Autorizarea în vederea introducerii acţiunii privind atragerea răspunderii fostului administrator. Faliment


– art.138 din Legea nr.85/2006

Promovarea unei cereri de autorizare în vederea introducerii acţiunii privind atragerea răspunderii fostului administrator, de către comitetul creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor se face numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Decizia nr. 1693 din 22 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de administrativ şi fiscal

Prin cererea formulată în dosarul nr.2619/114/2009 aflat pe rolul Tribunalului Buzău, având ca obiect procedura falimentului debitorului SC CMSRL, creditoarea DGFP Buzău a solicitat, în temeiul art.138 alin.(3) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, autorizarea în vederea introducerii acţiunii privind atragerea răspunderii fostului administrator al debitorului PCG.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că lichidatorul judiciar nu a făcut dovada că fostul administrator al societăţii debitoare a folosit activele societăţii în scopul prevăzut de lege. Din acest motiv, în adunarea generală a creditorilor din 21 iunie 2010, nu a fost de acord cu aprobarea Raportului final şi a bilanţului general al lichidării SC CM SRL.

Prin încheierea din data de 24 iunie 2010, Tribunalul Buzău – Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis cererea creditoarei DGFP Buzău şi în temeiul art.138 alin.(3) din Legea privind procedura insolvenţei, a autorizat-o în vederea introducerii acţiunii privind atragerea răspunderii fostului administrator al societăţii debitoare, PCG, pentru administrarea societăţii debitoare şi a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 30 septembrie 2010, cu citarea părţilor lipsă.

Judecătorul sindic a reţinut că în adunarea creditorilor din 10 februarie 2009 s-a încercat constituirea comitetului creditorilor, însă acesta nu s-a putut constitui, în tabelul creditorilor fiind înscrişi numai doi creditori, respectiv SC AS SRL şi DGFP Buzău.

În raportul amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de a debitoarei SC CMSRL, administratorul judiciar CM a arătat că, potrivit ultimului bilanţ încheiat la data de 30 iunie 2008, debitorul avea următoarele active: creanţe de încasat în valoare de 118.602 lei şi disponibilităţi băneşti în conturi în sumă de 2.641 lei şi întrucât nu a intrat în posesia actelor financiar-contabile, nu a putut fi identificată o persoană care se face responsabilă de ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă, a precizat că, după primirea documentelor contabile, va cerceta acest aspect şi va formula o opinie definitivă.

În raportul refăcut asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului, lichidatorul judiciar a arătat că din actele depuse la dosarul cauzei de către administratorul statutar rezultă că societatea a intrat în stare de insolvenţă ca urmare a faptului că SC DB SRL Constanţa datorează cea mai mare parte din creanţele societăţii şi că a formulat plângere penală împotriva administratorului statutar al acestei societăţi, Stoica Marius, în vederea recuperării daunei suferite. Nu există fapte ce pot conduce la atragerea răspunderii fostului administrator al societăţii, în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006.

Judecătorul-sindic a reţinut însă că la 30 iunie 2008 societatea debitoare figura cu disponibilităţi băneşti în valoare contabilă netă de 2.641,00 lei şi că avea de încasat creanţe în sumă totală de 8.149 lei, îndestulătoare pentru acoperirea pasivului debitoarei, în sumă de 118.602,00 lei, şi a apreciat că cererea formulată de creditoarea DGFP Buzău în temeiul art.138 alin.(3) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, poate fi admisă.

Conform art.138 alin.(3) din Legea nr.85/2006, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acţiunea pentru stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze această acţiune şi răspunderea persoanelor la care se referă alin.(1) ameninţă să se prescrie.

Dacă în tabelul definitiv de creanţe sunt înscrişi prea puţini creditori sau din alte motive nu se poate constitui comitetul creditorilor, aşa cum s-a întâmplat în speţă, creditorii debitorului insolvent vor putea exercita personal toate atribuţiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului,inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acţiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere. Orice altă interpretare ar fi de natură să creeze consecinţe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privaţi de posibilitatea recuperării integrale sau în proporţie cât mai mare a creanţelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient de mare pentru a forma un comitet.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs debitorul PCG.

În motivarea recursului, recurentul că atât acţiunile întreprinse de acesta, în calitate de fost administrator la organele competente cât şi opiniile şi concluziile lichidatorului judiciar desemnat de instanţă, în persoana domnului CM, concluzii inserate şi în Raportul Final al lichidării SC CM SRL arată clar motivul şi cauzele insolvenţei, respectiv prejudiciul cauzat de SC DB SRL din Constanţa.

În calitatea pe care o avea de administrator al SC CM SRL a întreprins imediat acţiunile legale, formulând plângere penala împotriva societăţii constănţene şi a administratorului acesteia, numitul SM.

A susţinut recurentul că interpretând exhaustiv şi neprincipial art.138, alin.3 din Legea nr.85/2006, creditorul se referă practic la suma de 2641 lei, sumă ce figura la acea dată ca disponibilitate bănească în conturi, omiţând probele prezentate la dosarul cauzei, direct şi/sau predate conform legii lichidatorului judiciar însă, aşa cum a arătat, respectiva sumă a fost cheltuită strict în interesul societăţii alături de alte sume suportate din buzunarul propriu.

Lichidatorul judiciar a menţiona clar în Raportul Final al lichidării SC CM SRL că pentru suma ce face obiectul interesului reclamantei DGFP Buzău, cei 2641 lei, pentru 967,36 recurentul a adus probe constând în chitanţe şi facturi, suma de 1673,64, reprezentând diferenţa fiind predată lichidatorului judiciar prin Planul de distribuire.

De asemenea, a menţionat recurentul că dincolo de această sumă şi din banii proprii a efectuat multe alte cheltuieli în interesul societăţii, toate având ca principal scop recuperarea prejudiciului suferit şi cauzat de SC DB SRL Constanţa, constând în: cheltuieli telefonice, drumuri la IGP Buzău dar şi la sediul AS în vederea consultării pentru recuperarea prejudiciului suferit de ambele părţi, cheltuieli cu consultanţă juridică în vederea identificării unor căi legale de recuperare a prejudiciului menţionat, cheltuieli de transport, cheltuieli poştale.

Recurentul a mai solicitat instanţei să ia în considerare faptul că nu a trecut cheltuielile telefonice în din lipsa facturilor şi/sau din sosirea acestora cu întârziere la sediul social al SC CMSRL, acest lucru făcând practic imposibilă operarea în termenele legale a acestor cheltuieli în contabilitate, (lucru pe care reprezentanta DGFP Buzău ar trebui să-l cunoască bine) nu avea cum să amâne predarea declaraţiilor fiscale către Administraţia Fiscală pe motivul lipsei sau întârzierii unei facturi, chiar dacă aceasta demonstra o cheltuială făcută în interesul societăţii pe care o administra.

Având în vedere toate aceste aspecte, precum şi prevederile legale în vigoare şi în special art.138, alin.3 din Legea 85/2006, recurentul a solicitat respingerea cererii creditorului ca fiind nefondată şi lipsită de probe, această acţiune fiind un drept conform legii, însă un drept nesusţinut de realitate, nesusţinut practic şi fondat în spiritul şi în litera legii.

Curtea de apel a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În tabelul creditorilor au fost înscrişi doi creditori, respectiv SC AS SRL şi DGFP Buzău, în adunarea creditorilor din 10 februarie 2009 s-a încercat constituirea comitetului creditorilor, însă acesta nu s-a putut constitui,

În raportul amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei SC CM SRL administratorul judiciar CM a arătat: – potrivit ultimului bilanţ încheiat la data de 30 iunie 2008, debitorul avea următoarele active: creanţe de încasat în valoare de 118.602 lei şi disponibilităţi băneşti în conturi în sumă de 2.641 lei. – întrucât nu a intrat în posesia actelor financiar-contabile, nu a putut fi identificată o persoană care se face responsabilă de ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă, urmând ca, după primirea documentelor contabile, să cerceteze acest aspect şi să formuleze o opinie definitivă.

Creditoarea DGFP Buzău a solicitat, în temeiul art.138 alin.(3) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, autorizarea în vederea introducerii acţiunii privind atragerea răspunderii fostului administrator al debitorului PCG, cu motivarea că lichidatorul judiciar nu a făcut dovada că fostul administrator al societăţii debitoare a folosit activele societăţii în scopul prevăzut de lege. Din acest motiv, în adunarea generală a creditorilor din 21 iunie 2010, nu a fost de acord cu aprobarea Raportului final şi a bilanţului general al lichidării SC CM SRL.

Judecătorul sindic a apreciat în mod nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor art.138 alin.(3) din Legea privind procedura insolvenţei că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru autorizare în vederea introducerii acţiunii privind atragerea răspunderii administratorului debitoarei,.

În raportul refăcut asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei SC CM SRL, administratorul judiciar CM a arătat că, potrivit ultimului bilanţ încheiat la data de 30 iunie 2008, debitorul avea următoarele active: creanţe de încasat în valoare de 118.602 lei şi disponibilităţi băneşti în conturi în sumă de 2.641 lei.

A mai reţinut lichidatorul judiciar că din actele depuse la dosarul cauzei de către administratorul statutar rezultă că societatea a intrat în stare de insolvenţă ca urmare a faptului că SC DBSRL Constanţa datorează cea mai mare parte din creanţele societăţii şi că a formulat plângere penală împotriva administratorului statutar al acestei societăţi, SM, în vederea recuperării daunei suferite.

Singurul activ din patrimoniul SC CM SRL îl constituie creanţa pe care debitoarea o are de încasat de la SC DB SRL Constanţa – în faliment.

A concluzionat lichidatorul judiciar că din analiza documentelor contabile rezultă că nu au fost mişcări patrimoniale de natură a fi anulate de către lichidatorul judiciar şi cu privire la atragerea răspunderii personale a fostului administrator că nu există fapte ce pot conduce la atragerea răspunderii fostului administrator al societăţii, în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006.

În conformitate cu dispoziţiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvenţă, să fie suportată de membri organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului.

Potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol, Comitetul Creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acţiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acţiunea prevăzută la alin. (1) şi răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) ameninţă să se prescrie.

Promovarea unei asemenea cereri de către comitetul creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor se face aşadar numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, condiţii neîndeplinite în cauză, astfel:

– cu privire la primul caz, acesta nu există, întrucât lichidatorul judiciar, în raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a arătat şi a analizat cauzele care au dus la apariţia stării de insolvenţă, concluzionând că nu există fapte ce pot conduce la atragerea răspunderii fostului administrator al societăţii, în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006.

– cu privire la al doilea caz, acesta nu există, de asemenea, întrucât lichidatorul nu a omis să formuleze acţiunea în răspundere, care nu ameninţă să se prescrie, ci a menţionat că nu există fapte, potrivit art.138 din Legea nr.85/2006, care să poată duce la atragerea răspunderii fostului administrator al societăţii.

Pentru aceste motive, curtea a constatat că sentinţa recurată, de autorizare a creditorului pentru a introduce acţiunea în răspundere a administratorului, este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art.138 alin. 3 din privind procedura insolvenţei, a admis recursul, a modificat în tot sentinţa recurată şi a respins cererea de autorizare.