Aplicarea dispoziţiilor art.7201.c.p.c condiţionată de natura obiectului acţiunii. Prescripţia dreptului de a cere repararea pagubei suferite ca urmare a unei fapte ilicite- art.8 din Decretul nr. 167/1958. Prescripţii


Întrucât obiectul acţiunii introductive îl constituie o obligaţie de a face, de reparare a pagubei în natură, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7201.c.p.c .

Întrucât se solicită repararea în natură a pagubei produse printr-un fapt ilicit (refacerea vegetaţiei), potrivit art.8 din Decretul 167/1958, prescripţia dreptului la acţiunea în repararea pagubei începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel răspunzător de ea.

Reclamanta RNP R a chemat în judecată pe pârâta SNP P – SUCURSALA TG. JIU solicitând instanţei să oblige pe pârâtă să refacă vegetaţia forestieră şi să o predea, la încheierea stării de masiv, aptă pentru a fi condusă până la vârsta exploatării economice şi tehnice, pentru o suprafaţă de 46,2 ha din UP Amărăzuia.

Prin sentinţa nr.12 din 14 aprilie 2004, Judecătoria Tg.Cărbuneşti a admis excepţia prematurităţii, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea ca prematur introdusă.

Instanţa de fond a reţinut că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art.7201 C.pr.civ., întrucât reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii etapei concilierii directe.

Prin decizia nr.392/18 octombrie 2004, Curtea de Apel Craiova – Secţia comercială a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentinţa primei instanţe şi a fixat termen pentru evocarea fondului la 15 noiembrie 2004, reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art.7201C.pr.civ. deoarece acţiunea nu este patrimonială.

Recursul exercitat de pârâtă împotriva deciziei de anulare intermediare a fost respins prin decizia nr. 4316/28 septembrie 2005, pronunţată de ÎCCJ. Pentru a se pronunţa astfel ÎCCJ a reţinut că obiectul acţiunii introductive îl constituie obligarea pârâtei la refacerea vegetaţiei forestiere şi predarea acesteia, la încheierea stării de masiv, aptă pentru a fi condusă până la vârsta exploatării economice şi tehnice, deci o obligaţie de a face, nefiind vorba de o acţiune evaluabilă în bani.

Cu ocazia evocării fondului, prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune

Excepţia este fondată.

Prin acţiunea formulată, reclamanta solicită repararea în natură (refacerea vegetaţiei), iar nu prin echivalent, a pagubei produse – distrugerea vegetaţiei forestiere ca urmare a erupţiei în anul 1989 a unei sonde.

Potrivit art.8 din Decretul 167/1958, prescripţia dreptului la acţiunea în repararea pagubei, pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel răspunzător de ea.

În speţă, paguba s-a produs, respectiv vegetaţia forestieră a fost distrusă, în anul 1989 ca urmare a erupţiei unei sonde, dată la care păgubitul a cunoscut atât paguba, cât pe cel răspunzător de ea. Un astfel de eveniment este de notorietate, neputând fi primită susţinerea reclamantei că prin rapoartele din anul 2003 s-a semnalat producerea pagubei prin erupţia sondei.

Pe de altă parte, reclamanta mai precizează în acţiune că s-au declanşat lucrări de reinstalare a vegetaţiei pe suprafeţele defrişate începând cu anul 1991, afirmaţie din care rezultă că, cel puţin din acest an, a luat cunoştinţă de pagubă şi de persoana vinovată .

Prin urmare, acţiunea fiind introdusă la 18 februarie 2003, după împlinirea termenului de trei ani, urmează să se respingă ca prescrisă.