Calitatea procesuala activa din actiunea având ca obiect servitutea de trecere. Recunoasterea calitatii procesuale proprietarului contractelor. Servituţi


Sentinta civila nr.36/COM din 13.01.2009

Se examineaza actiunea civila formulata de reclamantele SC PC SRL si SC S2 SA R, în contradictoriu cu pârâta SC A SRL, cu sediul în pentru instituire servitute trecere, daune.

La apelul nominal facut în sedinta publica au raspuns: administrator G P pentru reclamanta asistat de aparator, avocat, administrator T V pentru reclamanta si administrator BG pentru pârâta.

Procedura completa.

Dupa referatul grefierului,

Reprezentantul reclamantei SC S2 SA depune la dosar înscrisuri în sustinerea pozitiei procesuale, respectiv: fotocopie a contractului de vânzare-cumparare nr.1850 din 3.09.1998 si documentatia cadastrala pentru imobilele situate în R (filele 30-35).

Nemaifiind alte cereri de formulat instanta constata cauza în stare de judecata si da cuvântul cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantelor si fondul actiunii.

Avocat PVi pentru reclamanta arata ca reclamantele au calitate procesuala activa în cauza, fiind proprietare ale imobilelor situate în R, str. cu iesire în strada B pentru care s-a solicitat instituirea unei servituti de trecere, sens în care solicita respingerea exceptiei invocata de pârâta. Cu privire la fondul cauzei arata ca din adresa nr.113 din 7.01.2008 emisa de Municipiul R- Serviciul Urbanism rezulta ca din greseala s-a inclus aleea în litigiu în documentatia cadastrala a terenului vândut catre SC A SRL motivat de faptul ca schitele nu reflectau situatia reala din teren. Sustine aparatorul SC PCSRL R ca pârâta a achizitionat acest teren cu rea credinta, ca în mod eronat s-a retinut existenta unei alte cai de acces(aceasta fiind mai paguboasa pentru SC P CSRL R, ca din masuratorile efectuate rezulta ca servitutea de trecere se solicita a fi stabilita pentru o lungime de 220 mp si ca aleea în cauza a fost si ramâne singura cale de acces catre constructiile industriale proprietatea sa, fiind îndeplinite conditiile prevazute de art.616 si 618 Cod procedura civila. Solicita obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

Reprezentantul legal al reclamantei solicita respingerea exceptiei lipsei calitatii sale procesuale active în cauza ca neîntemeiata, iar pe fond solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata.

Avocat C G pentru pârâta solicita instantei admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantelor, acestea nefacând dovada ca sunt proprietare ale terenurilor pentru care se pretinde dreptul de trecere la drumul public ci doar a unor spatii comerciale, mai mult, din înscrisurile depuse la dosar rezulta ca în cauza nu sunt îndeplinite dispozitiile art.616 Cod procedura civila. Cu privire la fondul cererii de chemare în judecata solicita respingerea actiunii reclamantelor ca nefondata, acestea având posibilitatea de a ajunge la spatiile lor comerciale prin strada T, dar si prin strada B D, unde se afla un teren liber de constructii. Sustine aparatorul pârâtei ca din contractul de vânare cumparare încheiat la data de 14.07.2006 de SC A SRL rezulta ca terenul pe care l-a cumparat nu este grevat de vreo servitute de trecere în favoarea reclamantelor sau a altor persoane, ca Primaria municipiului R a emis autorizatie pentru construirea gardului cu care s-a împrejmuit terenul în litigiu, reclamantele formulând pe rolul instantelor o cerere de sistare a lucrarilor, actiunea fiindu-le însa respinsa. În concluzie, solicita respingerea actiunii reclamantelor ca neîntemeiata, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecata.

Presedintele completului de judecata declara dezbaterile închise, dupa care,

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei R sub nr. reclamantele SC PC SRL si SC S SA au chemat în judecata pârâta SC A SRL pentru ca, prin hotarârea judecatoreasca ce se va da în cauza sa se instituie o servitute de trecere pe terenul cumparat de pârâta, cu obligarea pârâtei la plata daunelor rezultând din închiderea caii de acces, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamantele au aratat ca sun proprietare ale unor spatii de productie situate în str.T – cu iesire în strada B D, proprietati cumparare de la SC C SA în anul 1998, ca accesul în cele doua spatii este asigurat spre str.B D printr-o alee de acces care apare figurata în acest mod, ca aceasta alee permite accesul pietonal si al vehiculelor de marfa care transporta materiale în zona, ca în cazul SC PC SRL cladirea de productie are usile de acces în aceasta alee, ca prin contractul de vânzare-cumparare nr.1216 din 14.07.2006 pârâta a cumparat suprafata de 1055 mp de la Primaria R ca dintr-o eroare în suprafata totala a fost inclusa si calea de acces, ca dupa cumpararea terenului de catre pârâta s-au purtat numeroase discutii în vederea gasirii unor solutii pentru asigurarea accesului la cele doua proprietati, ca raspunsurile pârâtei au fost constant negative, ca pârâta a efectuat constructii pe teren blocând calea de acces, ca din aceste considerente activitatea de productie este înghetata, situatie de natura a produce pagube.

Au mai aratat reclamantele ca se impune admiterea actiunii pentru a se permite accesul camioanelor cu marfa dinspre si spre strada, ca se impune obligarea pârâtei la despagubiri, pagubele fiind produse din vina sa exclusiva.

Prin Sentinta civila nr.372 din 4.02.2008 a Judecatoriei R s-a respins ca neîntemeiata actiunea reclamantelor si au fost obligate reclamantele sa plateasca pârâtei câte 400 lei cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei hotarâri a declarat apel reclamanta SC P C SRL.

Prin Decizia civila nr.4/ACOM din 29.09.2008 a T N s-a admis apelul reclamantei, s-a anulat sentinta apelata si s-a retinut cauza spre competenta solutionare în favoarea acestei instante.

S-a retinut în considerentele hotarârii ca actiunea reclamantelor nu este evaluabila în bani.

Pe rolul Sectiei comerciale cauza a fost înregistrata sub nr.344/103/30.09.2008.

Pârâta, prin aparator, a invocat (fila 8 dosar) exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei SC SANTIERUL 2 SA R, motivat de faptul ca aceasta reclamanta nu este proprietara a spatiilor comerciale sau a terenului aferent pentru care pretinde dreptul de trecere la drumul public.

La termenul din 13.01.2009 pârâta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active si a reclamantei SC P C SRL pentru aceleasi considerente.

În cursul solutionarii cauzei la Judecatoria R-a dispus si efectuat o expertiza tehnica.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:

Exceptia lipsei calitati procesuale active a reclamantelor, exceptie invocata de pârâta, este neîntemeiata.

Prin contractul de vânzare-cumparare nr.1850 din 3.09.1998, reclamanta SC SANTIERUL 2 SA a devenit proprietara activului atelier – tinichigerie – strungarie din complexul N B situat în R, str.T nr.12.

Conform contractului încheiat cu vânzatorul SC C SA (punctul 9) terenul aferent activului vândut se transmite în folosinta cumparatorului.

Prin contractul de vânzare-cumparare nr.2994 din 21.10.1999 reclamanta SC P C SRL a cumparat de la acelasi vânzator, activelor ce au format obiectul licitatiei din 21.10.1999, respectiv magazie de produse finite, sopron, doua ateliere, centrala termica si baraca metalica – active situate în complexul de confectii metalice din R, str.T nr.12.

La art.11 din contract, partile au prevazut ca terenul aferent activelor achizitionate de cumparator are regimul juridic prevazut de art.187 din Legea nr.109/1996, actul normativ în vigoare la data încheierii contractului prevazând transmiterea în folosinta a terenului.

Din cele doua contracte depuse la dosar de parti rezulta ca reclamantele sunt beneficiarele unui drept de folosinta pentru terenul aferent obiectivelor achizitionate de la SC C SA.

Invocarea dreptului de servitute poate fi facuta de oricine are un drept real (proprietar, coproprietar, uzufructuar, uzuar, etc.), legea definind servitutea (art.576 Cod civil) ca fiind o „ sarcina impusa unui imobil pentru uzul si utilitatea altui imobil având un alt stapân”

Cum reclamantele au drept de folosinta asupra terenului în favoarea caruia urmaresc instituirea servitutii de trecere si cum pentru exploatarea obiectivelor aflate pe acest teren reclama acest drept real, instanta constata ca reclamantele justifica în cauza calitate procesuala activa.

Pe fondul cauzei, instanta constata urmatoarele:

Instituirea dreptului de servitute de trecere este conditionata – potrivit dispozitiilor art.617 – 619 Cod civil, de imposibilitatea absoluta de a iesi la calea publica de pe terenul în favoarea caruia se urmareste instituirea acestui drept.

În cauza însa, terenurile atribuite în folosinta reclamantelor nu prezinta caracterul unui „loc înfundat” asa cum este definit acesta de lege. Din raportul de expertiza efectuat în cauza rezulta ca iesirea la calea publica a terenului transmis în folosinta de SC C SA celor doua reclamante se poate realiza pe tronsonul identificat cu culoare verde în schita anexa (fila 43 dosar), cu iesire la str.B D.

Desi pe acest tronson se afla o baraca metalica ce apartine pârâtei SC P C SRL, iesirea la calea publica, asa cum a fost configurata de expertul tehnic este suficienta pentru exploatarea constructiilor proprietatea reclamantelor.

Pentru considerentele expuse si constatând ca în cauza nu se impune constituirea unei sarcini pe terenul proprietatea pârâtei, instanta va respinge capatul de cerere privind instituirea servitutii de trecere.

De asemenea, instanta va respinge si capatul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor materiale.

Desi reclamantele au invocat ca au folosit mai mult timp o cale de acces închisa în prezent de pârâta, pârâta nu poate fi obligata la repararea eventualelor daune produse reclamantelor prin neutilizarea acesteia. Exercitând prerogativele dreptului de proprietate în plenitudinea lor, pârâta poate da orice destinatie terenului în folosul sau exclusiv.

Cum în cauza s-a respins capatul de cerere privind instituirea dreptului de servitute, prin neconstituirea unui dezmembramânt al dreptului de proprietate, reclamantele nu pot invoca nici un drept real asupra imobilului proprietatea pârâtei.

Pentru considerentele retinute, se va respinge actiunea, conform dispozitivului.

Vazând si dispozitiile art.274 Cod procedura civila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantelor.

Respinge actiunea formulata de reclamantele SC PC SRL cu sediul în R, str.S bl.20, ap.3, judetul Nsi SC S 2 SA cu sediul în R str.N.T bl.16, ap.24, judetul N în contradictoriu cu pârâta SC A SRL R, cu sediul în R, str.B D nr.260C, judetul N ca nefondata.

Obliga reclamantele sa plateasca pârâtei suma de 800 lei cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica astazi,