Bilet la ordin emis de o debitoare aflată în procedura falimentului avalizat de administratorul social. Consecinţe asupra valabilităţii obligaţiilor avalistului. Activităţi economice (infracţiuni privind regimul lor)


falimentului avalizat de administratorul social. Consecinţe asupra

valabilităţii obligaţiilor avalistului.

Art. 46 alin. 1, art. 49 alin. 1 şi 2 teza I din Legea nr. 85/2006;

Art. 104 pct. 7, art. 106 alin. ultim, art. 33 şi 35 alin. 1 şi 2 din

Legea nr. 58/1934.

Dacă în privinţa debitorului în se poate reţine

aplicarea dispoziţiilor art. 46 (1) din Legea nr. 85/2006, nu poate fi

împărtăşită aceeaşi concluzie şi în cazul avalistului. Astfel, faptul

că obligaţia debitorului nu este valabilă întrucât actul juridic a fost

încheiat după deschiderea procedurii insolvenţei şi fără autorizarea

judecătorului sindic, nu atrage nevalabilitatea obligaţiei avalistului

(la care nu se refera procedura de insolvenţă), obligaţie distinctă de

cea a emitentului biletului la ordin, potrivit art. 106 alin. ultim

raportat la art. 33 si art. 35 (1) si (2) din Legea nr. 58/1934 privind

cambia si biletul la ordin.

(Decizia nr. 817/2 septembrie 2009 )

Prin cererea înregistrata pe rolul judecătorului sindic din cadrul

Tribunalului Comercial Argeş, la data de 2.04.2009, reclamantul M.P., in

calitate de administrator judiciar al debitorului SC C SRL, a chemat in

judecata pe pârâţii SC C SRL şi M.M., administrator social al debitoarei

in insolvenţă, solicitând instanţei să dispună anularea biletului la ordin

din 02.012.2008 emis de SC C SRL , prin administrator si avalizat de

către aceasta din urmă.

În motivarea cererii s-a arătat că prin sentinţa comercială nr.

997/F/10.11.2008, pronunţata în dosarul nr. 1245/1259/2008,

Tribunalul Comercial Argeş a deschis procedura generală a insolvenţei

împotriva debitorului SC C SRL Biletul la ordin a fost emis de debitoare

după data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva sa, în favoarea

unui creditor înscris în tabelul de creanţă, fiind încălcate astfel dispoz. art.

46 alin.1 din Legea nr. 85/2006, iar respectivul biletul la ordin nu poartă

semnătura administratorului judiciar, fiind încălcate astfel şi dispoz. art.

104 si 105 din Legea 58/1934, completată prin Legea 83/1994.

La cererea reclamantului, la data de 4.05.2009, in cauza a fost citată

in calitate de pârâtă beneficiarul biletului la ordin.

Prin sentinţa nr. 613/F/17.06.2009, Tribunalul Comercial Argeş,

judecătorul sindic a admis cererea administratorului judiciar si a constatat

nulitatea absoluta a biletului la ordin.

În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că întrucât biletul la ordin

a fost emis după ce faţă de debitoare s-a deschis procedura insolvenţei si

fără autorizarea judecătorului sindic, sunt aplicabile dispoz. art. 46 din

Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei in temeiul cărora sunt nule

toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii

toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii

procedurii, „inclusiv înscrierile şi intabulările prevăzute de art. 49 din

lege” .

Nulitatea biletului la ordin se îndreaptă si „împotriva efectelor

actului juridic, deoarece efectele lui contravin legii, de unde şi concluzia

că nulitatea este determinată de cauzele existente în momentul încheierii

actului juridic” când, în cauza de faţă, debitoarea deja era în procedura

insolvenţei.

S-a mai constatat că pârâta SC D SRL, la emiterea actului

menţionat, a încălcat dispoz. art. 46 alin1. din legea insolvenţei, ceea ce

face ca actul juridic respectiv (biletul la ordin din 02.12.2008) să fie

sancţionat cu nulitatea absolută.

Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta SC D SRL care a

criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Astfel, prima instanţa nu s-a pronunţat asupra faptului ca biletul al

ordin conţine doua obligaţii distincte, autonome: una a emitentului, care

se afla in procedura de insolvenţă, si alta a avalistului, care este o persona

fizica, neafectata de aplicarea Legii nr. 85/2006. În aceste condiţii,

sancţiunea prev. de art. 46 din nu poate viza obligaţia

avalistului. Deşi aspectul a fost invocat de către recurenta parata prin

întâmpinare, hotărârea nu conţine motivare asupra acestuia nici prin

argumente de fapt, nici prin referire la Legea nr. 58/1934 privind biletul

la ordin.

Sentinţa a fost pronunţata cu încălcarea legii. În concret, prima

instanţa nu a dat eficienta dispoz. art. 5 alin. 2 si art. 106 din Legea nr.

58/1934 si pct. 207 din Norma Cadru nr. 6/1994 a Băncii Naţionale a

României privind comerţul făcut de instituţiile de credit cu cambii si

bilete la ordin. Intimata parata M.M. a semnat biletul la ordin atât in

calitate de administrator social al SC CSRL, cat si in calitate de avalist,

obligându-se personal, alături de emitent, sa plătească suma înscrisă în

bilet.

Biletul al ordin nu este nul, insa, nici sub aspectul obligatiei

asumate de către debitorul in insolvenţă.

Judecătorul sindic a reţinut in mod greşit faptul ca SC D SRL, la

emiterea biletului la ordin, a încălcat dispoz. art. 46 alin. 1 din Legea nr.

85/2006.În realitate, recurenta nu este emitentul biletului la ordin, ci

doar beneficiarul lui, astfel ca nu putea încalcă legea sub aspectul

respectiv.

Legalitatea biletului la ordin nu poate fi verificata doar din prisma

Legii nr. 85/2006, ci prioritar din prisma Legii nr. 58/1934, care este lege

speciala in raport cu prima in ce priveşte nulitatea biletului la ordin. Din

acest punct de vedere biletul la ordin nu a avut deficiente de ordin

formal. In plus, Legea nr. 85/2006 se refera la un acord al

administratorului judiciar, iar nu la obligativitatea semnării unor acte de

către administratorul judiciar.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate,

precum si prin raportare la dispoz. art. 304 pct. 9 si art. 3041 C.proc.civ.,

Curtea a constatat ca recursul este fondat.

Cererea de chemare in judecata formulata de către administratorul

judiciar este întemeiata in drept pe dispoz. art. 20 si art. 46 alin. 1 rap. la

art. 49 din Legea nr. 85/2006, precum si pe dispoz. Legii nr. 58/1934.

Potrivit art. 46 (1) si 49 (1) si (2) teza I-a sus arătate, „În afară de

cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic,

procedurii sunt nule”. „(1) Pe perioada de observaţie, debitorul va putea

să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către

creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de

exercitare a activităţii curente, după cum urmează:

a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o

cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), şi nu i-a fost

ridicat dreptul de administrare;

b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat

dreptul de administrare.

(2) Actele, operaţiunile şi plăţile care depăşesc condiţiile menţionate la

alin. (1) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuţiilor de supraveghere

de administratorul judiciar (…)”.

In speţa, biletul la ordin a cărui desfiinţare s-a solicitat a fost emis

de către debitorul in insolvenţă, prin administrator social, la data de

02.12.2008, in beneficiul SC D SRL, pentru suma de 289.909,96 lei, si a

fost avalizat de M.M..

Potrivit art. 106 alin. ultim rap. la art. 33 si art. 35 (1) si (2) din

Legea nr. 58/1934 privind cambia si biletul al ordin, „Plata unei cambii

poate fi garantată printr-un aval pentru întreaga sumă sau numai pentru o

parte din ea. Această garanţie poate fi dată de un terţ sau chiar de un

semnatar al cambiei”. „Avalistul este ţinut în acelaşi mod ca acela pentru

care a garantat. Obligaţiunea sa este valabilă chiar dacă obligaţiunea pe

care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă”.

Avalul este actul juridic prin care o persoana, numita avalist,

garantează obligaţia asumata de către debitor, numit avalizat. Ca act

juridic de sine stătător (chiar daca obligaţia de garanţie este subsidiara

celei principale), avalul nu este afectat de lipsa de valabilitate a obligaţiei

avalizatului, cu excepţia cazului in care biletul la ordin are un viciu de

forma esenţial.

Prin urmare, faptul că, în speţa, in privinţa debitorului în insolvenţă

se poate retine aplicarea dispoz. art. 46 (1) din Legea nr. 85/2006, nu

îndreptăţeşte la aceeaşi concluzie si in cazul avalistului M.M.. Astfel,

faptul ca obligaţia debitorului nu este valabila întrucât actul juridic a fost

încheiat după deschiderea procedurii insolvenţei si fără autorizarea

judecătorului sindic, nu atrage nevalabilitatea obligaţiei avalistului (la care

nu se refera procedura de insolvenţă), obligaţie distincta de cea a

emitentului biletului la ordin.

Nu se poate retine ca biletul la ordin, in pofida dispoz. art. 104 pct.

7 din Legea nr. 58/1934, este nul pentru lipsa semnăturii emitentului in

sensul ca acesta din urma nu a fost reprezentat de administratorul

judiciar, ci de către cel social. Astfel, se constata, pe de o parte, ca biletul

la ordin are completata rubrica „semnătura emitentului” prin aplicarea

ştampilei societăţii si a semnăturii reprezentantului acesteia, iar, pe de alta

parte, ca emitentul SC C SRL a fost legal reprezentat de administratorul

social, câtă vreme nu s-a dovedit ca societăţii i-a fost ridicat dreptul de

administrare.

Pentru cele expuse, biletul la ordin este valabil in privinţa

avalistului.

Curtea, insa, nu va retine motivele de recurs referitoare la lipsa de

interes a administratorului judiciar in promovarea acţiunii judiciare,

respectiv valabilitatea biletului la ordin si fata de debitorul aflat in

insolvenţă.

Actul juridic si plata urmărita prin emiterea biletului la ordin nu se

înscriu in dispoziţiile art. 49 alin. 1 si 2 din legea privind procedura

insolvenţei, adică nu se înscriu in condiţiile obişnuite de exercitare a

activităţii curente a debitorului, nu au fost efectuate sub supravegherea

administratorului judiciar si nici nu au fost autorizate de către acesta.

Neînscriindu-se in condiţiile de mai sus si nefiind autorizate nici de

judecătorul sindic, ele sunt lovite de nulitate in temeiul art. 46 alin. 1 din

aceeaşi lege.

Valabilitatea obligaţiei ce decurge din biletul la ordin in sine nu are

relevanta si nu se cercetează in condiţiile in care sunt incidente dispoz.

art. 46 alin. 1 din legea insolvenţei, întrucât aceasta lege instituie o

sancţiune totala a actului si a obligaţiei pentru situaţia de insolvenţă in

care se afla in mod declarat emitentul biletului la ordin.

Intr-adevăr, sancţiunea nu are legătura cu atitudinea culpabila a

beneficiarului biletului la ordin, întrucât nu acesta este emitentul care se

afla in situaţia speciala a insolvenţei.

Administratorul judiciar este obligat, in temeiul art. 20 alin. 1 lit. e)

si art. 3 din Legea nr. 85/2006, sa supravegheze modul in care debitorul

realizează operaţiuni sau încheie diverse acte juridice, iar interesul sau

este interesul colectiv ce caracterizează procedura concursuală:

acoperirea pasivului social.

Pentru cele expuse, văzând dispoz. art. 312 alin. 1 si 3 şi art. 274

C.proc.civ., Curtea a admis recursul si a modificat in parte sentinţa in

sensul ca a admis in parte cererea de chemare in judecata si a constatat

nulitatea biletului la ordin numai în privinţa emitentului, nu şi in privinţa

avalistului, cu cheltuieli de judecată în favoarea recurentei.