Tribunalul arbitral care îşi verifică competenţa, în interpretarea ce o va da, trebuie să constate dacă există o clauză inoperantă. Chiar dacă, din eroare, s-a făcut referire la Comisia de Arbitraj, din moment ce există un singur arbitraj instituţionalizat, rezultă că părţile au dorit ca eventualele litigii să fie soluţionate de Curtea de Arbitraj.
Trecerea termenului de 5 luni, prevăzut de art. 3533 C. pr. civ. nu poate să constituie motiv de caducitate a arbitrajului, afară de cazul în care una dintre părţi a notificat celeilalte părţi că înţelege să invoce caducitatea, or, în speţă o asemenea notificare nu a existat.
O hotărâre arbitrală nu poate fi desfiinţată pentru că inechitatea încalcă bunele moravuri, motivată de faptul că, astfel cum se arată, hotărârea ar fi dat câştig de cauză părţii care şi-a încălcat obligaţiile, deoarece acest fapt nu echivalează cu încălcarea bunelor moravuri.
Prin sentinţa nr. 133 din 27.08.1999, Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă C.C.I.R. a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă S.C. “A.” – S.A. Piteşti împotriva pârâtei S.C. “K.L.” şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 268.048,67 USD, cu titlu de preţ pentru marfa livrată, cu o dobândă de 11% pe an, calculată la această sumă, cu începere de la data
sentinţei şi până la data efectivă a plăţii, precum şi la 11.361 USD, reprezentând cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentinţe a formulat acţiune în anulare pârâta.
Curtea de Apel Bucureşti – secţia comercială a respins acţiunea în anulare, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că nu se poate reţine ca au fost încălcate dispoziţiile art. 364 lit. b C. pr. civ., în sensul că tribunalul arbitrai ar fi soluţionat litigiul în temeiul unei convenţii arbitrale inoperante, deoarece clauza compromisorie inclusă în contractul comercial ar fi fost imprecisă.
Interpretarea unei clauze arbitrale deficitare spre a determina efectele ce le produce impune o examinare în considerarea unor elemente ce sunt esenţiale.
Convenirea unei clauze compromisorii, chiar deficitar redactată, exprimă cert voinţa părţilor de a supune eventualele diferende unei instanţe arbitrale, şi nu instanţelor judecătoreşti, astfel cum este prevăzută de art. 3433 alin. 1 C. pr. civ. Datorită acestui considerent, tribunalul arbitrai, care îşi verifică competenţa, trebuie, în interpretarea ce o va da, să constate dacă există o clauză inoperantă.
Or, în speţă, clauza compromisorie exprimă cert intenţia părţilor de a supune eventualele litigii unui arbitraj instituţionalizat şi nu instanţelor judecătoreşti.
Indiferent că, din eroare, s-a făcut referire la Comisia de Arbitraj, din moment ce există un singur arbitraj instituţionalizat, părţile au dorit ca eventualele litigii să fie soluţionate de Curtea de Arbitraj, ca unic organism arbitrai de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Nu se poate reţine nici încălcarea prevăzută de art. 364 lit. e C. pr. civ., în sensul că hotărârea arbitrală a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului, întrucât litigiul comercial s-a purtat între cele două părţi menţionate anterior, acestea având reciproc calitatea de pârâtă şi reclamantă, ca urmare a unei cereri reconvenţionale depusă de pârâtă.
Soluţionarea cauzei a implicat abordarea raporturilor comerciale desfăşurate pe un număr de 6 ani, ceea ce a impus verificarea livrărilor, stocurilor şi facturărilor pe întreaga perioadă contractuală.
în situaţia dată, prelungirea duratei procesului a fost major determinată de către pârâtă, care a solicitat amânări ale dezbaterilor, fiind dependente de contractul cu clientul său şi de relaţiile şi actele cerute acestuia din Anglia.
în conformitate cu prevederile art. 3533 C. pr. civ. şi art. 51 (1) din Regulament, sentinţa arbitrală se pronunţă într-un termen de 5 luni de la data constituirii tribunalului arbitrai, respectiv în termen de 9 luni, conform art. 51(1) din Regulament.
Este adevărat că aceste termene au fost depăşite, dar potrivit art. 3533 alin. ultim C. pr. civ., trecerea termenului prevăzut în prezentul articol nu poate să constituie un motiv de caducitate al arbitrajului, afară de cazul în care una dintre părţi a notificat celeilalte părţi şi tribunalului arbitrai până la primul termen de înfăţişare, că înţelege să invoce caducitatea.
întrucât o asemenea notificare nu a avut loc, instanţa va respinge şi cel de-al doilea motiv de anulare invocat de petentă.
Cel de-al treilea motiv de anulare invocat de petentă vizează pretinsa încălcare a prevederilor art. 364 lit. i C. pr. civ.
O hotărâre arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare, dacă încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţiile imperative ale legii.
Petentă susţine că sentinţa arbitrală nr. 133/1999 ar fi încălcat atât bunele moravuri, cât şi dispoziţiile imperative ale legii.
Susţinerile petentei sunt neîntemeiate, întrucât încălcarea bunelor moravuri nu poate echivala cu concepţia petentei că inechitatea încalcă bunele moravuri, întrucât petentă susţine că hotărârea este inechitabilă, oferind câştig de cauza părţii care şi-a încălcat obligaţiile.
Nu se poate reţine critica potrivit căreia au fost încălcate dispoziţii imperative ale legii, deoarece tribunalul arbitrai a analizat până în cele mai mici detalii susţinerile şi argumentele contradictorii ale ambelor părţi, raportându-se la toate actele relevante adoptării unei soluţii. (Judecator Liliana Crangasu)
(Secţia comercială, decizia nr. 1336/2000)
