C. proc. civ.. art. 364 lit. i)
între A.D.S., în calitate de concedcnt, pe de o parte, şi SC F.A. SA, în calitatc de concesionar, pe de altă parte, a fost încheiat contractul de concesiune nr. 39 din 11 martie 2002, carc a avut ca obiect transmiterea dreptului şi a obligaţiei de exploatare a terenului cu destinaţia agricolă în suprafaţă totală de 1.734,69 ha, aflat în perimetrul localităţii B. şi A., jud. I., pentru o perioadă de 49 ani, în schimbul unei redevenţe în conformitate cu obiectivele concedcntului şi transmiterea dreptului de exploatare şi a obligaţiei de întreţinere a terenului neagricol în suprafaţă de 85,09 ha, din care vegetaţie forestieră 12,24 ha, construcţii şi instalaţii zootehnice 45,93 ha, drumuri tehnologice şi de exploatare agricolă 20,29 ha şi terenuri neproductive carc pot fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă în suprafaţă de 6,63 ha, pentru care nu se datorează redevenţe.
Prin art. 4.1 din contract, s-a stabilit valoarea redevenţei în grâu, iar prin art. 4.2 din acelaşi contract, şi echivalenţa în lei după cotaţia grâului la B.l.T.F. Conform art. 5.12,
neplata redevenţei în termen de 30 de zile de la scadenţă, din culpa exclusivă a concesionarului, permite concedentului să procedeze în mod unilateral la rezilierea de plin drept a contractului de concesiune, după notificarea prealabilă adresată concesionarului, rezilierea fiind motiv de încetare a contractului în condiţiile art. 9.3 din contractul care face obiectul litigiului. Articolul 5.11 din contractul de concesiune nr. 39 din 11 martie 2002 prevede că. pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a redevenţei. concesionarul datorează penalităţi de 0.15% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea redevenţei restante determinate conform art.. 4.1, art. 4.2 şi art. 5.10 (plata putând să se facă şi anticipat). Conform actului adiţional nr. I din 26 noiembrie 2002 la contractul de concesiune nr. 39 din 11 martie 2002, la valoarea redevenţei se adaugă cota de TVA, iar redevenţa se recalculează în sensul diminuării începând cu data semnării protocolului din 19 august 2002.
Articolul 1113 C. civ. reglementează imputaţia plăţii, iar art. 3 şi art. 4 din Regulamentul de compensare a debitelor reprezentând redevenţă datorată şi neachitată la termen se referă la modul de compensare a sumelor reprezentând redevenţe datorate şi neachitate la termen de cătrc concesionarii terenurilor agricolc aflate în administrarea agenţiei.
Analizând textele de lege invocate de recurentă în susţinerea nelegalităţii hotărârii atacate pentru motivul că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea ori aplicarca greşită a legii. Curtea a constatat că instanţa care a judecat acţiunea în anulare a interpretat corect atât dispoziţiile menţionate din contractul de concesiune, cât şi dispoziţiile imperative ale legii.
De precizat este faptul că prin acţiunea în anulare reclamanta a invocat art. 364 lit. i) C. proc. civ. şi art. 7 lit. i) din Regulile de procedură ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, articole prin care s-a învederat încălcarea de către instanţa arbitrală a ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziţiilor imperative ale legii, care, raportate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu pot fi primite ca motive de modificare a hotărârii instanţei carc a judecat acţiunea în anulare, decizia atacată afiându-se la adăpost de orice critică, instanţa reţinând corect că, la momentul când a fost cfectuată plata, contractul dedus judecăţii era în vigoare, astfel că Tribunalul arbitral a interpretat corect atât dispoziţiile din contract, cât şi art. 3 şi art. 4 din H.G. nr. 315/2002, care constituie norme speciale derogatorii de la dreptul comun, astfel că în mod corect au fost apreciate sumele admise cu privire la penalităţi şi TVA. nefiind încălcată nicio dispoziţie imperativă.
Curtea a constatat că prin hotărârea atacată instanţa a interpretat şi a aplicat corect art. 4.1. art. 4.2. art. 5.10. art. 5.11, art. 5.12 şi art. 9.3 din contractul de concesiune nr. 39 din 11 martie 2002, singurul care facc obiectul acţiunii, articole care se referă la cuantumul şi modul de stabilire a redevenţei, precum şi la plata penalităţilor de întârziere şi rezilierea contractului. Toate aceste prevederi contractuale au fost avute în vedere de Tribunalul arbitral care, prin sentinţa arbitrală, s-a pronunţat atât cu privire la rezilierea contractului de concesiune menţionat, cât şi la obligarea pârâtei la plata redevenţei, a TVA şi a penalităţilor de întârziere stabilite în contract, precum şi la cheltuieli de judecată. Conform art. 364 C. proc. civ., acţiunea în anulare poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ stabilite la lit. a)-i) ale acestui articol, iar art. 364 lit. i) sancţionează încălcarea ordinii publiec. a bunelor moravuri ori a dispoziţiilor imperative ale legii.
Motivele de desfiinţare a hotărârii arbitrale, aşa cum sunt reglementate procedural, nu privesc reexaminarea hotărârii arbitrale sub aspectul fondului litigiului, acţiunea în anulare având un caracter restrictiv, aceasta nepermiţând decât analiza limitată a hotărârii arbitrale atacate, iar din perspectiva art. 364 lit. i) nu se poate reţine că prin interpretarea
prevederilor contractuale invocate de recurentă instanţa ar fi încălcat normele de ordine publică sau dispoziţii imperative ale legii.
Motivele legate de netemeinicia hotărârii atacate referitoare la cuantumul pretenţiilor nu au fost analizate. întrucât recursul nu are caracter devolutiv, iar incidenţa contractului de concesiune nr. 190 din 22 aprilie 2000 în cauza de faţă nu poate fi constatată, faţă de dispoziţiile legale invocate de recurentă şi faţă de obiectul acţiunii.
Cu privire la motivul referitor la cheltuielile de judecată. Curtea a constatat că prin hotărârea atacată instanţa s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată, constatând că au fost corect raportate la sumele admise de Tribunalul arbitral.
în acest context, faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.. Curtea a respins recursul ca nefondat.
I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2857 din 12 noiembrie 2009. in Legalis
