În motivare s-a retinut ca prin actiunea formulata, reclamantul a solicitat sa se anuleze decizia emisa de pârâta, ca netemeinica si nelegala; sa stabileasca cuantumul legal al pensiei în urma recalcularii acesteia în conformitate cu prevederile legale în vigoare; sa oblige pârâta la emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei de invaliditate, cu luarea în considerare a tuturor sporurilor, adaosurilor si veniturilor de care a beneficiat dovedite cu cartea de munca, cu adeverintele suplimentare emise de angajator, precum si cu adeverinta emisa de Administratia Finantelor Publice pentru veniturile realizate în perioada 1993-2003 la Asociatia familiala din care face parte reclamantul si care au contribuit la fondul de cotizare.
În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, pentru a putea fi valorificate veniturile obtinute în perioada 1993-2003 în baza dispozitiilor art.5 alin.1 pct.4 si alin.2 din Legea nr.19/2000, ar trebui sa fie îndeplinite si prevederile art.61 din Legea nr.19/2000 : „Persoanele prevazute la art.5 alin. (1) pct.IV si V care au cel putin vârsta de 18 ani sunt obligate sa se asigure pe baza declaratiei de asigurare. Declaratia de se depune în termen de 30 de zile de la data încadrarii în situatia respectiva la casa teritoriala de pensii din raza de domiciliu sau de resedinta. Venitul lunar asigurat este cel stabilit prin declaratia de asigurare”, or este vadit ca reclamantul nu a îndeplinit aceste obligatii.