Remuneraţia stabilită potrivit art.23 alin. 1 din Legea nr.64/1995, în forma unei sume lunare, nu are caracterul unui salariu, încât administratorul judiciar să fie îndreptăţit să încaseze lunar această sumă, pe toată durata procedurii, independent de îndeplinirea atribuţiilor sale. Interpretarea contrară ar conduce la situaţia paradoxală ca administratorul / lichidatorul judiciar să încaseze un onorariu cu atât mai mare, cu cât procedura trenează nejustificat.
Judecătorul-sindic este suveran în aprecierea onorariului cuvenit în mod efectiv administratorului / lichidatorului judiciar, în raport de complexitatea dosarului, de valoarea averii debitoarei şi nu în ultimul rând de durata şi eficienţa activităţii prestate.
Dispoziţia judecătorului-sindic referitoare la cuantumul onorariului administratorului / lichidatorului judiciar nu are autoritate de lucru judecat în raport de dispoziţiile ulterioare, de distribuire şi de plată a onorariului cuvenit, decât în sensul că pe lunile în care judecătorul-sindic apreciază că activitatea depusă de către administratorul sau lichidatorul judiciar este efectivă şi desfăşurată corespunzător atribuţiilor legale şi judiciare, onorariul se distribuie în cuantumul deja fixat.
Prin sentinţa nr.658 din 14.11.2005 pronunţată de judecătorul-sindic, în dosarul nr.177/F/2004 al Tribunalului Olt, s-a închis procedura falimentului debitoarei A F SINDIE NELI Slatina, cu consecinţa descărcării lichidatorului judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi. Totodată, s-a dispus eliberarea sumei de 3.000 RON din fondul de lichidare al Tribunalului Olt, către lichidatorul judiciar.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs creditoarea DGFP Olt, în numele şi pentru Administraţia Finanţelor Publice Slatina şi lichidatorul judiciar SC E Group SRL.
………………………………
Recurenta lichidator judiciar a invocat nelegalitatea şi netemeinicia, susţinând că judecătorul-sindic a încălcat hotărârile anterioare, intrate în puterea lucrului judecat, prin care se stabilise o retribuţie lunară de 4.000.000 lei vechi pentru administratorul judiciar şi de 5.000.000 lei vechi pentru lichidatorul judiciar. În aceste condiţii, judecătorul-sindic trebuia să dispună eliberarea din fondul de lichidare a unui onorariu de 5.072 RON şi a cheltuielilor avansate pentru publicitate, notificarea creditoarei şi administratorului social, de 68.72 RON. Retribuţia se stabileşte conform OG 79/1999 şi nu se poate modifica în condiţiile prevăzute de art.274 alin. 3 C.p.civ.
Recursul declarat de lichidatorul judiciar SC Euroconsult Group SRL Slatina este nefondat.
OG nr.79/1999, aprobată prin Legea nr.505/2002, reglementează în art.3 modalitatea de desemnare a practicienilor în reorganizare şi lichidare, făcând trimitere la Legea nr.64/1995, Legea nr.31/1990 şi OUG nr.88/1997.
În speţă, SC E Group SRL Slatina a fost desemnat şi este remunerat în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.
În această materie, mandatul administratorului /lichidatorului judiciar are conţinut legal şi judiciar. Conţinutul mandatului este legal, pentru că principalele atribuţii sunt prevăzute de Legea nr.64/1995 şi judiciar, pentru că atribuţiile concrete sunt stabilite de către judecătorul-sindic.
În aceste condiţii, remuneraţia stabilită potrivit art.23 alin. 1 din Legea nr.64/1995, în forma unei sume lunare, nu are caracterul unui salariu şi nu are la bază un contract de muncă, astfel încât nu se pune problema ca administratorul judiciar să fie îndreptăţit să încaseze lunar această sumă pe toată durata procedurii, independent de îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege şi a celor stabilite în concret, de către judecătorul-sindic. Interpretarea contrară ar conduce la situaţia paradoxală ca administratorul / lichidatorul judiciar să încaseze un onorariu cu atât mai mare, cu cât procedura trenează, nejustificat, un interval mai mare de timp.
Dimpotrivă, judecătorul-sindic este suveran în aprecierea onorariului cuvenit în mod efectiv administratorului / lichidatorului judiciar, în raport de complexitatea dosarului, de valoarea averii debitoarei şi nu în ultimul rând de durata şi eficienţa activităţii prestate.
Ca urmare, în această materie, dispoziţia judecătorului-sindic referitoare la cuantumul onorariului administratorului / lichidatorului judiciar nu are autoritate de lucru judecat în raport de dispoziţiile ulterioare, de distribuire şi de plată a onorariului cuvenit, decât în sensul că pe lunile în care judecătorul-sindic apreciază că activitatea depusă de către administratorul sau lichidatorul judiciar este efectivă şi desfăşurată corespunzător atribuţiilor legale şi celor judiciare, onorariul se distribuie în cuantumul deja fixat.
În speţă, aprecierea judecătorului sindic cu privire la sumele cuvenite administratorului /lichidatorului judiciar, fără a face distincţia invocată de către recurentă, între onorariul pretins şi cheltuielile avansate de către SC E Group SRL Slatina, este corect întemeiată pe volumul redus de muncă determinat de situaţia specială a debitoarei (care a desfăşurat activitate extrem de scurtă, supusă deja controlului creditorului bugetar), ce nu a necesitat investigaţii suplimentare.
………………………………..
Faţă de considerentele expuse, recursurile vor fi respinse ca nefondate, conform dispoziţiilor art.312 alin. 1 C.p.civ