CASARE CU TRIMITERE PENTRU CONTINUAREA JUDECĂŢII. SOCIETATE COMERCIALĂ AFLATĂ ÎN PROCEDURA FALIMENTULUI. RECURS FORMULAT DE UN CREDITOR ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII DE ÎNCHIDERE A PROCEDURII CU MOTIVAREA CĂ SENTINŢA PRONUNŢATĂ ÎN TEMEIUL ART. 138 DIN LEGEA NR. 85/


Decizia civilă nr. 648 din 30 iunie 2009

Prin sentinţa civilă nr. 553 din 10.04.2009, Tribunalul Bacău a aprobat raportul final depus de către L.J. P.V.

În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei SC”CHE. P.’’SRL Oneşti.

S-a dispune radierea, din oficiu, a debitoarei SC CHE. P. SRL Oneşti, înmatriculată la ORC de pe lângă Tribunalul Bacău .

În temeiul art. 136 din legea insolvenţei, a fost descărcat lichidatorul judiciar şi persoanele care l-au asistat, de orice îndatoriri şi responsabilităţi.

S-a dispus plata, din fondul de lichidare în contul L.J. a sumei de 7500 lei, onorariu LJ şi 314,2 ron cheltuieli de procedură.

S-a dispus notificarea hotărârii la debitoare, administratorul statutar al debitoarei, creditori, lichidatorului judiciar, DGFP BACĂU şi ORC de pe lângă Tribunalul Bacău, pentru efectuarea menţiunilor din oficiu şi publicarea în Buletinul procedurilor de .

S-a reţinut de instanţa de fond că prin încheierea din 04.01.2006 s-a deschis procedura falimentului împotriva debitoarei falite SC CHE. P. SRL ONEŞTI, că la data de 06.03.2009, lichidatorul judiciar desemnat P.V. a depus raport final cu propunere de închidere a procedurii, conform art. din Legea 85/2006, prin care a arătat că: debitoarea falită nu mai are sediul la adresa indicată în relaţiile de la ORC, debitoarea nu are bunuri mobile sau imobile urmăribile din care să fie îndestulaţi creditorii şi nici un creditor nu a avansat sumele necesare pentru continuarea procedurii; că administratorul statutar al debitoarei nu a predat documentele contabile ale societăţii, nefiind de găsit.

Totodată lichidatorul judiciar a solicitat radierea debitoarei falite din R.C. şi descărcarea sa de orice îndatoriri şi responsabilităţi, conform art. 136 din Legea 85/2006, precum şi plata sumelor reprezentând onorariu lichidator judiciar şi cheltuieli de procedură.

Judecătorul sindic, constatând că nu s-au formulat, de către creditorii debitoarei, obiecţiuni la raportul final depus, în temeiul art. 130 din Legea 85/2006, a aprobat raportul final.

În temeiul art. 131 din Legea 85/2006 a închis procedura falimentului şi a dispus radierea debitoarei din R.C., iar în temeiul art. 136 din lege, a descărcat de îndatoriri şi responsabilităţi lichidatorul judiciar şi persoanele care l-au asistat.

Împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Bacău a promovat recurs, creditoarea AVAS Bucureşti considerând-o nelegală, motivat de faptul că cererea pentru răspundere personală întemeiată pe art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este irevocabilă, astfel că nu trebuia închisă procedura.

Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului a rezultat că într-adevăr sentinţa de obligare a administratorului statutar în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, nu a rămas irevocabilă ; art. 141 din actul normativ susmenţionat prevede că odată cu cererea de atragere a răspunderii personale a administratorului statutar, lichidatorul judiciar, administratorul judiciar sau comitetul creditorilor, pot solicita judecătorului sindic luarea unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmărite conform art. 138.

Or, în situaţia în care se închide procedura, lichidatorul, comitetul creditorilor şi nici judecătorul sindic nu pot lua vreo măsură în acest sens, cu atât mai mult cu cât alin. 2 din art. 141, stipulează că măsurile asiguratorii pot fi luate şi ulterior introducerii acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, art. 140 prevede că sumele depuse potrivit art. 138 vor intră în averea debitorului şi vor fi destinate, în caz de reorganizare pentru completarea fondurilor necesare continuării activităţii debitorului, iar în caz de faliment acoperirii pasivului ; toate aceste distribuiri nu mai pot fi efectuate de judecătorul sindic în situaţia închiderii procedurii.

Pe cale de consecinţă, faţă de cele susmenţionate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă instanţa a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe, pentru continuarea procedurii.