– art.7 alin.5 din Legea nr.50/1991
Interesul ce sta la baza promovarii actiunii in anularea autorizatiei de construire de catre autoritatea emitenta este unul public, ce vizeaza ordinea de drept si realizarea competentelor autorizatiei publice.
Perioada de valabilitate a autorizatiei de construire începe de la data emiterii acesteia si nu de la data începerii lucrarilor autorizate.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VIII-A ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.1177/26.05.2011)
Deliberând, retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.2157/06.07.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a IX a Contencios Administrativ si Fiscal, a fost respinsa ca neîntemeiata actiunea formulata de reclamantul PRIMARUL SECTORULUI 1 BUCURESTI în contradictoriu cu pârâtii C. A. S. si B. M. O.
În considerente, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin autorizatia de construire nr.683/10/O/19712/09/06.10.2009 emisa de reclamantul Primarul sectorului 1 Bucuresti s-a încuviintat pârâtilor ca pe terenul situat in Bucuresti, str. Occidentului sa efectueze lucrari de consolidarea, reabilitare, extindere s supraetajare a locuintei existente pe teren, urmând sa rezulte o locuinta cu regimul final de înaltime P+1E.
Reclamantul a aratat ca, in realitate, reclamantii au desfiintat cladirea integral.
A retinut Tribunalul ca anularea unui act administrativ intervine pentru nerespectarea, la momentul emiterii lui, a conditiilor legale incidente si nu pentru împrejurari de fapt intervenite ulterior.
Or, toate motivele invocate de reclamant au in vedere împrejurari de fapt intervenite ulterior si vizeaza conduita urmata de beneficiarii autorizatiei dupa emiterea ei si nu la acel moment.
Astfel, la momentul emiterii autorizatiei de construire, aceasta avea un obiect, si anume autorizarea lucrarilor de consolidare, reabilitare, extindere si supraetajare a locuintei existente, existenta ce a fost confirmata de ambele parti.
Eventuala nerespectare de catre beneficiari a prevederilor autorizatiei, prin realizarea unor lucrari suplimentare sau diferite, nu este de natura sa atraga nulitatea autorizatiei, ci doar raspunderea contraventionala si administrativa a beneficiarului prin aplicarea sanctiunilor contraventionale si prin initierea de demersuri pentru desfiintarea lucrarilor neautorizate si încadrarea in prevederile autorizatiei.
Cauza unui act juridic reprezinta motivul pentru care o parte participa intr-un raport juridic, adica scopul/folosul/contraprestatia pe care aceasta o urmareste si nu scopul pe care cealalta parte îl urmareste.
De asemenea, eroarea nu poate viza motivele sau scopurile pe care cealalta parte dintr-un raport juridic le urmareste, ci numai reprezentarea asupra propriilor actiuni si motive.
In speta, cauza avuta in vedere de autoritatea emitenta a autorizatiei a fost realizarea propriilor competente prevazute de lege, mai exact executarea in concret a Legii nr.50/1991, prin verificarea legalitatii dreptului de a construi pretins de pârâti si stabilirea conditiilor de exercitare a lui.
Cum actul atacat este unul unilateral si nu bilateral, autoritatea emitenta nu a urmarit realizarea unui folos patrimonial, a unei contraprestatii, asupra careia sa fie indusa in eroare de catre partea adversa.
La solutionarea unei cereri referitoare la un drept, cum este cazul emiterii autorizatiei de construire, autoritatea emitenta nu trebuie sa aiba in vedere posibilele motive sau scopuri ascunse ale solicitantului, ci doar motivele sau scopurile declarate si sa analizeze daca acestea se înscriu in prevederile legii, urmând ca ulterior sa verifice daca beneficiarul respecta conditiile stabilite prin actul administrativ emis.
Împotriva solutiei instantei de fond a formulat recurs reclamantul PRIMARUL SECTORULUI 1 BUCURESTI, înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti la data de 11.08.2010, solicitând modificarea în tot a hotarârii recurate si, urmare rejudecarii în fond, admiterea cererii de anulare a autorizatiei de construire nr.683/10/O/19712/09/06.10.2009.
În fapt, se arata ca instanta fondului a interpretat în mod eronat împrejurarile de fapt si de drept deduse judecatii, prin utilizarea unei prezumtii false.
Astfel, s-a presupus ca desfiintarea integrala a cladirii situate în Bucuresti, str. Occidentului reprezinta o simpla încalcare a prevederilor autorizatiei de construire nr.683/10/O/19712/09 din 06.10.2009.
În realitate, câta vreme lucrarile de desfiintare totala nu au fost autorizate, în conformitate cu art.7 si 8 din Legea nr.50/1991, printr-un act administrativ emis în acest scop de autoritatea publica locala, înseamna ca demolarea integrala a locuintei a fost facuta nu cu încalcarea prevederilor autorizatiei de construire nr.683/10/O/19712/09/06.10.2009 ci în afara prevederilor acesteia. Cu alte cuvinte, nu exista o legatura de cauzalitate între actul administrativ si lucrarile de desfiintare. în consecinta, lucrarile de desfiintare integrala au fost executate fara autorizatie, nu cu nerespectarea autorizatiei de construire.
În acest context, rezulta ca la momentul începerii lucrarilor de construire autorizate, cladirea care urma sa faca obiectul consolidarii, reabilitarii, extinderii si supraetajarii nu mai exista. Nu sunt necesare studii de specialitate pentru a stabili imposibilitatea fizica si tehnica totala de a modifica o cladire care nu mai exista la acel moment.
Prin urmare, afirmatia instantei de fond ca ei ar fi confirmat existenta cladirii care urma sa fie modificata sunt inexacte si se sprijina pe dovezi necunoscute lor si care nu sunt mentionate nici în hotarârea judecatoreasca, întrucât nu s-au administrat probe în acest sens.
Astfel, se poate concluziona faptul ca instanta de fond a prezumat în mod eronat ca obiectul real al autorizatiei, locuinta, exista atât la momentul emiterii, cât si, în special, la momentul începerii lucrarilor. Momentul începerii lucrarilor autorizate este deosebit de important întrucât doar de la acest moment începe sa curga perioada de valabilitate a actului administrativ. Prin urmare, cladirea trebuia sa existe nu doar la momentul emiterii autorizatiei de construire, ci si la momentul începerii lucrarilor.
Mai mult, instanta nu a luat în considerare, si nici macar nu a respins, motivele invocate prin actiunea initiala, în care se arata ca obiectul actului administrativ atacat nu îndeplineste nici conditia de a fi posibil, derivata din principiul de drept ad imposibilium, nulla obligatio. În speta de fata este imposibila consolidarea, extinderea si supraetajarea cladirii situate în str. Occidentului nr.9, deoarece aceasta a încetat sa mai existe. Este vorba despre o imposibilitate absoluta de aducere la îndeplinire a obiectului autorizatiei de construire, întrucât nicio persoana, indiferent de procedeele tehnice folosite, nu va putea vreodata sa modifice sau sa adauge la ceva ce nu se afla în fiinta.
În consecinta, prezentul act juridic este lipsit de doua conditii primordiale de valabilitate, respectiv existenta si posibilitatea obiectului. În aceste conditii, nici nu mai poate fi cercetata îndeplinirea celorlalte conditii de valabilitate a obiectului actului juridic, respectiv sa fie determinat sau determinabil (art.948 si 964 Cod civil), sa se afle în circuitul civil (art.963 Cod civil) si sa fie licit si moral.
În ceea ce priveste considerentele pentru care a fost respins motivul de nulitate privind existenta unei cauze false a actului administrativ, le apreciaza recurentul-reclamant a fi eronate si fundamentate pe o interpretare gresita a prevederilor legale, precum si a jurisprudentei si doctrinei.
Arata ca se afirma în hotarârea judecatoreasca: “cauza unui act juridic reprezinta motivul pentru care o parte participa într-un raport juridic, adica scopul/folosul/contraprestatia pe care aceasta o urmareste si nu scopul pe care cealalta parte îl urmareste”. Astfel, într-o singura fraza se afirma ca exista identitate între cauza si scopul urmarit, precum si negarea acestei afirmatii, iar, în paragraful urmator se contrazice în întregime fraza citata mai sus: “eroarea nu poate viza motivele sau scopurile pe care cealalta parte dintr-un raport juridic le urmareste, ci numai reprezentarea asupra propriilor actiuni si motive”.
Apreciaza recurentul ca aceasta evidenta eroare, provenita dintr-o confuzie cu privire la definitia scopului actului juridic, a fost determinanta pentru respingerea actiunii sale.
Autoritatile publice nu emit acte administrative în scopul teoretic si formal de a-si îndeplini competentele legale. Dimpotriva, competenta legala a fost atribuita în scopul verificarii si stabilirii modului de a lucrarilor de constructii. Prin urmare, în speta de fata, scopul urmarit de Primarul Sectorului 1 este de a se asigura ca se vor executa lucrari modificatoare conform prevederilor legale. Dar, din moment ce cladirea care facea obiectul modificarii a încetat sa existe, este evident ca scopul urmarit prin actul administrativ nu mai poate fi atins la momentul intrarii sale în circuitul civil prin începerea executarii lucrarilor de constructii.
În ceea ce priveste considerentele instantei cu privire la scopul celeilalte parti a raportului juridic, scopul declarat de beneficiari a fost cel de executare a lucrarilor de consolidare, reabilitare, extindere si supraetajare a cladirii situate în str. Occidentului, iar scopul real a fost cel de desfiintare integrala a acestei cladiri. În consecinta, scopul sau cauza actului juridic nu a fost real la momentul emiterii actului iar beneficiarii au provocat emitentului, la momentul emiterii, o eroare asupra motivului determinant, încalcând prevederile art.966 Cod civil: Obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect.
Referitor la afirmatia din finalul considerentelor hotarârii, conform careia “la solutionarea unei cereri referitoare la un drept, cum este cazul emiterii autorizatiei de construire, autoritatea emitenta nu trebuie sa aiba în vedere posibilele motive sau scopuri ascunse ale solicitantului, ci doar motivele sau scopurile declarate”, apreciaza ca este contrara chiar ratiunii de a fi a puterii publice si autorizarii executarii lucrarilor de constructii, pentru ca, în caz contrar, este lipsita de sens si logica existenta autoritatilor publice, urmând ca autorizarea sa se faca pe simpla publicare a unui anunt, în care beneficiarul sa afirme ca respecta legile în vigoare.
În drept, s-au invocat prevederile art.304 pct.7, 8 si 9 Cod procedura civila si prevederile art.20 din Legea nr.554/2004.
Intimatii – pârâti C. A. S. si B. M. O. au formulat întâmpinare, prin care au invocat exceptia lipsei de interes a recursului si, pe fond, au solicitat respingerea acestuia.
Analizând actele depuse la dosar, sustinerile partilor si prevederile legale aplicabile în materie, Curtea retine urmatoarele:
Exceptia lipsei de interes nu este întemeiata.
Interesul ce sta la baza actiunii în anulare formulate de Primarul Sectorului 1 Bucuresti este unul public, ce vizeaza ordinea de drept si realizarea competentelor autoritatii publice.
Faptul ca lucrarile de consolidare, reabilitare si supraetajare au fost finalizate nu lipseste actiunea de interesul de a obtine anularea actului în cazul constatarii nelegalitatii acestuia.
Recursul nu este fondat.
Curtea retine ca actiunea este formulata prin avocat, obiectul acesteia constituindu-l anularea actului pentru neîndeplinirea conditiilor de valabilitate.
Împrejurarea daca desfiintarea integrala a cladirii initiale situate în Bucuresti, str. Occidentului reprezinta o încalcare a autorizatiei de construire pentru consolidare, reabilitare, extindere si supraetajare sau daca demolarea s-a realizat fara autorizatie nu are legatura cu cererea de anulare a autorizatiei de construire.
În mod corect Tribunalul a retinut ca motivele de nulitate nu pot fi decât anterioare sau concomitente momentului încheierii actului (emiterii A.C.).
Nulitatea este sanctiunea de drept civil care lipseste actul juridic de efectele ce contravin normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabila.
Deci momentul în raport cu care se apreciaza conformitatea actului juridic cu legea este cel al încheierii acestuia.
Astfel, îndeplinirea tuturor conditiilor de valabilitate a actului juridic se verifica la acest moment.
Faptul ca la începerea lucrarilor de construire autorizate, “cladirea care urma sa faca obiectul consolidarii, reabilitarii, extinderii si supraetajarii nu mai exista” nu are relevanta asupra legalitatii actului administrativ emis anterior.
Sustinerile recurentului în sensul ca “perioada de valabilitate a actului administrativ” începe sa curga de la momentul începerii lucrarilor autorizate nu sunt corecte. Actul administrativ îsi produce efectele de la emiterea sa, iar termenul de valabilitate al autorizatiei este de 12 luni de la data emiterii acesteia.
Reclamanta recurenta nu a facut dovada faptului ca imobilul era demolat în întregime la data emiterii autorizatiei pentru consolidare, reabilitare, extindere si supraetajare a locuintei existente.
Criticile recurentului privind considerentele Tribunalului referitoare la cauza actului juridic nu sunt fondate.
Instanta de fond nu se contrazice când afirma pe de o parte ca motivul pe care îl urmareste o parte la încheierea actului juridic reprezinta cauza acestuia (si nu motivul pe care îl urmareste cocontractantul) si pe de alta parte ca eroarea nu poate viza decât motivul urmarit de partea respectiva, si nu cel urmarit de cocontractant.
Având în vedere aceste considerente, retinând dispozitiile art.312 alin.1 Cod procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.
1
