Judecătorul sindic nu are posibilitatea să cerceteze în fond dacă actele la care a făcut referire creditorul recurent şi pe care acesta îşi fundamentează cererea ar îndeplini cerinţele impuse de lege, respectiv caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, pentru că acesta nu se poate transforma într-o instanţă de drept comun care să administreze probe (interogatoriu, expertiză etc.). În astfel de situaţii, este exclus ca judecătorul sindic să facă o cercetare în fond asupra existenţei şi caracterului creanţei creditorului. Această sarcină îi este impusă de lege creditorului, ca o condiţie sine qua non pentru a putea formula cerere, iar în faţa unei astfel de situaţii judecătorul sindic este îndreptăţit să respingă cererea de deschidere a procedurii ca nefondată.
Secţia comercială şi de administrative, Decizia nr. 559 din 10 februarie 2009
Prin sentința nr. 3600/22.10.2008 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Maramureș, a fost admisă contestația formulată de debitoarea SC S. SRL Baia Mare și drept consecință s-a constatat că aceasta nu se află în stare de insolvență și s-a respins cererea creditoarei T. SA prin mandatar privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC S. SRL Baia Mare.
Creditoarea fost obligată să plătească debitoarei SC S. SRL 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reținut că între părți a intervenit contractul de abonament seria E nr. 02819, iar prin cererea din 26.05.2006, debitoarea SC S. SRL a solicitat rezilierea acestuia începând cu 26.07.2006, cerere acceptată de creditoare, aspect ce rezultă din adresa nr. 39756/21.06.2006, iar telefoanele au fost predate la 25.07.2006 în baza procesului-verbal de predare-primire nr. 376, creditoarea retrăgând semnalul anterior predării acestor aparate.
Dat fiind faptul că debitoarea contestă numărul de conectări, arătând că în realitate au fost doar 12 și nu 40, cum susține creditoarea, pe de o parte, iar pe de altă parte, modalitatea de calcul a penalității de 200 USD, prin prisma art. 9 pct. 2 din contract, în accepțiunea beneficiarei, aceasta urmând a fi plătită o singură dată în cazul suspendării duratei stipulate de părți, instanța a apreciat că suma menționată de creditoare și contestată de debitoare nu îndeplinește cerințele art. 3 pct. 6 din privind procedura insolvenței, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 zile.
De asemenea, din probele depuse la dosar, respectiv certificatele de atestare fiscală și extrasele de cont, a rezultat că debitoarea are disponibil în cont și nu figurează cu debite la bugetul de stat, ca atare nu se află în insolvență iminentă sau prezumată în sensul prevederilor cuprinse în articolul amintit anterior.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC T. SA solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică, cu consecința respingerii contestației formulate de intimata debitoare și admiterea cererii de insolvență și obligarea intimatei-debitoare la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul prin și având în vedere dispozițiile art. 3041C.proc.civ., Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
în cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată la data de 27.05.2008 de către creditoarea recurentă SC T. SA, s-a invocat existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 18.608,80 lei reprezentând echivalentul în lei a sumei de 8.000 USD la data de 20.05.2008, cu titlu de penalitate pentru nerespectarea de către debitoarea intimată SC S. SRL Baia Mare a perioadei obligatorii de menținere a abonamentului convenită de părți.
Curtea reține că suma de 18.608,80 lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 8.000 USD, nu a fost niciodată facturată de către creditorul recurent SC T. SA.
Cu toate acestea, se susține de către recurentă că aceasta își are sorgintea în însăși contractul de abonament, respectiv reprezintă în fapt penalități pentru nerespectarea perioadei obligatorii de menținere a abonamentului, stabilite prin clauza penală respectiv conform art. 9.2 din contract.
Cu privire, însă, la această creanță, Curtea notează că pe de o parte debitorul contestă existența unui număr de 40 de conectări, susținând că în realitate ar exista doar 12 conectări, iar pe de altă parte, în speță trebuie analizată însăși denunțarea unilaterală a contractului de către utilizator în cadrul duratei de preaviz de 60 de zile, ceea ce ar genera o analiză pe fond a acestei creanțe.
Apărările formulate de debitoarea intimată s-au circumscris faptului că aceasta nu datorează penalități de încetare a contractului întrucât a notificat denunțarea unilaterală cu respectarea termenului minim de 60 de zile înainte de expirarea duratei contractuale, conform art. 7 pct. 1 din contract. Prin urmare, contractul nu a încetat înainte de expirarea duratei sale, ci tocmai la împlinirea a încă un an de furnizare a serviciului de telefonie. în fapt, susține intimata, după denunțarea unilaterală a contractului de către utilizator în cadrul duratei de preaviz de 60 de zile, aceasta a predat la cererea creditorului, în data de 8.06.2006, toate aparatele de telefonie mobilă, întocmindu-se în acest sens procesul-verbal de predare-primire nr. 376/25.07.2006, iar SC T. SA la rândul său a achitat către utilizator contravaloarea acestor aparate, respectiv suma de 2.067,23 lei.
Creanța este lichidă în cazul în care câtimea ei este precis determinată. Creanțele care au ca obiect sume de bani sunt totdeauna lichide. Nu are însă caracter lichid creanța al cărei cuantum urmează a fi stabilit de instanța judecătorească. Ca atare, numai acele creanțe care au ca obiect derivat plata unor sume de bani sunt creanțe lichide în accepțiunea Legii privind procedura insolvenței.
în concluzie, creanța invocată de recurentă nu are un caracter lichid, deoarece este necesară administrarea unor probe pe fondul litigiului.
Chiar și cerința exigibilității nu este întrunită în speță, deoarece obligația asumată de debitoare era afectată de un termen suspensiv și devenea exigibilă la împlinirea termenului, însă potrivit susținerilor acesteia contractul nu a încetat înainte de expirarea duratei sale, ci tocmai la împlinirea unui an de la furnizarea serviciului.
Drept urmare, prin prerogativele reglementate de lege, judecătorul sindic nu are posibilitatea să cerceteze în fond dacă actele la care a făcut referire creditorul recurent și pe care acesta își fundamentează cererea ar îndeplini cerințele impuse de lege, respectiv caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, pentru că acesta nu se poate transforma într-o instanță de drept comun care să administreze probe (interogatoriu, expertiză etc.). în astfel de situații, este exclus ca judecătorul sindic să facă o cercetare în fond asupra existenței și caracterului creanței creditorului. Această sarcină îi este impusă de lege creditorului, ca o condiție sine qua non pentru a putea formula cerere, iar în fața unei astfel de situații judecătorul sindic este îndreptățit să respingă cererea de deschidere a procedurii ca nefondată. Aceasta, deoarece condiția esențială impusă de lege pentru a deveni creditor îndreptățit este aceea de a face el dovada caracterului cert, lichid și exigibil al pretinsei sale creanțe, în sensul art. 379 C.proc.civ., având în acest sens sarcina probei în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C.civ.
Așa fiind, creditorul recurent, dacă nu face dovada existenței unei creanțe cu caracterele cerute de lege, nu a dobândit statutul de creditor îndreptățit, condiție esențială pentru a putea formula cererea de deschidere a procedurii, așa încât în mod întemeiat judecătorul sindic a respins cererea acestuia.
Deși cererea de deschidere a procedurii, formulată de creditorul recurent, nu a întrunit cerințele impuse de lege, hotărârea judecătorului sindic a fost recurată și sub aspectul legalității în ceea ce privește contestația formulată de către debitor.
Este de menționat faptul că, potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Din definiția legală precitată rezultă că una dintre caracteristicile esențiale ale insolvenței o reprezintă insuficiența fondurilor bănești disponibile.
Pentru a evita orice confuzie, trebuie precizat că insolvența nu presupune existența unui pasiv care să depășească activul patrimonial al debitorului, ci ea constă într-o insuficiență de lichidități pentru plata datoriilor scadente.
Deoarece insuficiența fondurilor bănești disponibile presupune imposibilitatea de plată a datoriilor scadente din lipsă de lichidități, este lesne de înțeles că nu va exista insolvență atunci când debitorul dispune de fonduri bănești, însă nu achită datoriile exigibile.
în speță, debitorul intimat a făcut dovada prin extrasele de cont depuse că deține fonduri bănești într-un cuantum mult superior creanței pretinse de recurentă, caz în care creditorii pot proceda la executarea silită a debitorului, potrivit dreptului comun.
Iată că, și din perspectiva contestației formulate de debitor, în mod legal și cu aplicarea corectă a prevederilor art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic a concluzionat că debitorul nu se află în insolvență.
Față de toate cele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ., urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de creditorul SC T. SA.
(Judecător Claudia Idriceanu)
