Secţia comercială – Decizia comercială nr. 17/18 februarie 2011
Prin Sentinţa comercială nr. 401/COM/2010 pronunţată de Tribunalul Alba a fost respinsă acţiunea comercială formulată de reclamanta SC E. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâţii SC T. SA Bucureşti, Cabinet de Avocat V.B.O., cu sediul în B. şi SC R. B.S. SRL.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Contextul în care a fost formulată acţiunea îl reprezintă acţiunea comercială înregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti în dosar nr. 27796/3/2007, prin care reclamanta SC T. SA a solicitat obligarea pârâtei SC E.SA la plata sumei de 57.287.258,42 lei reprezentând preţ energie electrică şi 31.964.422,69 lei penalităţi de întârziere.
Societatea reclamantă a fost reprezentată în cauza respectivă de avocat V.B.O. Pe parcursul soluţionării cauzei s-a încheiat între cele doua părţi „contractul de cesiune de drept litigios de creanţă” la data de 1.04.2008. În şedinţa publică din data de 16.02.2009 s-a depus o cerere de legitimare procesuală activă a Cabinetului de Avocat V.B.O., întemeiată pe contractul menţionat anterior.
Instanţa a constatat că, prin actele depuse, s-a dovedit realizarea cesiunii de creanţă, cesiune care a fost notificată pârâtei, astfel că a luat act de faptul că, în cauza respectivă, Cabinetul de Avocat V.B.O. are calitate procesuală activă. Ulterior, prin sentinţa comercială nr. 5079/30.03.2009, a fost admisă în parte acţiunea reclamantului Cabinet de Avocat V.B.O. şi s-a dispus obligarea pârâtei SC E. SA la plata sumei de 4.425.096 lei cu titlu de preţ şi 26.218.425,06 lei penalităţi.
La data de 1.04.2009 Cabinetul de Avocat V.B.O. a cesionat creanţa în valoare de 31.557.229,06 lei in favoarea SC R.B.S. SRL, iar prin ordinele de plată nr.905/29.05.2009 şi 1022/16.06.2009 pârâta a achitat benevol, în contul deschis la R. Bank, suma menţionată în hotărârea judecătorească menţionată anterior .
În acelaşi timp, atât reclamantul, cât si pârâta au formulat apel împotriva sentinţei comerciale nr.5079/2009 a Tribunalului Bucureşti, apel care se află în curs de soluţionare la Curtea de Apel Cluj. Printre motivele de apel invocate de către SC E. SA se regăseşte si aspectul invocat prin prezenta acţiune, respectiv incidenţa dispoziţiile art.1309 în condiţiile în care calitatea de cesionar în contractul de cesiune de drept litigios o are avocatul reclamantei.
Este de netăgăduit faptul că prevederile art.1309 Cod civil instituie o incapacitate specială de a cumpăra pentru judecătorii, procurorii si avocaţii care îşi exercita funcţia sau profesia în circumscripţia curţii de apel competente să se pronunţe asupra drepturilor litigioase respective. Încălcarea acestei interdicţii se sancţionează cu nulitatea absoluta a actului respectiv, nulitate care poate fi invocată oricând de orice persoană interesată.
Din această perspectivă, se impune a fi analizată susţinerea pârâtului Cabinet de Avocat V.B. privind faptul că respectiva convenţie, deşi a fost intitulată contract de cesiune de drept litigios de creanţa, are în realitate caracterul unui contract de mandat fără reprezentare.
Se constată că, deşi la art.1 din contract se stipulează că obiectul acestuia îl reprezintă transmiterea de către cedent către cesionar a dreptului litigios de creanţă în valoare de 89.251.681,11 lei faţă de debitoarea SC E. SA, pretenţii care formează obiectul dosarului nr.27796/3/2007, clauzele ulterioare infirmă această calificare juridică de contract de cesiune dată respectivei convenţii.
Astfel, la art.2 din contract se prevede că preţul cesiunii în sumă de 89.251.681,11 lei „va fi plătit pe măsura recuperării lui”, iar cesionarul nu va avea nicio obligaţie de plată pentru sumele nerecuperate. Totodată, s-a convenit ca, în cazul în care prin sentinţa definitivă ce va fi pronunţată în litigiul din dosarul nr.27796/3/2007, se va stabili o altă valoare a creanţei decât cea prevăzută în prezentul contract, cesionarul va plăti cedentului acea creanţă.
Or, în cazul unui contract de cesiune de drept litigios în materie comercială, preţul cesiunii este întotdeauna mai mic decât creanţa cedată, cesionarul speculând tocmai obţinerea unei creanţe mai mari decât preţul plătit cedentului, întrucât prevederile art.45 Cod com. interzic debitorului exercitarea retractului litigios în condiţiile stabilite de Codul civil. Pe de altă parte, recuperarea în tot sau parţial sau, dimpotrivă nerecuperarea creanţei de la debitorul cedat nu are nicio relevanţă juridică asupra obligaţiei cesionarului de a plăti cedentului preţul cesiunii. Este posibil ca rezultatul procesului să fie în defavoarea cesionarului, deci acţiunea împotriva debitorului să fie respinsă, însă acesta tot trebuie să achite cedentului preţul convenit, deoarece cesiunea îşi produce efectele indiferent de modul de soluţionare a cauzei privind dreptul litigios.
Potrivit dispoziţiilor art. 977 Cod civil, calificarea juridică a unor contracte trebuie să aibă în vedere nu cuvintele folosite de părţi, ci conţinutul real al voinţei lor, iar art.982 Cod civil dispune că „toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înţelesul ce rezultă din actul întreg”.
Aspectele învederate mai sus relevă faptul că actul juridic a cărui nulitate se invocă nu este un contract de cesiune de drept litigios ci, eventual, un contract de mandat fără reprezentare. Această concluzie se desprinde şi din alte clauze stipulate de părţi în cuprinsul contractului, definitorie, în acest sens, fiind prevederea prin care cesionarul este obligat să vireze toate sumele recuperate într-un cont special deschis de către ambele părţi, din care nu se poate retrage nicio sumă fără acordul ambelor părţi. De asemenea, cesionarul avea obligaţia să facă toate demersurile legale necesare în vederea recuperării dreptului litigios de creanţă şi să informeze lunar cedentul asupra demersurilor efectuate.
Astfel de obligaţii în sarcina cesionarului nu sunt specifice unei veritabile cesiuni, deoarece cedentul nu are nicio legătură cu sumele recuperate de cesionar de la debitor şi nu are dreptul să dispună în vreun fel asupra acestora şi nu are niciun interes ca cesionarul să depună toate diligentele pentru recuperarea creanţei, singurul interesat în acest sens fiind cesionarul.
Considerentele de fapt şi de drept menţionate anterior dovedesc cu certitudine că nu poate fi vorba despre o cesiune de drept litigios, de vreme ce cesionarul nu obţine nimic pentru sine, ci tot ce ar putea obţine trebuie sa remită cedentului. Deci, deşi în aparenţă, dreptul litigios ar aparţine cesionarului, în realitate, toate demersurile pe care acesta le întreprinde sunt în interesul cedentei SC T. SA, scopul urmărit de părţi la încheierea contractului vizând obligarea cesionarului ca, în nume propriu, dar în interesul cedentei să facă toate demersurile juridice pentru recuperarea creanţei de debitoarea SC E. SA.
Că este aşa, o dovedeşte şi convenţia încheiată între părţi la data de 19.08.2009, prin care s-a constatat îndeplinirea de către Cabinet de Avocat V.O.B. a tuturor obligaţiilor asumate in temeiul contractului de cesiune de drept litigios, iar SC T. preciza că nu mai are nicio pretenţie izvorâtă din acest contract.
În consecinţă, contractul denumit de părţi „contract de cesiune de drept litigios de creanţă” încheiat la data de 1.04.2008 nu reprezintă o cesiune de drepturi litigioase, astfel încât nu este aplicabilă interdicţia prevăzuta de art. 1309 Cod civil şi deci nici sancţiunea nulităţii ca urmare a încălcării acestei interdicţii.
În ce priveşte petitul secundar al cererii reclamantei, prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă încheiat la data de 1.04.2009 între Cabinet de Avocat V.B.O. şi SC R.B.S. SRL s-a reţinut că acest act juridic nu are ca obiect un drept litigios de creanţă, ci o creanţă certă, lichidă şi exigibilă stabilită prin sentinţa comercială nr.5079/2009. Deci, este vorba despre o convenţie subsecventă hotărârii judecătoreşti menţionate anterior, care constituie titlu executoriu, fiind de drept, iar cererea debitoarei de suspendare provizorie a executării silite a fost respinsă.
Aşadar, acestui act juridic nu-i sunt aplicabile restricţiile prevăzute de art.1309 Cod civil, sens în care solicitarea reclamantei de constatare a nulităţii absolute este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC E. SA care a solicitat schimbarea sentinţei atacate şi constatarea nulităţii absolute a contractului din 1.04.2008 şi a celui din 1.04.2009, ca fiind încheiate cu încălcarea prevederilor art. 1309 C.civ.
În motivarea apelului s-a arătat că instanţa de fond a respins greşit acţiunea reclamantei. Nu s-a reţinut intenţia reală a părţilor la încheierea contractului de cesiune de drept litigios de creanţă din 1.04.2008. S-a făcut o abordare pur teoretică, ruptă de realitate, care a încălcat regula de interpretare consacrată de art. 977 C.civ. În realitate, contractul încheiat la 1.04.2008 este unul de cesiune de drept litigios. Toate acţiunile ulterioare încheierii acestui contract, întreprinse de pârâta SC T. SA şi Cabinet de Avocat B.O.V. confirmă acest fapt. Pârâtul avocat B.O.V. s-a comportat ca un adevărat proprietar al creanţei, preluând poziţia procesuală a SC T. SA în dosarul nr. 27796/3/2007 al Tribunalului Bucureşti. Tot acesta a şi formulat apel în nume propriu împotriva hotărârii pronunţate în acea cauză. Atât SC T. SA, cât şi Cabinet Individual de Avocat B.O.V. au arătat expres că dreptul litigios a fost transmis acestuia din urmă şi că au notificat această cesiune reclamantei SC E. SA. Prin decizia civilă nr. 140/15.10.2010 a Curţii de Apel Cluj s-a admis apelul reclamantului Cabinet de Avocat V.B.O. şi a fost obligată SC E. SA să achite acestuia suma de 64.010.582,47 lei. Pârâtul avocat V.B. susţinea în faţa Curţii de Apel Cluj existenţa contractului de cumpărare a dreptului litigios şi, în faţa Tribunalului Alba, arăta că acel contract este unul de mandat fără reprezentare. Şi dreptul cesionat la 23.11.2009 este unul litigios, întrucât sentinţa prin care s-a stabilit suma cedată era supusă căilor de atac. Pârâta SC R.B.S. SRL a intervenit în judecata de apel a litigiului vizând pretenţiile împotriva SC E. SA, ceea ce întăreşte afirmarea caracterului litigios al dreptului tranzacţionat.
În drept s-au invocat prevederile art. 977 şi 1309 C.civ., art. 282, 287, 288 C.pr.civ.
Apelul reclamantei a fost legal timbrat cu 448.304,50 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
Pârâta SC T. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului reclamantei.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că prima instanţă a făcut o corectă interpretare a contractului încheiat la 1.04.2008 între SC T. SA Bucureşti şi Cabinet de Avocat V.B.O. Calificarea juridică a actului nu trebuie făcută doar raportat la termenii folosiţi. Prioritate are voinţa reală a părţilor. Clauzele contractului trebuie interpretate unele prin altele. Obligaţia cesionarului de a vira sumele recuperate într-un cont special deschis de ambele părţi şi imposibilitatea cesionarului de a retrage sume din acest cont fără acordul cedentei nu sunt specifice contractului de cesiune. Informarea cedentului şi obligarea cesionarului de a face demersuri pentru recuperarea creanţei sunt alte clauze care nu sunt specifice contractului de cesiune. Doar aparent dreptul litigios aparţine cesionarului
Voinţa părţilor a fost aceea ca cesionarul să facă demersuri, în nume propriu dar în interesul cedentei, pentru recuperarea creanţei de la SC E. SA Bucureşti. Acest lucru reiese din convenţia încheiată la 19.08.2009, între pârâta SC T. SA Bucureşti şi Cabinet de Avocat V.B.O., prin care s-a constatat îndeplinirea tuturor obligaţiilor asumate în temeiul contractului de cesiune de drept litigios. Prin urmare, în cazul contractului încheiat la 1.04.2008, nu îşi găseşte aplicare art. 1309 C.civ. Contractul încheiat la 1.04.2009 între Cabinet de Avocat V.B.O. şi pârâta SC R.B.S. SRL nu este o cesiune de drept litigios, ci o cesiune a unei creanţe certe, lichide şi exigibile stabilită prin sentinţa nr. 5079/2009 a Tribunalului Bucureşti, astfel că, nici acestui act, nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 1309 C.civ.
În drept s-au invocat prevederile art. 115 – 118 C.pr.civ., art. 977, 982 şi 1309 C.civ.
Pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O. şi pârâta SC R.B.S. SRL nu au formulat întâmpinare faţă de apelul reclamantei.
Verificând apelul reclamantei SC E. SA Bucureşti, faţă de motivele invocate, în conformitate cu prevederile art. 295 şi 296 C.pr.civ., curtea de apel constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Apelul reclamantei SC E. SA vizează greşita respingere a acţiunii sale înconstatarea nulităţii contractului de cesiune de drept litigios de creanţă încheiat între pârâta SC T. SA Bucureşti şi Cabinet de Avocat V.B.O. şi a contractului de cesiune încheiat la 1.04.2009 între pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O. şi pârâta SC R.B.S. SRL, ca urmare a calificării juridice a primului contract ca fiind un contract de mandat fără reprezentare şi nu un contract de vânzare-cumpărare de drept litigios.
În apel pârâţii au formulat apărări doar cu privire la calificarea juridică a contractelor şi la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1309 C.civ.
În aceste limite a fost sesizată curtea de apel .
Cu privire la contractul de cesiune de drept litigios încheiat între pârâta SC T. SA Bucureşti şi Cabinet de Avocat V.B.O., curtea de apel a reţinut că la 1.04.2008, s-a încheiat între pârâta SC T. SA Bucureşti, în calitate de cedent şi pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O., în calitate de cesionar, contractul de cesiune de drept litigios de creanţă, semnăturile fiind legalizate prin încheierea nr. 843/1.04.2008 de BNPA S.A. din Bucureşti (filele X din dosarul Tribunalului Bucureşti).
Obiectul acestui contract este, conform art. 1 din contract, transmiterea de către pârâta SC T. SA Bucureşti către pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O. a dreptului litigios în valoare de 89.251.681,11 lei ce face obiectul dosarului nr. 27796/3/2007 aflat, la acel moment, pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială. În art. 2 al contractului s-au stabilit preţul cesiunii, modalitatea de plată a acestuia, dar şi condiţiile care exonerează cesionarul de la executarea obligaţiilor contractuale.
Preţul cesiunii este unul determinabil, şi anume valoarea creanţelor recuperată de la reclamanta SC E. SA, limitată la un plafon maxim. Acest plafon este stabilit alternativ, şi anume valoarea nominală a cesiunii în sumă de 89.251.681,11 lei sau valoarea ce urma să fie stabilită prin sentinţa definitivă, prin care avea să fie soluţionat litigiul ce face obiectul dosarului nr. 27796/3/2007 al Tribunalului Bucureşti.
Prima instanţă a apreciat greşit că preţul cesiunii este întotdeauna mai mic decât creanţa cedată, în materie comercială. Preţul poate fi mai mic sau chiar mai mare decât valoarea nominală a creanţei ce face obiectul litigiului. O creanţă, în materie comercială, este purtătoare de dobânzi încă de la data scadenţei, conform art. 43 C.com., accesoriile unei asemenea creanţe putând face profitabilă cumpărarea acesteia chiar şi la o valoare mai mare decât cea nominală. Mai mult decât atât, creanţele comerciale au un caracter speculativ, care nu este specific creanţelor necomerciale. Profitul rezultat din tranzacţionarea unei creanţe comerciale nu se raportează doar la diferenţa dintre preţul stabilit în contract şi valoarea nominală a creanţei cesionate, acesta putând îmbrăca diferite forme, inclusiv tranzacţionarea pe pieţe de capital (valori mobiliare).
De altfel, trebuie observat că, deşi iniţial s-au stabilit criteriile de determinare a preţului, ulterior, prin convenţia încheiată între pârâta SC T. SA Bucureşti şi Cabinet de Avocat V.B.O. (filele X din dosarul Tribunalului Alba) s-a stabilit că obligaţiile părţilor asumate prin contractul de cesiune a dreptului litigios din 1.04.2008 au fost executate. Convenţia a fost autentificată sub nr. 1950/19.08.2009 de BN M.P. şi asociaţii din Bucureşti. La 19.08.2009, în contul comun deschis de pârâţii menţionaţi, se făcuseră plăţi de către reclamantă în sumă de 31.939.229,06 lei, conform ordinelor de plată nr. 905/29.05.2009 şi 1022/16.06.2009. Atât pârâta SC T. SA, cât şi Cabinet de Avocat V.B.O. au susţinut că prin această convenţie s-a constatat încetarea raporturilor contractuale născute în temeiul contractului din 1.04.2008.
Prin urmare, chiar dacă iniţial cei doi pârâţi au stabilit o limită maximă a preţului, precum şi criteriile de limitare a acestuia, prin convenţia din 19.08.2009 s-a convenit fără dubiu asupra preţului cesiunii. Acest preţ este de 31.939.229,06 lei.
Prima instanţă a avut posibilitatea de a aprecia asupra preţului, toate actele avute în vedere de curtea de apel fiind depuse până la soluţionarea cauzei prin sentinţa atacată cu prezentul apel.
De altfel, pârâta SC T. SA nici nu a invocat în cursul judecăţii la prima instanţă că relaţiile dintre ea şi pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O. ar fi guvernate de regulile mandatului fără reprezentare. SC T. SA a susţinut constant că a încheiat cu pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O. un contract de cesiune de drept litigios la 1.04.2008. Doar prin întâmpinarea formulată în prezentul apel pentru termenul de judecată din 29.10.2010 (filele X din dosarul Curţii de Apel Alba Iulia) pârâta SC T. SA a invocat apărarea legată de calificarea contractului de cesiune de drept litigios drept contract de mandat fără reprezentare.
Dimpotrivă, în corespondenţa purtată între SC T. SA şi SC E. SA, pârâta SC T. SA contestă existenţa unor cauze de nulitate a contractului de cesiune, dar arată că nu poate promova o acţiune în anularea acelui contract invocându-şi propria turpitudine (fila X dosarul Tribunalului Bucureşti).
Pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O. are o atitudine procesuală duplicitară atunci când, prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Bucureşti (filele X din Dosarul Tribunalului Bucureşti) arată că modul de stabilire a preţului cesiunii şi de plată a acestuia în contractul încheiat la 1.04.2008 cu pârâta SC T. SA este un argument în susţinerea tezei mandatului fără reprezentare, dar clauzele similare din contractul încheiat la 1.04.2009 cu pârâta SC R.B.S. SRL sunt interpretate în sensul că preţul cesiunii poate fi determinat sau determinabil, contractul fiind unul de cesiune de creanţă.
Şi din comportamentul pârâţilor SC T. SA şi Cabinet de Avocat V.B.O. ulterior încheierii contractului din 1.04.2008 rezultă că adevărata intenţie a acestora a fost aceea a cesionării dreptului litigios şi nu a încheierii unui mandat fără reprezentare.
Mandatul fără reprezentare, aşa numitul contract de interpunere de persoane, este, de fapt, un mandat simulat. Părţile recurg la o asemenea formulă juridică atunci când mandantul vrea să încheie un act juridic (inclusiv act procesual) în aşa fel încât persoana sa să nu fie cunoscută de terţi, cum ar fi cocontractantul.
În speţă, un asemenea mandat s-ar fi justificat dacă SC T. SA ar fi urmărit ca, în cadrul litigiului ce face obiectul dosarului nr. 27796/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, să nu fie cunoscută de partea adversă. Acest lucru ar fi presupus ca acţiunile să fie iniţiate şi continuate de persoana interpusă.
În dosarul nr. 27796/3/2007 al Tribunalului Bucureşti acţiunea a fost introdusă şi susţinută de pârâta SC T. SA, iar pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O. a avut mandat de reprezentare a acesteia până la termenul de judecată din 16.02.2009. Între 13.08.2007, data expedierii cererii ce face obiectul dosarului nr. 27796/3/2007 al Tribunalului Bucureşti şi 16.02.2009 pârâta SC T. SA a fost cunoscută de reclamanta SC E. SA ca fiind reclamantă în dosarul menţionat, iar pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O. a avut în toată acea perioadă calitatea de avocat al SC T. SA, având mandat cu reprezentare, chiar şi după data încheierii contractului de cesiune de drept litigios din 1.04.2008 (filele X din vol. I al dosarului Curţii de Apel Alba Iulia).
Pârâţii Cabinet de Avocat V.B.O. şi SC T. SA au confirmat cesiunea de drept litigios prin cererea de legitimare procesuală activă formulată de SC T. SA la 16.02.2009 în dosar nr. 27796/3/2007 al Tribunalului Bucureşti (filele X din Volumul I al dosarului Curţii de Apel Alba Iulia).
Pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O. a preluat calitatea de reclamant în litigiul menţionat la 16.02.2009, când se administrase probatoriul. De altfel, la termenul următor, acordat la 16.03.2009, cauza a şi fost dezbătută în fond, pronunţarea sentinţei din acel litigiu fiind amânată până la 30.03.2009.
Pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O. s-a comportat ca un proprietar al creanţei declarând apel împotriva Sentinţei comerciale nr. 5079/30.03.2009 a Tribunalului Bucureşti la 7.05.2009. De asemenea, pârâtul a făcut acte de dispoziţie asupra creanţei stabilite prin acea sentinţă cedând-o pârâtei SC R.B.S. SRL la 1.04.2009.
Chiar dacă pârâţii SC T. SA şi Cabinet de Avocat V.B.O. au constatat prin act autentic, la 19.08.2009 încetarea contractului de cesiune de drept litigios, Cabinet de Avocat V.B.O. a continuat să-şi exercite calitatea de reclamant în dosarul nr. 27796/3/2007 în faza apelului în faţa Curţii de Apel Cluj. Această atitudine a Cabinetului de Avocat V.B.O. vine să infirme interpretarea contractului din 1.04.2008 ca mandat fără reprezentare. Dacă raporturile dintre pârâta SC T. SA şi Cabinetul de Avocat V.B.O. ar fi fost specifice mandatului fără reprezentare, după 19.08.2009 SC T. SA ar fi trebuit să îşi dezvăluie calitatea de titular al creanţei ce face obiectul litigiului menţionat.
Atât pârâta SC T. SA, cât şi Cabinet de Avocat V.B.O. au avut o abordare diferită în interpretarea contractului din 1.04.2008. În litigiul vizând pretenţiile împotriva reclamantei SC E. SA şi care face obiectul dosarului nr. 27796/3/2007, acestea au susţinut că actul respectiv este un contract de cesiune de drept litigios , chiar şi după ce, în prezenta cauză au susţinut, dimpotrivă, că actul este unul care are caracter de contract de mandat fără reprezentare.
Relevantă în speţă este şi interpretarea şi calificarea dată de instanţele judecătoreşti care s-au pronunţat în dosarul nr. 27796/3/2007 al Tribunalului Bucureşti şi nr. 15350/3/2010 al Tribunalului Bucureşti (filele X vol. II al dosarului Curţii de Apel Alba Iulia). Contractul a fost interpretat ca unul de cesiune de drept litigios şi nu de mandat fără reprezentare, prin sentinţa comercială nr. 5079/2009 a Tribunalului Bucureşti, decizia civilă nr. 140/15.10.2010 a Curţii de Apel Cluj şi sentinţa comercială nr. 1007/28.01.2011 a Tribunalului Bucureşti (filele X din dosarul Curţii de Apel Alba Iulia, vol. II şi filele X din dosarul Tribunalului Bucureşti).
Curtea de apel constată că principala cauză care ar fi determinat părţile să încheie un contract de mandat fără reprezentare , şi anume disimularea persoanei titulare a creanţei ce a făcut obiectul contractului din 1.04.2008, nu există.
Contractul din 1.04.2008 are toate elementele şi a produs efectele specifice unui contract de vânzare de drept litigios. Contractului respectiv îi sunt aplicabile prevederile art. 1391-1401 şi 1403 C.civ., cu menţiunea că, potrivit art. 45 C.com., nu sunt aplicabile regulile privind retractul litigios.
În speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1403 C.civ., dreptul ce a fost tranzacţionat prin contractul încheiat între SC T. SA şi Cabinet de Avocat V.B.O. fiind litigios, acesta făcând obiectul dosarului nr. 27796/3/2007 al Tribunalului Bucureşti (strămutat în faza apelului la Curtea de Apel Cluj).
Prin urmare, capacitatea de a încheia un asemenea contract trebuie verificată prin raportare la dispoziţiile art. 1309 C.civ. Interdicţia prevăzută de art. 1309 C.civ. este întemeiată pe un motiv de ordine publică (apărarea prestigiului justiţiei), iar încălcarea ei este sancţionată cu nulitatea absolută a actului. Spre această concluzie conduce şi împrejurarea că încheierea unor asemenea acte de către magistraţi sau avocaţi este sancţionată penal sau disciplinar (art.12 alin. 1 lit. a sau b din Legea nr.78/2000, art. 40 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, statutul profesiei de avocat).
În cauză s-a dovedit că pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O. este avocat în Baroul Bucureşti, iar, la data încheierii contractului de cesiune de drept litigios din 1.04.2008, acel drept era supus judecăţii la Tribunalul Bucureşti.
De altfel, şi consiliul Baroului Bucureşti a sesizat comisia de disciplină a acestui barou cu privire la încheierea contractului menţionat cu încălcarea dispoziţiilor art. 1309 C.civ.
Chiar dacă sancţiunea încălcării dispoziţiilor art. 1309 C.civ. este nulitatea absolută a actului încheiat, reclamanta SC E. SA trebuie să dovedească un interes.
Interesul reclamantei există şi este actual. Prin constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de drept litigios, aceasta ar avea posibilitatea de a evita costurile considerabile ale executării silite pornite împotriva sa. S-ar crea premisa unei eventuale întoarceri a executării. Reclamantei i-ar profita şi o reevaluare a valabilităţii plăţilor făcute în contul creanţei cesionate. Interesul apare şi mai evident, având în vedere că pârâta SC T. SA s-a arătat îndestulată după plata a doar 31.939.229,06 lei, conform convenţiei autentificată sub nr. 1950/19.08.2009 (filele X dosarul Tribunalului Alba).
Interesul reclamantei este actual, împrejurarea că, în prezent, contractul de contestat şi-a încetat existenţa prin executarea integrală, neavând relevanţă în verificarea condiţiilor de valabilitate, respectiv a capacităţii pârâtului Cabinet de Avocat V.B.O. de a dobândi creanţe litigioase. Executarea contractului vizează doar raporturile între pârâta SC T. SA şi Cabinet de Avocat V.B.O. şi poate fi invocată într-o eventuală acţiune în rezoluţiune sau pretenţii.
Această interpretare a clauzelor contractuale corespunde prevederilor art. 977 şi 982 C.civ.
În concluzie, curtea de apel constată că, în cauză, contractul de cesiune de drept litigios încheiat între pârâta SC T., în calitate de cedent, şi pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O., în calitate de cesionar, la 1.04.2008 cu legalizare de semnătură prin încheierea nr. 843/1.04.2008 de BNPA S.A. din Bucureşti este lovit de nulitate absolută pentru încălcarea de către pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O. a interdicţiei speciale vizând capacitatea de a cumpăra prevăzută de art. 1309 C.civ.
În ce priveşte contractul de cesiune încheiat la 1.04.2009 între pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O. şi pârâta SC R.B.S. SRL, curtea de apel reţine următoarele:
Reclamanta şi-a limitat critica în ce priveşte soluţia dată capătului de cerere privind anularea acestui contract la greşita apreciere făcută de prima instanţă cu privire la natura litigioasă a dreptului de creanţă cesionat.
În esenţă, temeiul invocat de reclamantă pentru constatarea nulităţii contractului de cesiune de creanţă din 1.04.2009 este tot nerespectarea interdicţiei prevăzute de art. 1309 C.civ.
Curtea de apel constată că părţi în acest contract sunt Cabinet de Avocat V.B.O., în calitate de cedent, şi SC R.B.S. SRL, în calitate de cesionar.
Obiectul contractului îl constituie doar creanţa în valoare de 31.557.229,06 lei conform sentinţei comerciale nr. 5079/16.03.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia VI-a comercială în dosarul nr. 27796/3/2007.
Dreptul cesionat prin contractul din 1.04.2009 este un drept litigios. Sentinţa prin care s-a stabilit creanţa în favoarea Cabinetului de avocat V.B.O. era supusă căilor de atac. În aprecierea caracterului litigios al creanţei este irelevantă împrejurarea că sentinţa prin care reclamanta SC E. SA era obligată să plătească pârâtului Cabinet de Avocat V.B.O. era executorie.
Important este că acea hotărâre judecătorească nu era irevocabilă, fiind supusă căii de atac a apelului. De altfel, Sentinţa comercială nr. 5079/16.03.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost apelată, în termen, atât de pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O. (cedent în contractul contestat), cât şi de reclamanta SC E. SA.
Aşa cum am arătat, acţiunea în constatarea nulităţii vizează doar capacitatea cocontractanţilor, fără a viza celelalte elemente ale contractului (consimţământ, obiect, cauză).
Interdicţia prevăzută de art. 1309 C.civ. instituie o incapacitate de a cumpăra şi este de strictă interpretare. Potrivit acestui text de lege judecătorii, supleanţii, membrii ministerului public şi avocaţii nu pot fi cesionari de drept litigios.
În speţă pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O. are calitatea de cedent şi nu pe aceea de cesionar, astfel că, în privinţa lui, nu se constată incidenţa interdicţiei prevăzute de art. 1309 C.civ.
Cesionar în acest contract este pârâta SC R.B.S. SRL.
Cesionarul este o persoană juridică ce îmbracă forma unei cu răspundere limitată.
Interdicţia prevăzută de art. 1309 C.civ. vizează doar anumite persoane fizice enumerate limitativ în considerarea calităţii lor speciale, în sistemul judiciar în competenţa căruia revine tranşarea fondului dreptului litigios.
Nici împrejurarea că asociatul sau administratorul societăţii comerciale cesionare are calitatea de avocat nu prezintă relevanţă, întrucât incapacitatea îl vizează personal şi nu se poate răsfrânge asupra persoanei juridice.
Art. 1309 C.civ. nu se poate extinde asupra altor persoane.
În speţă, persoana asociatului nu poate fi confundată cu societatea comercială.
În concluzie, curtea de apel a găsit nefondată acţiunea reclamantei SC E. SA în ce priveşte constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă încheiat între pârâtul Cabinet de Avocat V.B.O. şi pârâta SC R.B.S. SRL la 1.04.2009 pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 1309 C.civ., această interdicţie legală nefiind operantă raportat la acest contract.
Curtea de apel , în temeiul art. 296 C.pr.civ.,a admis apelul declarat de reclamanta SC E. SA împotriva Sentinţei comerciale nr. 401/COM/2010 pronunţată de Tribunalul Alba, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei atacate cu privire la soluţia dată primului capăt de cerere din acţiunea reclamantei. A fost constatată nulitatea absolută a contractului de cesiune de drept litigios de creanţă încheiat între pârâţii SC T. SA şi Cabinet de avocat V.B.O. din Bucureşti şi legalizat la 1.04.2008 de public A.S. şi a fost respinsă cererea secundară a reclamantei privind constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă încheiat între pârâţii Cabinet de avocat V.B.O. şi SC R.B.S. SRL la 1.04.2009.
