Art.238, art.243 – Codul muncii
Art.72 – Legea nr.188/1995
Prin cererea adresata acestei instante si înregistrata sub nr.1195/88/2010 reclamantii C.V. s.a. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul or. Isaccea, anularea dispozitiilor de imputare nr.318-336 din 30 martie 2010 emise de Primarul or. Isaccea.
În motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca sunt functionari publici în cadrul Primariei or. Isaccea, iar prin imputatiile emise, pârâtul pretinde ca au produs un prejudiciu institutiei încasând drepturi salariale necuvenite, fara a exista temei legal pentru acordarea acestora.
Reclamantii mai arata ca aceste drepturi au fost platite în baza Acordului/Contractului colectiv de încheiat între Consiliul Local al or. Isaccea, reprezentat prin Primarul orasului Isaccea si Sindicatul salariatilor din Administratia Locala Isaccea, în care s-au prevazut drepturi speciale constând în sume pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii, achizitionarea tinutei vestimentare conform cerintelor impuse de Codul de conduita al functionarului public, astfel ca imputarea acestor sume este nelegala.
În dovedirea actiunii, reclamantii au depus la dosarul cauzei dispozitiile emise si o serie de înscrisuri.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Prin sentinta civila nr.1291/07.05.2010, Tribunalul Tulcea a admis contestatia formulata de reclamantii C.V. s.a. – functionari publici din SINDICATUL F. AL SALARIATILOR DIN CADRUL PRIMARIEI ISACCEA, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL ORASULUI ISACCEA si a anulat dispozitiile de imputare nr.318/30 martie 2010, nr.319/30 martie 2010, nr.320/30 martie 2010, nr.321/30 martie 2010, nr.322/30 martie 2010, nr.323/30 martie 2010, nr.324/30 martie 2010, nr.325/30 martie 2010, nr.326/30 martie 2010, nr.327/30 martie 2010, nr.328/30 martie 2010, nr.329/30 martie 2010, nr.330/30 martie 2010, nr.331/30 martie 2010, nr.332/30 martie 2010, nr.333/30 martie 2010, nr.334/30 martie 2010, nr.335/30 martie 2010 si nr.336/30 martie 2010 emise de Primarul or. Isaccea, jud. Tulcea, ca netemeinice si nelegale.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca, potrivit Acordului/Contractului colectiv de munca pentru anul 2007 si înregistrat la Directia de Munca Solidaritate Sociala si Familie Tulcea sub nr.7/628/12.01.2007, functionarii publici si personalul contractual au beneficiat de sume pentru achizitionarea unei tinute decente si asigurarea unei imagini corespunzatoare în raport cu publicul si institutia cu care colaboreaza, precum si sume de bani pentru hrana si medicamente, conform prevederilor art.32 din Acordul/Contractul colectiv de munca, sume ce au fost bugetate si aprobate de catre Consiliul Local, pentru anul 2007, prin H.C.L. nr.4/2007, iar pentru anul 2008 prin H.C.L. nr.3/2008.
Art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 stipuleaza ca “un contract colectiv de munca este conventia încheiata între patron sau organizatia patronala pe de o parte si salariatii, reprezentati prin sindicate prin în alt mod prevazut de lege de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea…”, iar clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai în limitele si conditiile prevazute de prezenta lege.
Conform art.12 alin.1 din acelasi act normativ, contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariatii institutiilor bugetare, însa prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale, aceleasi dispozitii fiind cuprinse si în art.3 alin.2 din contractul colectiv de munca unic la nivel national pentru anii 2007-2010.
Interpretând per a contrario dispozitiile mentionate, rezulta ca prin contractele/acordurile colective de munca pot fi negociate, clauzele referitoare la drepturile a caror acordare si al caror cuantum nu sunt stabilite prin dispozitii legale.
Pe de alta parte, folosind acelasi principiu în interpretarea prevederilor art. 3 alin. 3 din contractul colectiv de munca unic la nivel national, precum si ale art. 82 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, potrivit cu care contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, se impune concluzia ca se pot negocia clauze care sa acorde salariatilor mai mult decât s-a prevazut în contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior.
În acest sens sunt si prevederile art. 238 alin. 3 din Codul Muncii, cu care se completeaza Legea nr.188/1995, care statueaza ca, la încheierea contractului colectiv de munca, dispozitiile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal.
În aceste conditii, acordarea drepturilor speciale nu este nelegala din moment ce nu exista nici un text de lege care sa o interzica, ci, dimpotriva, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre partile sociale, intervine principiul liberei negocieri.
Un argument în plus îl constituie si art. 72 din Legea nr.188/1995 potrivit cu care autoritatile si institutiile publice pot încheia anual, în conditiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale functionarilor publici sau ai reprezentantei functionarilor publici care sa cuprinda numai masuri referitoare la constituirea si folosirea fondurilor destinate îmbunatatirii conditiilor la locul de munca, sanatatea si securitatea în munca…….., de unde rezulta ca autoritatile locale sunt autorizate sa dispuna de sumele locale alocate pentru îmbunatatirea conditiilor la locul de munca, precum si cele pentru sanatate si securitatea muncii.
Prevederile art. 30 din acordul colectiv de munca se circumscriu notiunii de „îmbunatatire a conditiilor la locul de munca”, partile angajate în negociere cazând de acord cu privire la faptul ca suplimentarile în discutie sunt necesare dezvoltarii conditiilor de munca.
Nu trebuie omise în acest context nici depozitiile Conventiei OIM nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art.5, impune ca negocierea colectiva sa fie posibila pentru toti cei vizati prin conventie (art.1), iar negocierea ca poate asupra fixarii conditiilor de munca si angajarii, si/sau reglementarii relatiilor între cei ce angajeaza sau organizatiile lor si una sau mai multe organizatii ale lucratorilor.
Prin urmare, o restrângere de orice natura cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozitiilor O.I.M.
Mai mult, obligatiile decurgând din contractul colectiv de munca nu puteau fi încalcate întrucât acesta a devenit opozabil si în acelasi timp, obligatoriu pentru partile contractului, potrivit art. 243 din Codul Muncii si art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, iar obligativitatea executarii contractului colectiv de munca deriva si din prevederile Conventiei O.I.M. nr. 131/1970, dupa cum s-a aratat, pe lânga faptul ca alin. 2 al ambelor articole prevede atragerea raspunderii partilor care se fac vinovate de neîndeplinirea obligatiilor avansate prin contractul colectiv de munca.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele si în conditiile prevazute de lege, iar clauzele negociate cu încalcarea dispozitiilor legale sunt lovite de nulitate absoluta (art. 24 alin. 1), nulitate care se constata de instanta competenta, la cererea partii interesate (art. 24 alin. 2 din Legea nr. 130/1996).
Fata de aceste considerente, instanta a admis actiunea contestatorilor si a dispus anularea dispozitiilor de imputare.
Împotriva acestei hotarâri, a declarat recurs pârâtul Primarul orasului Isaccea, solicitând admiterea acestuia si modificarea sentintei în sensul respingerii actiunii ca nefondata.
Arata ca aceste dispozitii au fost emise ca urmare a masurilor dispuse de Curtea de Conturi, care, în urma controlului efectuat la Primaria orasului Isaccea, a constatat ca în anii 2007-220088, aceasta a acordat nelegal salariatilor sai, functionari publici si personal contractual drepturi speciale.
Instanta de fond nu a tinut cont ca acordurile colective si contractele de munca încheiate între Primaria Orasului Isaccea si Sindicatul „F” al angajatilor Primariei Isaccea, pentru anii 2007-2008, nu au baza legala în ce priveste acordarea de sume ca drepturi speciale, acestea neputând face obiectul contractelor/acordurilor colective de munca încheiate la nivelul institutiilor publice.
Sumele nu au fost impozitate sub nici o forma si asupra lor nu au fost calculate contributii la asigurari sociale.
Considera ca este atributul legiuitorului sa stabileasca atât categoria de drepturi salariale, partea fixa si partea variabila a salariului, cât si cuantumul acestuia.
Mai arata ca instanta de fond a omis faptul ca în acordurile colective nu pot fi înscrise clauze ce stabilesc drepturi suplimentare fata de cele reglementate de lege, potrivit art.24 si art.25 din Hotarârea de Guvern privind acordurile colective de munca.
Recurentul si-a întemeiat recursul pe disp.art.304 pct.9 Cod procedura civila.
Analizând toate criticile formulate, Curtea retine urmatoarele:
Contractul colectiv de munca este, potrivit art.1 din Legea nr.130/1996, „conventia încheiata între patron sau organizatia patronala, pe de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori în alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca”.
In conf.cu art.12 al.1 din lege, “contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariatii institutiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale”.
Asadar, nulitatea absoluta intervine daca s-au stipulat clauze contrare ordinii publice sau prin care se stabilesc drepturi inferioare fata de normele legale si contractele detinute la nivel superior ori, în sfârsit, daca s-au inserat clauze prin care se depaseste maximul legal admis al obligatiilor pentru salariati.
Contractul colectiv de munca este izvor de drept în acceptiunea normativa, cu exceptia raporturilor juridice de munca individuale.
Conform art.12 al.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de munca se pot încheia si în cazul salariatilor institutiilor bugetare.
Dar, tinând seama de specificul finantarii unitatilor si institutiilor publice (de la buget), nu se pot negocia prin contracte colective clauze referitoare la drepturile ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale (salariu de baza, sporuri, durata concediului de odihna, etc.).
In concluzie, cu exceptia acestor drepturi, alte aspecte pot fi negociate, respectiv: fie drepturi reglementate legal al caror cuantum nu a fost însa precizat, fie drepturi integral noi, nereglementate de lege.
Contractele colective de munca îsi produc efectele de la data înregistrarii lor.
Contractele de munca nu vor fi înregistrate daca (art.26 al.1 din Legea nr.130/1996):
a) sunt încheiate fara a se fi precizat unitatile în care se aplica clauzele lor;
b) partile nu fac dovada îndeplinirii cerintelor de reprezentativitate;
c) nu sunt semnate de toti reprezentantii partilor la negociere.
Legea, în art.27, stabileste în mod expres faptul ca, la înregistrarea contractelor colective de munca, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale sau, dupa caz, directiile generale teritoriale de munca si protectie sociala vor verifica daca acestea contin clauze negociate cu nerespectarea dispozitiilor art. 8.
In situatie în care exista clauze care sunt sanctionate cu nulitatea absoluta, aceste institutii au obligatia de a sesiza organele de jurisdictie în vederea desfiintarii lor.
In cauza de fata, ne aflam în prezenta unui contract colectiv de munca încheiat între Consiliul Local al orasului Isaccea, în calitate de angajator si Sindicatul „F” al Salariatilor din Administratia Locala Isaccea, în calitate de reprezentant al salariatilor, iar sumele respective au fost aprobate de catre Consiliul local si prevazute ca si cheltuieli în bugetul de venituri si cheltuieli.
Deci, acordarea acestor sume are ca temei legal, contractul colectiv de munca si actul aditional la acesta, cu aplicabilitate pentru anii 2007-2008.
De retinut ca toate sumele au fost platite în baza unor hotarâri ale Consiliului local în fiinta, respectiv în baza prevederilor contractului colectiv de munca.
Ori, potrivit art.36 al.4 lit.a din Legea nr.215/2001, consiliul local este cel care aproba bugetul local, virarile de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare, contul de încheiere a exercitiului bugetar, iar în sensul dispus de art.77 din lege, aducerea la îndeplinire a acestor hotarâri revine primariei, constituita ca structura functionala cu activitate permanenta.
Se impune mentionarea si a art.4 din O.U.G.45/2003 privind finantele publice locale care, la art.1,2,3 si 4, statueaza ca: prin aprobarea bugetelor prevazute se autorizeaza, pentru anul bugetar, veniturile si cheltuielile bugetare, dupa caz, iar sumele aprobate la partea de cheltuieli, prin bugetele prevazute, în cadrul carora se angajeaza, se ordonanteaza si se efectueaza plati, reprezinta limite maxime care nu pot fi depasite.
Consecintele angajarii si utilizarii creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate, atrag raspunderea celor vinovati, în conditiile legii.
In raport de limitele competentei sale Curtea constata ca toate criticile aduse solutiei instantei de fond sunt neîntemeiate.
Pe cale de consecinta, în conf.cu art.312 al.1 Cod procedura civila, recursul va fi respins ca nefondat.
