ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII A COMERCIALĂ
SENTINŢA COMERCIALĂ nr.2124
Şedinţa publică de la 09.03.2010
TRIBUNALUL COMPUS DIN:
PREŞEDINTE – Judecător sindic: CIUCULESCU CONSTANTIN
GREFIER: MOROŞAN MARIA
S-a luat în examinare cererea formulată de debitorul RGRES Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns creditorul AFP, prin consilier şi pârâtul BCT, personal şi asistat de avocat IM, cu împuternicire avocaţială la dosar, lipsă fiind lichidatorul şi celelalte părţi.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Judecătorul sindic pune în discuţie excepţia prescripţiei dreptului de a solicita atragerea răspunderii personale a pârâtului BCT, excepţie invocată de către acesta, cererea întemeiată pe dispoziţiile art.138 din lege şi închiderea procedurii, conform disp.art.131 din lege.
Pârâtul BCT, prin avocat, solicită admiterea excepţiei invocate; conform disp.art.139 din lege acţiunea de atragere a răspunderii se prescrie în termen de 3 ani de la data când a fost cunoscută sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat starea de , dar nu mai devreme de 2 ani calculaţi de la data hotărârii de deschidere a procedurii; deschiderea procedurii a fost dispusa prin încheierea de la 10.01.2006, pronunţată de judecătorul sindic, astfel că, în speţă, momentul de la care încep să curgă ambele termene, atât cel de 3 ani, cât şi cel de 2 ani, este marcat de data de 10.01.2006; la această dată la dosar se găseau toate înscrisurile doveditoare ale stării de insolvenţă, întrucât chiar debitorul, în baza hotărârii adunării generale a asociaţilor a solicitat deschiderea procedurii; potrivit art. 139 din lege, cererea de atragere a răspunderii putea fi promovata oricând în intervalul de timp 10.01.2006-10.01.2009, întrucât ambele termene au început să curgă succesiv de la 10.01.2006; or, creditorul a depus cererea la data de 13.03.2009, după împlinirea termenului de prescripţie; pe fond, cererea este neîntemeiată, întrucât din rapoartele nr.1 şi 2 ale lichidatorului rezultă că principala cauză a insolvenţei debitorului este blocarea, în mai 2005, a conturilor de către AFP , care a dispus încetarea eşalonării plăţilor la bugetul de stat, eşalonare ce fusese stabilită de comun acord pe perioada 2003-2008; nici după schimbarea lichidatorului şi numirea altuia nu rezultă din rapoartele acestuia culpa fostului administrator; cu privire la închiderea procedurii, arată că este de acord.
Creditorul AFP , prin , solicită respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi, pe fond, admiterea cererii astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitorului; lasă la aprecierea instanţei cu privire la închiderea procedurii.
JUDECĂTORUL-SINDIC
Prin cererea, legal timbrată, înregistrată la 30.09.2005 sub nr. 7244/3/2005(1068/2005) pe rolul acestei instanţe debitoarea RGRES a solicitat, în baza art. 31 alin 1 şi art 32 alin 2 din Legea 64/1995, republicată şi modificată, deschiderea procedurii falimentului şi numirea în calitate de lichidator judiciar a dl SL.
În motivare, în fapt, a arătat că la data de 22.04.2005 a avut loc adunarea generală a asociaţilor în care a fost analizată situaţia financiar contabilă a societăţii. Constatând că debitorul este în stare de insolvenţă s-a hotărât declanşarea procedurii.
Prin încheierea de şedinţă din 10.01.2006, Tribunalul Bucureşti-Secţia a VII- a Comercială, prin judecătorul sindic, a admis cererea; în baza art 38 alin 1 din Legea 64/1995, republicată şi modificată, a deschis procedura falimentului împotriva debitorului RGRES; în baza art 106 alin 2 a ridicat dreptul de administrare al debitorului şi a dispus dizolvarea societăţii debitoare; a numit lichidator judiciar pe dl. SL cu atribuţiile prevăzute de art. 29 din lege şi conducerea în tot a activităţii debitorului şi cu o remuneraţie de 1.500 lei din averea debitoarei şi şi 8 % din valoarea bunurilor lichidate.
A pus în vedere lichidatorului judiciar să întocmească un raport de activitate amănunţit, în sensul art 29 alin 1 lit a) din lege şi să-l depună la dosarul cauzei până la următorul termen de judecată-07.02.2006..
La data de 20 iulie 2006 a intrat în vigoare Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, care a abrogat Legea 64/1995, republicată şi modificată.
Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din 03.10.2006, Tribunalul Bucureşti-Secţia a VII- a Comercială, prin judecătorul sindic, a înlocuit lichidatorul judiciar SL cu AAC.
La 12.06.2007, debitorul SC RGRES Bucureşti, prin lichidatorul judiciar AAC, a depus la dosar, prin serviciul registratură, cerere întemeiată pe dispoziţiile art 22 alin 4, corob. cu art 24 alin 1 din Legea 85/2006, împotriva pârâtului SL, în calitate de fost lichidator judiciar, solicitând obligarea acestuia la acoperirea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea atribuţiilor legale prevăzute în sarcina sa, în cuantum de 71.104,57 lei,(f.274 vol.1)
Constatând întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, prin încheierea de şedinţă din 27.11.2007, judecătorul sindic a admis cererea; în temeiul disp.art.24 alin 1 rap. la art. 22 alin.4 din Legea nr.85/2006 a obligat pârâtul SEBE LIVIU, în calitate de fost lichidator judiciar, la plata către debitorul RGRES a sumei de 71.104,57 lei, reprezentând prejudiciul produs acestuia; Ulterior, prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu de la 17.12.2008, pronunţată în dosarul nr.5657/3/2008, un alt judecător sindic a admis cererea de reexaminare formulată de către pârâtul lichidator şi a dispus anularea măsurii luată prin încheierea de şedinţă din 27.11.2007.
Prin încheierea de şedinţă din 07.10.2008, judecătorul sindic a dispus conexarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr.30131/3/2008, iar la 06.11.2008 lichidatorul a depus la dosar proces verbal de afişare şi tabel suplimentar al obligaţiilor debitorului, în care a înscris creanţa creditorului din dosarul conexat, CNADNR; ulterior a depus şi tabelul definitiv consolidat în care sunt înscrişi doi creditori.
La termenul din 10.02.2009(f.133 vol.2), creditorul AFP a solicitat prorogarea punerii în discuţie a închiderii procedurii şi a formulat oral cerere de autorizare în vederea introducerii acţiunii prevăzută la art. 138 din lege; prin încheierea de şedinţă de la acel termen, judecătorul sindic a pus în vederea creditorului să formuleze în scris cererea de autorizare; aceasta, împreună cu cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului BCS, au fost depuse la dosar la data de 16.03.2009(f.134, 138 vol.2)
Prin încheierea de şedinţă din 24.03.2009, judecătorul sindic a autorizat creditorul AFP în vederea introducerii acţiunii prevăzută la art. 138 din lege(f.140 vol.2) şi a dispus citarea pârâtului cu copie cerere
În motivare, în fapt, creditorul a arătat că pârâtul a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, a făcut să dispară unele documente contabile şi nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; debitorul a recuperat în cursul anului 2006 creanţe în valoare de 120.839 lei, însă nu şi-a onorat obligaţiile faţă de creditori; din bilanţul pe anul 2005 rezultă că debitorul figura cu active circulante şi cu active imobilizate, iar o parte din mijloacele fixe au fost vândute ori casate în anul 2005, an în care debitorul a introdus cererea de deschidere a procedurii; societatea a depus declaraţii şi deconturi de TVA şi după deschiderea procedurii, continuându-şi activitatea., iar conform raportului nr.2 de activitate lichidatorul a concluzionat că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 alin. 1 din legea contabilităţii.
Legal citat, pârâtul s-a prezentat în instanţă şi a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată; de asemenea, a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Analizând cererea de atragere a răspunderii cu prioritate prin prisma excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, excepţie invocată de pârât, reţine următoarele:
Potrivit art. 139 din Legea 85/2006, care nu reia nicio dispoziţie din legea veche: „Acţiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii”.
Conform dispoziţiilor alin.1 al art.137 din Legea 64/1995, republicată în 17.11.2004, cu modificările şi completările ulterioare, lege sub imperiul căreia a fost deschisă procedura împotriva debitorului: Judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvenţă, să fie suportat de către membrii organelor de conducere – administratori, directori, cenzori şi de orice altă persoană – care au contribuit la ajungerea persoanei juridice în această situaţie ” prin una dintre faptele enumerate la lit. a-g din acelaşi alineat.
Potrivit art 138 alin 1 din Legea 85/2006 „La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre faptele prevăzute la lit a)-g)”
Acţiunea reglementată de dispoziţiile art. 138 din legea nouă(art 137 din legea veche) este diferită de extinderea executării silite împotriva asociaţilor cu răspundere nelimitată sau împotriva asociatului unic, reglementate de dispoziţiile Legii nr.31/1990. În aceste cazuri, răspunderea pentru plata obligaţiilor sociale izvorăşte direct din calitatea de asociat al societăţii în nume colectiv sau de asociat comanditat ori de asociat unic, procedându-se direct la executarea silită împotriva acestor categorii de asociaţi, fără a fi obligat să constate culpa asociaţilor şi să se pronunţe obligarea lor la plata datoriilor sociale.
În situaţiile reglementate de art. 138 din Legea 85/2006 nu se extinde procedura reorganizării şi lichidării judiciare faţă de membrii organelor de conducere ci se iniţiază o procedură diferită, de stabilire a răspunderii patrimoniale personale a membrilor organelor de conducere şi de obligare a acestor persoane la plata unei părţi din pasivul societăţii. Această procedură este aplicabilă numai în cazul debitorului, astfel cum este definit în art 1 din lege, ajuns în stare de insolvenţă şi contra persoanelor care au săvârşit una dintre faptele comisive sau omisive enumerate limitativ de art.138 lit.a) –g).
Determinarea naturii juridice a răspunderii persoanelor vizate de art. 138 este consecinţa calificării raporturilor juridice dintre administratori, directori şi cenzori şi orice alte persoane din conducere, pe de o parte şi debitorul, persoană juridică, pe de altă parte, în situaţia reglementată de alin.1 al art.138, indiferent de sursa obligaţiei, răspunderea fiind delictuală.
Textul art. 137 din Legea nr.64/1995 se referea la membrii organelor de conducere: administratori, directori, cenzori şi orice altă persoană, iar textul art 138 din legea 85/2006 se referă la membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului.
Textul nu distinge între conducătorii în funcţie la data deschiderii procedurii şi conducătorii anteriori, lăsând la suverana raţiune a judecătorului-sindic să stabilească dacă atât unii cât şi ceilalţi au contribuit la ajungerea societăţii în această situaţie, în calitatea de autori ai unora dintre faptele enumerate. Împrejurarea că persoana faţă de care se cere stabilirea răspunderii nu avea calitatea de administrator la data naşterii creanţei, este irelevantă faţă de dispoziţiile art. 138, care nu condiţionează răspunderea de prezenţă acestei calităţi la data naşterii creanţei, ci numai de săvârşirea în timpul mandatului, a unor fapte enumerate în textul alin.1 al art. 138.
Pentru aplicarea dispoziţiilor art. 138, nu este necesar ca investirea în funcţia de conducere să fi fost efectuată cu respectarea tuturor formelor prescrise de lege, dacă în fapt s-au exercitat atribuţiile acelei funcţii.
Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile generale (existenţa unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăţie). Pe lângă condiţiile generale, art.138 prevede şi condiţii speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârşit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de conducere ale unui debitor, persoană juridică – administratori, directori, cenzori şi orice alte persoane.
În ceea ce priveşte societatea debitoare, faţă de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvenţă şi declanşarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanţelor pe care acesta le au faţă de debitoare.
Faptele ilicite săvârşite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a-g ale art.138 din lege.
Din formularea textului alin.1 rezultă că sunt răspunzători pecuniar, în temeiul dispoziţiilor art. 138, membrii organelor de conducere “care au cauzat ” starea de insolvenţă prin una dintre faptele enumerate în continuare.
Expresia sugerează existenţa raportului de cauzalitate între fapta personală şi prejudiciul suferit de averea debitorului şi, consecutiv, de creditori.
Premisele acţiunii reglementate de art. 138 se află în raportul administratorului sau lichidatorului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la încetarea de plăţi, raport care conţine şi informaţii privind eventuala răspundere a oricărui administrator, director, cenzor, asociat, salariat sau a altei persoane.
Conform dispoziţiilor art. 126 (în redactarea anterioară modificării Legii 64/1995 prin OG 38/2002 şi ulterior prin Legea 149/2004), pe baza acestui raport sau pe baza altor informaţii şi documente din dosarul cauzei, tribunalul, prin judecătorul-sindic, se putea sesiza din oficiu sau putea fi sesizat de oricare dintre creditori sau de camera de comerţ şi industrie teritorială pentru a dispune în sensul aplicării prevederilor alin.1 al art. 124, cu citarea persoanelor responsabile. După modificarea art. 124 (care a devenit art. 137) prin Legea 149/2004 şi prin Legea 249/2005 judecătorul sindic putea dispune, din oficiu,(sau la sesizarea făcută de către administrator/lichidator, de către creditori, membrii sau, după caz, asociaţi/acţionari) doar luarea unor măsuri asigurătorii în vederea luării măsurilor prevăzute de art 137 .
În redactarea actuală, cererile întemeiate pe dispoziţiile art 138 din lege sunt introduse de către administrator/lichidator şi, în subsidiar de către comitetul creditorilor.
Fiind vorba de o răspundere civilă delictuală, dreptul la acţiune ia naştere din momentul în care persoana interesată ia cunoştinţă de fapta cauzatoare de prejudicii şi de persoana care a cauzat prejudiciul, în cadrul procedurii acest moment fiind, de regulă, cel al depunerii de către administrator/lichidator a raportului prevăzut la art.26, respectiv 29 lit a) rap. la art. 56 alin.1 din Legea 64/1995, republicată în 17.11.2004, cu modificările ulterioare aduse prin Legea 249/2005, respectiv de art.20 lit. b) rap.la 59 alin.1 din Legea 85/2006, termen indicat de judecătorul sindic, dar care nu putea depăşi 60 de zile de la desemnare.
Chiar dacă nu se prevedea expres în legea veche, termenul de prescripţie extinctivă a dreptului la acţiune în răspundere patrimonială a organelor de conducere ale debitorului este cel general, de 3 ani, care începe să curgă din momentul în care persoana interesată (creditorul înscris la masa credală, respectiv administratorul/lichidatorul judiciar şi comitetul creditorilor) ia cunoştinţă de fapta cauzatoare de prejudicii şi de persoana care a cauzat prejudiciul, prin depunerea de către administrator/lichidator a raportului asupra cauzelor sau împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, ori din alte informaţii şi documente aflate sau nu la dosarul cauzei.
Acest termen poate începe să curgă şi înainte de deschiderea procedurii, iar în reglementarea actuală se prevede expres acest lucru, în teza a II-a a art.139 din Legea 85/2006; astfel, termenul de prescripţie de 3 ani nu se poate împlini mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii, în speţă de la data de 10.01.2006.
Cererea fiind introdusă de creditorul AFP termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă de la data la care lichidatorul a depus sau trebuia să depună raportul prevăzut de art.29 lit a) rap. la art. 56 alin.1, în vigoare la data deschiderii procedurii, raport asupra cauzelor sau împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, acela fiind momentul la care trebuia să cunoască fapta cauzatoare de prejudicii şi persoana care a cauzat insolvenţa debitorului.
Astfel, la data de 07.02.2006, lichidatorul judiciar trebuia să depună la dosar raport asupra cauzelor sau împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă; la acel termen lichidatorul a depus raportul de activitate nr.1(f.96) Semnificaţia datei de 07.02.2006 rezidă în faptul că e data de la care începe să curgă termenul general de prescripţie de 3 ani, termen care s-a împlinit la data de 07.02.2009(art.101 alin.3 C.pr.civ.)
Potrivit art. 1 din Decretul 167/1958, republicat, (1) Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.(2) Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.
Creditorul AFP sector 4 nu a făcut dovada, în condiţiile art 13 şi 16 din Decretul 167/19958, republicat, a suspendării ori întreruperii prescripţiei dreptului de a solicita atragerea răspunderii personale a pârâţilor, cererea fiind introdusă la 16.03.2009, după împlinirea termenului general de prescripţie de 3 ani; chiar luând în considerare cererea creditorului AFP sector 4, formulată oral la termenul din 10.02.2009, de autorizare în vederea introducerii acţiunii de atragere a răspunderii, constatăm că şi aceasta a fost introdusă după împlinirea termenului general de prescripţie de 3 ani.
Pentru aceste considerente va admite excepţia prescripţiei dreptului de a solicita atragerea răspunderii personale a pârâtului BCS, excepţie invocată de către acesta; pe cale de consecinţă, va respinge, ca prescrisă, cererea creditorului AFP împotriva pârâtului BCS, fiind astfel de prisos analiza temeiniciei cererii.
Raportul final şi bilanţul general trebuie întocmite de lichidatorul judiciar, comunicate şi afişate, conform art 129 alin 1 din lege, doar în situaţia în care bunurile din averea debitorului au fost lichidate, în acest caz procedura fiind închisă potrivit art 132 alin 2 din lege.
În cauză, lichidatorul judiciar a arătat că nu a identificat faptic în patrimonial debitorului bunuri mobile sau imobile care să fie valorificabile, astfel că nu a trebuit să întocmească raport final.
Potrivit art.131 din lege, în orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Prin urmare, judecătorul-sindic constată că debitorul nu deţine bunuri prin a căror valorificare să poată fi acoperite creanţele sau cheltuielile administrative, astfel încât o continuare a procedurii nu s-ar justifica, atât timp cât finalitatea urmărită de lege nu ar putea fi atinsă.
Pentru aceste motive, în baza art.131 din Legea nr.85/2006, procedura va fi închisă şi se va dispune radierea debitorului din registrul comerţului, sentinţa urmând să fie notificată, în condiţiile art. 135 din lege.
Faţă de lipsa disponibilităţilor din averea debitorului, va dispune plata către lichidatorul judiciar, din fondul prevăzut la art 4 alin 4 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, a sumei de 2.000 lei, din care 1.500 lei reprezintă remuneraţie, iar 500 lei cheltuieli de procedură, apreciate ca atare din suma totală solicitată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite excepţia prescripţiei dreptului de a solicita atragerea răspunderii personale a pârâtului BCS, excepţie invocată de către acesta.
Respinge, ca prescrisă, cererea creditorului AFP cu sediul în Bucureşti, , împotriva pârâtului BCS, cu domiciliul în Bucureşti.
În baza art.131 din Legea nr.85/2006 închide procedura insolvenţei împotriva debitorului RGRES, cu sediul în Bucureşti,în contradictoriu cu creditorii AFP, cu sediul în Bucureşti, CNADRN, cu sediul în Bucureşti.
Radiază societatea debitoare din Bucureşti.
În baza art.135 din lege sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DIRECŢIEI GENERALE A FINANŢELOR PUBLICE Bucureşti şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii.
Dispune plata către administratorul judiciar AAC a sumei de 2.000 lei, reprezentând remuneraţie/cheltuieli de procedură, din fondul prevăzut la art 4 alin 4 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.
Definitivă şi executorie. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.03.2010
PREŞEDINTE, GREFIER,
Judecător-sindic Constantin CIUCULESCU Maria MOROŞAN
CC/CC
3ex/28.03.2010
