Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că petenta, ca urmare a cererii de transfer în interesul serviciului formulată la cererea sa conform art.78 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, a solicitat şi i s-a aprobat transformarea pe funcţia de expert principal începând cu data de 15.11.2007 transferul fiind aprobat din Bucureşti în localitatea Luduş având în vedere depărtarea de casă şi necesitatea creşterii copilului aflat în întreţinerea sa.
S-a reţinut că în urma constatării unor deficienţe de organizare de către Curtea de conturi, reclamantei i-au fost modificate atribuţiile de serviciu.
Astfel s-a reţinut că prin decizia atacată, petentei prin actul administrativ unilateral i s-a retras activitatea de achiziţii publice, sector de activitate care nu a fost verificat de Curtea de Conturi şi pentru care nu s-a reţinut răspunderea disciplinară sau civilă a petentei.
S-a apreciat că actul administrativ de autoritate emis în condiţiile art.2 alin.2 lit.c din Legea nr.554/2004 se coroborează cu dispoziţiile art.41 alin.1 din Legea nr.53/2003 prin care se arată că contractul individual de muncă nu poate fi modificat decât numai prin acordul părinţilor şi pentru care fiind dispoziţii derogatorii de la condiţiile de procedibilitate prev. de art.7 din Legea nr.554/2004 nu necesită parcurgerea recursului graţios la organul administrativ existent ori la cel ierarhic superior, deci excepţia inadmisibilităţii este nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs B. V. director coordonator al Gărzii Financiare – secţia judeţeană Mureş, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii.
În motivele de recurs s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi anume a prevederilor art.80 din Legea nr.188/1999. Prevederile acestui articol se referă strict la contestarea sancţiunii disciplinare, în celelalte situaţii, funcţionarii publici având posibilitatea să solicite instanţei de administrativ, pentru motive de nelegalitate sau netemeinice, anularea actului administrativ prin care s-a modificat raportul de muncă, doar în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare. Decizia nr.44/2008 face parte din categoria actelor administrative definite de art.2 lit.c din Legea nr.554/2004 şi raportul de muncă este guvernat de regulile dreptului administrativ, soluţionarea litigiilor fiind, conform prevederilor art.109 din Legea nr.188/1999, de competenţa instanţei de contencios administrativ.
S-a invocat şi inadmisibilitatea acţiunii în anularea deciziei nr.44/31.10.2008, promovată fără exercitarea procedurii prealabile, prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Recurentul a invocat faptul că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, şi anume Decizia nr.44/31 octombrie 2008, pe care a apreciat-o ca fiind un act administrativ de sancţionare disciplinară, cu toate că acest act nu reprezintă decât instituirea unor atribuţii de serviciu în sarcina unui funcţionar public.
In acest sens s-au analizat toate condiţiile de legalitate pe care trebuia să le îndeplinească actul atacat, arătându-se că acesta a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor.
Analiza s-a făcut pe larg în cadrul recursului.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art.3041 C.pr.civ., instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanta a formulat o contestaţie împotriva deciziei nr.44/31.10.2008 emisă de Comisarul şef secţie al Gărzii Financiare Secţia Mureş.
În drept s-au invocat dispoziţiile din Legea nr.188/1999.
Din motivarea hotărârii atacate reiese că prima instanţă a analizat actul atacat în considerarea dispoziţiilor art.41 din Legea nr.53/2003, lege care reglementează raporturile juridice născute în baza unui contract de muncă .
În speţă însă reclamanta este funcţionar public iar legea aplicabilă este Legea nr.188/1999 nu codul muncii.
Astfel, prima instanţă a soluţionat cauza fără aplicarea legislaţiei în domeniu, situaţie în care nu se poate considera că prima instanţă ar fi analizat fondul cauzei.
În recurs se invocă şi faptul că actul atacat nu este un act administrativ de sancţionare disciplinară aşa cum greşit a interpretat reclamanta ci un act prin care se stabilesc atribuţii de serviciu.
În consecinţă, în baza art. 312 alin.5 Cod procedură civilă, instanţa a admis recursul deoarece procesul s-a soluţionat fără a se intra în cercetarea fondului, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
În rejudecare prima instanţă va identifica solicitările reclamantei, respectiv va pune în discuţie obiectul acţiunii solicitând reclamantei să indice expres temeiul juridic al acţiunii, pentru a putea verifica, după caz, îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de Legea nr.554/2004 sau a procedurii speciale reglementate de art.75-80 din Legea nr.188/1999, care sunt măsurile care solicită a se lua, care sunt dovezile în acest sens, urmând ca după clarificarea obiectului acţiunii să procedeze la analizarea acestuia .
