Dosar nr.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECŢIA ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia Nr. 58/2012
Şedinţa publică de la 18 Ianuarie 2012
Completul compus din:
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta-petentă S.C. S. SRL împotriva sentinţei civile nr.6920 din data de 13.09.2011 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu, în dosarul nr. în contradictoriu cu intimata A.N.S.V.S.A – D.S.V.P.S.A, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, tribunalul a constatat terminată cercetarea judecătorească şi a reţinut recursul spre soluţionare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de faţă:
Prin sentinţa civilă nr.6920 din data de 13.09.2011 pronunţată de către Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. a fost respinsă plângerea formulată de petenta S.C. S. SRL, împotriva procesului verbal seria GJ, nr. 00079 din 30.05.2011 încheiat la data de 30.05.2011 de către intimata A.N.S.V.S.A – D.S.V.P.S.A.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin procesul verbal de contravenţie seria GJ, nr.00079, încheiat la data de 30.05.2011, de către intimata A.N.S.V.S.A – D.S.V.P.S.A Gorj, petenta S.C. S. SRL a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 2000 lei, reţinându-se în sarcina faptul că nu a respectat normele sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind depozitarea şi manipularea produselor alimentare respectiv, respectiv a depozitat alimentele sandwich cu şniţel de pui si mezeluri la temperaturi care depreciază produsul şi au fost manipulate de personal fără echipament de protecţie, fără mănuşi. Împotriva procesului verbal de contravenţie a fost formulată de către petentă plângere.
Procedând potrivit art.34 alineat 1 din OG nr.2/2001 la verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului verbal de constatarea contravenţiei contestat, instanţa de fond a constat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cauze de nulitate absolută ce ar fi putut fi invocate şi din oficiu. În ceea ce priveşte motivul de nulitate invocat de petentă instanţa de fond a constatat că acesta este neîntemeiat deoarece conform art.19 din OG nr.2/2001 procesul verbal de contravenţie poate fi încheiat şi fără a fi semnat de un martor asistent cu condiţia ca în cuprinsul acestuia să se menţioneze motivele lipsei martorului, condiţie ce este îndeplinită în cauză. Mai mult, din cuprinsul procesului verbal de contravenţie contestat instanţa a constatat că acesta a fost întocmit în prezenţa reprezentantului petentei şi prin urmare, conform art.19 din OG nr. 2/2001, prezenţa unui martor asistent nu este necesară.
Sub aspectul temeiniciei instanţa de fond a reţinut că deşi OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a procesului verbal de contravenţie, din economia textului art.34 rezultă că acesta face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, prezumţia de temeinicie a prezentului proces verbal de contravenţie reţinându-se avându-se în vedere faptul că fapta contravenţională pentru care a fost sancţionat petentul a fost constatată personal de agentul constatator. Astfel, având în vedere faptul că procesul verbal de contravenţie este un act administrativ, doctrina şi jurisprudenţa fiind unanime în a asocia prezumţia de legalitate a actului administrativ cu prezumţia de autenticitate şi veridicitatea acestuia, a afirmat că prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului verbal de contravenţie este o prezumţie prevăzută de lege în sensul pe care instanţa europeană îl dă acesteia.
În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, având în vedere că aceştia sunt angajaţii societăţii petente, instanţa de fond le-a considerat ca fiind subiective şi nu a ţinut seama de ele la deliberare. Mai mult instanţa de fond a constatat că reprezentantul petentei a fost prezent la întocmirea procesului verbal de contravenţie contestat şi avea posibilitatea să formuleze obiecţiuni şi să consemneze punctul său de vedere cu privire la starea de fapt reţinută în sarcina petentei, acesta rezumându-se numai la a menţiona la rubrica „Contravenientul a avut următoarele obiecţiuni” faptul că refuză să semneze după care a semnat. În aceste condiţii instanţa de fond a apreciat că starea de fapt descrisă de petentă în plângerea formulată nu poate fi reţinută, fiind greu de crezut faptul că în condiţiile în care într-adevăr aşa au stat lucrurile reprezentantul petentei să nu fi consemnat aceste aspecte şi în cuprinsul procesului verbal de contravenţie în loc să se rezume a menţiona numai că refuză să semneze.
Având în vedere cele arătate instanţa a respins plângerea formulată de petenta S.C. S. SRL, împotriva procesului verbal seria GJ, nr.00079, încheiat la data de 30.05.2011, de către intimata A.N.S.V.S.A – D.S.V.P.S.A Gorj.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta S.C. S. SRL, criticând-o pentru netemeinicei şi nelegalitate.
În motivarea recursului a precizat că prima instanţă în mod eronat a respins acţiunea formulată de S.C. S. SRL, hotărârea fiind netemeinică şi nelegală, deoarece în motivarea primei instanţe s-a relevat că administratorul refuză să semneze dar totuşi a semnat refuzul, menţionând că administratorul a semnat că refuză să ia la cunoştinţă de cele relevate în procesul verbal deoarece cele constatate erau nereale, ceea ce nu înseamnă că acesta a confirmat cele scrise în procesul verbal. A mai menţionat şi faptul că semnarea acelui refuz s-a făcut la indicaţia echipei de control pentru a înmâna procesul verbal la data controlului, pentru a fi contestat în timp legal, intenţiile administratorului fiind de bună credinţă, amintim şi faptul că administratorul societăţii nu a fost prezent la întocmirea efectivă a procesului verbal cum a constatat instanţa, acesta fiind înştiinţat telefonic de prezenţa controlului, iar la sosirea acestuia la punctul de lucru vizat în aproximativ 10 minute, echipa de control fiind absentă, revenind în aproximativ 15 minute de aşteptare din partea administratorului cu procesul verbal fiind întocmit. A considerat că punctul 7 din procesul verbal este suficient în a arăta că acesta nu a fost întocmit în prezenţa administratorului, deoarece cuvântul …/refuza/… este tăiat cu o bară orizontală, ceea ce arată că procesul verbal a fost întocmit cu convingerea că administratorul va semna fără probleme procesul verbal.
Instanţa de fond a constatat că motivul de nulitate invocat de petentă este neîntemeiat mai exact că procesul verbal poate fi încheiat şi fără un martor asistent cu condiţia ca în cuprinsul lui să menţioneze motivele lipsei acestuia, condiţie pe care instanţa a considerat-o că a fost îndeplinită, condiţie pe care nu o găseşte îndeplinită, deoarece pe procesul verbal nu există un motiv menţionat. Tot în motivarea primei instanţe s-a arătat că martorii care confirmă că procesul verbal este nereal sunt angajaţi ai societăţii în cauză, trebuie menţionat că a considerat suficient la acel moment chemarea celor doi martori din interiorul societăţii mărturia făcându-se sub jurământ, deşi ar fi avut posibilitatea să fi chemat şi alţi martori, clienţi ai unităţii pentru a susţine cele arătate. În întărirea celor susţinute a invocat şi nota de constatare a unui alt control după acesta tot din partea D.S.V.S.A. Gorj, în care toate cele constatate la primul control cel contestat ca fiind neconforme, sunt conforme cu normele sanitare, nota de constatare anexata la dosar, la care instanţa nu a făcut referire. A reamintit că procesul verbal seria GZ nr. 00079, întocmit de D.S.V.S.A. Gorj, nu are un martor care să confirme cele reţinute conform prevederii art.19 alin.l din OG. nr.2/2001, şi nici nu este precizat un motiv pentru acest fapt, drept pentru care nu s-a completat rubrica referitoare la martorii a procesului verbal, sau motivul pentru care nu a putut fi pus un martor, conform art.19 alin. 3 din OG. nr.2/2001.
Totodată a considerat întâmpinarea făcută de intimată la prima instanţă de fond, ca fiind irelevantă atât timp cât doar confirmă procesul verbal, neavând un martor care sa susţină cele reţinute, şi a acuzat petenta cum că ar încerca sustragerea de la plata amenzii, fapt total neadevărat în acest caz. Un aspect de remarcat cu privire la această întâmpinare prin care se spune că petenta avea posibilitatea consemnării eventualelor obiecţiuni, a precizat, acest aspect nu a fost relevat de echipa de control având o atitudine rigida, a considerat că era în sarcina acestora să amintească de această rubrică, lucru care nu a fost făcut, deoarece am fi amintit şi acolo cele menţionate aici.
Aşa cum a arătat şi primei instanţe situaţia reţinută prin procesul verbal nu este reală, produsele fiind aduse cu câteva momente înaintea sosirii echipei de control, iar personalul SC S. SRL proceda la verificarea şi recepţionarea lor, şi după aceea aceste produse urmau a fi introduse în vitrina frigorifică spre comercializare, acestea întâmplându-se într-un timp foarte scurt, care nu poate afecta în nici un fel aceste produse. Personalul SC S. SRL poseda şi purta la momentul controlului echipament de protecţie individual, de culoare roşie inscripţionat cu sigla unui distribuitor, iar mânuşile de protecţie erau la îndemână, personalul SC S. SRL în acel moment întocmea nota de recepţie pentru produsele în cauză, activitate ce nu necesită purtarea mânuşilor de protecţie. Faţă de cele arătate a solicitat modificarea sentinţei civile Nr. 6920 în sensul admiterii plângerii contravenţionale, şi anularea procesului verbal Seria: Gz, Nr.: 00079/30.05.2011 prin care societatea a fost sancţionată cu o amendă in cuantum de 2000 de lei.
Legal citată, în condiţiile art.115 C.pr.civ. şi următoarele din C.pr.civ. respingerea recursului ca fiind nefondat, menţinerea sentinţei nr.6920/13.09.2010, ca fiind temeinica si legala iar pe fond respingerea plângerii contravenţionale formulata de petenta S.C S. SRL, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor nr. 00079/30.05. 2011.
În motivarea întâmpinării a precizat că instanţa de fond în mod corect a reţinut că procesul verbal contestat este temeinic si legal respingând plângerea formulata de petenta SC S. SRL, astfel ca hotărârea instanţei de fond cuprinde contrar celor susţinute de recurentă temeiul juridic in baza căruia a respins plângerea petentei respectiv prevederile OG. nr.2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor dar si prevederile HG. nr.984/2005, privind constatarea si sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare si pentru siguranţa alimentelor.
Susţinerile recurentei în sensul ca „procesul verbal a fost semnat de reprezentantul petentei la indicaţiile echipei de control pentru a înmâna procesul verbal la data controlului, pentru a fi contestat in timp legal,” dar si aceea ca „administratorul nu a fost prezent la întocmirea efectiva a procesului verbal,, nu au nici o relevanţă astfel că, instanţa poate observa faptul că procesul verbal deşi a fost semnat de petent, acesta refuzând primirea, comunicarea s-a făcut prin posta cu confirmare de primire; iar in ceea ce priveşte aspectul că nu ar fi fost prezent la întocmirea procesului verbal, petentul avea posibilitatea sa arate acest lucru, consermnandu-1 la rubrica obiecţiuni, însă singurul aspect consemnat de petent este că „ refuza sa semneze,”după care a semnat.
Instanţa de fond din cuprinsul procesului verbal a constatat ca acesta a fost întocmit în prezenţa reprezentantului petentei şi prin urmare faptul ca procesul verbal nu a fost semnat de nici un martor, la locul respectiv şi data respectiv; nefiind persoane care să-şi asume calitatea de martor conform prevederilor art. 1() alin. (3) din OG nr. 2/2001 cu privire la regimul juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 180/2002, fiind consemnat acest aspect la pct.10, din procesul verbal contestat. Urmare a faptului ca pentru fapta săvârşită, petenta a încercat sa se sustragă, declarând că refuză să semneze orice document in sensul controlului, s-a făcut menţiunea în procesul verbal în sensul ca refuză să semneze, în conformitate cu prevederile art.19, alin.l din OG.nr.2/2001, procesul verbal fiindu-i comunicat contravenientei prin poştă în termenul legal prevăzut. A învederat instanţei că procesul verbal cuprinde toate elementele de identificare, fiind întocmit cu respectarea prevederilor OG nr.2/2001 privind regimul contravenţiilor, nefiind motive întemeiate de anulare a acestuia.
Potrivit celor constatate si consemnate de inspectorii constatatori petenta nu a respectat normele sanitare veterinare si pentru siguranţa alimentelor prin depozitarea produselor de origine animala( sandwich cu sniţel de pui si mezeluri) nu se aflau depozitate la temperaturi intre 2-12 grade C, stabilite de producator( SC Mapovicom SRL Tg-Jiu ), aparatura frigorifica din dotare nu are temperatura monitorizata, nu au fost prezentate documente care sa asigure transabilitatea tuturor produselor existente in vederea comercializării, respectiv lipsesc declaraţiile de conformitate si certificatele de calitate pentru anumite produse, nu se respecta normele sanitar veterinare privind manipularea produselor alimentare, personalul angajat nu poseda echipament de protecţie sanitara si nici carnetul de sănătate completat cu analizele la zi.
Fără tăgadă au existat neconformităţile menţionate în procesul verbal si nota de inspecţie, inspectorii percepând in mod direct deficientele menţionate, petenta invocând aspecte irelevante si neadevărate pentru a se sustrage de la plata amenzii contravenţionale, însă având în vedere modul defectuos in care aceasta îşi desfăşura activitatea potrivit celor consemnate şi în nota de inspecţie, actul ce a stat la baza încheierii procesului verbal considerând măsura sancţionării temeinică si legală. Fata de cele arătate, a solicitat respingerea recursului formulat de SC S. SRL, menţinerea Sentinţei civile nr.6920/13.09.2011, iar pe fond respingerea plângerii contravenţionale si menţinerea procesului verbal nr.00079/30.05.2011 ca fiind temeinic si legal.
Critica este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Din considerentele plângerii contravenţionale rezultă că recurenta petentă a negat situaţia de fapt, fără să administreze probe contrarii în acest sens, întrucât simpla negare a faptei nu poate fi asimilat principiului in dubio pro reo, cu atât mai mult cu cât nota de inspecţie din 30.05.2011 reprezintă un act administrativ prealabil încheierii procesului verbal de constatare a contravenţiei, act administrativ ce nu a fost contestat de intimatul petent şi care raportat la natura sa juridică se bucură de prezumţia legalităţii şi a oficialităţii.
Din conţinutul acestei note de inspecţie se reţine faptul că inspecţia s-a realizat în baza Regulamentului CE 882/2004, 178/2002, Ordinul ANSVSA nr.111/2008 cu modificările şi completările ulterioare şi are ca scop verificarea trasabilităţii produselor alimentare în unităţile de vânzare cu amănuntul, cât şi identificarea eventualelor riscuri cu impact asupra consumatorului final. La data controlului s-a constatat că unitatea funcţionează în baza documentului de înregistrare sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor conform legislaţiei în vigoare pentru obiectivul magazin alimentar. De asemenea, s-a menţionat că în unitate se comercializează produse alimentare ce sunt etichetate şi în termenul de valabilitate, precum şi produse sandwich cu şniţel de pui ce sunt etichetate, dar nu sunt depozitate la temperaturi cuprinse între 2-12oC stabilite de producător, respectiv SC Mapavione SRL Tg.Jiu.
Aparatura frigorifică din dotarea recurentei petente nu are temperatura monitorizată şi nu pentru toate produsele alimentare ce se comercializează în unitate s-au prezentat documente care să asigure trasabilitatea acestora, respectiv declaraţii de conformitate şi certificate de calitate. Agenţii constatatori au observat în mod direct faptul că nu se respectă normele sanitar veterinare privind manipularea produselor alimentare, întrucât personalul angajat nu posedă echipament de protecţie sanitară şi nici carnet de sănătate completat cu analizele la zi, desfăşurând totodată activitate de alimentaţie publică respectiv, cafea la expresor.
În consecinţă, se observă faptul că agentul constatator a perceput în mod direct împrejurările de fapt în care s-a produs contravenţia şi constatarea acesteia, astfel că până la proba contrarie procesul verbal de constatare a contravenţiei se bucură de forţa probantă a unui proces verbal de constatare, asemănător procesului verbal de constatare a infracţiunii în flagrant în procedura penală sau a procesului verbal de cercetare la faţa locului conform dispoziţiilor art.215 – 217 c.pr.civ., având în vedere aplicarea garanţiilor procesuale penale aplicabile răspunderii contravenţionale.
De altfel, considerentele hotărârii instanţei de fond sunt definitorii, întrucât se constată legalitatea şi temeinicia procesului verbal de constatare a procesului verbal de constatare a contravenţiei în condiţiile art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, în sensul că agentul constatator a respectat atât dispoziţiile art.16, cât şi dispoziţiile art.17, şi să se aprecieze că acest act administrativ se bucură de prezumţia relativă de veridicitate, fără aplicarea principiului in dubio pro reo.
Dat fiind că procesul-verbal de constatare a contravenţiei conţine constatările personale ale agentului constatator, el face dovada situaţiei de fapt ce a dus la încheierea sa (situaţie confirmată prin probatoriul administrat de instanţa de fond), în mod analog unui proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante sau a unui proces verbal de cercetare la faţa locului. În acest caz, simpla negare a recurentei petente în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât prin probele prezentate nu se infirmă situaţia de fapt reţinută şi nici nu s-au invocat împrejurări credibile pentru a putea răsturna prezumţia simplă că personalul angajat a respectat normele sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind depozitarea şi manipularea produselor alimentare.
Din proba testimonială administrată la instanţa de fond se constată că cele două martore au calitatea de salariate ale recurentei petente, una din luna ianuarie 2011 şi cealaltă din luna octombrie 2010. Doamna S. A. L. a precizat că nu a fost de faţă la momentul în care s-a întocmit procesul verbal de contravenţie, deoarece era în afara programului de lucru, fiind doar în vizită la colega sa de serviciu şi în momentul în care a părăsit magazinul alimentar a observat că intră şi agenţii constatatori din cadrul intimatei. Se susţine de către martoră faptul că produsele de care se face vorbire în actul contestat fuseseră primite în urmă cu aproximativ 5 minute înainte de venirea agenţilor şi nu erau puse în lăzile frigorifice deoarece trebuiau recepţionate.
Doamna C. E. arată că era de serviciu la momentului controlului, iar atunci cânt agenţii au intrat în punctul de lucru al societăţii petente efectua recepţia la produsele de patiserie pe care le primise şi acestea se aflau într-o ladă de raft, însă nu le expusese la vânzare. Acest aspect a fost explicat agenţilor constatatori însă au solicitat prezenţa reprezentantului societăţii şi prezenţa acestuia a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenţiei. Se arată de către martoră faptul că administratorul societăţii recurente a refuzat semnarea procesului verbal pe motiv că nu a fost de acord cu cele consemnate. Se precizează, de asemenea, că unitatea la care lucrează are lăzi frigorifice în care se depozitează astfel de produse, însă este adevărat că la momentul controlului produsele nu se aflau depozitate în lăzile respective, pentru faptul că efectua recepţia acestora şi nu purta mănuşi deoarece la acel moment întocmea procesul verbal de recepţie.
Din declaraţiile martorilor audiaţi, raportat la condiţiile de depozitare, se constată că salariata recurentei petente a fost surprinsă de agenţii constatatori nerespectând normele sanitar veterinare şi siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare şi manipulare a produselor alimentare, respectiv comercializa sandwich cu şniţel de pui şi mezeluri depozitate la temperaturi necorespunzătoare care depreciază produsul potrivit notei de inspecţie ce a stat la baza întocmirii procesului verbal, fiind astfel încălcate prevederile legale în materie.
Motivaţia nerespectării acestor norme nu este justificată, întrucât verificarea şi recepţionarea produselor nu reprezintă o cauză de nerespectare a normelor sanitar veterinare şi siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare şi manipulare a produselor alimentare, aceste proceduri putând fi efectuate şi ulterior sau chiar în acelaşi timp cu echipamentul adecvat, astfel că se poate concluziona că prin probele administrate s-a făcut dovada modului defectuos în care recurenta petentă îşi desfăşoară de regulă activitatea, deficienţele fiind constatate în mod direct şi personal de către agenţii constatatori.
În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal şi incluse în sfera abaterilor contravenţionale tribunalul reţine că legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumţiei de nevinovăţie sunt mult mai largi. Prezumţia de nevinovăţie nu este una absolută, ca de altfel nici obligaţia acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. Dat fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancţionate este extrem de mare, Curtea Europeană a reţinut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunţate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenţii şi ar pune în sarcina autorităţilor ce aplică astfel de sancţiuni o povară excesivă şi nejustificată, orientare jurisprudenţială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.
O cauza semnificativă în jurisprudenţa Curţii este Salabiaku împotriva Franţei, în care instanţa europeană analizează limitele prezumţiei de nevinovăţie prin raportare la instituirea de către legislaţiile naţionale a unor prezumţii de drept, ori prin folosirea de către judecătorii naţionali a prezumţiilor simple de fapt. În această cauză instanţa europeană a amintit faptul că prezumţiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice şi că ea nu interzice în principiu asemenea prezumţii.
Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depăşească cu privire la instituirea prezumţiilor de fapt sau de drept anumite limite şi le folosească într-o maniera rezonabilă, ţinând cont de gravitatea faptei şi cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumţii legale sau simple cu prevederile Convenţiei, ci de a determina daca aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o maniera compatibilă cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Franţei).
Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumţii care operează împotriva persoanei sancţionate şi care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie. A conferi forţă probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumţiei de nevinovăţie, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăţiei” în sensul art.6 din Convenţia europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcţionarea autorităţilor statului, făcând extrem de dificilă sancţionarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce a privit forţa probantă atribuită de lege procesului-verbal de contravenţie, instanţa europeană a menţionat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern şi că revine cu prioritate jurisdicţiilor naţionale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curţii este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul său, care cuprinde şi modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil (cauza Ferrantelli şi Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franţei).
Tribunalul a constatat având în vedere şi cauza Bosoni împotriva Franţei, că aplicarea art. 6 din Convenţie în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităţilor de probă prevăzute de legea internă. Exigenţele textului menţionat au în vedere ca vinovăţia să fie în mod legal stabilită şi nu reprezintă un obstacol în calea prezumţiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravenţională, în măsura în care aceste prezumţii nu sunt irefragabile, pot fi răsturnate prin proba contrară şi procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.
În ceea ce priveşte forţa probantă a procesului-verbal de contravenţie în dreptul intern, tribunalul constată că deşi art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, pe de altă parte se impune a se lua în considerare dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut.
În acest context, Curtea Europeană menţionează că prezumţiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga Aktiebolag şi Vulic împotriva Suediei). Înţeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumţiei de nevinovăţie ar presupune ca instanţa de judecată, ignorând existenţa procesului-verbal de contravenţie, să stabilească temeinicia acuzaţiei pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.
Dincolo de excesivitatea şi imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerinţe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul-verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravenţională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat.
Or, sarcina instanţei de judecată a fost de a respecta principiul proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a sancţiona faptele antisociale şi mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional. Aceasta presupune prin esenţă ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Dispoziţiile art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 permite o interpretare în concordanţă cu exigenţele unui proces echitabil, de vreme ce prevede că instanţa de judecată verifică legalitatea şi temeinicia procesul-verbal de contravenţie. Prin urmare, în prezenta cauză instanţa de fond nu a pornit de la ideea preconcepută că persoana sancţionată contravenţional este vinovată, ci menţinerea procesului-verbal de contravenţie este rezultatul unor verificări, mai restrânse ori mai largi, efectuate în mod obligatoriu de instanţa de judecată.
Aşadar, instanţa de fond conform principiului rolului activ a efectuat o distincţie clară între situaţia de fapt care se stabileşte prin procesul-verbal de contravenţie şi simpla negare a faptei, ceea ce a determinat neaplicarea şi interpretarea corectă a principiului in dubio pro reo, în sensul că s-a solicita administrarea unui probatoriu util şi concludent care să determine răsturnarea situaţiei de fapt reţinută. Numai procedând la administrarea celorlalte probe (înscrisuri, martori, interogatoriul), situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de contravenţie poate fi confirmată sau infirmată, iar în cazul de faţă atât la instanţa de fond, cât şi la instanţa de recurs recurenta petentă a înţeles să procedeze astfel şi pe cale de consecinţă prin administrarea probei testimoniale nu a reuşit să infirme împrejurările de fapt şi de drept menţionate în procesul verbal de constatare a contravenţiei.
Simpla negare a faptei nu reprezintă şi nu se poate interpreta prin aplicarea principiului in dubio pro reo care ar fi profitat recurentei petente, deoarece în situaţia sancţionării unor contravenţii constând în fapte omisive de nerespectare a unor prevederi legale, cum este contravenţia reţinută în cauza de faţă, procesul verbal constituie un mijloc de probă şi dovedeşte doar o situaţie de fapt care a dus la încheierea acestuia, iar în funcţie de toate probatoriile administrate s-a stabilit că în calitatea sa de agent economic să asigure manipularea produselor alimentare şi a hranei pentru fără încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, încălcarea acestora atrăgând o răspundere cu caracter obiectiv, independent de culpă, fiind astfel suficient a se dovedi elementele constitutive ale contravenţiei prevăzută de legiuitor.
În situaţia sancţionării unor contravenţii constând în omisiuni, cum este în speţa de faţă, se naşte prezumţia rezonabilă că a existat o încălcare a prevederilor legale, iar sarcina probei contrară acestei prezumţii aparţinea recurentei petente în calitatea sa de contravenient, respectiv de a prezenta toate probele prin care să dovedească o situaţie contrară celei reţinute în procesul verbal de constatare a contravenţie.
În ceea ce priveşte apărarea recurentei petente, în sensul că agentul constatator nu a trecut numele unui martor asistent care să poată să confirme starea de fapt reţinută, nu are în primul rând legătură cu cauza de faţă şi în al doilea rând semnarea procesului verbal de constatare a contravenţiei de către un martor asistent se poate realiza doar în condiţiile prevăzute de art.19 din OG nr.2/2001. Semnătura martorului nu este prevăzută sub sancţiunea nulităţii, fiind vorba de o nulitate virtuală, anularea intervine, în condiţiile art.105 c.pr.civ., doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat şi care să nu poată fi înlăturată de cât prin anularea actului.
Rolul martorului este acela de a confirma modalitatea de întocmire a procesului-verbal astfel încât să nu existe o vătămare atunci când nu se contestă acest aspect, iar în cazul de faţă se face menţiunea de către agentul constatator că nu a acceptat nimeni să-şi asume calitatea de martor.
Conform deciziei nr. XXII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nulităţile absolute sunt cele prevăzute în art.17 din OG nr.2/2001 arătându-se că: „situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din ordonanţă.”, astfel că invocarea altor aspecte privind întocmirea procesului verbal de constatare a contravenţiei pot fi asimilate unor nulităţi relative în condiţiile art. 105 C.pr. civ., şi ca atare intimatul petent avea obligaţia să invoce şi să facă dovada unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite.
De asemenea, se reţine în considerentele deciziei că: „În acest sens este de observat că şi în art.19 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 sunt înscrise anumite cerinţe specifice pe care trebuie să le îndeplinească, în anumite situaţii, procesul-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei, este adevărat, fără a se mai menţiona că nerespectarea lor ar atrage nulitatea actului.”
Atâta timp cât lipsa martorului privind confirmarea întocmirii procesului verbal sau lipsa motivelor care au condus la încheierea procesului verbal în lipsa martorului nu se regăsesc între cazurile de nulitate absolută strict şi limitativ prevăzute în cuprinsul art.17 din O.G. nr.2/2001, trebuie să se aprecieze că o atare omisiune nu poate să atragă decât nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei ce a fost încheiat în astfel de condiţii.
Ca urmare, pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei era necesar ca recurenta petentă să dovedească nu numai că agentul constatator şi-a încălcat obligaţia de a menţiona martorul sau motivele care au condus la încheierea procesului verbal în lipsa martorului, ci şi că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
Constatările personale ale agentului constatator sunt suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului, astfel că acest proces verbal reprezintă şi un mijloc de probă şi în consecinţă se impunea aşa cum s-a menţionat anterior, administrarea tuturor probelor necesare şi utile cauzei de faţă.
Instanţa de fond raportat la dispoziţiile art. 34 şi urm. din OG nr. 2/2001 şi-a îndeplinit obligaţia de a verifica legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenţie şi de a respecta atât principiul oficialităţii cât şi principiul proporţionalităţii, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie, în sensul că sarcina acesteia este de a se verifica scopul urmărit de autorităţile statului de a sancţiona faptele antisociale şi pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare şi utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-petentă S.C. S. S.R.L., cu sediul în împotriva sentinţei civile nr.6920 din data de 13.09.2011 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu, în dosarul nr. în contradictoriu cu intimata A.N.S.V.S.A – D.S.V.P.S.A Gorj, cu sediul în
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţa publică din 18 Ianuarie 2012 la Tribunalul Gorj.
