Având în vedere că existenţa interesului este o condiţie ce se cere a fi îndeplinită atât în promovarea acţiunii în justiţie, cât şi pe parcursul judecării ei şi constatând lipsa actualităţii interesului, tribunalul va respinge acţiunea reclamantei ca lip


Sentinţă civilă

Societăţi comerciale.

Având în vedere că existenţa interesului este o condiţie ce se cere a fi îndeplinită atât în promovarea acţiunii în justiţie, cât şi pe parcursul judecării ei şi constatând lipsa actualităţii interesului, tribunalul va respinge acţiunea reclamantei ca lipsită de interes.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. com., de cont. adm. şi fiscal, sent. nr. 204/CC/2008, nepublicată)

Prin acţiunea comercială înregistrată reclamanta N.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Bistriţa să se constate nulitatea absolută a Hotărârilor AGA şi AGEA din data de 17.12.2005, iar în subsidiar să se dispună anularea celor două hotărâri şi în final să se dispună ca sentinţa ce se va da în cauză să fie menţionată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Analizând actele dosarului tribunalul reţine că potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală şi dacă se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, cererea putând fi formulată şi de orice persoană interesată (art. 132 alin. 3 din acelaşi act normativ).

Rezultă fără echivoc din prezentul dosar, cât şi din dosarul acvirat nr. 651/112/2006 că reclamanta a fost în imposibilitatea de a se prevala de calitatea de acţionar al societăţii pârâte, ca urmare a atitudinii administratorului unic P. C., care a operat transferul acţiunilor reclamantei în favoarea societăţii, fără să se fi perfectat şi finalizat un contract de vânzare-cumpărare de acţiuni. Acesta pare să fie motivul şi pentru care reclamanta contestă realegerea administratorului unic.

Astfel, configurat, vizând relaţia cu administratorul unic al societăţii, interesul reclamantei în promovarea şi susţinerea acţiunii de constatare a nulităţii absolute a Hotărârii AGA din 17.12.2005, este unul particular, iar nu un interes social, în beneficiul societăţii şi al acţionarilor ei, care trebuie să caracterizeze orice acţiune în anulare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 31/1990 republicată, materie în care nulitatea nu prezintă caracterul distructiv din dreptul comun, fiind remediabilă.

Având în vedere că existenţa interesului este o condiţie ce se cere a fi îndeplinită atât în promovarea acţiunii în justiţie, cât şi pe parcursul judecării ei şi constatând lipsa actualităţii interesului, tribunalul va respinge acţiunea reclamantei ca lipsită de interes.

Totodată, în temeiul art. 246 C. proc. civ, se va lua act de renunţarea reclamantei la judecarea cererii privind constatarea nulităţii sau anularea Hotărârii AGEA din 17.12.2005.

Deşi pârâta a solicitat şi obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată, nu se vor acorda astfel de cheltuieli, întrucât nu s-au dispus la dosar acte doveditoare (judecător Ursu Ilie).