Prin cererea înregistrată pe rolul acestei la data de 21.11.2008. debitoarea SC B.C SRL a solicitat, în contradictoriu cu creditoarea SC N.SRL, anularea sent. civ. nr. 2331/2008 a Judecătoriei Moineşti. S-a arătat în motivare că în mod greşit a fost emisă o somaţie de plată împotriva debitoarei, pentru suma de 19 936, 09 lei, întrucât „plăţile nu depind de societate, ci de agenţiile de plăţi”, iar plăţile se vor face conform unui grafic.
In completarea motivării, s-a arătat că debitoarea a fost selectată de APDRP pentru o finanţare prin programul SAPARD, iar pentru realizarea obiectivului astfel finanţat a contractat servicii de la creditoare; în anul 2008, prin ordonanţă de guvern a fost suspendată finanţarea SAPARD; această situaţie constituie o imposibilitate fortuită temporară de a contractului cu creditorul.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei şi timbru judiciar de 3 lei.
Legal citată, creditoarea nu a depus întâmpinare şi s-a prezentat la judecarea cauzei.
La dosarul cauzei au fost depus contractul cadra din 11.01.2007; s-a ataşat dos. nr. 3166/260/2008 al Judecătoriei Moineşti.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele.
Prin sent. civ. nr. 2231/2008 a Judecătoriei Moineşti a fost somată debitoarea SC B.C SRL să achite creditoarei SC N.SRL suma de 19936, 09 lei, reprezentând contravaloare prestări servicii, în termen de 30 de zile de la comunicare, cu menţiune actualizării sumei cu indicele de inflaţie; s-au acordat şi cheltuieli de judecată.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa reţinut că societatea care a formulat cererea de emitere a unei somaţii de plată a închiriat debitoarei utilaje, conform contractului din 7.06.2008; potrivit acestuia, pentru neplata în termen a preţului serviciilor, societatea beneficiară datorează şi penalităţi de întârziere, în cuantum de 0, 5 % pe zi de întârziere. Conform înscrisurilor depuse de părţi şi conform recunoaşterii debitoarei, aceasta nu şi-a executat obligaţia de plată.
Debitoarea a mai arătat că nu şi-a executat obligaţia de plată către creditoare datorită faptului că plăţile prin programul SAPARD au întârziat, însă această împrejurarea nu a fost apreciată de instanţă ca fiind exoneratoare de răspundere. A mai fost înlăturată această apărare cu aceea că pretenţia debitoarei de a efectua plata către creditoare conform graficului de plăţi al APDRP înfrânge principiul relativităţii actelor juridice şi a forţei obligatorii a convenţiilor legal încheiate.
In altă ordine de idei, s-a reţinut că este certă, lichidă şi exigibilă creanţa de care s-a prevalat creditoarea.
Faţă de aceste împrejurări este nefondată pretenţia debitoarei de a se anula sent. civ. nr. 2231/2008 a Judecătoriei Moineşti.
In susţinerea cererii în anulare debitoarea a reiterat, în esenţă, cele învederate instanţei care a pronunţat emiterea somaţiei de plată.
Intervenţia legislativă în derularea finanţărilor cu fonduri europene nu este un fapt juridic opozabil creditoarei, contractul dintre părţi nefiind încheiat sub condiţie.
Totodată, nu sunt întrunite trăsăturile caracteristice ale forţei majore şi ale cazului fortuit, neverificându-se în speţă imprevizibilitatea şi invincibilitatea.
Aşa fiind, văzând disp. art. 969 C, civ. şi ale art. 8 din OG nr. 5/2001, instanţa va respinge cererea în anulare a sent. civ. nr. 2231/2008.
Văzând disp. art. 274 C. pr. civ,, se va 1-ua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge cererea în anulare a sent. civ. nr. 2231/16.10.2008 a Judecătoriei Moineşti, formulată de debitoarea SC B.C SRL, cu sediul în M., jud. B., în contradictoriu cu SC N. SRL, cu sediul în C, jud. B., ca nefondată.
Irevocabilă.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pronunţată în şedinţă publică azi, 3,02.2009.