acordurile necesare în vederea autorizării; încunoştinţează solicitantul cu privire la obligaţia de a contacta autoritatea competentă pentru protecţia mediului în scopul obţinerii punctului de vedere şi după caz a actului administrativ al acesteia necesar în vederea autorizării, fără să confere solicitantului dreptul de a executa lucrări de construcţie. În raport de dispoziţiile art.6 alin.1 lit.a din Legea nr.50/1991, se constată că în ceea ce priveşte regimul juridic al terenului situat în strada .. nr… din municipiul Tg-Jiu, dreptul de proprietate aparţine pârâtei SC D. C. SRL Tg-Jiu, dreptul de folosinţă aparţine pârâtei SC O. R. SA, şi nu SC O. SRL cum se menţionează în certificatul de urbanism, conform contractului de închiriere încheiat între cele două pârâte nr.2163 din 26.06.2008 pentru un teren în suprafaţă de 100 m.p., situat în incinta SC D. C. SRL, pentru construirea unei staţii de radiocomunicaţii, constând într-un pilon tehnic conform anexei 3 la contract, urmând ca accesul să se realizeze din strada .., iar locatorul face dovada proprietăţii spaţiului supus închirierii prin actul de dezmembrare şi protocolul de predare a unei părţi din patrimoniu ca urmare a divizării SA A. SA nr.3718 din 30 mai 2005 conform anexei 2 la contract. În art.2 din contractul de închiriere se menţionează că spaţiile închiriate vor fi utilizate de către chiriaşi în vederea instalării antenelor reţelei GSM, a echipamentelor radio şi aparatura electronică necesară desfăşurării activităţii de utilizatorul public al reţelei terestre ce permite stabilirea legăturilor de radiocomunicaţii între telefoanele mobile sau între acestea şi abonaţii reţelei telefonice comutată public, durata închirierii efectuându-se pentru o perioadă de 10 ani,contract ce intră în vigoare la data semnării de către părţi.

În raport de obiectul contractului de închiriere ce a stat la baza emiterii certificatului de urbanism, se menţionează de către autoritatea publică locală că terenul este situat în intravilanul municipiului Tg-Jiu şi nu este instituit un regim special asupra imobilului, iar în ceea ce priveşte regimul economic se menţionează că folosinţa actuală este de curţi-construcţii, iar destinaţia terenului conform planului urbanistic general este o zonă de căi de comunicaţie rutieră şi construcţii aferente acestora, regimul fiscal fiind cel pentru localităţi urbane.

Conform dispoziţiilor art.31 din legea nr.350/2001 certificatul de urbanism cuprinde următoarele elemente privind: „a) regimul juridic al imobilului – dreptul de proprietate asupra imobilului şi servituţile de utilitate publică care grevează asupra acestuia; situarea imobilului – teren şi/sau construcţiile aferente – în intravilan sau în extravilan; prevederi ale documentaţiilor de urbanism care instituie un regim special asupra imobilului – zone protejate, interdicţii definitive sau temporare de construire -, dacă acesta este înscris în Lista cuprinzând monumentele istorice din România şi asupra căruia, în cazul vânzării, este necesară exercitarea dreptului de preempţiune a statului potrivit legii, precum şi altele prevăzute de lege. Informaţiile privind dreptul de proprietate şi dezmembrămintele acestuia vor fi preluate din cartea funciară, conform extrasului de carte funciară pentru informare; b) regimul economic al imobilului – folosinţa actuala, destinaţii admise sau neadmise, stabilite în baza prevederilor urbanistice aplicabile în zona, reglementări fiscale specifice localităţii sau zonei; c) regimul tehnic al imobilului – procentul de ocupare a terenului, coeficientul de utilizare a terenului, dimensiunile minime şi maxime ale parcelelor, echiparea cu utilităţi, edificabil admis pe parcela, circulaţii şi accese pietonale şi auto, parcaje necesare, alinierea terenului şi a construcţiilor fata de străzile adiacente terenului, înălţimea minima şi maxima admisă.”.

De asemenea, în art.311 din legea nr.350/2001 se arată că dreptul de construire se acordă potrivit prevederilor legale, cu respectarea documentaţiilor de urbanism şi regulamentelor locale de urbanism aferente, aprobate potrivit prezentei legi, iar schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic al terenului, potrivit legii, poate fi condiţionată de asigurarea căilor de acces, a dotărilor publice şi echipamentelor tehnice necesare funcţionării coerente a zonei. La emiterea autorizaţiei de construire de către autoritatea publică competentă, pe lângă prevederile documentaţiilor de urbanism şi ale regulamentelor locale de urbanism aferente acestora, vor fi avute în vedere următoarele aspecte: a) existenţa unui risc privind securitatea, sănătatea oamenilor sau neîndeplinirea condiţiilor de salubritate minimă; b) prezenţa unor vestigii arheologice. Autorităţile abilitate eliberează Certificatul de descărcare de sarcină arheologică sau instituie restricţii prin avizul eliberat, în termen de 3 luni de la înaintarea de către beneficiar/finanţator a Raportului de cercetare arheologică, elaborat în urma finalizării cercetărilor; c) existenţa riscului de încălcare a normelor de protecţie a mediului; d) existenţa riscului de a afecta negativ patrimoniul construit, patrimoniul natural sau peisaje valoroase – recunoscute şi protejate potrivit legii; e) existenţa riscurilor naturale de inundaţii sau alunecări de teren; f) evidenţierea unor riscuri naturale şi/sau antropice care nu au fost luate în considerare cu prilejul elaborării documentaţiilor de urbanism aprobate anterior pentru teritoriul respectiv.

În art.312 din legea nr.350/2001 se menţionează faptul că în baza prevederilor Planului urbanistic general, autorizaţiile de construire se emit direct pentru zonele pentru care există reglementări privind regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor, cuprinse în Regulamentul local de urbanism – R.L.U., aferent acestuia, pentru ca în art.313 se stipuleze că zonele asupra cărora s-a instituit un anumit regim de protecţie sau interdicţie, care nu pot fi suficient reglementate prin Planul urbanistic general, se vor evidenţia/delimita în cadrul acestuia în vederea detalierii prin planuri urbanistice zonale. Regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice şi economice care sta la baza elaborării planurilor de urbanism, precum şi a regulamentelor locale de urbanism. Regulamentul local de urbanism pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, aferent Planului urbanistic general, sau pentru o parte a acesteia, aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde şi detaliază prevederile Planului urbanistic general şi ale Planului urbanistic zonal referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor, precum şi de amplasare, dimensionare şi realizare a volumelor construite, amenajărilor şi plantaţiilor. După aprobare Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal şi Planul urbanistic de detaliu împreună cu regulamentele locale de urbanism aferente sunt opozabile în justiţie.

Documentaţiile de urbanism se referă la localităţile urbane şi rurale şi reglementează utilizarea terenurilor şi condiţiile de ocupare a acestora cu construcţii, se transpun la nivelul localităţilor urbane şi rurale propunerile cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean şi au caracter de reglementare specifica şi stabilesc reguli ce se aplica direct asupra localităţilor şi părţilor din acestea pana la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism. Documentaţiile de urbanism sunt următoarele: planul urbanistic general şi regulamentul local aferent acestuia;planul urbanistic zonal şi regulamentul local aferent acestuia şi planul urbanistic de detaliu. Conform art.46 din legea nr.350/2001 planul urbanistic general are atât caracter director, cât şi de reglementare şi reprezintă principalul instrument de planificare operaţională, constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritorială are obligaţia să îşi întocmească şi să îşi aprobe Planul urbanistic general, care se actualizează periodic la cel mult 10 ani.

Planul urbanistic general cuprinde reglementări pe termen scurt, la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale de baza, cu privire la: stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan în relaţie cu teritoriul administrativ al localităţii; stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan; zonificarea funcţională în corelaţie cu organizarea reţelei de circulaţie; delimitarea zonelor afectate de servituţi publice; modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare; stabilirea zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor istorice şi a siturilor arheologice reperate; zonele care au instituite un regim special de protecţie prevăzut în legislaţia în vigoare; formele de proprietate şi circulaţia juridică a terenurilor; precizarea condiţiilor de amplasare şi conformare a volumelor construite, amenajate şi plantate, zonele de risc natural delimitate şi declarate astfel, conform legii, precum şi la măsurile specifice privind prevenirea şi atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor şi realizarea construcţiilor în aceste zone, zone de risc datorate unor depozitări istorice de deşeuri. Planul urbanistic general cuprinde prevederi pe termen mediu şi lung cu privire la: evoluţia în perspectiva a localităţii; direcţiile de dezvoltare funcţională în teritoriu; traseele coridoarelor de circulaţie şi de echipare prevăzute în planurile de amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean şi zonele de risc natural delimitate şi declarate astfel, conform legii, precum şi la măsurile specifice privind prevenirea şi atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor şi realizarea construcţiilor în aceste zone.

În cazul de faţă, ar fi fost necesar a se pune în discuţie dispoziţiile art.31/1 alin.2 din Legea nr.350/2001 privind schimbarea regimului juridic al terenului, întrucât acest regim juridic nu este dreptul de proprietate privată al pârâtei SC O. R. SA, precum şi schimbarea regimului economic, întrucât destinaţia terenurilor conform planului urbanistic general al oraşului Tg-Jiu o este zonă de locuinţe, fără schimbarea regimului tehnic al acestor terenuri cu referire la căile de acces, dotărilor publice şi echipamentelor tehnice necesare funcţionării coerente a zonei. În ceea ce priveşte regimul tehnic, din certificatul de urbanism rezultă că procentul de ocupare al terenului este de 30%, iar coeficientul de utilizare a terenului propus este între 0,3-0,9; dimensiunile terenului ocupat de staţie este de 100 mp.; utilităţile existente fiind electrice, apă şi gaze; alinierea construcţiilor urmează să fie conform planului de situaţie şi accesul pietonal şi auto se va face din strada Petreşti; regimul de înălţime pentru pilonul tip arbore este de 30 m., iar modul de se va realiza printr-o firmă de specialitate. La baza certificatului de urbanism a stat proiectul de autorizare a executării lucrărilor de construcţiei stabilindu-se că avizele şi acordurile ce urmează să fie obţinute sunt pentru alimentare cu energie electrică, telefonie, protecţia mediului, apărarea civilă şi sănătatea populaţiei. Totodată se învederează faptul că se vor obţine avizele şi acordurile specifice ale administraţiei publice centrale şi anume Ministerul Apărării Naţionale – Statul Major General; Departamentul Aviaţiei Civile – SRI şi Ministerul Telecomunicaţiilor.

Prin autorizaţia de construire nr.94 din 13 februarie 2009 s-a dispus executarea lucrărilor de construire pentru „Staţie emisie mobilă GSM” pe terenul situat în strada … nr… din municipiul Tg-Jiu, avându-se în vedere cererea pentru emiterea autorizaţiei de construire formulată de pârâta SC O. R. SA, iar din anexa la cerere nu rezultă tipul de lucrare, întrucât nu se subliniază categoria de lucrări, rezultând doar categoria de construcţii şi anume pentru telecomunicaţii; iar din memoriul tehnic al infrastructurii, anexat, se menţionează că scopul lucrării se referă la execuţia fundaţiei unui pilon monotub tip „arbore” cu înălţimea de 30 m., iar categoria de importanţă a construcţiei este tip „C” construcţie de importanţă normală, clasa III conform normativului P100/92.

În baza rolului activ prevăzut de art.129 alin.5 c.pr. civ. instanţa a dispus emiterea unei adrese şi a solicitat pârâtei Instituţiei Primarului municipiului Tg-Jiu să comunice în ce zonă se află terenul pe care este amplasată staţia de emisie mobilă GSM, întrucât din răspunsul iniţial ca urmare a solicitării a întregii documentaţii care a stat la baza eliberării autorizaţiei de construire, înregistrat sub nr.39893 din 4.10.2011, în care se precizează că în conformitate cu planul urbanistic general terenul este situat în intravilanul municipiului Tg-Jiu nefiind instituit un regim special asupra lui, iar zona din care face parte nu are destinaţie de zonă de şi folosinţa actuală a terenului este de curţi – construcţii, conform documentaţiei cadastrale aferente, nu rezultă amplasarea terenului în raport de planul urganistic general (PUG) al municipiului Tg.Jiu, urmând a se preciza dacă locuinţele celor doi reclamanţi D.D. şi G.A., respectiv terenurile aferente acestora sunt terenuri învecinate cu terenul proprietatea SC D. C. SRL închiriat societăţii O. SRL, iar în raport de PUG să se consemneze în ce zonă se află terenul acestora, precum şi distanţa la care se află construcţia pentru care s-a eliberat autorizaţia de construire faţă de terenul acestora.

Prin adresa nr.43617 din 18 noiembrie 2011 se menţionează că prin certificatul de urbanism nr.1459/2008 regimul economic specificat pentru destinaţia terenului este de căi de comunicaţie rutieră şi construcţii aferente acestora, neavând destinaţia de zonă de locuinţe, iar imobilele proprietatea celor doi reclamanţi, respectiv terenuri şi construcţii nu se învecinează direct cu terenul proprietatea locatorului SC D. C. SRL, proprietate ce provine dintr-o dezmembrare a proprietăţii SC A. SA, fără a se menţiona în mod concret cu cine se învecinează acest teren, precum şi vecinătăţile proprietăţilor reclamanţilor.

De asemenea, se susţine că terenul pe care se află situate proprietăţile celor doi reclamanţi se află într-o zonă de locuinţe, iar pe partea de est a proprietăţilor se învecinează cu o zonă ce nu are destinaţia de locuinţe, fără a se raporta la amplasarea acestor imobile în raport de planul urbanistic general sau în raport de regulamentul urbanistic local, menţionându-se totodată că în documentaţia ce a stat la baza eliberării autorizaţiei de construire nu s-a menţionat distanţa amplasamentului antenei de telefonie mobilă faţă de limitele de proprietate ale celor doi reclamanţi, întrucât acest aspect nu era considerat necesar, cu motivarea pârâtei că proprietăţile reclamanţilor nu se învecinează direct cu proprietatea în cauză, deşi instanţa s-a referit la termenul de proprietăţi riverane şi nu limitrofe.

Prin hotărârea Consiliului local al municipiului Tg-Jiu nr.159 din 28 septembrie 1998 s-a aprobat planul urbanistic general al municipiului Tg-Jiu şi regulamentul local de urbanism în forma şi conţinutul prezentat în proiectul nr.279/6/1995 întocmit de U. B., iar de la această dată a încetat aplicabilitatea HCL nr.55 din 21 aprilie 1996. La hotărârea respectivă, intimatul Primarul municipiului Tg-Jiu a anexat o copie xerox de pe un plan de încadrare în zonă din care rezultă încadrarea în zonă a proprietăţii SC A SA şi a proprietăţilor celor doi reclamanţi situate pe strada P. şi aleea A, hartă cadastrală din care rezultă că în ceea ce priveşte accesul pietonal şi auto prevăzut în autorizaţia de construire pentru terenul de 100 mp. pe care s-a construit staţia de emisie mobilă nu se poate realiza din strada P., ci cel mult din aleea A., căi de comunicaţie paralele aşa cum rezultă din harta cadastrală de la fila nr.143 din dosar .

Ca atare, din răspunsul respectiv nu rezultă identificarea proprietăţilor în raport de planul urbanistic general şi regulamentul local de urbanism aprobate prin HCL nr.159/1998, respectiv zona, unitatea teritorială de referinţă pentru ca în raport de aceste date să se poată verifica aspectele invocate atât în plângerea prealabilă, cât şi în cererea de chemare în judecată cu privire la respectarea regimului juridic, tehnic şi economic, pentru ca în raport de elementele definitorii ale regimului tehnic să se poată stabili dacă au fost respectate procentul de ocupare a terenului (POT-ul), coeficientul de utilizare a terenului (CUT-ul) şi regimul de înălţime în funcţie şi de distanţa la care se află construcţia pentru care s-a eliberat autorizaţia.

Prin adresa nr.51230 din 12.12.2011 intimatul Primarul municipiului Tg-Jiu nu răspunde la toate aceste aspecte, decât ulterior prin adresa nr.54842 din 9 ianuarie 2012 în care se menţionează că procentul de ocupare a terenului şi coeficientul de utilizare a terenului se regăsesc înscrise pe planul UTR 16 din Regulamentul local de urbanism aferent PUG-ului, menţionându-se că POT-ul propus în zona respectivă este de maxim 30%, iar CUT-ul propus este de maxim 0,6, iar distanţa dintre proprietăţile reclamanţilor şi terenul pe care este amplasată staţia de emisie telefonie mobilă variază între 90 m. şi respectiv 105 m.

Deşi s-a solicitat în repetate rânduri de către instanţă să se comunice planul urbanistic general al municipiului Tg-Jiu şi regulamentul local de urbanism, în ceea ce priveşte zona, unitatea teritorială de referinţă UTR 16, în care se situează proprietăţile din litigiu, intimatul a evitat depunerea acestor acte normative emise de către Consiliul local al municipiului Tg-Jiu, fiind depus PUG-ul municipiului Tg-Jiu în extras filele nr.51-64 din PUG şi aflate în copie xerox la filele 224-231 din dosar, iar din capitolul II al PUG-ului, intitulat „Utilizare funcţională„ rezultă că în unitatea teritorială de referinţă UTR 16 unde se situează proprietăţile din litigiu se află şi ansamblul monumental „Calea Eroilor” realizat de Constantin Brâncuşi, situat în sub zona A16 din UTR 16. În art.5 din Capitolul II al PUG-ului municipiului Tg-Jiu se menţionează care sunt utilizările permise, cu condiţia ca în sub zona A să se obţină avizele şi acordurile în condiţiile specificate prin Regulamentul general de urbanism şi legislaţia în vigoare. În art.7 din acelaşi capitol se menţionează că este interzisă amplasarea de construcţii care prin destinaţia lor produc poluare sau pot genera riscuri tehnologice conform prevederilor art.16 din RGU, precum şi construcţii care prin conformare, volumetrie sau aspecte exterior depreciază valorile general acceptate al urbanismului şi arhitecturii conform prevederilor art.21 din RGU.

De asemenea, s-a depus în extras Regulamentul local de urbanism filele 53-56 şi filele 77-79 în care sunt prezentate condiţiile reglementate din punct de vedere urbanistic pentru sub zonele I şi A, stabilindu-se un POT de maxim 50%, un CUT de maxim 1,5 şi o înălţime maximă a construcţiilor de 15 m., menţionându-se faptul că în cazuri bine justificate de motive tehnologice cu avizul compartimentului de specialitate din cadrul aparatului propriu al consiliului local înălţimea poate fi depăşită.

În raport de toate aceste probe administrate, tribunalul reţine că în ceea ce priveşte acţiunea formulată de cei doi reclamanţi cu respectarea dispoziţiilor art.7 din Legea nr.554/2004 se solicită anularea autorizaţiei de construire pentru trei motive, şi anume: faptul că la baza emiterii autorizaţiei de construire s-a avut în vedere contractul de închiriere nr. 2163 din 26 iunie 2008 încheiat între pârâtele SC O. R. SA şi SC D. C. SRL, deşi în speţă este vorba de autorizarea unei construcţii definitive şi nu autorizarea unei construcţii provizorii; lipsa acordului vecinilor în forma autentică conform normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 şi nerespectarea PUG-ului şi RLU-lui municipiului Tg-Jiu privind regimul de înălţime.

În subsidiar s-a invocat de către cei doi reclamanţi impactul negativ cu consecinţă nefaste în timp asupra sănătăţii lor şi a concetăţenilor, în calitate de vecini conform legii nr.50/1991, de pe strada P şi aleea A din municipiul Tg.Jiu, al câmpului electromagnetic emis de către această staţie de emisie mobilă cu o înălţime de 30 m., având o rază de emisie considerabilă şi care este relevat prin referatul tehnic înregistrat sub nr.8035 din 30.10.2008 la sediul pârâtei SC O R SA privind impactul câmpurilor electromagnetice de radiofrecvenţă generate de echipamentele O, respectiv staţie de bază telefonie mobilă, care vor fi instalate în Tg-Jiu, strada P., judeţul Gorj, asupra sănătăţii populaţiei generale, referat întocmit de Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice şi elaborat pe baza documentaţiei înaintate de către pârâtă pe răspunderea acesteia în calitatea sa de solicitant, aflat la filele 20 – 28 din dosar.

În ceea ce priveşte primul motiv de nulitate invocat de reclamanţi, conform dispoziţiilor de la pct.7 şi 10 din anexa 2 a Legii nr.50/1991 rezultă că emiterea autorizaţiei de construire ce are la bază un contract de închiriere, respectiv un contract de locaţiune sau comodat, se poate realiza numai pentru construcţii cu caracter provizoriu şi cu acordul expres al proprietarului de drept. Conform dispoziţiilor legale în vigoare construcţiile cu caracter provizoriu sunt construcţii care indiferent de natura materialelor ce urmează a fi utilizate, precum şi prin specificul destinaţie ori datorită cerinţelor urbanistice impuse de autoritatea publică au o durată de existenţă limitată şi care este precizată prin autorizaţia de construire.

Atât din certificatul de urbanism, cât şi din autorizaţia de construire nu rezultă faptul că amplasarea staţiei de emisie mobilă este o construcţie cu caracter provizoriu, întrucât aşa cum s-a menţionat anterior, prin PAC-ul prezentat şi memoriul tehnic de infrastructură aceste acte administrative unilaterale au fost emise pentru autorizarea executării unei construcţii definitive, deoarece construcţia are în vedere efectuarea unei fundaţii şi montarea unui pilon monotub tip arbore cu o înălţime de 30 m., rezultând faptul că primul motiv de nulitate invocat de către reclamanţi, şi anume, faptul că la baza autorizaţiei de construire s-a avut în vedere contractul de închiriere ce acordă pârâtei solicitante doar un drept de folosinţă, respectiv un drept de creanţă, conform legii nr.50/1991, şi nu un drept de proprietate asupra terenului pe care s-a edificat construcţia, este întemeiat.

În Anexa 2 a legii nr.50/1991 sunt definiţi termenii de specialitate utilizaţi în cuprinsul legii, şi anume, pentru construcţii cu caracter provizoriu legiuitorul a menţionat: „Construcţiile autorizate ca atare, indiferent de natura materialelor utilizate, care, prin specificul funcţiunii adăpostite ori datorită cerinţelor urbanistice impuse de autoritatea publică, au o durată de existenţă limitată, precizată şi prin autorizaţia de construire. De regulă, construcţiile cu caracter provizoriu se realizează din materiale şi alcătuiri care permit demontarea rapidă în vederea aducerii terenului la starea iniţiala (confecţii metalice, piese de cherestea, materiale plastice ori altele asemenea) şi sunt de dimensiuni reduse. Din categoria construcţiilor cu caracter provizoriu fac parte: chioşcuri, tonete, cabine, locuri de expunere situate pe căile şi în spatiile publice, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame, copertine, pergole ori altele asemenea. In sensul prezentei legi realizarea construcţiilor provizorii se autorizează în aceleaşi condiţii în care se autorizează construcţiile definitive.”; alături de celelalte construcţii fiind considerate clădiri de importanţă redusă.

În ceea ce priveşte dreptul de execuţie a lucrărilor de construcţii, legiuitorul, în prezent, menţionează următoarele: „Dreptul asupra construcţiei şi/sau terenului care conferă titularului dreptul de a obţine, potrivit legii, din partea autorităţii competente, autorizaţia de construire/desfiinţare: 1. dreptul real principal: drept de proprietate, uz, uzufruct, superficie, servitute (dobândit prin: contract de vânzare-cumpărare, de schimb, de donaţie, certificat de moştenitor, act administrativ de restituire, hotărâre judecătorească); 2. drept de creanţă dobândit prin: contract de cesiune, concesiune, comodat, locaţiune. Emiterea autorizaţiei de construire în baza unui contract de comodat/locaţiune se poate face numai pentru construcţii cu caracter provizoriu şi acordul expres al proprietarului de drept.”; iar la data emiterii autorizaţiei nr.94 din 13 februarie 2009 acest drept era definit ca fiind: „Dreptul real sau, după caz, dreptul de creanţă privind imobilul, care conferă titularului dreptul de a obţine, potrivit legii, din partea autorităţii competente, autorizaţia de construire sau de desfiinţare. Dovada dreptului asupra imobilului se face prin actul, denumit titlu, prin care se atestă dreptul de proprietate (precum contractul de vânzare-cumpărare, de schimb, de donaţie, certificatul de moştenitor, actul administrativ de restituire, hotărâre judecătoreasca) sau printr-un contract de concesiune, contract de cesiune, contract de comodat. Emiterea autorizaţiei de construire în baza unui contract de închiriere se poate face numai pentru construcţii cu caracter provizoriu si cu acordul expres al proprietarului de drept.”.

Prin compararea acestor două texte se constată că ulterior legiuitorul a limitat dreptul de execuţie a lucrărilor de construcţii definitive tuturor titularilor dreptului de creanţă dobândit prin: contract de cesiune, concesiune, comodat, locaţiune, aceştia având drept de execuţie doar pentru construcţii cu caracter provizoriu şi acordul expres al proprietarului de drept, astfel că la data emiterii autorizaţiei de construire contestate pârâta SC O. R. deţinea doar un drept de creanţă în baza unui contract de închiriere, având vocaţia de a dobândi o autorizaţie de construire numai pentru construcţii cu caracter provizoriu si cu acordul expres al proprietarului de drept, respectiv al pârâtei SC D. C. Srl, fără ca legiuitorul la momentul emiterii actului respectiv să-i confere dreptul pârâtei SC O. R. SA de a obţine potrivit legii, din partea autorităţii competente, autorizaţia de construire.

Conform pct.7 si 10 din anexa 2 la Legea nr.50/1991 emiterea autorizaţiei de construire în baza unui contract de închiriere se putea face numai pentru construcţii cu caracter provizoriu şi acordul expres al proprietarului de drept; contractul de închiriere care în cauza de faţă a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire atacate, prin care s-a autorizat o construcţie cu caracter definitiv cu o durată de existenţă nelimitată, deşi aşa cum se menţionează în cazul construcţiilor provizorii durata de existenţă este limitată şi trebuie precizată şi prin autorizaţia de construire.

In autorizaţia de construire nr.94 din 13 februarie 2009 nu se face referire la faptul că s-ar fi autorizat o construcţie cu caracter provizoriu şi nu s-a indicat care este durata de existenţă a acesteia. In lipsa unor asemenea menţiuni rezultă că ceea ce s-a autorizat este o construcţie care urmează regimul de drept comun în materia autorizării, respectiv o construcţie definitivă. Acest caracter definitiv al construcţiei rezultă şi din modul în care este ea a fost concepută conform proiectului PAC care a stat la baza emiterii acestei autorizaţii de construire care în conţinutul ei, cât şi cel al certificatului de urbanism nr.1459 din 14 august 2008, act premergător emiterii autorizaţiei de construire, nu se menţionează în mod expres faptul că autorizaţia se încadrează în condiţiile prevăzute de Anexa 2 pct.7 şi 10, cu acordul expres al proprietarului de drept, respectiv pârâta SC D. C. Srl.

În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de nulitate, conform dispoziţiilor de la punctul 2.5.6 al anexei 1 din Legea nr.50/1991 privind acordul vecinilor exprimat în forma autentică care se solicită în trei situaţii conform dispoziţiilor art.27 pct.1 şi 3 din Ordinul nr.839/2009 de aplicare a normelor metodologice a Legii nr.50/1991, de asemenea se apreciază că şi acest motiv este întemeiat, întrucât pentru lucrări care au ca scop schimbarea destinaţiei de locuinţă a clădirilor individuale sau colective existente sau a unor părţi din acestea, precum şi a spaţiilor cu altă destinaţie din aceeaşi clădire dacă prin natura activităţilor se produce poluare de orice fel, cum ar fi noxe, zgomot, vibraţii, etc.

Din coroborarea acestor două texte alături de proba testimonială administrată din care rezultă că proprietăţile celor doi reclamanţi alături de proprietăţile celor 40 de concetăţeni aflaţi pe strada P. şi aleea A se învecinează în mod direct cu terenul pe care se află staţia mobilă, aflate în puncte cardinale diferite în raport de amplasarea geografică a acestora, rezultă că în situaţia de faţă acordul în formă autentică a vecinilor era necesar întrucât construcţia autorizată are în mod evident o altă funcţiune decât cea a clădirilor învecinate, indiferent de zona în care se situează, respectiv zona de locuinţe sau zonă industrială conform unităţii teritoriale de referinţă UTR 16 şi în raport de regimul economic care este dat de sub zonele stabilite în PUG-ul municipiului Tg-Jiu.

De altfel, din proba testimonială rezultă că martorul este unul din semnatarii plângerii prealabile alături de ceilalţi petiţionari, că acest demers a fost realizat la data de 20 aprilie 2011 întrucât fiecare din cei 42 de semnatari a considerat că altcineva va lua iniţiativa demersului juridic. Martorul învederează instanţei faptul că la momentul când a efectuat lucrări de construire pe terenul proprietatea sa i s-a impus de către autoritatea locală să ia acordul vecinului, situat la nord de terenul său, iar vecinul care deţine terenul pe care se află staţia de emisie mobilă este situat la est de terenul său şi nu a fost condiţionat de acest acord, deşi terenul faţă de această locaţie se află situat la vest.

Din referatul tehnic prezentat de către intimata SC O. R. SA rezultă că acesta a fost întocmit la solicitarea intimatei privind impactul câmpurilor electromagnetice de radiofrecvenţă generate de echipamentele O, respectiv staţie de bază telefonie mobilă, care vor fi instalate în Tg-Jiu, strada P., judeţul Gorj, asupra sănătăţii populaţiei generale, referat întocmit de Institutul de Sănătate Publică Bucureşti în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice şi elaborat pe baza documentaţiei înaintate de către pârâtă pe răspunderea acesteia în calitatea sa de solicitant, aflat la filele 20- 28 din dosar, rezultă cu certitudine faptul că această lucrare nu are destinaţie de locuinţă şi nici destinaţia spaţiilor autorizate din zona industrială, fiind o construcţie cu o destinaţie specifică şi specială caracteristică construcţiilor în telecomunicaţii.

„Din referatul tehnic întocmit de Institutul de Sănătate Publică Bucureşti privind impactul câmpurilor electrice de radiofrecvenţă generate de echipamentele din această locaţie, precum şi din studiile efectuate până în prezent, fără a se menţiona cui aparţin aceste studii, se reţine că nu au fost furnizate dovezi ştiinţifice concludente care să demonstreze existenţa unor efecte adverse asupra sănătăţii provocate de expunerea la câmpurile electromagnetice de radiofrecvenţă.În acest studiu de caz se definesc câmpurile electromagnetice de radiofrecvenţă (RF) ca fiind partea spectrului electromagnetic cuprins între 3 kHz si 300 GHz; că de asemenea, sunt câmpuri neionizante, spre deosebire de radiaţiile electromagnetice cu frecvenţe mai mari cum ar fi radiaţiile gamma, razele cosmice si razele X care sunt radiaţii electromagnetice ionizante. Se menţionează denumirile alternative ca fiind: radiaţii electromagnetice, câmpuri electromagnetice, unde electromagnetice, microunde, unde de radiofrecvenţa.

Se susţine că aceste câmpuri electromagnetice (EM) sunt caracterizate prin lungime de undă, prin frecvenţă şi prin perioadă. Frecvenţa este numărul de oscilaţii pe secundă şi se măsoară în Hz. Perioada este durată unei oscilaţii complete şi se măsoară în secunde. Lungimea de undă este distanţa pe care o parcurge unda intr-o secunda. Undele electromagnetice se deplasează cu viteza luminii. Câmpurile EM de diferite frecvente interacţionează în mod diferit cu materia vie deci si cu organismul uman. O alta caracteristica a undelor (câmpurilor) EM este faptul ca aceste unde electromagnetice sunt transportate cu ajutorul unor particule numite cuante sau fotoni. Cuantele sau fotonii care au frecventa mai mare şi lungimea de undă mai mică transportă mai multă energie ca cele care au frecvenţa mai mică şi lungimea de undă mai mare. Radiaţiile ionizante sunt unde electromagnetice de frecvenţă foarte mare (lungimi de unda mici) care transportă suficientă energie per cuanta încât prin interacţiunea cu materia vie să rupă legăturile dintre molecule sau prin interacţiunea cu atomul să rupă un electron din atom, proces numit ionizare. Radiaţiile ionizante prin interacţiunea cu materia vie creează particule încărcate pozitiv şi negativ care particule încărcate sunt deosebit de periculoase pentru materia biologică. Din categoria radiaţiilor ionizante fac parte razele gamma, razele X, radiaţiile cosmice, radiaţiile emise de materialele radioactive. Câmpurile neionizante sunt unde electromagnetice în cazul cărora cuantele nu au energie suficientă ca prin interacţiune cu materia vie sa rupă legăturile dintre molecule sau să rupă un electron din atom. Ca urmare câmpurile neionizante nu pot crea particule încărcate electric. Sursele de câmpuri electromagnetice artificiale cum ar fi transportul electricităţii prin cabluri, microundele, câmpurile RF au lungimi de unda suficient de mari şi frecvenţe nu atât de mari şi ca urmare cuantele acestor câmpuri sunt incapabile sa rupă legăturile dintre molecule. Energia radiaţiilor neionizante absorbită de sistemul biologic duce la creşterea vibraţiilor materiei biologice si este convertita local in căldura, provocând creşteri ale temperaturii ţesuturilor de câteva zecimi de grade Celsius. Din categoria radiaţiilor neionizante fac parte şi radiaţiile ultraviolete, radiaţiile luminoase şi radiaţiile infraroşii.

Sunt prezentate componentele câmpurilor electromagnetice, şi anume: câmpul electric care este generat de sarcini electrice pozitive si negative, statice sau în mişcare; câmpul electric care acţionează cu forţe asupra altor sarcini existente în câmp. Intensitatea câmpului electric (E) se măsoară în volţi pe metru (V/fn) şi reprezintă forţa cu care acţionează câmpul asupra unei particule încărcate, indiferent dacă respectiva particulă este în mişcare sau este în repaus. Intensitatea câmpului electric este cea mai mare în imediata vecinătate a conductorului încărcat cu particule şi scade cu pătratul distantei cu cât te îndepărtezi de conductor. Câmpul electric este ecranat (atenuat parţial sau total) de materialele conductoare (metale în special). Dar şi alte materiale – materiale de construcţii, lemnul – au anumite capacităţi de ecranare. Astfel câmpurile electrice generate în afara locuinţelor pot fi parţial ecranate (deci atenuate) de clădiri, pereţi, copaci. Sarcinile electrice sunt puse în mişcare dacă în câmpul electric există diferenţe de potenţial, adică diferenţe de tensiune electrică. Potenţialul electric este capacitatea câmpului electric de a acţiona cu lucru mecanic asupra particulelor existente şi de a le pune in mişcare. Tensiunea electrică (potenţialul electric) se măsoară în volţi (V). Curentul electric este mişcarea ordonată a sarcinii electrice sub o anumită diferenţă de tensiune (potenţial). Intensitatea curentului electric se măsoară în amperi (A).

In transportul şi distribuţia curentului electric se utilizează tensiuni înalte, în timp ce curentul electric care este utilizat în gospodării, în casele de locuit, în aşezările umane este livrat la tensiuni relativ joase. Tensiunile utilizate în transportul şi distribuţia curentului electric sunt constante, în timp ce intensitatea curentului electric variază de la moment la altul în funcţie de puterea care este transportată. Câmpul magnetic este generat de particulele încărcate (sarcinile electrice) în mişcare, cum ar fi conductoarele parcurse de curent electric, intensitatea câmpului magnetic (H) se măsoară în amperi pe metru (A/m). In practică se utilizează o altă mărime numită inducţia câmpului magnetic, mărime care este proporţională cu intensitatea câmpului magnetic dar depinde şi de proprietăţile magnetice ale mediului. Inducţia câmpului magnetic se măsoară in microtesla (uT) sau militesla (mT). Intensitatea, respectiv inducţia câmpului magnetic sunt cele mai mari în imediata vecinătate a conductoarelor parcurse de curenţi electrici şi scad cu creşterea distanţei faţă de conductor. Câmpul magnetic este ecranat de către conductoarele metalice. Câmpurile EM pot fi statice şi variabile in timp. Câmpurile staţionare sunt acele câmpuri ale căror intensitate, direcţie sau sens sunt constante in timp. Câmpul magnetic al pământului este un câmp staţionar. Câmpul electric generat de sarcinile statice este un câmp staţionar. Curentul electric generat de o baterie sau acumulator este un curent electric staţionar şi generează un câmp magnetic staţionar. Câmpurile variabile sunt acele câmpuri ale căror intensitate, direcţie sau sens variază în timp. Curentul alternativ generează câmpuri magnetice variabile în timp. Frecventa acestor câmpuri depinde de frecvenţa curentului şi anume: 50 Hz in Europa şi 60 Hz în America de Nord. In concluzie, în jurul cablurilor electrice care transportă curent continuu (generate de baterii sau acumulatori) apare un câmp electric staţionar şi un câmp magnetice staţionar. In jurul cablurilor electrice care transportă curent alternativ (curentul livrat de centralele electrice) apare un câmp electric variabil si un câmp magnetic variabil. Aceste câmpuri se consideră a fi de câmpuri de frecvenţă joasă sau foarte joasă. Densitatea de putere (S) este mărimea fizica recomandată pentru descrierea efectelor câmpurilor EM de foarte mare frecvenţă, în cazul cărora distanţa de pătrundere în ţesut este mică. Densitatea de putere este puterea radianta incidenţa perpendicular pe suprafaţa, împărţită la aria suprafeţei si se măsoară în waţi pe metru pătrat (W/m2). Pentru a caracteriza complet câmpurile RF din punctul de vedere al interacţiunii cu materia vie, cele două câmpuri componente, magnetic şi electric nu pot fi luate în considerare separat. Mărimea fizică ce descrie adecvat efectele câmpurilor RF este densitatea de putere. Se susţine că acest material a fost elaborat pe baza trecerii în revistă a materialelor existente privind efectele expunerii la câmpuri de radiofrecvenţă (RF) efectuat de OMS între anii 1999 – 2006, Societatea Regală Canadiană (1999 -2005) şi o trecere în revistă a materialelor privind telefoanele mobile şi starea de sănătate efectuată de către un Comitet de experţi din Anglia (IEGMP 2006).

De asemenea, în acest referat se analizează problematica telefoanelor mobile şi staţiile de baza (antenele de telefonie mobilă), menţionându-se că în prezent, în multe ţări, peste jumătate din populaţie utilizează telefoane mobile, iar tendinţa este in creştere. La sfârşitul primului trimestru al anului 2006 pe glob existau peste 1,8 miliarde de utilizatori de telefoane mobile, din care 660 de milioane (37%) în Europa. Din cauza creşterii numărului de utilizatori de telefoane mobile au fost instalate un număr din ce în ce mai mare de staţii de baza (celule, dotate cu unul sau mai multe antene de putere mică) cu ajutorul cărora comunica între ele telefoanele mobile. La începutul anului 2000 în Regatul Unit al Angliei existau peste 20.000 de locaţii unde erau instalate antene pentru celulare, în timp ce în USA erau peste 82000 de locaţii. La începutul anului 2001 în Austria existau peste 14000 staţii de baza de telefonie mobila, intr-o locaţie sunt plasate unul sau mai multe antene de comunicare cu telefoanele celulare. Telefoanele mobile, numite şi telefoanele celulare fac parte integrală din telecomunicaţiile moderne. In anumite părţi din lume aceste telefoane sunt singurele fiabile. Pe de altă parte, telefoanele mobile sunt foarte răspândite pentru că permit ca oamenii să poate să comunice unul cu altul fără a stânjeni libertatea de mişcare.

Dat fiind faptul că există un număr imens de utilizatori de telefoane mobile, şi ca urmare un număr din ce în ce mai mare de antene de telefonie mobilă, chiar şi un efect advers minor asupra sănătăţii poate să ducă la impact semnificativ asupra sănătăţii publice. Câteva consideraţii importante trebuie avute în vedere atunci când se evaluează posibilele efecte asupra sănătăţii datorate câmpurilor electromagnetice. Una priveşte frecventele cu care operează aceste antene. Sistemele obişnuite de comunicare prin telefonie mobilă operează în benzile de frecvenţă cuprinse între 800 -1000 MHz si 1700 – 2000 MHz. Este important să nu se confunde aceste câmpuri electromagnetice cu radiaţiile ionizante, cum sunt radiaţiile gama sau razele X. Spre deosebire de radiaţiile ionizante, câmpurile electromagnetice nu pot să provoace fenomene de ionizare sau radioactivitate în organismele vii. Din aceasta cauza câmpurile electromagnetice se numesc neionizante. Expunerile datorate aparatelor de telefonie mobilă diferă mult de expunerile datorate staţiilor de bază unde sunt plasate una sau mai multe antene. Staţiile de baza (antenele plasate in acele locaţii) transmit semnal permanent. Telefonul mobil în funcţiune transmite energie RF numai în timpul cât se efectuează convorbirile sau se transmit mesajele, în restul timpului transmite numai semnale intermitent, destul de rar, pentru a menţine legătura cu cea mai apropiată staţie de baza (antena de comunicaţie). Cu toate acestea, expunerea la câmp electromagnetic a unei persoane care utilizează un telefon mobil este considerabil mai mare decât expunerea unei persoane care locuieşte în preajma unei antene de telefonie mobilă, dat fiind faptul că jumătate din puterea transmisă de telefonul mobil se absoarbe sub formă de căldură în capul persoanei care vorbeşte la telefonul mobil.

Se arată că telefoanele mobile sunt transmiţătoare de semnale RF de mică putere, puterea emisă fiind în domeniul de 0.2 -0.6 W. Puterea pe care o emit alte tipuri de aparate cum ar fi „walkie talkies” este în jur de 10 W, chiar mai mare. Intensitatea câmpului RF, deci şi expunerea RF a utilizatorului, scade rapid cu creşterea distanţei faţă de aparatul de telefonie mobilă. Astfel, expunerea la câmpuri RF în cazul unui utilizator care vorbeşte la telefon cu ajutorul echipamentului „hands free” iar telefonul propriu zis se află la zeci de centimetrii de cap este considerabil mai mic decât in cazul unui utilizator care vorbeşte cu aparatul la ureche. Staţiile de bază asigură comunicarea între telefoanele mobile sau între telefoanele mobile şi cele din reţelele de telefonie fixe. Aceasta comunicaţie se asigura prin transmiterea semnalelor prin intermediul câmpurilor electromagnetice, iar echipamentul utilizat in acest scop sunt antenele care primesc si emit semnalele de radiofrecvenţă. Intr-o staţie de baza pot fi amplasate mai multe antene de comunicaţie.

Antenele de comunicaţie pentru telefonie mobila au puterea de la câţiva watti până la 100 W şi rareori ajung la 300 – 500 W. Se menţionează că 100 W este puterea utilizată de un bec obişnuit. Nivelul puterii transmise de o staţie de baza depinde de mărimea regiunii acoperite de antenele plasate in staţie si de numărul de abonaţi de telefonie mobilă. O staţie de baza pentru telefonia mobilă operează în general în banda de frecvente 800 – 1000 MHz sau în banda de 1700 – 2000 MHz, funcţie de frecvenţa alocată. Partea inferioară a frecventei alocate este banda în care se primeşte semnalul de la telefoanele mobile iar în partea superioara a benzii de frecventa alocate se transmite semnalul către telefonie mobile. Regiunea acoperită de o antenă se numeşte „celula”. Funcţie de mărimea ariei acoperite, celula poate fi macrocelula, microcelula sau picocelula. Macrocelula are raza de la câteva sute de metrii la zeci de kilometrii. In zonele urbane foarte populate aria unei celule este mică. Antenele de comunicaţie si implicit şi staţiile de baza de telefonie mobila au capacitate de comunicaţie limitata in ce priveşte numărul de utilizatori si ca urmare in zonele urbane dens populate celulele o sa aibă arii din ce in ce mai mici. Datorita micşorării ariei celulelor este nevoie de mai multe antene şi de mai multe staţii de baza in vederea asigurării acoperirii cu semnal de nivel corespunzător. Dar din cauza ca dimensiunile celulelor este din ce în ce mai mică, cu toate ca numărul de antene creşte, puterea totală transmisă virtual nu creste peste o anumită valoare. Numărul de canale cu care operează staţie de bază este variabil, funcţie de numărul de utilizatori, de aria acoperită (mărimea celulei). Puterea de ieşire pentru un canal este maxim 5 – 10 W per canal, dar puterea totală a antenei rareori depăşeşte 100 W.

Antenele plasate in staţiile de baza au în mod obişnuit în jur de 20 – 30 cm lărgime şi în jur de 1 m înălţime. Antenele sunt montate la înălţimi între 15 – 50 m de sol, pe acoperişurile clădirilor mai înalte sau pe turnuri, pe stâlpi sau piloni construiţi special pentru acest scop, pe dealuri. Câmpurile emise de aceste antene de mare directivitate sunt de regula foarte înguste pe direcţia verticală şi destul de largi pe direcţia orizontală pentru a acoperi regiunea celulei. Aceasta înseamnă in jur de 10 grade lărgimea fasciculului pe direcţia verticala si in jur de 120 de grade pe orizontală. Din cauza că pe direcţia verticală împrăştierea semnalului emis este foarte mică – semnalul este foarte îngust, intensitatea câmpului RF la nivelul solului sau la nivelul acoperişului pe care este montată antenă, în zona bazei antenei (in zona de sub antena) este foarte mică. Intensitatea câmpului RF emis de antenă, în faţa antenei la început creşte puţin (pe direcţia lobului principal) apoi descreşte cu cât se îndepărtează de antena. Antenele sunt astfel construite încât emit practic întreaga putere prin suprafaţa anterioară a antenei în direcţia înainte. Aceste antene practic nu radiază cantitate semnificativă de energie prin suprafaţa posterioară a antenei şi nici spre baza antenei. Ca urmare, nivelurile de energie spre părţile clădirii sau înspre interiorul clădirii pe care sunt montate antenele în mod obişnuit sunt foarte mici.

In cazul in care se află în fata antenei, pe direcţia emiterii fascicolului principal, câmpurile electric şi magnetic, deci şi densitatea de putere scad, iar la aproximativ 10 m de antena ajung sub limitele admisibile de normele internaţionale considerate ca asigurând protecţia maxima. Dacă se află în spatele antenei, lateral sau sub antenă, câmpurile electric si magnetice, deci şi densitatea de putere scad sub limitele admisibile de normele internaţionale considerate ca asigurând protecţia maximă, la distanţa de 2 – 3 m de antenă. Antenele trebuie plasate astfel încât să existe un spaţiu liber de cel puţin 10 m în faţa antenei (în direcţia lobului principal). In cazul antenelor montate pe acoperişurile clădirilor, locul unde sunt plasate antenele trebuie pe cât posibil fie semnalizat corespunzător, fie împrejmuit cu un gard de protecţie situat la 2 – 5 m de antena, fie ambele, pentru a nu permite locatarilor, altor persoane şa intre in zona din preajma antenei unde s-ar putea sa existe un nivel al câmpului RF care să depăşească nivelurile admise de reglementările naţionale si internaţionale.

Principalele surse de câmpuri RF sunt: antenele care emit şi transmit undele radio şi TV, antenele radar (armata, politie, trafic aerian), antenele de comunicaţie. Aceste antene sunt instalate pe piloane speciale, clădiri, turnuri sau pe diverşi sateliţi. Alte surse RF sunt cuptoarele cu microunde, antenele telefoanelor fixe fără fir, sistemele de securitate. Antene de comunicare cum ar fi cele utilizate de politie, pompieri sau de serviciile de urgenţă utilizează niveluri de putere de ordin de mărime similare cu staţiile de bază ale antenelor de telefonie celulară. De multe ori folosesc chiar si aceleaşi benzi de frecvenţă. In majoritatea ariilor urbane există şi antene de radio sau televiziune care in mod obişnuit operează cu puteri RF de nivel mult mai mare decât staţiile de baza de telefonie mobila. Efectele biologice sunt răspunsuri măsurabile ca urmare a acţiunii unui stimul sau ca urmare a unei modificări apărute in mediul înconjurător. Aceste modificări nu sunt in mod necesar nocive sau periculoase pentru sănătate. Organismul uman este un mecanism foarte sofisticat care permite adaptarea şi răspunsul optim la multe din influenţele care provin din mediu. Evident că organismul nu dispune de mecanisme compensatorii pentru toate pericolele din mediu. Modificările ireversibile la care organismul nu posedă reacţii adecvate pot să constituie pericol pentru sănătate.

Efectele adverse asupra sănătăţii duc la deteriorarea detectabilă (care poate fi pus în evidenta) a sănătăţii individului expus. Nu toate efectele biologice duc la efecte adverse asupra sănătăţii. Câmpurile RF pătrund in ţesuturile expuse la diferite adâncimi care depind de frecventa câmpului RF. In cazul frecventelor utilizate de telefonia mobila câmpurile RF pot pătrunde in ţesut pana la un centimetru adâncime. Energia RF este absorbita de materia vie, de organismul uman si este transformata in căldura. De obicei procesele normale de termoreglare dispersează căldura produsa de câmpurile RF. Toate efectele asupra sănătăţii ale expunerii la câmpuri RF sunt in mod evident legate de căldura produsa de aceste câmpuri.

Până în prezent nu există studii care să fi demonstrat cu dovezi ştiinţifice concludente existenta unor efecte adverse asupra sănătăţii daca nivelurile de expunere la câmpurile RF sunt sub limitele specificate de normele internaţionale si daca energia câmpurilor RF care pot interacţiona cu ţesuturile din organism au niveluri de putere mult prea mici pentru a produce încălzire semnificativă (peste 1 grad Celsius) a ţesutului în care sunt absorbite. Majoritatea studiilor au fost efectuate în condiţii oarecum artificiale, experimentale în care expunerile la câmpuri RF s-au făcut pe termen scurt, iar nivelurile de putere a câmpului RF au fost mult mai mari decât cele utilizate in. comunicaţia telefonica mobila si au implicat expunerea întregului corp. Odată cu apariţia pe piaţa a aparatelor tip „talkie-walkie” si a telefoanelor mobile a devenit evident ca exista mult prea puţin studii care sa alba ca obiectiv studierea consecinţelor expunerilor localizate la nivelul capului ale câmpurilor RF.

Organizaţia Mondiala a Sănătăţii (OMS), pentru a răspunde la efectele pe care le pot avea câmpurile RF asupra sănătăţii populaţiei, a iniţiat o acţiune de sintetizarea tuturor materialelor publicate conţinând rezultatele investigaţiilor privind efectele biologice si efectele asupra stării de sănătate. Ca urmare au fost inventariate peste 25000 de articole ştiinţifice publicate in ultimii 30 de ani. In urma studierii, evaluării si cântăririi dovezilor ştiinţifice din aceste materiale Organizaţia Mondiala a Sănătăţii a ajuns la concluzia ca in prezent nu exista dovezi ştiinţifice care sa confirme vreo consecinţa asupra sănătăţii datorate expunerii la câmpuri electromagnetice de joasa frecventa sau de radiofrecvenţă dacă expunerea este sub limita prevăzuta de normele internaţionale. Cu toate acestea, OMS a recunoscut necesitatea de a face o evaluare mai corectă şi mai eficientă a riscului pentru sănătate prezentat de expunerea la aceste câmpuri RF şi a promovat acţiuni care să susţină aceste cercetări.

Efecte generale asupra sănătăţii: anumiţi indivizi atribuie o mulţime de simptome difuze expunerii la câmpuri RF. Aceste simptome ar fi: dureri de cap, anxietate, greaţă, oboseală şi scăderea de libido. Până în prezent nu există dovezi şi argumente ştiinţifice are să susţină legătură directă dintre aceste simptome şi expunerea la câmpurile RF. Multe din aceste probleme de sănătate pot fi datorate zgomotului excesiv, sau altor factori de risc din mediu, în timp ce anxietatea se poate datora prezenţei în mediu a noilor tehnologii.

Cancerul: Dovezile ştiinţifice existente până în prezent au arătat că este improbabila producerea sau favorizarea cancerului de către expunerea la câmpuri RF de tipul celor utilizate in comunicaţiile intre telefoanele mobile si staţiile de baza (antenele). Mai multe studii pe de laborator au evidenţiat că nu există dovezi ştiinţifice care să argumenteze că expunerea la câmpuri RF similare cu cele emise de telefoanele mobile şi antenele dle telefonie mobilă să fi cauzat sau să fi favorizat tumorile maligne (cancereje) cerebrale. In timp ce un studiu din 1997 a arătat că în urma expunerii la câmpuri RF şoarecii modificaţi genetic (şoarecii transgenici) au dezvoltat limfoame în număr mai mare, implicaţiile acestui rezultat asupra sănătăţii este neclar. In prezent se desfăşoară mai multe studii care doresc să confirme rezultatele studiului anterior şi să stabilească eventualele implicaţii ale acestor rezultate în ce priveşte cancerul la oameni. Alte trei studii epidemiologice nu au găsit nici o dovadă convingătoare în ceea ce priveşte creşterea riscului de apariţie a cancerului sau vreunei îmbolnăviri legate de expunerile la câmpuri RF ca urmare a comunicaţiei prin telefonie mobilă (datorate atât semnalelor de la antenele de comunicaţie cat si datorate telefonului mobil). Alte riscuri pentru sănătate – hipersensibilitatea electromagnetică şi depresia.

Oamenii de ştiinţă au semnalat şi alte efecte ale utilizării telefoanelor mobile asupra organismului şi anume: modificări în activitatea creierului, modificări ale timpilor de reacţie si modificări in structura somnului. Anumiţi indivizi se plâng de hipersensibilitate la câmpurile EM. Aceştia se plâng de înţepături si dureri, migrene, depresie, letargie, insomnii, câteodată de convulsii si chiar de atacuri epileptice asociate cu expunerea la câmpuri EM. Susţinerea ştiinţifică prin dovezi a hipersensibilităţii este foarte slabă. Nu există nici un mecanism biologic care să explice aceasta hipersensibilitate. Aceste modificări sunt de amploare mică şi aparent nu au efect semnificativ asupra sănătăţii, fiind de obicei reversibile. In prezent se desfăşoară mai multe studii care doresc sa confirme aceste rezultate.

Efecte termice: Studiile efectuate pe manechine care au modelat corpul omenesc au arătat ca deşi peste jumătate din energia emisa de telefonul mobil se absoarbe in ţesuturile din capul utilizatorului, şi ca urmare temperatura pielii capului, ochilor si straturilor exterioare ale creierului creste uşor, aceasta creştere de temperatura a ţesuturilor este nesemnificativă pentru a avea vreun efect fiziologic, rămânând sub 0,12 °C. Conducerea mijloacelor de transport: Toate cercetările efectuate au arătat în mod clar ca utilizarea telefoanelor mobile (atât ţinute in mana cat si cu dispozitivul „hands free”) în timpul conducerii vehiculului creşte riscul de accident de trafic, nu din cauza câmpurilor RF cât din cauza distragerii atenţiei. Interferenţa electromagnetică: Atunci când telefoanele mobile sunt folosite în apropierea unor dispozitive medicale, cum ar fi protezele cardiace (pacemakers), defibrilatoarele implantabile, protezele auditive este posibilă interferenţa câmpului RF în funcţionarea corectă a dispozitivului medical. Este posibil ca telefoanele mobile să interfereze cu sistemul electronic de navigaţie din avioane ceea ce periclitează siguranţa navigaţiei aeriene.

Comisia Internaţională de Protecţie împotriva Radiaţiei Neionizante (ICNIRP) a stabilit şi elaborat standardele internaţionale privind limitele de expunere la câmpuri electromagnetice (International Commission on Non-lonizing Radiation Protection – ICNIRP) pe baza analizei atente a literaturii ştiinţifice privind atât efectele termice, cât şi netermice ale câmpurilor electromagnetice şi să ofere protecţie împotriva tuturor pericolelor cunoscute ale energiei RF in limite largi de siguranţa, în anul 1997 ICNIRP a elaborat „Guidelines for limiting exposure to time-varying electric, magnetic, and electromagnetic fields (Up to 300 GHz)” publicat in 1998 in Health Physics. Aceste standarde au fost elaborate in colaborare cu QMS şi cu UNICEF si procesul de elaborare â durat intre anii 1974 si 1997. Atât măsurătorile cat si calculele teoretice au arătat ca nivelurile câmpurilor electromagnetice de radiofrecvenţă din zonele publice (zonele comunitare) datorate staţiilor de baza surit mult mai mici, in general de 100 de ori, decât valorile de limita maxima admisibile prevăzute in standardele internaţionale. Nivelurile de expunere a unui utilizator de aparat de telefonie mobila (depinzând evident de timpul convorbirilor efectuate) sunt de regula considerabil mai mari decât cele provenite de la staţiile de baza, dar sunt mai mici decât limitele maxime admisibile prevăzute in normele internaţionale.

Consiliul Uniunii Europene si Comitetul European pentru Standardizare Electrotehnica (CENELEC) în anul 1995 prin Comitetul European pentru Standardizare Electrotehnica (CENELEC) a elaborat PreStandardul European privind „Human Exposure to Electromagnetic Fields. High Frequency (10 kHz to 300 GHz)”. In anul 1991 Consiliul Uniunii Europene a adoptat si publicat in Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene “Recomandările Consiliului privind limitarea expunerii publicului general la câmpurile electromagnetice (0 Hz la 300 GHz)”. Toate normele şi standardele internaţionale sunt armonizate între ele şi prevăd în general valori de aceleaşi ordin de mărime pentru limitele de expunere pentru toate componentele (intensitatea câmpului electric E, intensitatea câmpului magnetic H, inducţia câmpului magnetic B si densitatea de putere S) câmpului EM.

Principiul precauţiei este instrumentul prin care autoritatea de sănătate publică decide şi intervine în situaţii în care se apreciază că există un potenţial risc pentru sănătatea populaţiei, în condiţiile unei argumentaţii ştiinţifice insuficiente. Conform principiului precauţiunii, QMS a iniţiat Proiectul Internaţional privind Câmpurile Electromagnetice în vederea evaluării dovezilor ştiinţifice ale efectelor posibile ale câmpurile electromagnetice asupra sănătăţii. Au fost identificate studii care au avut ca obiective evaluarea problemei încălzirii locale a organismului. Proiectul a stabilit un mecanism formal de-a revedea si sintetiza rezultatele ştiinţifice si de a efectua evaluări de risc in cazul expunerii RF. Acest proiect are ca obiectiv sa producă materiale de informare a publicului si sa adune împreuna grupurile care elaborează norme si standarde in vederea armonizării acestor norme şi standarde la nivel internaţional. In acelaşi timp sub egida OMS se efectuează şi studii privind efectele câmpurilor EM asupra sănătăţii. Un studiu important care se efectuează în 10 ţări este coordonat de Agenţia Internaţională – o agenţie specializată în cercetare în cancer a OMS – în scopul de a identifica utilizarea telefoanelor mobile şi cancere de gât şi cap.

Densitatea de putere cea mai mare din cele 227 de măsurători a fost de 0.0899 W/m2 adică 4.49% din limita de expunere pentru populaţia generala de 2 W/m2. Aceasta valoare a fost găsită pe terasa unui bloc. Valoarea mediană a fost de 0.0095 W/m2 (0.48% din limita de expunere) Valorile cele mai mari au fost găsite in Bucureşti, între 0.0038 W/m2 – 0.0899 W/m2, reprezentând 0.019% – 4.49 % din valoarea de 2 W/m2, şi în judeţul Prahova, intre 0.0045 W/m2 – 0.063 W/m2, reprezentând 0 23% – 3.15 % din valorile specificate de norme. Toate valorile de densitate de putere de radiofrecvenţă măsurate au fost considerabil mai mici comparativ cu valorile prevăzute de normele naţionale din Ordinul Ministrului Sănătăţii si Familiei nr. 1007/2002, cât faţă de valorile prevăzute în Recomandarea UE 519/1999 şi cele din standardele ICNIRP.

Toate valorile măsurate din baza de date au fost sub 5% din valoarea recomandată de normele naţionale şi internaţionale menţionate mai sus. Cea mai mare valoare de densitate de câmp electromagnetic a fost de 0.09 W/m2, în timp ce valorile limită prevăzute de norme pentru câmpurile de radiofrecvenţă sunt 2-10 W/m2 funcţie de frecvenţă. Pe aceasta bază poate să afirme că în cazul populaţiei care trăieşte în apropierea staţiilor de baza şansa apariţiei problemelor de sănătate atribuibile expunerii la câmpurile electromagnetice provenind de la antene este practic nesemnificativă. Ca urmare, consideră că plângerile cetăţenilor se bazează pe faptul că riscul presupus de prezenţa acestor antene este perceput ca fiind mare din cauza că tehnologia este nefamiliară. Riscul real asupra sănătăţii prezentat de aceste antene este unul deosebit de mic, mult mai mic decât cel datorat poluării sonore, de exemplu.”.

Conform pct. 2.5.6 al Anexei 1 din Legea nr. 50/1991, acordului vecinilor este necesar pentru: construcţiile noi amplasate adiacent construcţiilor existente, sau o în imediata lor vecinătate, pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei în clădiri existente, numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora”. Norma metodologică de aplicare a Legii nr.50/1991 în vigoare la data emiterii autorizaţiei de construire, în Anexa 2, punctul b.4 arată că: “Acordul vecinilor, exprimat în formă autentică, se solicită în următoarele situaţii: 1.în cazul construcţiilor noi amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate, numai dacă lucrările noi impun luarea unor măsuri de intervenţie pentru protejarea imobilelor existente (subzidiri, consolidări, etc.) şi dacă prin proiect se menţine această obligativitate; 2.în cazul amplasării de construcţii noi cu alte funcţiuni decât cele ale clădirilor învecinate şi dacă prin natura activităţilor adăpostite de acestea se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibraţii etc); 3.pentru lucrări care au ca scop schimbarea destinaţiei de locuinţă a clădirilor individuale sau colective existente, sau a unor părţi din acestea, 4.precum şi a spatiilor cu altă destinaţie din aceeaşi clădire, dacă prin natura activităţilor se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibraţii etc.)”

Din interpretarea celor două texte de lege rezultă că pentru situaţia de fapt care se poate încadra în cea de-a două situaţie reglementată în Anexa 2 pct.b4, şi anume: 2.în cazul amplasării de construcţii noi cu alte funcţiuni decât cele ale clădirilor învecinate şi dacă prin natura activităţilor adăpostite de acestea se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibraţii etc); acordul vecinilor era necesar pentru această construcţie definitivă şi autorizată, întrucât aceasta are o altă funcţiune decât cea a clădirilor învecinate prin natura activităţilor desfăşurate de acestea produce o poluare de orice fel, fie ele noxe, zgomot, vibraţii, etc., indiferent dacă poluare este evidentă şi percepută în mod direct de populaţie sau din contră aceste efecte pe timp scurt, mediu sau lung nu sunt cunoscute de niciuna dintre părţi, ci doar presupuse, fiind caracterizate ca neimportante de către pârâte şi foarte nocive de către reclamanţi, însă nu sunt contestate sau negate de niciuna dintre părţi prin actele procedurale efectuate la instanţă.

Pârâta SC O. R. SA a administrat ca probă extrajudiciară, aşa cum s-a menţionat mai sus, un studiu întocmit de Institutul de Sănătate Publică Bucureşti care a concluzionat şi recomandat ca:

„Antenele de transmisie – recepţie să fie instalate pe terasele clădirilor, pe acoperişurile clădirilor sau pe piloni sau stâlpi special construiţi in acest scop arătând că nu se recomandă instalarea antenelor în balcoane sau pe părţile laterale ale clădirilor. La instalarea şi în timpul funcţionării antenelor de recepţie – transmisie trebuie să se respecte cu stricteţe limitele de expunere stabilite de normele naţionale si internaţionale, în special Normele privind limitarea expunerii populaţiei generale la câmpuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 GHz, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr.1193 din 29.09.2006 si publicate in Monitorul Oficial al României nr.895 din 03.11.2006. Se recomanda ca periodic să se verifice funcţionarea corecta a acestor antene si faptul daca fascicolul îşi menţine lărgimea si direcţia corecte.

De asemenea, se arată că la instalarea antenelor de recepţie-transmisie trebuie să se limiteze accesul persoanelor în proximitatea acestor antene. Locul unde sunt plasate antenele trebuie pe cât posibil fie semnalizat corespunzător, fie împrejmuit cu un gard de protecţie situat la 2 – 5 m de antenă, fie ambele, pentru a nu permite locatarilor, altor persoane să intre în zona din preajma antenei unde s-ar putea să existe un nivel al câmpului RF care să depăşească nivelurile admise de reglementările naţionale si internaţionale. T

Se susţine că, trecerea in revistă a studiilor efectuate până în prezent, nu au putut furniza dovezi ştiinţifice suficiente si convingătoare pe baza cărora să se poate trage concluzia că expunerea la câmpurile RF datorat funcţionarii staţiilor de baza si antenelor de telefonie mobilă, cât şi aparatelor de telefonie mobilă au drept consecinţă efecte adverse asupra sănătăţii. Nomele si standardele internaţionale şi naţionale privind limitele maxime admisibile de expunere la câmpurile electromagnetice au fost adoptate în vederea protejării fiecărui individ din populaţie: indivizii care utilizează aparatele de telefonie mobilă, cei care nu utilizează aceste aparate, cei care locuiesc şi cei care lucrează în apropierea staţiilor de bază şi antenelor de comunicare de telefonie mobilă. Ca urmare, este obligatorie să se respecte foarte strict aceste norme si aceste standarde. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a ajuns la concluzia că în prezent nu există dovezi ştiinţifice concludente care să confirme faptul ca expunerea la câmpuri electromagnetice de radiofrecvenţă sau de joasă frecvenţă duce la efecte adverse asupra sănătăţii, adică la îmbolnăvire dacă nivelul expunerii este sub limita prevăzută de normele internaţionale.

In România nivelurile maxime admisibile de expunere la radiaţii (câmpuri) electromagnetice a populaţiei generate (expunere neprofesională) sunt stipulate în Normele privind limitarea expunerii populaţiei generale la câmpuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 GHz, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr.1193 din 29.09.2006 şi publicate în Monitorul Oficial al României nr.895 din 03.11.2006, aceste norme asigurând maxima protecţie împotriva câmpurilor electromagnetice de radiofrecvenţă. Din analiza datelor prezentate în documentaţia înaintată se estimează că densitatea de putere a câmpurilor electromagnetice de radiofrecvenţă emise de staţiile de bază (antenele) O. care vor fi instalate în Tg-Jiu, str. … nr. 2, judeţul Gorj şi a căror putere totală radiată nu depăşeşte 3800 W (cu maxim 1400 W pe fiecare direcţie) se va încadra in limitele maxime admisibile prevăzute in Normele privind limitarea expunerii populaţiei generale la câmpuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 GHz, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 1193 din 29.09.2006 si publicate in Monitorul Oficial al României nr. 895 din 03.11.2006.”

Din analiza datelor prezentate în documentaţia înaintată se estimează că densitatea de putere a câmpurilor electromagnetice de radiofrecvenţa emise de staţiile de baza (antene) se vor încadra în limitele prevăzute în Normele privind limitarea expunerii populaţiei generale la câmpuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 Ghz, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 1193/2006. Pentru a fi necesar acordul vecinilor nu este necesar conform textului de lege ca poluarea de orice fel să producă efecte negative asupra populaţiei, fiind suficient să existe această poluare constând în impactul câmpurilor electromagnetice, respectiv a componentelor acestora respectiv: câmpul electric, sarcinile electrice, câmpul magnetic, radiaţiile ionizante, precum şi câmpurile neionizante. Din studiul prezentat în copie xerox de către pârâtă rezultă că aceste câmpuri electromagnetice de joasă frecvenţă sau de radiofrecvenţa pe care le va emite staţia de emisie mobilă GSM reprezintă o poluare prin expunerea populaţiei la câmpuri electromagnetice în raport de funcţionarea corectă sau nu a acestor antene, precum şi în funcţie de menţinerea lărgimii şi direcţiei fascicolului emis de antenă, astfel că se impunea cu necesitate acordul vecinilor, întrucât legiuitorul nu a condiţionat acest aspect de dovada expresă a unei poluări, ci doar a simplului fapt că prin natura activităţilor adăpostite de acestea se produce poluare de orice fel.

De altfel studiul, depus de către pârâta SC O. R. SA, nu indică în mod cert efectele potenţiale în timp, imediate şi vizibile asupra sănătăţii celor care locuiesc lângă această staţie, nefiind stabilit de niciun expert în domeniu, cu un anumit grad de certitudine, că staţiile de emisie mobilă GSM nu au nici un efect nociv asupra vieţii şi sănătăţii unei persoane ce locuieşte permanent în preajma acestor instalaţii, astfel că sunt posibile anumite efecte ca urmare a expunerii permanente la câmpurile şi radiaţiile emise de aceste staţii şi ca atare rezultă că pârâtele nu au putut face dovada certă a faptului că prin natura activităţii desfăşurate prin staţia de emisie mobilă GSM este exclusă producerea poluării de orice natură, care să determine nerespectarea normelor metodologice cu privire la acordul vecinilor în formă autentică la momentul emiterii autorizaţiei de construire.

În ceea ce priveşte al treilea motiv de nulitate şi anume nerespectarea regimului de înălţime, se constată faptul că este întemeiat întrucât conform dispoziţiilor PUG-ului municipiului Tg-Jiu rezultă că regimul de înălţime stabilit de autorităţile locale este de 15 m., iar autorizaţia de construire s-a emis pentru o construcţie având o înălţime de 30 m., astfel că în raport de dispoziţiile art.31 din HG nr.525/1996, precum şi în raport de dispoziţiile Regulamentului local de urbanism se impunea ca în actul de informare să se menţioneze regimul general de înălţime, precum şi obligaţia intimatei solicitante de a obţine avizul compartimentului de specialitate din cadrul aparatului propriu al consiliului local în ceea ce priveşte depăşirea înălţimii care se poate justifica din motive tehnologice, cu atât mai mult cu cât în Regulamentul general de urbanism diferenţa de înălţime nu poate depăşi cu mai mult de două niveluri clădirile imediat învecinate, fiind obligatorie respectarea înălţimii medii atât a clădirilor învecinate cât şi a caracterului zonei, deşi în certificatul de urbanism la regimul tehnic se arată că pilonul tip arbore are o înălţime de 30 m. Conform dispoziţiilor art.311 din Legea nr. 350/2001 dreptul de construire se acordă potrivit prevederilor legale cu respectarea documentaţiilor de urbanism şi a regulamentelor locale de urbanism aferente, pentru ca în baza prevederilor planului urbanistic general autorizaţiile de construire să se emită direct pentru zonele pentru care există reglementări privind regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor cuprinse în regulamentul local de urbanism conform dispoziţiilor art. 312 din aceeaşi lege.

In raport de dispoziţiile art.31 din H.G. nr.525/1996 pentru autorizarea unei construcţii este necesară: „respectarea înălţimii medii a clădirilor învecinate şi a caracterului zonei, fără ca diferenţa de înălţime să depăşească cu mai mult de două niveluri clădirile imediat învecinate. In sensul prezentului regulament, clădiri imediat învecinate sunt cele amplasate alăturat, de aceeaşi parte a străzii. Fac excepţie de la prevederile alin.1 construcţiile care au fost cuprinse într-un plan urbanistic zonal, aprobat conform legii.”.

Această diferenţa maximă permisă de prevederile legale nu a fost avută în vedere la data emiterii certificatului de urbanism şi ulterior la data emiterii autorizaţiei de construire, atâta timp cât construcţia autorizată conform PAC-ului are o înălţime de 30 m., iar casele de locuit din imediata vecinătate, astfel cum această noţiune este definită de acelaşi act normativ, este de maxim 15 metri conform regulamentului local de urbanism.

Legiuitorul în dispoziţiile menţionate prevede şi o excepţie de la aceasta regulă, în sensul că fac excepţie de la prevederile alin.1 construcţiile care au fost cuprinse într-un plan urbanistic zonal, aprobat conform legii, dar în cauză nu exista un astfel de plan prin care să se fi admis o derogare de la prevederile respective, pârâţii nefăcând referire la existenta unui asemenea PUZ, iar la dosar instanţa conform rolului activ reglementat de dispoziţiile art.129 alin.5 c.pr.civ. a solicitat întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire, ce a fost înaintată prin adresa nr.39893 din 4 octombrie 2011, aflată la filele nr.47-136, iar un astfel de plan nu a fost prezentat.

Dispoziţiile art.2 din Anexa 1 a H.G. nr. 525/1996 reglementează domeniul de aplicare, iar în aliniatul 1 se arată că: „Regulamentul general de urbanism se aplica în proiectarea şi realizarea tuturor construcţiilor şi amenajărilor, amplasate pe orice categorie de terenuri, atât în intravilan, cat şi în extravilan.”; pentru ca în aliniatul 2 să se reglementeze şi excepţia de la regulă, şi anume: „Se exceptează de la prevederile alin.1 construcţiile şi amenajările cu caracter militar şi special, care se autorizează şi se executa în condiţiile stabilite de lege.”. Din întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire nu rezultă că această construcţie este o construcţie cu caracter special, astfel încât să nu se respecte cele trei regimuri specifice domeniului de urbanism.

Totodată în anexa 2 din Legea nr.50/1991 se definesc construcţiile speciale ca fiind construcţiile cu caracter militar care se autorizează în condiţiile prevăzute la art.43 din lege („Prin excepţie de la prevederile art. 4, autorizarea executării lucrărilor de construcţii: a) cu caracter militar se face de către ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale interesate, în baza unor proceduri stabilite împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei; b) aferente infrastructurii de transport rutier de interes naţional se face de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin direcţia de specialitate, cu respectarea prevederilor legii privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local şi ale normelor metodologice de aplicare a acesteia.”). De asemenea, în art.2 alin.2 din H.G. nr.525/1996 se prevede faptul că sunt exceptate construcţiile şi amenajările cu caracter militar şi special, care se autorizează şi se execută în condiţiile stabilite de lege.

Din interpretarea dispoziţiilor de mai sus rezultă că numai pentru aceste construcţii cu caracter special există o reglementare aparte, ori legiuitorul nu a stabilit condiţii speciale pentru autorizarea staţiilor de genul celei autorizate în cauza de faţă, acestea fiind autorizate conform dreptului comun, aşa cum rezultă din proba cu înscrisuri administrată de toate părţile în cauză, ceea ce demonstrează faptul că staţia construită nu au un caracter special, rezultând că în speţă este întemeiat şi ce de-al treilea motiv de nulitate invocat de către reclamanţi, întrucât nu s-au respectat normele ce reglementează regimul tehnic, respectiv componenta regimului de înălţime.

Împrejurarea că în certificatul de urbanism nu s-a indicat necesitatea respectării tuturor acestor prevederi legale menţionate, actul premergător de informare nu poate conferi autorizaţie de construire atacate prezumţia de legitimitate şi de veridicitate caracteristice actelor administrativ, întrucât legea nu condiţionează anularea autorizaţiei de construire de anularea certificatului de urbanism. Totodată împrejurarea că un act premergător emis în condiţii de nelegalitate nu a fost atacat, nu poate legitima actul ulterior emis, atâta timp cât acesta are un caracter de sine stătător şi este singurul care autorizează realizarea unor construcţii, certificatul de urbanism fiind doar un act de premergător, de informare şi obligatoriu, care însă nu dă dreptul autorităţii locale de a emite un act administrativ cu încălcarea normelor imperative ale legilor din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor, şi pe cale de consecinţă nu dă dreptul pârâtei SC O. R. SA a realizării unei astfel de construcţii.

În ceea ce priveşte motivul invocat de reclamanţi, în subsidiar, şi anume, impactul negativ cu consecinţă nefaste în timp asupra sănătăţii lor şi a concetăţenilor, în calitate de vecini conform legii nr.50/1991, de pe strada P. şi aleea A. din municipiul Tg.Jiu, al câmpului electromagnetic emis de către această staţie de emisie mobilă cu o înălţime de 30 m., având o rază de emisie considerabilă şi care este relevat prin referatul tehnic înregistrat sub nr.8035 din 30.10.2008 la sediul pârâtei SC O. R. SA privind impactul câmpurilor electromagnetice de radiofrecvenţă generate de echipamentele Orange, respectiv staţie de bază telefonie mobilă, care vor fi instalate în Tg-Jiu, strada Petreşti, judeţul Gorj, asupra sănătăţii populaţiei generale, referat întocmit de Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice şi elaborat pe baza documentaţiei înaintate de către pârâtă pe răspunderea acesteia în calitatea sa de solicitant, aflat la filele 20 – 28 din dosar, este de necontestat faptul că la momentul emiterii actului administrativ nu s-au avut în vedere toate aceste recomandări din normele naţionale şi internaţionale.

Partea cea mai gravă a lucrurilor este aceea că, reclamanţii împreună cu familiile lor sunt obligaţi să trăiască 24 de ore din 24 posibile şi 365 de zile dintr-un an în acest mediu periculos de poluat, în raza de acţiune a staţiei de emisie mobilă GSM şi nu pot fi comparaţi cu ceilalţi concetăţeni (din alte unităţi de referinţă teritorială), ale căror imobile se află la o distanţă corespunzătoare, astfel încât să nu fie influenţaţi de nocivitatea câmpurilor electromagnetice. La agresiunea permanentă a acestor unde sau radiaţii specifice câmpurilor electromagnetice, se mai adaugă efectele toxicităţii: „în cazul în care se află în faţa antenei, pe direcţia emiterii fascicolului principal, câmpurile electric şi magnetic, deci şi densitatea de putere scad, iar la aproximativ 10 m de antena ajung sub limitele admisibile de normele internaţionale considerate ca asigurând protecţia maxima. Dacă se află în spatele antenei, lateral sau sub antenă, câmpurile electric si magnetice, deci şi densitatea de putere scad sub limitele admisibile de normele internaţionale considerate ca asigurând protecţia maximă, la distanţa de 2 – 3 m de antenă. Antenele trebuie plasate astfel încât să existe un spaţiu liber de cel puţin 10 m în faţa antenei (în direcţia lobului principal). In cazul antenelor montate pe acoperişurile clădirilor, locul unde sunt plasate antenele trebuie pe cât posibil fie semnalizat corespunzător, fie împrejmuit cu un gard de protecţie situat la 2 – 5 m de antena, fie ambele, pentru a nu permite locatarilor, altor persoane să intre in zona din preajma antenei unde s-ar putea sa existe un nivel al câmpului RF care să depăşească nivelurile admise de reglementările naţionale si internaţionale.”.

De altfel, întreaga zonă este afectată de radiaţiile şi undele rezultate din activitatea de manipulare a staţiei, situaţie care nu este monitorizată de niciuna dintre pârâtele chemate în judecată, răspunderea directă aparţinând pârâtei SC O. R. SA, valorile limită nefiind înregistrate în ultima perioadă, pentru ca acestea să atestă că nu există valori de depăşire, iar menţinerea locuinţelor în aproprierea, respectiv în imediată vecinătate a staţiei, nu determină deteriorarea ireversibilă a stării de sănătate a locuitorilor respectivi. Se încalcă astfel dispoziţiile art.11 din Pactul internaţional nr.16/1966, precum şi dispoziţiile art.20 din Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi dispoziţiile art.47 din Tratatul privind Nivelul de trai. Spre exemplificare menţionăm dispoziţiile art.11 din Pactul internaţional nr.16/1966::” 1. Statele părţi la prezentul pact recunosc dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăşi şi familia sa, inclusiv hrană, îmbrăcăminte şi locuinţă suficiente, precum şi la îmbunătăţirea continuă a condiţiilor sale de existentă. Statele părţi vor lua măsuri potrivite pentru a asigura realizarea acestui drept şi recunosc în acest scop importanta esenţială a unei cooperări internaţionale liber consimţite.”.

În raport de aceste considerente, tribunalul reţine că se încalcă principiile dreptului la un mediu conform, şi anume: principiul prevenirii poluării, principiul precauţiei în luare deciziilor, principiul utilizării durabile şi nu în ultimul rând principiul priorităţii sănătăţii şi vieţii oamenilor, toate aceste semnificând obligaţia generală de a conserva şi proteja mediul, împreună cu elementul central al acestuia, şi anume omul, ca şi patrimoniu comun al umanităţii în scopul menţinerii sale, cel puţin în starea în care a fost moştenit şi a transmiterii sale generaţiilor următoare.

Având în vedere toate considerentele mai sus expuse, tribunalul în baza tuturor textelor de lege mai sus expuse si a art. 8,18,15 din Legea nr.554/2004, va admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţi şi va dispune anularea autorizaţiei de construire nr.94 din 13 februarie 2009. În ceea ce priveşte capătul de cerere privind demolarea staţiei de telefonie mobilă, întrucât până la închiderea dezbaterilor reclamanţii nu au arătat temeiul juridic pe care îşi întemeiază petitul, tribunalul constată că acesta nu poate fi solicitat pe calea acţiunii de contencios administrativ, întrucât este o acţiune în obligaţia de a face întemeiată pe dreptul comun, iar în cazul în care reclamanţii vor dori să solicite emiterea unei autorizaţii de demolare, în condiţiile legii contencios administrativ, acesta se priveşte ca fiind prematur introdus.

Se constată, de asemenea, că asupra zonelor cărora s-a instituit un anumit regim de protecţie sau de interdicţie care nu pot fi suficient reglementate prin planul urbanistic general, se vor evidenţia sau delimita în cadrul acestuia în vederea detalierii prin planuri urbanistice zonale conform dispoziţiilor art.313alin.1 şi 4 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul: ”Dreptul de construire se acordă potrivit prevederilor legale, cu respectarea documentaţiilor de urbanism şi regulamentelor locale de urbanism aferente, aprobate potrivit prezentei legi.”; pentru ca „La emiterea autorizaţiei de construire de către autoritatea publică competentă, pe lângă prevederile documentaţiilor de urbanism şi ale regulamentelor locale de urbanism aferente acestora, vor fi avute în vedere următoarele aspecte: a) existenţa unui risc privind securitatea, sănătatea oamenilor sau neîndeplinirea condiţiilor de salubritate minimă; b) prezenţa unor vestigii arheologice. Autorităţile abilitate eliberează Certificatul de descărcare de sarcină arheologică sau instituie restricţii prin avizul eliberat, în termen de 3 luni de la înaintarea de către beneficiar/finanţator a Raportului de cercetare arheologică, elaborat în urma finalizării cercetărilor; c) existenţa riscului de încălcare a normelor de protecţie a mediului; d) existenţa riscului de a afecta negativ patrimoniul construit, patrimoniul natural sau peisaje valoroase – recunoscute şi protejate potrivit legii;”.

În cazul de faţă se constată că nu s-a emis niciun plan urbanistic zonal, deşi din planul urbanistic general al municipiului Tg-Jiu, aşa cum s-a menţionat anterior, terenul reclamanţilor, precum şi terenul pe care a fost realizată staţia de emisie telefonie mobilă se situează în unitatea de referinţă UTR 16, ce este considerată ca fiind o zonă protejată ca urmare a situării în această unitate şi a ansamblului monumental „Calea Eroilor”, ansamblu ce face parte din patrimoniul naţional, iar conform dispoziţiilor art.2, 3, 10 şi Anexei 2din Legea nr.50/1991 se impunea obţinerea şi avizarea unei documentaţii de urbanism ale căror prevederi referitoare la amplasament, funcţiune, volumetrie şi aspect arhitectural să se conformeze după caz legislaţiei specifice privind dreptul de proprietate, sănătatea şi siguranţa populaţiei, protecţia patrimoniului de orice natură sau protecţia peisajului.

Conform art.2 alin.2^1 din legea nr.50/1991: „Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obţinerii, ca act final, a autorizaţiei de construire şi cuprinde următoarele etape: a) emiterea certificatului de urbanism; b) emiterea punctului de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului pentru investiţiile care nu se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului; c) notificarea de către solicitant a autorităţii administraţiei publice competente cu privire la menţinerea solicitării de obţinere, ca act final, a autorizaţiei de construire, pentru investiţiile la care autoritatea competentă pentru protecţia mediului a stabilit necesitatea evaluării impactului asupra mediului şi a emis îndrumarul conform legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului; d) emiterea avizelor şi acordurilor, precum şi a actului administrativ al autorităţii pentru protecţia mediului competente privind investiţiile evaluate din punctul de vedere al impactului asupra mediului; e) elaborarea documentaţiei tehnice necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, denumită în continuare documentaţie tehnică – D.T.; f) depunerea documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii la autoritatea administraţiei publice competente; g) emiterea autorizaţiei de construire.

Pentru ca în aliniatul 4 al aceluiaşi articol: „Prin exceptare de la prevederile alin.2 se pot emite autorizaţii de construire si fără documentaţii de amenajare a teritoriului si de urbanism aprobate, pentru: a) lucrări de modificare, de reparare, de protejare, de restaurare si de conservare a clădirilor de orice fel, cu condiţia menţinerii aceleiaşi funcţiuni, a suprafeţei construite la sol si a volumetriei acestora; a^1) lucrări de supraetajare a clădirilor cu încă un nivel, o singură dată, în suprafaţă de maximum 20% din suprafaţa construită desfăşurată a clădirilor, cu condiţia situării acestora în afara zonelor construite protejate sau a zonelor de protecţie a monumentelor, după caz;”.

Conform dispoziţiilor art.3 alin.1 lit.b din legea nr.50/1991: ”Construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor, pentru: lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la anexele acestora, identificate în acelaşi imobil – teren şi/sau construcţii, la construcţii amplasate în zone de protecţie a monumentelor şi în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcţii cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate;”. Conform dispoziţiilor art.10 din legea nr.50/1991: „Pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii în zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecţie prevăzut in planurile de amenajare a teritoriului si in documentaţiile de urbanism aprobate, se va proceda după cum urmează: a) in zonele construite protejate, in zonele de protecţie a monumentelor istorice, definite potrivit legii, si in ansamblurile de arhitectura si siturile arheologice, solicitantul va obţine avizul conform al Ministerului Culturii si , pe baza documentaţiilor de urbanism avizate si aprobate conform legii;”:

Conform Anexei 2 pct.25 a legii nr.50/1991 prin zone protejate se înţeleg „Teritoriile delimitate geografic, în cuprinsul cărora se afla elemente sau ansambluri ale patrimoniului natural sau cultural cu valoare deosebita. In raport cu natura elementelor de patrimoniu, zonele protejate sunt: a) zone naturale protejate, instituite pentru protejarea si punerea in valoare a patrimoniului natural cu valoare deosebita; b) zone construite protejate, instituite pentru salvarea, protejarea si punerea in valoare a patrimoniului construit, cu valoare istorica, culturala sau memorialistica deosebita.”. La data emiterii autorizaţiei de construire contestate erau în vigoare dispoziţiile anexei 2 pct.35 din Legea nr.350/2001 care definea zona protejată ca fiind „suprafaţa delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu, construit sau natural, a unor resurse ale subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apa etc. şi în care, prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, se impun măsuri restrictive de protecţie a acestora prin distanta, funcţionalitate, înălţime şi volumetrie,”; definiţia ce a fost abrogată de pct. 41 al art. I din OUG nr.7 din 2 februarie 2011, publicată în M. O. nr. 111 din 11 februarie 2011, iar în prezent definiţia acesteia este: „ zonă coerentă naturală sau construită, delimitată geografic şi/sau topografic, determinată de existenţa unor valori de patrimoniu natural şi/sau cultural a căror protejare prezintă un interes public şi declarată ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare şi reabilitare a valorilor de patrimoniu. Statutul de zonă protejată creează asupra imobilelor din interiorul zonei servituţi de intervenţie legate de desfiinţare, modificare, funcţionalitate, distanţe, înălţime, volumetrie, expresie arhitecturală, materiale, finisaje, împrejmuiri, mobilier urban, amenajări şi plantaţii şi este stabilit prin documentaţii de urbanism specifice aprobate.”.

La acelaşi moment al emiterii autorizaţiei de construire, conform Anexei 1 privind categorii de documentaţii de amenajare a teritoriului de urbanism şi competenţe de avizare şi de aprobare a acestora din legea nr.350/2001, la pct.122 pentru zonele construite protejate ori zone care cuprind monumente, ansambluri sau situri înscrise în Lista monumentelor istorice şi zonele lor de protecţie se impunea ca prin certificatul de urbanism actul premergător eliberării autorizaţiei să se învedereze faptul că pe lângă avizele şi acordurile prevăzute, raportat la unitatea teritorială de referinţă unde urma să fie amplasată staţia de emisie UTR 16, se impunea să obţină şi avizele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, precum şi de la organismele centrale şi teritoriale interesate, documentaţie şi avize ce au fost menţinute şi actuala reglementare.

În raport de toate aceste considerente, precum şi în raport de dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile Legii nr.50/1991, tribunalul constată că acţiunea de faţă este admisibilă şi urmează să admită contestaţia şi să dispună anularea autorizaţiei de construire şi pe cale de consecinţă să respingă cele două excepţii invocate, şi anume, a tardivităţii şi a lipsei interesului legitim, urmând să se ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată în condiţiile art. 274 şi urm. C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia tardivităţii invocată de intimatul Primarul Municipiului Tg-Jiu.

Respinge excepţia lipsei de interes invocată de către intimata S.C. Orange România S.A.

Admite acţiunea formulată de reclamanţii D.D, G.A, împotriva pârâţilor Primăria Municipiului Tg-Jiu, Consiliul Judeţean Gorj, S.C. O. R. S.A, S .C. D. C. S.R.L. ,S.C. C. R. S.R.L.

Anulează autorizaţia de construire nr.94 din 13.02.2009 emisă de pârâtul Primarul municipiului Tg.Jiu.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Hotărâre definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 31.01.2012, la Tribunalul Gorj.