Legea nr. 85/2006, art. 3 alin. (1) pct. 12
Contravaloarea cheltuielilor de repunere în funcţiune a utilajelor recuperate de la debitor nu are caracterul unei creanţe certe, în situaţia în care debitorul nu a acceptat factura pentru aceste penalităţi nici direct, nici indirect, printr-o plată parţială, susţinând că deficientele se datorează defectelor de fabricaţie, iar nu celor de exploatare. In atare condiţii nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru deschiderea procedurii insolvenţei.
C.A. Galaţi, dec. corn. nr. 235 din 1 aprilie 2011, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5961/121/2010 la Tribunalul Galaţi, creditoarea SC M.A.T. SA Craiova a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei PFA M.C. In motivarea cererii a arătat faptul că între părţi au avut loc relaţii comerciale, că are împotriva debitoarei o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în valoare de 114.992,49 lei. A mai arătat că prin factura nr. 6041 din 28 aprilie 2009 s-a livrat marfa, că aceasta nu a fost achitată în integralitate, utilajele au fost ridicate dc reprezentantul creditoarei şi s-a întocmit un proces-verbal de constatare a stării bunurilor semnat şi de reprezentantul debitoarei. Reparaţia utilajelor a necesitat cheltuieli care au fost suportate de creditoare, întocmindu-se devize pentru fiecare reparaţie.
Prin sentinţa nr. 1250 din 26 octombrie 2010 a Tribunalului Galaţi, s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de debitoarea PFA M.C., s-a admis cererea creditoarei SC M.A.T. SA de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei, dispunându-se măsurile prevăzute de Legea nr. 85/2006. In motivarea hotărârii a reţinut că creditorul a dovedit relaţiile comerciale stabilite între părţi prin contractul din 18 octombrie 2006, preluarea utilajelor care au constituit obiectul contractului de la cumpărător, în speţă debitoarea, şi starea tehnică a acestora conform proceselor-verbale de constatare întocmite la 16 decembrie 2008 semnate de debitoare, dovada convocării debitoarei cu adresa din 21 ianuarie 2009, comunicată la 21 ianuarie 2009 şi notificarea acesteia la 19 mai 2009 în vederea soluţionării amiabile a litigiului. Cum în cadrul procedurii insolvenţei debitorul este prezumat în , iar creditorul a dovedit că are împotriva acesteia o creanţă certă, lichidă şi exigibilă peste valoarea-prag prevăzută de neplătită de mai mult de 30 zile, sarcina probei pentru a răsturna prezumţia de insolvenţă, în care se află, revine debitoarei. în speţă, debitoarea nu a făcut o atare probă, înscrisurile depuse nefiind utile cauzei sub aspect probator al dovezii că nu ar fi în încetare de plăţi. Expertiza, întocmită de expertul inginer, vizează tractorul agricol Z.2200, unul din cele patru utilaje care au făcut obiectul contractului din 18 octombrie 2006, a fost efectuată la solicitarea debitoarei, nu s-a efectuat în prezenţa vânzătorului şi oricum ar putea reprezenta eventual dovada susţinerii că respectivul utilaj avea vicii de fabricaţie, dar procesul-verbal din 16 decembrie 2008 face dovada predării acestuia şi a faptului că de comun acord părţile au stabilit că se vor face constatările şi se va stabili uzura ulterior. Faptul că pe parcursul derulării contractului beneficiarul utilajelor – debitoarea – a suportat contravaloarea unor reparaţii necesare exploatării acestora, chiar reală, nu poate constitui decât temeiul unor eventuale pretenţii împotriva creditoarei, pe care acesta le poate iniţia sau nu, dar nu pot constitui probă în sensul art. 1169 C. civ. prin care prezumţia de insolvenţă instituită în temeiul art. 31 din Legea nr. 85/2006 să fie răsturnată. Pentru considerentele expuse, contestaţia debitoarei a fost respinsă ca nefondată, iar cererea creditoarei SC M.A.T. SA pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitorului PFA M.C. a fost admisă.
Creditoarea SC M.A.T. SA deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva debitorului PFA M.C. care este prezumat în insolvenţă, întrucât a încetat plăţile către crcditoare cu peste 30 de zile. Creanţa deţinută de creditoare este în cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 10.000 lei la data formulării cererii introductive. Se reţine astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 31 coroborat cu art. 3 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs PFA M.C., care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Debitoarea a arătat că în mod greşit instanţa a respins ca nefondată contestaţia formulată, că factura nr. 6041 din 28 aprilie 2009, în valoare de 190.957,35 lei şi reprezentând cheltuieli cu repunerea în funcţiune a utilajelor, nu a fost acceptată la plată. A mai arătat faptul că nu a efectuat plăţi parţiale aferente acestei facturi, că a plătit doar suma de 75.000 lei pentru factura nr. 2540566 din 20 octombrie 2006 emisă în baza contractului de vânzare cu plata în rate. Parte din utilajele livrate au fost nefuncţionale, părţile purtând între ele o îndelungată corespondenţă, în final acestea fiind restituite creditoarei la data de 16 decembrie 2008, conform procesului-verbal şi a proceselor de preluare-primire întocmite. Urmare a restituirii utilajelor a întocmit factura nr. 5707 din 30 decembrie 2008 de stornare a facturii de livrare. A mai arătat că în cauză nu ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 4.2.4, art. 4.2.5 şi art. 4.2.6 din contractul încheiat între părţi şi care prevăd condiţiile privind constituirea şi executarea garanţiei prin gaj, deoarece utilajele au fost returnate datorită nefuncţionării acestora.
Verificând legalitatea sentinţei comerciale nr. 1250 din 26 noiembrie 2010 a Tribunalului Galaţi, instanţa de control judiciar a reţinut că recursul
este fondat pentru următoarele considerente: In ceea ce priveşte caracterul cert al creanţei, curtea a reţinut că suma de 114.957,35 lei invocată drept debit de către creditoare reprezintă diferenţa dintre suma de 190.957,35 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de repunere în funcţiune a utilajelor şi suma dc 75.000 lei, plată parţială efectuată de cumpărătorul debitor la data achiziţionării utilajelor. Creditoarea nu a făcut nicio dovadă că după emiterea facturii nr. 6041 din 28 aprilie 2009 debitoarea ar fi achitat vreo sumă de bani. Devizele întocmite, reprezentând cheltuielile de completare a componentelor lipsă şi remediere sau înlocuire, nu au fost semnate de către reprezentantul debitoarei, astfel încât nu se poate aprecia că au fost însuşite de către acesta, factura nr. 6041 din 28 aprilie 2009 nefiind acceptată la plată de debitoare. Contestatoarea debitoare susţine că deficienţele se datorează defectelor de fabricaţie, iar nu celor de exploatare, între părţi purtându-se o îndelungată corespondenţă. In cauză trebuia efectuată o expertiză tehnică, care să verifice susţinerile celor două părţi. Conform art. 4.2.6 din contract, vânzătorul avea obligaţia ca la recuperarea utilajelor să expertizeze produsele, obligaţie neîndeplinită, acesta întocmind direct procesele-verbale de constatare. Pentru toate aceste motive, s-a considerat că judccătorul-sindic a reţinut greşit că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006. Faţă de considerentele expuse şi de dispoziţiile legale menţionate, recursul declarat de recurenta debitoare PFA M.C. a fost admis, a fost modificată sentinţa recurată în sensul că s-a admis contestaţia debitoarei şi s-a respins ca nefondată cererea de deschidere a procedurii insolvenţei.
