Cauza contractului de ipotecă. Specializarea ipotecii. Contracte economice


La momentul încheierii contractului de garanţie cauza juridică a existat, câtă vreme părţile au prevăzut în mod clar şi detailat scopul, licit, pe care l-au urmărit la încheierea acestuia, şi anume garantarea creditului acordat.

Simpla menţionare eronată a numărului contractului de credit nu poate constitui un motiv de nulitate absolută, atunci când în conţinutul contractului de garanţie cauza a fost prezentată în mod precis şi neechivoc, şi anume garantarea creditului în cuantum de….Această eroare materială nu poate fi considerată nici fraudare a legii deoarece nu poate avea valoarea unei încălcări, prin folosirea unor mijloace viclene, a dispoziţiilor legale imperative în această materie.

Principiul specializării ipotecii, este respectat atunci când este specificată creanţa garantată şi suma pentru care se ia inscripţie (specializarea precisă a sumei garantate prin ipotecă)

Reclamanţii UV şi UL au chemat în judecată pe pârâţii Banca C SA şi AHAE solicitând să se constate nulitatea absolută a actului de adjudecare încheiat de executorii bancari la data de 9 iunie 2003, în dosarul nr.17/E/2002, privind imobilul situat în Craiova, strada D. Gerota, bl.VI, sc.1, ap.1, judeţul Dolj, imobil adjudecat de AHAE.

Reclamanţii au arătat că au încheiat contractul de garanţie imobiliară nr.191 A/15 mai 2001 prin care au garantat creditul acordat de bancă, prin contractul nr.190/15 mai 2001, SC D SRL şi că toate actele de silită îndreptate împotriva lor au fost întocmite în condiţiile în care s-a invocat un alt contract de creditare, nr. 191/15 mai 2001, pe care aceştia nu l-au garantat.

În subsidiar, reclamanţii au solicitat instanţei să dispună desfiinţarea contractului de angajament pentru lipsa cauzei şi a obiectului.

Prin precizarea la acţiune, reclamanţii au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de garanţie nr.191 A/15 mai 2001.

Tribunalul Dolj – Secţia Comercială şi de Administrativ, prin sentinţa nr. 569 din 20 octombrie 2005, a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de ipotecă autentificat sub nr.191 A din 15 mai 2001 şi a disjuns cererea privind constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare încheiat la 9 iunie 2003.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, criticând soluţia de respingere a capătului de cerere privind constatarea nulităţii contractului de ipotecă

Apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Între SC D SRL şi bancă a fost încheiat contractul angajament nr. 191 prin care banca a acordat un credit acestei societăţi în cuantum de 450.000.000 lei, garantat printre altele, potrivit art. 6.1 din contract, cu o ipotecă de rang I asupra imobilului situat în Craiova, strada D. Gerota, bl.VI, sc.1, ap.1, judeţul Dolj, proprietatea apelanţilor reclamanţi. La aceeaşi dată a fost încheiat şi contractul de garanţie imobiliară dintre apelanţii reclamanţi şi bancă, prin care s-a constituit o ipotecă de rangul I, asupra imobilului proprietatea acestora compus din 4 camere şi dependinţe, situat în Craiova, strada D. Gerota, bl.VI, sc.1, ap.1, ca accesoriu al contractului de credit şi pentru garantarea integrală a creditului în sumă de 450.000.000 lei, inclusiv dobânzi şi penalităţi aferente, acordat lui SC D SRL.

Prin acţiunea introductivă apelanţii reclamanţi au invocat două cauze de ineficacitate a contractului de garanţie imobiliară nr. 191/15 mai 2001, şi anume lipsa cauzei juridice şi fraudarea legii.

Ca sancţiune de drept civil, nulitatea are drept consecinţă desfiinţarea actului juridic şi lipsirea acestuia de efectele juridice ce au fost urmărite la încheierea sa, ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de valabilitate a actului juridic.

Potrivit art. 948 C.civ., nulitatea absolută intervine ca sancţiune dacă actul juridic este lipsit de un element esenţial, la momentul încheierii, respectiv capacitatea contractuală a părţilor, consimţământul, obiectul şi cauza.

Conform dispoziţiilor art. 966 C.civ., cauza este acel element al actului juridic care constă în obiectul urmărit la încheierea unui asemenea act, iar pentru a fi valabilă, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii : să existe, să fie reală, să fie licită şi morală.

În speţă, Curtea constată că la momentul încheierii contractului de garanţie imobiliară nr.191 din 15 mai 2001, cauza juridică a existat, întrucât părţile au prevăzut în mod clar şi detailat scopul, licit, pe care l-au urmărit la încheierea acestuia, şi anume garantarea creditului în cuantum de 450.000.000 lei,

În acest context, criticile formulate de apelantă, privind lipsa cauzei juridice a contractului de garanţie imobiliară apar ca fiind nefondate. Simpla eroare în ceea ce priveşte menţionarea numărului contractului de angajament, ca fiind 190 în loc de 191, nu poate constitui motiv de nulitate absolută, în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut, conţinutul garanţiei a fost prezenta în mod precis şi neechivoc, fiind clar determinat.

De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici fraudarea legii, instanţa de fond apreciind în mod corect că eroarea materială, în ceea ce priveşte numărul contractului de angajament strecurată în conţinutul contractului de garanţie imobiliară, nu poate avea valoarea unei încălcări, prin folosirea unor mijloace viclene, a dispoziţiilor legale imperative în această materie.

În acest sens, principiul specializării ipotecii, reglementat de dispoziţiile art. 1774 şi cele ale art. 1776 C.civ., a fost respectat, în contractul de garanţie imobiliară nr. 191 A din 15 mai 2001 fiind specificată creanţa garantată şi suma pentru care se ia inscripţie (specializarea precisă a sumei garantate prin ipotecă).

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că apelul este nefondat încât, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C.pr. civilă, îl va respinge.