– Legea nr. 85/2006: art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, art. 31
Având în vedere relaţiile dintre părţi şi poziţiile acestora faţă de creanţa pretinsă, precum şi faptul că o parte a debitxdui – aferent perioadei contestate de către debitoare şi, respectiv, ulterior purtăm corespondenţei sus amintite – nu a fost însuşit fără dubiu de către debitoare prin semnarea facturilor sau în alt mod permis de lege, respectiva creanţă nu are caracter cert. Este drept că izvorul obligaţiilor este reprezentat de contract, însă debitoarea a contestat modul în care creditoarea a înţeles să aplice contractul, deci a acuzat un abuz al acesteia, fapt adus la cunoştinţa creditoarei mai înainte de promovarea litigiului din speţă şi, drept urmare, acesta nu poate sta la baza deschiderii procedurii de .
în ceea ce priveşte creanţa reprezentată de daunele contractuale pentru încetarea contractului mai înainte de termen, nici aceasta nu este o creanţă certă, de vreme ce – pe de o parte – ele sunt calculate în raport de aceeaşi chirie al cărei mod de calcul a fost contestat de debitoare, iar – pe de altă parte – în cauză nu sunt dovezi necontestate de încetare a contractului din culpa exclusivă a debitoarei. Astfel de dovezi pot fi făcute de către creditoare într-un litigiu de drept comun, prin mijloacele de probă specifice permise de materia respectivă.
(Decizia nr. 567/R- COM din 28 aprilie 2010)
Prin sentinţa nr. 1838 din 21 decembrie 2009, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Comercial Argeş a respins contestaţia debitoarei şi, admiţând cererile creditoarelor, a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei, luând măsurile prevăzute de lege în acest sens.
în motivarea sentinţei prima instanţă a reţinut că în contractul dintre părţi este înscrisă clauza referitoare la modul de indexare a chiriei cu rata inflaţiei. Suma pretinsă de creditoarea SC W.M. SA şi respectiv cea pretinsă de creditoarea SC R. SRL în urma preluării unei părţi a creanţei primei creditoare, rezultă din contract, iar debitoarea nu a făcut dovezi că ar fi efectuat plăţi în contul acestei datorii. S-a mai reţinut că creanţa invocată în cauză are un caracter cert, lichid şi exigibil.
împotriva sentinţei a formulat recurs debitoarea care a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii contestaţiei şi respingerii cererii creditoarelor, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea recursului debitoarea a arătat că sentinţa nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care a fost fundamentată soluţia, în sensul că judecătorul sindic nu a analizat apărările debitoarei referitoare la lipsa de certitudine a creanţei invocate în cererea de deschidere a procedurii. Judecătorul sindic a răspuns lapidar argumentelor debitoarei, invocând o motivare total străină cauzei de vreme ce a reţinut că debitoarea ar fi contestat posibilitatea de indexare a chiriei, iar nu indexarea greşită lunară în loc de anuală.
în mod greşit judecătorul sindic a reţinut că SC R. SRL poate avea calitatea de creditor în cauză, deşi aceasta nu a formulat o cerere expresă de deschidere a procedurii insolvenţei. Cesionarul SC R. SRL trebuia să-şi exprime în mod expres intenţia de declanşare a procedurii insolvenţei pentru creanţa preluată, procedura insolvenţei fiind directă şi formală sub aspectul actelor ce trebuie realizate.
Creanţa având ca obiect contravaloare chirie şi utilităţi nu este certă în condiţiile în care o parte a facturilor au fost achitate, iar cealaltă parte nu a fost acceptată la plată, ci a fost contestată în termen util. Astfel, facturile emise pentru perioada ianuarie 2008 -februarie 2008 şi care au fost însuşite de către debitoare prin aplicarea semnăturii au fost achitate. în privinţa creanţelor deţinute până la sfârşitul lunii decembrie 2007, creditoarea a executat garanţiile depuse conform contractului, astfel încât creanţa sa a fost satisfăcută.
Facturile pentru chirie aferente lunilor martie-iunie 2008 nu au fost acceptate de către debitoare la plată prin semnare, iar cuantumul cuprins în acestea a fost contestat de către aceasta cu mult timp înainte de introducerea cererii de declanşare a procedurii insolvenţei.
De asemenea, facturile emise pentru utilităţi au fost contestate în faţa creditoarei, pentru motivele arătate de debitoare în contestaţia depusă în faţa judecătorului sindic. Judecătorul sindic era dator să verifice susţinerile debitoarei şi să solicite creditoarei înscrisurile din care să rezulte certitudinea creanţei ei. Creditoarea obişnuia să factureze pentru locatarii cu care mai avea încheiate contracte de închiriere utilităţile întregului complex comercial, deci şi pentru spaţiile pe care nu le mai închiriase.
Creanţa reprezentând daune contractuale în sumă de 51.340,10 lei nu poate face obiectul unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, întrucât nu este nici certă, nici scadentă. Potrivit art. 7.4.4. din contract, în cazul în care contractul ar fi încetat din vina sau la iniţiativa locatarului, înainte de expirarea termenului pentru care a fost încheiat, locatorul era în drept să perceapă daune interese reprezentând 6 chirii lunare, în privinţa acestei creanţe trebuia să verifice dacă respectivul contract a încetat din culpa exclusivă a debitoarei, şi aceasta chiar în condiţiile în care în contract exista pact comisoriu de gradul IV, întrucât rezilierea de plin drept trebuie totuşi constatată de instanţa judecătorească dacă se solicită şi achitarea clauzei penale aferente. O astfel de clauză penală nu poate fi însă valorificată pe calea procedurii insolvenţei.
Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. pr. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat.
Potrivit art. 31 raportat la art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, creditorul care solicită deschiderea procedurii insolvenţei este cel a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile.
Potrivit art. 3 pct. 1 lit. a) din aceeaşi lege, insolvenţa debitorului este acea stare a patrimoniului său caracterizată prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, stare care este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori.
Prezumţia legală sus-arătată este o prezumţie relativă ce poate fi răsturnată prin proba contrară.
Potrivit art. 379 C. pr. civ., creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau din alte acte emanate de la debitor şi recunoscute de el.
în speţă, creditoarea SC W.M. SA a invocat împotriva debitoarei o creanţă reprezentând chirie şi utilităţi calculate în temeiul contractului de închiriere nr. 471 din 29 august 2007. La cererea de deschidere a procedurii insolvenţei creditoarei respectivă a depus contractul şi anexele acestuia, precum şi o serie de facturi fiscale emise pentru chirie şi utilităţi în perioada 4 ianuarie 2008 – 5 iunie 2008, facturi al căror cuantum total depăşeşte suma de 77.771,45 lei, invocată de către creditoare în cerere şi apreciată de către aceasta ca fiind creanţa sa certă, lichidă şi exigibilă.
în faţa judecătorului sindic debitoarea a depus dovada din care rezultă că în lunile martie-aprilie 2008 a purtat corespondenţă cu creditoarea SC W.M. SA în legătură cu creanţa acesteia sau cu creanţa invocată de către aceasta pentru lunile noiembrie 2007 – martie 2008 reprezentând chirie şi utilităţi. Din corespondenţa respectivă rezultă că părţile au fost în divergenţă în legătură cu modul de indexare a chiriei, precum şi modul de calcul al utilităţilor.
Având în vedere relaţiile dintre părţi şi poziţiile acestora faţă de creanţa pretinsă de către SC W.M. SA, precum şi faptul că o parte a debitului – cel aferent lunilor martie -iunie 2008, deci aferent perioadei contestate de către debitoare şi, respectiv, ulterior purtării corespondenţei sus amintite – nu rezultă a fi fost însuşit fără dubiu de către debitoare prin semnarea facturilor sau în alt mod permis de lege, Curtea constată că respectiva creanţă nu are caracter cert. Este drept că izvorul obligaţiilor este reprezentat de contract, însă debitoarea a contestat modul în care creditoarea a înţeles să aplice contractul, deci a acuzat un abuz al acesteia, fapt adus la cunoştinţa creditoarei mai înainte de promovarea litigiului din speţă.
Ca atare, aceasta nu poate sta la baza deschiderii procedurii de insolvenţă. în ceea ce priveşte creanţa reprezentată de daunele contractuale pentru încetarea contractului mai înainte de termen, Curtea constată, de asemenea, că aceasta nu este o creanţă certă, de vreme ce – pe de o parte – ele sunt calculate în raport de aceeaşi chirie al cărei mod de calcul a fost contestat de debitoare, iar – pe de altă parte – în cauză nu sunt dovezi necontestate de încetare a contractului din culpa exclusivă a debitoarei. Astfel de dovezi pot fi făcute de către creditoare într-un litigiu de drept comun, prin mijloacele de probă specifice permise de materia respectivă.
Curtea nu va reţine motivul ce vizează lipsa calităţii procesuale active a SC R. SRL pentru faptul că aceasta nu a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, de vreme ce respectiva societate a devenit creditoare în cursul derulării litigiului de faţă prin preluarea unei părţi a creanţei SC W.M. SA. întrucât creanţa respectivă făcea obiectul unui litigiu şi era invocată pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, societăţii cesionare i-a fost transmisă calitatea procesuală activă a societăţii cedente. Operând astfel transmisiunea convenţională a calităţii procesuale active, prima societate a luat în proces locul celei de-a doua în condiţiile în care a arătat că este de acord cu continuarea procesului.
Pentru cele expuse, Curtea a admis recursul şi a modificat sentinţa în sensul că a admis contestaţia debitoarei şi a respins cererea creditoarelor.
