Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont. adm. şi fisc., dec. nr. 387/CA/26 noiembrie 2010
Prin acţiunea în administrativ înregistrată reclamantul ŞM a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, să se constate că Dispoziţia de imputare nr.229/12.07.2010 emisă de către pârâtă este netemeinică şi nelegală şi să se dispună anularea acesteia, iar în subsidiar, să se dispună anularea parţială a Deciziei menţionate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv înscrisurile depuse, instanţa reţine următoarele:
Prin Dispoziţia de imputare nr. 229/12.07.2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, a fost angajată în temeiul art. 84-85 din Legea nr. 188/1999 răspunderea civilă a reclamantului, funcţionar public având funcţia de inspector principal în cadrul Compartimentului Valorificare Bunuri, imputându-i-se acestuia suma totală de 1.475 lei reprezentând prejudiciu produs cu vinovăţie bugetului de stat, din care suma de 738 lei ca urmare a neîncasării în termenul legal a contravalorii bunurilor proprietatea statului valorificate prin societăţile comerciale, iar suma de 737 lei cu titlu de indemnizaţii necuvenite în anul 2009 în cadrul comisiilor constituite conform OG nr. 14/2007.
Emiterea dispoziţiei de imputare s-a întemeiat, aşa cum rezultă din motivarea acesteia, pe raportul de prezentare din data de 09.07.2010 întocmit de Compartimentul de control din cadrul DGFP B-N cu privire la întinderea prejudiciului şi identificarea persoanelor vinovate, aşa cum au fost transmise prin Decizia nr. 19/2010 a Camerei de Conturi Bistriţa-Năsăud, urmare a auditării contului de execuţie bugetară pe anul 2009.
Prin această din urmă decizie, examinând faptele consemnate ca abateri de la legalitate şi regularitate în cuprinsul procesului-verbal de constatare nr. 10.963/31.05.2010, s-a constatat, la punctul 10, achitarea eronată a indemnizaţiei prevăzute de lege pentru comisia de preluare şi distrugere a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, prin plata dublă a membrilor comisiilor care au participat la două întruniri în cursul unei luni (atât în cadrul comisiei constituite în cadrul IPJ B-N, cât şi în cadrul IJJ B-N), apreciindu-se că au fost încălcate prevederile art. 3 alin. 6 din HG nr. 731/2007. S-a stabilit termen de realizare pentru adoptarea măsurilor de recuperare a sumelor de la persoanele răspunzătoare – 08.10.2010.
Potrivit prevederilor art. 84 alin. 1 lit. a şi b din Legea nr. 188/1999 republicată, răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează (lit. a), respectiv pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit (lit. b), iar conform art. 85 din acelaşi act normativ, repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în ipotezele menţionate se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată. Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ (art. 85 alin. 2).
Reclamantul a solicitat organului emitent, în cadrul parcurgerii procedurii prealabile materializată prin adresa înregistrată sub nr. 15.614 din 26.07.2010, să revină asupra deciziei de imputare, motivele invocate vizând exclusiv suma de 737 lei imputată cu titlu de indemnizaţii necuvenite, încasate în lunile aprilie, septembrie şi octombrie 2009. De altfel, şi în motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamantul precizează că nu înţelege să conteste şi imputarea sumei de 738 lei – prejudiciu produs prin neîncasarea în termenul legal a contravalorii bunurilor intrate în proprietatea statului şi valorificate prin societăţile comerciale, susţinând explicit că îşi însuşeşte partea din dispoziţie care priveşte această sumă.
Prin urmare, aşa cum întemeiat observă şi pârâta, deşi în cadrul petitelor formulate reclamantul solicită, în principal, anularea în totalitate a dispoziţiei atacate, şi doar în subsidiar anularea parţială a acesteia, în considerentele expuse acesta nu invocă niciun motiv de nelegalitate cu privire la imputarea sumei de 738 lei, dimpotrivă, susţine conformitatea măsurii cu actele normative incidente.
Prin adresa nr. 15.614/04.08.2010, pârâta DGFP B-N, în calitate de autoritate emitentă a actului administrativ atacat, comunică reclamantului că nu se impune revocarea actului, acesta fiind temeinic şi legal în condiţiile în care există un prejudiciu material dovedit.
Instanţa reţine că, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, reclamantul este membru în acelaşi timp în componenţa a două comisii de preluare şi distrugere a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, constituite în conformitate cu prevederile art. 1 alin 3 din OG nr. 14/2007 (comisii distincte de cele prevăzute de art. 6 alin. 3 art. 7 alin. 2 din aceeaşi ordonanţă), respectiv în cea constituită în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud şi în cadrul Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud. Desemnarea acestuia s-a realizat în acord cu prevederile art. 2 din Ordinul MEF nr. 2.495 din 28.12.2007, potrivit cu care „Ministerul Economiei şi Finanţelor este reprezentat în cadrul comisiilor de preluare şi distrugere (…) de salariaţi din cadrul compartimentului, biroului sau serviciului valorificare bunuri ori, după caz, de alţi salariaţi cu atribuţii de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului”.
Conform prevederilor art. 1 alin. 2 din acelaşi ordin, plata indemnizaţiilor (lunare în sume fixe prevăzute de alin. 1) se face în condiţiile întrunirii comisiilor cel puţin o dată pe lună, condiţie îndeplinită în cauză în lunile aprilie, septembrie şi octombrie 2009 în privinţa fiecăreia dintre cele două comisii sus amintite, din care face parte reclamantul. De altfel, emitentul actului nu contestă faptul că întrunirea acestor comisii s-a realizat, în privinţa perioadei de referinţă, lunar, şi nici împrejurarea că acestea, deşi aveau o componenţă aproape identică, au desfăşurat activităţi distincte, întrunindu-se la date diferite ale lunii.
Încasarea dublă a indemnizaţiei prevăzută de ordinul sus menţionat este legitimată de activitatea desfăşurată în cadrul a două comisii distincte, care vizează bunuri distincte, aflate în posesia unor deţinători distincţi, în limitele şi condiţiile prevăzute de OG nr. 14/2007.
În cauză nu poate opera distincţia pe care pârâta înţelege să o facă cu privire la identitatea persoanei care deţine calitatea de membru în aceste comisii, câtă vreme legiuitorul însuşi nu realizează această distincţie, astfel încât, dobândeşte deplină aplicabilitate principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” – unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem.
Nu poate fi primită interpretarea pârâtei (care de altfel este în contradicţie cu cea dată aceloraşi prevederi legale de către Direcţia generală de legislaţie şi reglementare în domeniul Activelor Statului din cadrul Ministerului Finanţelor Publice) care se bazează pe o analogie cu ipoteza legală în care, deşi o comisie se întruneşte de mai multe ori pe lună, indemnizaţia se plăteşte în aceeaşi sumă fixă, stabilită lunar (art. 1 alin. 1 şi 2 din Ordinul 2.495/2007), interpretare potrivit cu care membrul care activează în mai multe comisii, din cadrul unor instituţii deţinătoare distincte, ar fi îndreptăţit doar la o singură indemnizaţie lunară, pentru activitatea desfăşurată în ambele comisii. Aceasta, întrucât excepţiile sunt de strictă interpretare, astfel încât, neaflându-ne în prezenţa unei lacune legislative, argumentul de interpretare logică „a pari” nu-şi găseşte aplicabilitatea.
Mai mult, actul administrativ emis în temeiul acestei interpretări apare ca fiind afectat de o cauză de nelegalitate internă prin raportare la dispoziţiile art. 53 din republicată, care reglementează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi care constituţionalizează două principii care trebuie să stea la baza măsurii de restrângere (în speţă restrângerea dreptului la indemnizaţie pentru activitatea desfăşurată), respectiv proporţionalitatea măsurii cu situaţia care a determinat-o şi nea. Or, este evident că, în raport de ceilalţi membrii ai comisiilor menţionate (care nu întrunesc această calitate în ambele comisii), reclamantul apare ca fiind discriminat în condiţiile în care ar beneficia de aceeaşi indemnizaţie ca şi alţi membri, ai unei singure comisii, care desfăşoară implicit o activitate mai redusă. Aceasta, în condiţiile în care prevederile legale incidente nu impun desemnarea, ca reprezentanţi ai autorităţilor menţionate în OG nr. 14/2007, a aceloraşi persoane în cadrul tuturor comisiilor constituite în baza acestui act normativ, dar nici nu împiedică cumulul calităţii de membru în mai multe comisii.
Mai este de menţionat faptul că obligativitatea constituirii de comisii în cadrul unităţilor deţinătoare, distincte de cele constituite în cadrul organului de valorificare rezultă nu doar din economia prevederilor OG nr. 14/2007, dar şi din prevederile art. 2 alin. (5) din HG nr. 731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.14/2007 pentru reglementarea modului si condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului prevede că „Distrugerea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, care nu îndeplinesc condiţiile legale de comercializare, se efectuează în prezenţa şi cu confirmarea prin semnătură a unei comisii de preluare şi distrugere formate din câte un reprezentant desemnat de deţinător, de organul de valorificare şi de serviciile publice deconcentrate corespunzătoare ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile.”
Faptul că, fiind constituite în cadrul unor unităţi deţinătoare distincte, comisiile menţionate, prin membrii acesteia, desfăşoară activităţi distincte, ce nu sunt interdependente şi care, în mod analog, reclamă acordarea indemnizaţiilor legale în mod distinct, rezultă şi din următoarele prevederi ale aceleiaşi hotărâri:
Art. 3 alin. (3) – „Comisia prevăzută la art. 2 alin. (5) are ca atribuţii stabilirea bunurilor care îndeplinesc condiţiile de comercializare şi distrugerea celor care nu le îndeplinesc. Bunurile care îndeplinesc condiţiile de comercializare se predau de deţinător organelor de valorificare, pe baza procesului-verbal de predare-primire.
(4) După distrugerea bunurilor, comisia de preluare şi distrugere încheie un proces-verbal de distrugere, semnat pentru confirmare de membrii acesteia.
(5) Membrii comisiei de preluare şi distrugere prevăzute la art. 2 alin. (5) pot fi şi membri ai comisiei de evaluare prevăzute la art. 6 alin. (4) din ordonanţă şi sunt numiţi prin decizie a deţinătorului” (textul face trimitere la comisiile de evaluare a bunurilor predate organelor de valorificare de către deţinători, termenii de organ de valorificare şi respectiv deţinător fiind definite de art. 2 din OG nr. 14/2007).
(6) Membrii comisiei de preluare şi distrugere primesc fiecare, în condiţiile legii, o indemnizaţie lunară fixă, stabilită prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, cu condiţia întrunirii comisiei cel puţin o dată pe lună”.
Aşadar, reţinând totodată că în privinţa sumei de 738 lei imputate cu titlu de prejudiciu produs prin neîncasarea în termenul legal a contravalorii bunurilor intrate în proprietatea statului şi valorificate prin societăţile comerciale nu au fost invocate şi dovedite motive de nelegalitate, instanţa urmează a admite, în petitul subsidiar, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, cu consecinţa anulării parţiale a actului administrativ – Dispoziţia de imputare nr. 229/12.07.2010 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Bistriţa-Năsăud, în sensul înlăturării dispoziţiei de imputare a sumei de 737 lei cu titlu de indemnizaţie necuvenită în anul 2009 în cadrul comisiilor constituite conform O.G.14/2007, menţinându-se celelalte dispoziţii ale actului administrativ atacat.
Reclamantul nu a făcut dovada plăţii de sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată care să poată fi recuperate în temeiul prevederilor art. 274 şi urm. C.pr.civ. (judecător Marica Anca Petruţa).
