C. civ., art. 1201 C. proc. civ., art. 166, art. 364 lit. i)
Legea nu defineşte autoritatea de lucru judecat, dar îi consacră doua dispoziţii: art. 1201 C. civ., potrivit căruia „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acciaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între acelaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”; art. 166 C. proc. civ., care prevede că „excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs”.
Aşadar, autoritatea de lucru judecat este reglementată de art. 1201 C. civ. ca o prezumţie legală, absolută şi irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul – res indicata pro veritate habetur care scuteşte de dovadă pe cel care o ridică pe calc de excepţie, în sensul că. prin invocarea hotărârii anterioare, instanţa celui de-al doilea proces este ţinută că accepte ca fiind definitiv stabilite cele ce au făcut obiectul de dezbatere şi de soluţionare într-un proces anterior, precum şi ca o excepţie procesuală de fond. peremptorie şi absolută, care are drept rezultat că o constatare făcută într-un proces anterior este acceptată, fără rezerve, ca valabilă pentru soluţionarea unui nou proces carc pune în discuţie raportul juridic sau chestiunea tranşată prin hotărârea pronunţată în primul proces.
Pentru a exista autoritate de lucru judecat, este necesară, pe de o parte, întrunirea triplei identităţi de elemente, prevăzută de art. 1201 C. civ.: părţi, obiect şi cauză, şi, pe de altă parte, o hotărâre care, în prima judecată, a dezlegat fondul cauzei. într-o formulare sintetică, pentru invocarea acestei excepţii, se cerc neapărat ca raportul din nou dedus în judecată să fie identic cu cel anterior judecat sau să fie explicit sau implicit cuprins în cel anterior.
Autoritatea de lucru judecat reiese din dispozitivul hotărârii, pentru că numai acesta determină dreptul recunoscut sau tăgăduit de hotărârea pronunţată în prima judecată. Considerentele sau motivele nu au autoritate de lucru judecat. Ele participă însă la lămurirea înţelesului şi întinderii dispozitivului, cu care fac corp comun.
Prin autoritatea de lucru judecat se împiedecă nu numai judecarea din nou a unui proces terminat. între aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti.
Hotărârile pronunţate de organele cu activitate jurisdicţională, cum sunt hotărârile arbitrate, au autoritate de lucru judecat ca şi hotărârile judecătoreşti, dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ. – care constituie dreptul comun – fiindu-le aplicabile.
Prin urmare. Tribunalul arbitral a constatat că, aşa cum rezultă din decizia nr. 2246 din 23 iunie 2004 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, obiectul şi cauza primei judecăţi au fost extinse în cursul acelei judecăţi şi au cuprins şi nulităţi prin invocarea încălcării unor dispoziţii imperative ale legii.
Astfel, reclamanta SC S. SA, în urma respingerii acţiunii arbitrale în reziliere prin sentinţa arbitrală nr. 94/2000, a introdus acţiune în anulare împotriva acestei sentinţe prin invocarea art. 364 lit. i) C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea arbitrală de desfiinţează când „încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii”. în cadrul acestui motiv, instanţa de anulare (Curtea de Apel Bucureşti) şi, apoi, în urma respingerii acţiunii în anulare şi a recursului reclamantei S., instanţa supremă au examinat şi nulităţile pe carc reclamanta-recurentă le-a invocat, crcate, în opinia sa, prin încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii, respingându-le ca neîntemeiate, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Acestc nulităţi formează şi obiectul acţiunii arbitrale de faţă, aşa cum rezultă din simpla comparare între sentinţa arbitrală nr. 94/2000 şi decizia instanţei supreme la care s-a făcut referire, pe de o parte, şi acţiunea arbitrală de faţă, pe de altă parte, şi tot astfel există identitate şi de cauză şi de părţi.
in consecinţă, excepţia autorităţii de lucru judecat este întemeiată, situaţie în carc a fost admisă, dispunându-se şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Sentinţa arbitrală nr. 279 din 14 decembrie 2007
