Cazuri de antrenare a răspunderii. Micşorarea garanţiei acordate unui creditor. Lipsa unor bunuri înstrăinate debitoarei de un terţ, cu rezervă de proprietate


Legea nr. 85/2006, art. 138 alin. (1) lit. a)

Enumerarea legală a faptelor care atrag răspunderea este limitativă şi din acest motiv, ea nu poate fi extinsă prin analogie. Micşorarea garanţiei acordate unui creditor sau lipsa unor bunuri înstrăinate debitoarei de un terţ, cu rezervă de proprietate, nu pot reprezenta faptele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006.

C.A. Galaţi, dec. com. nr. 355 din 11 mai 2011, nepublicată

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila la data de 14 aprilie 2010 în dosarul nr. 3078/113/2009 lichidatorul judiciar al debitoarei SC C.C. SRL Brăila a chemat în judecată pe pârâtul C.C., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 777.612 lei reprezentând pasiv social.

în motivare a arătat următoarele: pc parcursul derulării proccdurii de faliment, creditoarele B.C.R. SA şi SC C. SRL Jibou au reclamat lichidatorului faptul că fostul reprezentant legal al debitoarei SC C.C. SRL Brăila nu şi-a respcctat obligaţiile contractuale şi nu a predat lichidatorului stocul de marfă la data deschiderii procedurii de . Conform contractului de credit din 17 ianuarie 2008, SC C.C. SRL Brăila a constituit o garanţie mobiliară pentru stocul său de marfă pentru suma de 1.087.376 lei în favoarea B.C.R. SA. Prin contractul de garanţie aferent accstui contract de crcdit, fostul administrator al debitoarei se angaja să menţină stocul de marfă pe toată perioada de derulare a creditului, până la rambursarea integrală şi să îl asigure la o socictate de sau reasigurare agreată de B.C.R. SA. Pc de altă parte, conform art. 3.3. din Contractul de vânzare-cumpărarc dintre SC C. SRL Jibou şi SC C.C. SRL Brăila, marfa livrată debitoarei rămânea în proprietatea creditoarei până la achitarea integrală a contravalorii acesteia. La data de 4 octombrie 2010 lichidatorul judiciar a adus precizări la cererea de chemare în judecată arătând că înţelege să se judece în contradictoriu şi

cu pârâtul C.M. In drept au fost invocate dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. a) şi g) din Legea nr. 85/2006.

Tribunalul Brăila, prin sentinţa nr. 971 din 8 noiembrie 2010, a respins acţiunea în antrenare răspundere patrimonială, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, a reţinut după cum urmează: din informaţiile furnizate O.R.C. Brăila rezultă că pârâtul C.C. este fostul administrator al debitoarei. La data de 26 martie 2010 adunarea creditorilor debitoarei a hotărât promovarea unei acţiuni în atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei. Prin contractul de crcdit din 17 ianuarie 2008, creditoarea B.C.R.

SA a acordat debitoarei o linie de credit în sumă de 460.000 lei. Conform capitolului al IX-lea art. 9.1 lit. b) din contractul părţilor, debitoarea se obliga să constituie în favoarea băncii o garanţie reală mobiliară fară deposedare asupra stocului de mărfuri. Prin contractului de vânzare-cumpărare din 11 octombrie 2006 creditoarea SC C. SA furniza debitoarei o serie de mărfuri. Conform capitolului al IlI-lea pct. 3.9 din contract, marfa rămânea în proprietatea vânzătorului până la achitarea integrală a preţului. Referitor la pârâtul C.C., instanţa a reţinut că ambele contracte în temeiul cărora se solicită atragerea răspunderii patrimoniale sunt încheiate de pârâtul C.M. fară să rezulte că acesta ar fi fost împuternicit de pârâtul C.C. să-l reprezinte. Referitor la pârâtul C.M., instanţa a observat că antrenarea răspunderii sale patrimoniale este solicitată ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale. Or, potrivit art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006, răspund patrimonial persoanele care au folosit bunurile sau crcditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. în cauză nu s-a dovedit că pârâtul C.M. a folosit în interesul său personal şi nu al debitoarei stocul de mărfuri asupra căruia a constituit în favoarea B.C.R. SA garanţia reală fară deposedare sau marfa cumpărată de la creditoarea SC C.

SA. In ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. g) din a reţinut că cererea nu este motivată şi dovedită în acest sens.

împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs lichidatorul debitoarei SC C.C. SRL Brăila. Sentinţa recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei pentru următoarele motive: creditoarele B.C.R. SA şi SC C. SRL Jibou au reclamat faptul că fostul reprezentant legal al debitoarei SC C.C. SRL Brăila nu şi-a respectat obligaţiile contractuale şi nici nu a predat lichidatorului judiciar stocul de marfa la

data deschiderii procedurii. In realitate, marfa în stoc, la data deschiderii proccdurii, nu a existat nici scriptic, nici faptic, fiind valorificată în activitatea curentă a debitoarei. în mod greşit a constatat judccătorul-sindic că în sarcina pârâţilor nu se poate reţine săvârşirea faptelor prevăzute de art. 138

alin. (1) lit. a) şi g) din Legea nr. 85/2006. In realitate, pârâţii au calitatea de persoane responsabile, în sensul dispoziţiilor art. 138, prejudiciul este cert, rezultând din documentele invocate de cele două creditoare şi există legă-

tură de cauzalitate între faptele pârâţilor şi prejudiciu. In drept, a invocat

dispoziţiile art. 138-142 din Legea nr. 85/2006. In dovedirea recursului, s-a folosit de proba cu înscrisuri: procura generală acordată de administratorul C.C. mandatarului C.M., referitoare la efectuarea oricărui act de administrare şi dispoziţie în cadrul societăţii debitoare, autentificată din 13 ianuarie 2009 de B.N.P. C.L., cu sediul în Brăila. Deşi legal citaţi, pârâţii intimaţi nu au formulat întâmpinare. Reprezentat în instanţă, intimatul pârât C.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

Curtea de Apel Galaţi a apreciat că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: a reţinut, în primul rând, că motivele de recurs nu reprezintă veritabile critici ale sentinţei recurate, ci o reiterare

a motivelor de fapt şi de drept ale cererii de chemare în judecată. In al doilea rând, înscrisul nou, depus în recurs (procura generală autentificată din 13 ianuarie 2009 de B.N.P. C.L.) nu este de natură să înlăture considerentul instanţei de fond, potrivit căruia cele două contracte sunt încheiate de pârâtul C.M., în lipsa unei împuterniciri date de pârâtul C.C., întrucât contractele în discuţie au fost perfectate la data de 17 ianuarie 2008 (cu SC B.C.R. SA) şi la data de 11 octombrie 2006 (cu SC C. SA Jibou), iar procura depusă în faza recursului a fost dată ulterior, la 13 ianuarie 2009. In ce priveşte pe pârâtul C.M., s-a apreciat că în sarcina sa nu se poate reţine săvârşirea vreuneia din faptele reglementate de art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Fapta ilicită nu este una generică, în sensul art. 998-999 C. civ. („orice greşeală a omului”), ci o listă circumstanţială de fapte enumerate de art. 138 alin. (1). Enumerarea legală a faptelor care atrag răspunderea este limitativă şi din acest motiv, ea nu poate fi extinsă prin analogie. Aşa fiind, în mod corect a reţinut judecătorul-sindic că micşorarea garanţiei acordate creditorului SC B.C.R. SA, asupra stocului de marfa, sau lipsa bunurilor înstrăinate debitoarei de către vânzătorul SC C. SA, cu rezervă de proprietate, nu pot reprezenta faptele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006. Este cert că aceste mărfuri au fost înstrăinate de debitoare în cursul desfăşurării activităţii curente, ele nefigurând nici scriptic în evidenţele societăţii comerciale la data deschiderii procedurii.

Prin urmare, nu se poate reţine că pârâţii au folosit bunurile societăţii în interes propriu, pentru a fi incidenţă fapta prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006. Cât priveşte fapta prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. g), aceasta nu a fost nici măcar descrisă prin cererea de chemare în judecată şi cu atât mai puţin probată.

Aşa fiind, curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a analizat în mod corect materialul probator administrat şi a aplicat adecvat normele legale incidente, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică, a cărei reformare nu se impune, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 3041 C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.