Legea nr. 85/2006, art. 138 alin. 1 si 3
(Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala
decizia comerciala nr. 1540/29.11.2010)
Prin sentinta comerciala nr. 2083/8.03.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti-sectia a VII a Comerciala, în Dosarul nr. 17503/3/2007 a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a AFP sector 5, a respins cererea comitetului creditorilor prin Administratia Finantelor Publice Sector 5 – presedinte, în contradictoriu cu pârâtii DLT, PG si KAP, în calitate de administratori ai SC G.P. Ph. SRL, de atragere a raspunderii patrimoniale întemeiata pe art. 138 lit. c, d si e din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, a aprobat raportul final al lichidatorului judiciar BDO I. SPRL, în baza art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 a închis procedura insolventei împotriva debitorului SC G.P. Ph. SRL în contradictoriu cu creditorii ANM, B.R.D., AFP s 5, SC C. IMPEX SRL, SC R.R & D, P. HCP C.C./ E.E., S.V., S.G., C.F., FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU IMM SA, D.G.I.T.L. SECTOR 4 si a dispus radierea acesteia din Registrul Comertului Bucuresti.
În baza art. 135 din lege sentinta de închidere a procedurii a fost notificata Directiei Generale a Finantelor Publice Bucuresti si Oficiului Registrului Comertului Bucuresti de pe lânga Tribunalul Bucuresti, pentru efectuarea mentiunii.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, judecatorul sindic a retinut ca întrucât cererea formulata nu a fost dovedita, din probele administrate în cauza nerezultând ca pârâtii au savârsit faptele prevazute de dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. c, d si e din Legea nr. 85/2006, raspunderea acestuia nu poate fi retinuta.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs creditoarea AFP s 5 înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala .
În motivarea recursului se arata în esenta ca pentru a putea fi atrasa raspunderea, in conditiile art. 138 din lege, este necesar sa fie îndeplinite patru conditii: prejudiciul, fapta ilicita, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia persoanelor avizate.
De asemenea instanta a retinut faptul ca, nu s-a facut dovada privind tinerea contabilitatii si aducerea societatii in stare de încetare de plati.
Insa, pentru angajarea acestui tip de raspundere era necesara întrunirea a doua conditii cumulative: starea de insolventa a societatii debitoarei si savârsirea de catre persoanele vizate, a uneia din faptele expres si limitativ prevazute de lege.
Fata de aceste considerente a aratat ca atâta timp cat declaratiile privind obligatiile fiscale nu au fost depuse, conform obligatiei legale, la organul fiscal teritorial, a rezultat clar ca nu a fost tinuta contabilitatea in conformitate cu legea, fiind îndeplinite cerintele art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
Raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la persoanele juridice revine administratorului.
În cazul raspunderii contractuale, culpa pârâtilor este prezumata potrivit art. 1082 raportat la art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 82/1991 :”Societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare, societatile cooperatiste si celelalte persoane juridice au obligatia sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiara, potrivit prezentei legi, si contabilitatea de gestiune adaptata la specificul activitatii.
Obligativitatea întocmirii si depunerii bilanturilor/raportari contabile semestriale este prevazuta in Legea nr. 31/1990, privind societatile comerciale, precum si in nr. 82/1991 ( art. 27 alin. 1).
Prin rapoartele de activitate depuse la dosar de lichidatorul judiciar, nu au prezentat toate documentele prevazute de art. 28 din legea insolventei, din care reiese concluzia ca in cauza nu au fost respectate dispozitiile art. 1 si art. 5 din Legea nr. 82/1991, republicata.
Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a se solicita raspunderea civila a unei persoane era necesar sa se dovedeasca raportul de cauzalitate dintre fapta culpabila a persoanei respective si prejudiciul cauzat.
Din rapoartele lichidatorului judiciar s-a facut dovada legaturii de cauzalitate între fapta ilicita, culpabila a administratorilor, constând în dezinteresul aratat în ceea ce priveste functionarea normala si in conditii de legalitate a societatii si prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor catre acestia.
Acumularea de datorii si alte restante neachitate la termen, opinam faptul ca, administratorii au omis cu buna stiinta, de îndata ce a observat ca societatea se afla în iminenta stare de plati, sa solicite declansarea procedurii de reorganizare judiciara a societatii.
Aflându-ne pe tarâmul raspunderii civile contractuale culpa era prezumata potrivit art. 1082 Cod Civil, iar raspunderea trebuie apreciata in abstracto, cu mai multa rigurozitate, avându-se in vedere ca s-a actionat in temeiul unui mandat comercial.
Acesta este raportul de cauzalitate intre fapta culpabila a administratorilor, constând in nerespectarea si neaplicarea legii si prejudiciul adus creditorilor prin intrarea in faliment a societatii.
In cazul de fata, inactiunea consta in nerespectarea dispozitiilor referitoare la obligatia tinerii contabilitatii, in special, in nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991, Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale.
Simplul fapt ca acestia au dispus in interes personal continuarea unei activitati oare ducea in mod vadit societatea in încetare de plati este suficient pentru a opera atragerea raspunderii patrimoniale fara a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun raspunderea civila obisnuita.
De asemenea, inactiunea constând in nerespectarea dispozitiilor legale privind obligatia tinerii contabilitatii este evidenta prin nedepunerea actelor contabile prevazute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, dar echivaleaza cu o determinare a disparitiei lor, conducând la concluzia ca s-a intentionat sa se ascunda modul in care au fost folosite bunurile societatii, cat si disponibilitatile banesti ale societatii debitoare.
In ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor lit. c din articolul sus mentionat, în doctrina si practica judiciara s-a admis ca este necesar si suficient ca, persoana responsabila sa fi desfasurat sau sa fi dispus, in calitatea lor de membri al organ ului de conducere, desfasurarea unei activitati neprofitabile care sa conduca la insuficienta fondurilor banesti disponibile ale debitorului persoana juridica, activitate care în concret consta in continuarea activitatii debitorului, din dispozitia organelor sale de conducere si in acea situatie in care insolventa era vadit prezumata, in sensul ca, debitorul nu îsi achitase datoriile scadente de mai mult de 30 zile.
Aceasta obligatie legala ce revine membrilor organelor de conducere a persoanei juridice de a sista continuarea activitatii si de a formula o cerere de deschidere a procedurii in situatia in care insolventa acesteia era vadita iar neîndeplinirea acestei obligatii imperative de a nu tergiversa starea de insolventa exclude posibilitatea reabilitarii debitorului, prin fapta imputabila organelor de conducere ale acesteia.
In ceea ce priveste incidenta dispozitiilor lit. e instanta sa aiba în vedere situatiile financiare pentru perioada 31.12.2004-31.12.2006 facuta de administratorul judiciar prin raportul de activitate nr. 2/07.12.2007 unde s-au constatat ca societatea definea în patrimoniu stocuri in valoare de 2.481.862 lei la 31.12.2004, 247.000 lei la 31.12.2005 si de 11.455 lei la 31.12.2006; -în privinta disponibilitatilor banesti acestea erau în cuantum de 966.973 lei la 31.12.2004, 167.852 lei la 31.12.2005 si de 1.544 lei la 31.12.2006; – în ceea ce priveste cuantumul creantelor de recuperat acestea erau de 4.938.303 lei la 31.12.2004, 366.324 lei la 31.12.2005 si de 430.888 lei la 31.12.2006.
La termenul de judecata din 29.11.2010, Curtea a pus în discutie exceptia lipsei calitatii procesuale active a creditoarei în declararea recursului, cu privire la care a retinut urmatoarele:
Cererea de atragere a raspunderii patrimoniale a pârâtei a fost formulata de Comitetul Creditorilor debitoarei, în conditiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006. Aceasta a fost respinsa ca neîntemeiata, judecatorul sindic retinând ca nu s-au produs dovezi din care sa rezulte savârsirea întocmai a faptelor prevazute de art. 138 alin. 1 lit. c,d si e din Legea nr. 85/2006 si mai ales, legatura de cauzalitate dintre aceste fapte si starea de insolventa a debitoarei.
Prin urmare cererea de atragere a raspunderii patrimoniale a pârâtei a fost judecata în conditii de contradictorialitate între Comitetul Creditorilor si pârâti.
Fata de dispozitiile restrictive prevazute de art. 138 alin. 1 si alin. 3 din Legea nr. 85/2006, potrivit carora, cererea de atragere a raspunderii nu va putea fi formulata de catre orice creditor, ci doar de administratorul/lichidatorul judiciar (alin. 1) sau de Comitetul Creditorilor (alin. 3), cu distinctiile pe care nu le mai detaliem aici, rezulta ca recursul împotriva acestei hotarâri nu va putea fi declarat decât de una dintre aceste parti. Altfel spus, daca pentru formularea cererii introductive în fond, legiuitorul a stabilit o calitate procesuala activa expresa, numai pentru anumite persoane/organe, înseamna ca nici recursul, care se poate declara numai de catre parti, nu va putea fi declarat decât de aceste persoane/organe expres stabilite de lege, cu atât mai mult cu cât însasi cererea de atragere a raspunderii a fost formulata de acest Comitet ( filele 224- 226 din dosarul Tribunalului – vol. II) .
Necesitatea formularii cererii de atragere a raspunderii numai de aceste persoane/organe este justificata de caracterul concursual si colectiv al procedurii insolventei, care nu îngaduie fiecarui creditor sa aiba în toate cazurile initiativa procesuala, ci impune analiza acesteia de catre lichidatorul/ administratorul judiciar (alin.1 ) sau de catre toti creditorii constituiti în Comitet ( alin. 3) si luarea hotarârii de declansare a unui demers judiciar în acelasi mod.
Dispozitiile art. 138 alin. 1 si 3 din Legea nr. 85/2006 fiind cu caracter restrictiv, deoarece instituie legitimare procesuala activa speciala exclusiv acestor persoane/organe, sunt de stricta interpretare si aplicare (conform principiului exceptio est strictissimae interpretationis et aplicationis) , astfel ca nu pot fi extinse prin analogie si la alte persoane, cum ar fi fiecare creditor în parte.
Întrucât instanta de recurs a admis aceasta exceptie procesuala, ce face de prisos cercetarea motivelor de recurs invocate de recurenta, în conditiile art. 137 alin. 1 din C.pr. civ., în temeiul art. 3041 din C.pr. civ. cu referire la art. 138 alin. 1 si 3 din Legea nr. 85/2006, Curtea a respins recursul ca fiind formulat de o persoana fara calitate procesuala activa ( E.R.).
