Legea nr. 85/2006, art. 142
în cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori urmăritori, printre care şi o societate în ce deţine un titlu emis în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, singura autoritate competentă să procedeze la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinţă reglementate de art. 563-564 C. proc. civ. este judecătoresc.
Suma astfel obtinută de către societatea în insolvenţă din executarea titlului rezultat în baza art. 138 din intră în averea debitoarei şi urmează a servi acoperirii pasivului, în condiţiile art. 149 din Legea nr. 85/2006.
Numai distribuirea sumelor obtinute din executarea titlurilor prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 se realizează, în cadrul procedurii insolvenţei, de către lichidatorul judiciar, în condiţiile art. 123 şi urm. din acelaşi act normativ, cererea de obligare a executorului judecătoresc să pună la dispoziţia lichidatorului judiciar sumele rezultate din valorificarea bunurilor nefiind de competenţa judecătorului-sindic.
C.A. Galaţi, dec. com. nr. 166 din 9 martie 2011,
nepublicată
Prin sentinţa nr. 52 din 14 februarie 2008, pronunţată de judecătorul-sindic în dosarul privind insolvenţă debitoarei SC V. SRL Focşani, s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 şi a fost obligat fostul administrator al societăţii debitoare să suporte din averea personală pasivul social, în sumă de 105.950 lei. Este adevărat, de asemenea, că pentru punerea în a titlului sus-arătat, lichidatorul a efectuat mai multe demersuri judiciare, respectiv anularea tranzacţiei prin care cei doi foşti soţi (T.G. şi RF.C.) au convenit cu privire la partajul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei ce a făcut obiectul dosarului nr. 9329/231/2007 al Judecătoriei Focşani şi cererea de partaj a bunurilor comune, formulată de creditorul personal al debitorului codevălmaş T.G., în temeiul art. 493 alin. (l) C. proc. civ., ce a făcut obiectul dosarului nr. 10038/231/2008 al Judecătoriei Focşani. însă, potrivit art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc conform Codului de proccdură civilă. În acest context, urmează a reţine că judecătorul-sindic nu a fost preocupat să califice natura juridică a unei cereri prin care un creditor din procedura insolvenţei este îndreptăţit să solicite obligarea executorului judecătoresc „să vireze în contul averii debitoarei” sumele rezultate din executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) C. proc. civ. Concret, procesul-verbal de distribuire a sumelor realizate din executarea silită, pornită de mai mulţi creditori urmăritori, printre care şi societatea debitoare SC V. SRL, reprezintă un act de executare. Or, împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie la executare, în condiţiile art. 399 C. proc. civ., iar competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare, conform art. 400 alin. (1) C. proc. civ. [judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea – art. 3732 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.].
In speţă, judecătorul-sindic a dispus, practic, întoarcerea executării silite, fară ca persoanele interesate să fi cerut şi obţinut de la instanţa competentă anularea actelor de executare prin care se pretind vătămate, cu încălcarea prevederilor art. 4041 şi art. 4042 C. proc. civ., precum şi a propriei competenţe, reglementate de art. 11 din Legea nr. 85/2006. Mai mult, aşa cum corect se arată prin motivele de recurs, creditoarea SC V. SRL, în cazul în care era nemulţumită de procesul-verbal de distribuire (chiar şi sub aspectul inexistenţei dreptului executorului judecătoresc de a proceda la distribuire, anterior pronunţării hotărârii de partaj bunuri comune), avea la dispoziţie calca contestaţiei reglementate de art. 570 alin. (2) C. proc. civ. Cu alte cuvinte, câtă vreme nu s-a uzat de calea prevăzută de lege, jude-cătorul-sindic nu poate dispune ca unul dintre creditori (societate aflată în procedura insolvenţei) să primească prin distribuire o sumă mai mare decât cea acordată de executorul judecătoresc, anulând, pe cale incidentală, şi încălcarea competenţei materiale a altei instanţe, un act de executare. Pe de altă parte, nici dacă judecătorul-sindic ar fi proccdat la calificarea acţiunii promovate de creditoarea D.G.F.P. Vrancea ca o veritabilă acţiune în răspundere civilă, reglementată de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, cererea nu putea fi considerată întemeiată. Astfel, potrivit textului de lege sus-citat, răspunderea civilă a executorului judecătoresc poate fi angajată în condiţiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale.
Prin urmare, situaţia premisă pentru angajarea răspunderii executorului judecătoresc, o veritabilă răspundere civilă delictuală, prevăzută de art. 998-999 C. civ., este încălcarea obligaţiilor profesionale. Or, încălcarea obligaţiilor profesionale, în condiţiile în care executorul judecătoresc îndeplineşte un serviciu de interes public, întocmind acte de autoritate publică, conform art. 2 din Legea nr. 188/2000, presupune constatarea întocmirii
actelor de executare cu nerespectarea legii, din neglijenţă sau rea-credinţă, de către instanţa competentă (instanţa de executare).
Pe lângă faptul că nu s-a dovedit, în condiţiile legii, săvârşirea unei fapte ilicite de către pârât, în speţă nu era îndeplinită nici condiţia cauzării unui prejudiciu creditoarei-reclamante D.G.F.P. Vrancea. Concret, pretinsul prejudiciu cauzat numitei P.F.C. nu trebuia să reprezinte obiectul preocupărilor judecătorului-sindic de vreme ce, pe de o parte, aceasta nu era titulara acţiunii în răspundere de faţă, iar pe de altă parte, nici nu i-a fost cauzat vreun prejudiciu prin distribuirea sumelor obţinute din executarea silită. Astfel, conform art. 403 alin. (2) C. proc. civ., creditorii personali pot urmări cota parte determinată a debitorului lor din imobilul aflat în co-proprietate, fară a mai fi necesar să ceară împărţeala. Or, este cert că prin încheierea din 11 iunie 2009, pronunţată în dosarul nr. 10038/231/2008 al Judecătoriei Focşani, fusese determinată cota parte ce se cuvenea debitorului T.G. din imobilul supus procedurii de executare silită imobiliară (de 1/2). Mai mult decât atât, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, creditoarea ipotecară SC B.T. SA, căreia i s-au distribuit sumele obţinute din vânzarea la licitaţie în ordinea de preferinţă prevăzută de art. 564 C. proc. civ. (înaintea tuturor celorlalţi creditori, cu creanţe chirografare), nu era creditorul personal al debitorului coproprietar T.G. Dimpotrivă, din titlul depus rezultă că şi P.F.C. avea calitatea de codebitor şi, mai mult decât atât, creanţa băncii era garantată cu ipotecă de rang I care se întindea nu numai asupra construcţiei proprietate comună a celor doi soţi, ci şi asupra terenului proprietatea exclusivă a debitoarei P.F.C. Cât priveşte pretinsul prejudiciu cauzat creditoarei D.G.F.P. Vrancea prin distribuirea sumelor obţinute din executarea silită a imobilelor de un funcţionar necompetent, constată că şi această susţinere este vădit nefondată.
In cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori urmăritori, printre care şi o societate în insolvenţă care deţine un titlu emis în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, singura autoritate competentă să procedeze la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinţă reglementate de art. 563-564 C. proc. civ. este executorul judecătoresc. Concret, după ce s-a plătit cu prioritate creanţa garantată cu ipotecă asupra bunului vândut, în speţă s-a procedat la o distribuire a sumelor între creditorii cu aceeaşi ordine de preferinţă, proporţional cu creanţa fiecăruia, conform art. 563 alin. (2) C. proc. civ. Suma astfel obţinută de SC V. SRL din executarea titlului dobândit în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006 a intrat în averea debitoarei şi urmează a servi acoperirii pasivului, în condiţiile art. 149 din Legea nr. 85/2006. Prin urmare, numai distribuirea sumelor obţinute din executarea titlurilor prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 se realizează,
în cadrul proccdurii insolvenţei, de către lichidatorul judiciar, în condiţiile art. 123 şi urm. din acelaşi act normativ.
Faţă de cele sus-arătate, Curtea de Apel Galaţi a constatat că judecătorul-sindic a pronunţat hotărârea recurată cu greşita aplicare a normelor legale incidente, fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Aşa fiind, potrivit art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 304′ C. proc. civ., a admis recursul şi a modificat sentinţa recurată în sensul respingerii cererii formulată de creditoarea D.G.F.P. Vrancea, ca nefondată.
