Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 10704 din 8 noiembrie 2013
Prin sentinţa civilă nr.1541 din 28.05.2013 a TribunaluluiSpecializat Cluj s-a respins cererea formulată de creditoarea B.A.R. în contradictoriu cu debitorul A.R.V., având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că la data de 5 ianuarie 2009, între părţi s-a încheiat un contract de împrumut pentru suma de 1.630.000 lei, cu scopul utilizării acesteia pentru investiţii imobiliare, împrumutul fiind acordat pentru o perioadă de 28 luni de la virarea sumelor în contul împrumutatului. Sumele au fost virate prin 3 ordine de plată, la data de 12 ianuarie 2009, la 9 ianuarie 2009 şi respectiv 28 ianuarie 2009.
Potrivit art. 1 alin.2 din Legea nr. 85/2006, procedura simplificată prevăzută de prezenta lege se aplică şi debitorilor comercianţi, persoane fizice. Însă, instanţa a reţinut că partea care solicită deschiderea procedurii insolvenţei este obligată să facă dovada actelor de comerţ pe care le desfăşoară persoanele fizice.
În conformitate cu dispoziţiile art. 7 c.com. în vigoare la momentul naşterii raportului juridic, pentru ca o persoană fizică să poată dobândi calitatea de comerciant este necesar ca acesta să săvârşească fapte obiective de comerţ şi să săvârşească aceste fapte ca o profesiune obişnuită.
În prezentul litigiu, creditoarea a pretins că debitorul a săvârşit acte obiective de comerţ, respectiv edificarea de construcţii în scopul valorificării acestora. Dispoziţiile art. 3 din C. com. stabilesc cu caracter enunţiativ faptele obiective de comerţ. Edificarea construcţiilor, cu scopul de a obţine profit ar putea să se încadreze în categoria întreprinderii de construcţii, situaţie în care întreprinzătorul procură
materiale sau cu materialele procurate de beneficiar, edifică construcţii, iar conform practicii judiciare recente întreprinzătorul construieşte imobile noi pentru a obţine profit în urma vânzării acestora.
Judecătorul sindic a reţinut că în cauză creditoarea trebuia, prin raportare la dispoziţiile art. 1169 C.civ., să facă dovada faptului că debitorul este comerciant, respectiv să dovedească atât faptul că acesta a săvârşit fapte de comerţ obiective, după cum era necesar să se dovedească şi faptul că debitorul a săvârşit în mod efectiv aceste fapte ca o profesiune obişnuită.
Simpla intenţie a unei persoane de a dobândi calitatea de comerciant nu este suficientă pentru a dobândi această calitate, fiind necesar ca actele de comerţ să fie săvârşite în mod efectiv. Din probele care au fost administrate în cauză, respectiv antecontractele de vânzare cumpărare aflate în copie la filele 12-95 din dosarul Curţii de Apel Cluj, a rezultat că debitorul şi-a asumat obligaţia de a vinde imobilele pe care urma să le construiască, însă acest probe nu fac şi dovada faptului că debitorul a edificat blocurile de locuinţe pe care intenţiona apoi să le vândă. Antecontractele de vânzare cumpărare depuse în faţa instanţei de recurs au fost încheiate în cursul lunii decembrie 2007, la scurt timp după emiterea autorizaţiei de construire nr. 65/6.11.2007, iar din cuprinsul acestor acte nu rezultă că au început lucrările specifice de edificare a acestor imobile.
Judecătorul sindic a dispus, din oficiu, citarea debitorului cu menţiunea la interogatoriu pentru a se lămuri împrejurările de fapt în care acesta a realizat acte şi fapte de comerţ în sensul avut în vedere de dispoziţiile art. 7 c.com., constatându-se că la termenul de judecată din data de 28.05.2013, debitorul a lipsit în mod nejustificat. Deşi, dispoziţiile art. 225 c.pr.civ. dau posibilitatea instanţei ca, în cazul lipsei părţilor de la interogatoriu, să considere această împrejurare ca o mărturisire deplină sau ca un început de dovadă scrisă, judecătorul sindic înţelege să nu dea eficienţă acestei dispoziţii legale, considerând că pentru a se dovedi exercitarea efectivă şi cu caracter de profesie a actelor de comerţ de către debitor este necesară administrarea mai multor probe, inclusiv probe testimoniale, care coroborate să ducă la concluzia existenţei calităţii de comerciant a debitorului. Lipsa la interogatoriu nu poate fi considerată nici un început de dovadă scrisă deoarece nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză apte să dovedească împrejurărilor pe care instanţa le-a considerat necesare soluţionării cauzei.
În ceea ce priveşte cerinţa impusă de legiuitor cu privire la necesitatea ca săvârşirea faptelor de comerţ să aibă caracter de profesiune, instanţa a reţinut că aceasta reprezintă o chestiune de fapt care presupune dovedirea că activitatea debitorului se înscrie în tiparul unei activităţi economice desfăşurate în mod organizat, permanent şi sistematic, prin combinarea de resurse financiare, forţă de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, respectiv că debitorul îşi asigura resursele existenţei sale prin săvârşirea unor fapte de comerţ. După cum s-a reţinut şi anterior, creditoarea nu a dovedit în cauză nici împrejurarea că debitorul a săvârşit acte de comerţ cu caracter de profesiune. Împrejurarea că în actele adiţionale ale antecontractelor de vânzare cumpărare s-a prevăzut că preţul vânzării va include şi TVA nu duce la concluzia că debitorul a săvârşit în mod efectiv actele de comerţ şi că actele de comerţ au fost săvârşite cu caracter de profesiune.
Raportat la considerentele de fapt şi de drept reţinute, judecătorul sindic a reţinut că în cauză nu s-a dovedit că debitorul persoană fizică este comerciant, astfel că în temeiul art. 1 alin.2 coroborat cu art. 3 pct. 5 din s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea B.A.R. solicitând
admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinţei atacate, cu consecinţa deschiderii procedurii insolvenţei a debitorului-intimat A.R.V., în condiţiile în care acesta desfăşurând o activitate economică în mod organizat, permanent şi sistematic, datorează recurentei suma de 1.630.000 lei astfel cum reiese din înscrisurile existente la dosarul cauzei, sumă la care se adaugă dobânda de 7% pe an calculată până la data deschiderii procedurii de .
În motivele de recurs se arată că recurenta-creditoare a formulat o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitorului-intimat la data de
19.12.2011, cerere respinsă ca neîntemeiată de către Tribunalul Specializat Cluj prin Sentinţa civilă nr. 1950/2012. Împotriva acestei sentinţe nelegale subsemnata am formulat recurs la data de 08.08.2012, acesta fiind admis de către Curtea de Apel Cluj cu consecinţa casării sentinţei atacate cu trimitere spre rejudecare Tribunalului Specializat Cluj, în urma rejudecării, Tribunalul Specializat Cluj a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1541/2013 prin care a dispus respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de debitorul-intimat pe motiv că „în cauză nu s-a dovedit că debitorul persoană fizică este comerciant”, cu toate că acesta prin întâmpinare nu s-a opus deschiderii procedurii insolvenţei.
În considerentele deciziei Curţii de Apel, instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă trebuia să analizeze dacă iniţiativele debitorului se înscriu în tiparul unei activităţi economice desfăşurate în mod organizat, permanent şi sistematic, prin combinarea de resurse financiare, forţa de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informatice, ori dacă ele se circumscriau sferei de gestiune a patrimoniului său personal. În acest sens, existau destule date şi probe la dosarul cauzei pentru a desprinde concluzia certă că activităţile debitorului-intimat nu se înscriau în cadrul gestiunii patrimoniului personal, ci unor activităţi comerciale independente.
Creditoarea-recurentă consideră că îndeplineste toate cerinţele prevăzute de Legea nr. 85/2006 în vederea deschiderii procedurii insolvenţei debitorului-intimat.
În acest sens, între creditoare şi debitorul-intimat s-au derulat raporturi contractuale în temeiul cărora recurenta a transferat acestuia suma de 1.630.000 lei cu titlu de împrumut.
Suma a fost virată în contul debitorului deschis la Banca R., astfel cum reiese din ordinele de plată anexate (Ordin de plată din data de 12.01.2009, pentru suma de
1.200.000 lei; Ordin de plată din data de 28.01.2009, pentru suma de 30.000 lei; Ordin de plată din data de 09.01.2009, pentru suma de 400.000 lei).
Această sumă a fost achitată cu scopul de a sprijini investiţiile imobiliare efectuate de către debitor, acesta demarând lucrări de construire a unor imobile în localitatea J., astfel cum s-a stipulat în art. 3 din contractul de împrumut.
Conform art. 4 din aceeaşi convenţie, împrumutul s-a acordat pentru o perioadă de 28 de luni de la virarea sumelor, debitorul obligându-se la rambursarea acestuia până la data de 05.06.2011. Cu toate acestea, suma împrumutată nu a fost restituită recurentei până la acest moment.
Debitorul-intimat are calitatea de comerciant , raportat la dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Legea insolvenţei. Potrivit jurisprudenţei Tribunalului Specializat Cluj, operaţiunea de edificare de construcţii în scopul valorificării este considerată ca act de comerţ obiectiv, iar exercitarea acesteia în mod sistematic, efectiv, cu titlu de profesiune, atrage calitatea de comerciant a persoanei în cauză, chiar dacă acesta este persoană fizică neînscrisă la ca persoană fizică autorizată.
Pentru ca o persoana fizică să poată dobândi calitatea de comerciant este necesar ca aceasta să săvârşească fapte obiective de comerţ şi să săvârşească aceste
fapte ca o profesiune obişnuită. Activitatea comerciantului este subordonată unui act de speculaţie, care are drept scop realizarea profitului ca o cerinţă a succesului activităţii sale, acesta fiind şi scopul urmărit în cauză de debitorul-intimat prin încheierea antecontractelor de vânzare-cumpărare subsecvente edificării imobilelor din loc. J.: antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 29/03.12.2007 şi actul
adiţional aferent nr. 1/09.04.2008; antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 30/03.12.2007 şi actul adiţional aferent nr. 1/09.04.2008; antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 33/03.12.2007 şi actul adiţional aferent nr. 1/09.04.2008; antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 58/03.12.2007 şi actul adiţional aferent nr. 1/09.04.2008. (existente la dosarul cauzei).
Din cuprinsul antecontractelor de vânzare-cumpărare şi din numărul acestora rezultă că debitorul-intimat are ca activitate specifică construirea de imobile în scopul vânzării lor.
Întreprinderea de construcţii este un fapt de comerţ, conform art. 3 din Codul comercial şi dacă s-ar considera vânzarea imobilelor ca având caracter civil s-ar limita posibilitatea comerciantului de a-şi dezvolta propria activitate, atâta timp cât nu ar putea vinde sau închiria imobilele pe care le realizează prin mijloace proprii.
Cu toate acestea, instanţa de fond prin Sentinţa civilă atacată reţine că din cuprinsul acestor antecontracte „rezulta că debitorul şi-a asumat obligaţia de a vinde imobilele pe care urma să le construiască, însă aceste probe nu fac dovada faptului că debitorul a edificat blocurile de locuinţe pe care intenţiona apoi să le vândă”.
Recurenta consideră că, în conformitate cu dispoziţiile legale, o persoană fizică dobândeşte calitatea de comerciant prin simpla perfectare de acte juridice cu caracter comercial, în speţă antecontractele de vânzare cumpărare, debitorul-intimat comportându-se în raport cu fiecare promitent-cumpărător ca un comerciant a cărui activitate economică desfăşurată ca o profesiune constă în construirea de imobile urmată de vânzarea acestora. În plus, în aprecierea naturii juridice a unui act juridic nu se poate face abstracţie de cauza acestuia care, în speţă, este una comercială. Cauza fiind speculativă, deci comercială, conferă acest caracter şi actului respectiv.
Aşadar, din împrejurarea conform căreia recurenta nu a făcut dovada construirii imobilelor la care s-a obligat debitorul-intimat nu se poate trage concluzia că acesta nu a dobândit calitatea de comerciant, încheierea de contracte comerciale (cel de împrumut cu subsemnata şi antecontarctele de vânzare-cumpărare cu beneficiarii) fiind realizată tocmai în scopul desfăşurării de către debitor a unei activităţi independente de gestiunea patrimoniului personal.
Din moment ce debitorul-intimat nu si-a respectat obligaţia asumată fată de subsemnata de a returna împrumutul acordat, toate condiţiile cerute de Legea insolvenţei fiind îndeplinite, cererea de deschidere a procedurii insolvenţei este admisibilă, fiind total irelevante motivele pentru care acesta nu a construit, a construit o parte sau a construit toate imobilele la care s-a obligat.
Aşadar, din actele existente la dosar se poate observa faptul că debitorul-intimat a încheiat cel puţin un contract de împrumut pentru a-i sprijini investiţia imobiliară constând în edificare de imobile în localitatea J., urmată de încheierea de antecontracte de vânzare-cumpărare în vederea obţinerii de profit în urma valorificării acestora, activitate care se înscrise în mod evident în tiparul unei activităţi economice desfăşurate în mod organizat, permanent si sistematic, prin combinarea de resurse financiare, forţă de muncă, materii prime, cu siguranţă aceste acţiuni depăşind limitele gestionării patrimoniului personal al debitorului-intimat.
Debitorul-intimat a construit aproximativ 73 de apartamente până în prezent, imobile care fac obiectul unor serii de litigii aflate momentan pe rolul Judecătoriei
Cluj-Napoca (1 litigiu), pe rolul Judecătoriei Gherla (7 litigii), respectiv pe rolul Tribunalului Specializat Cluj (3 litigii). Prin intermediul acestor acţiuni, beneficiarii unor promisiuni de vânzare-cumpărare încheiate cu debitorul-intimat urmăresc recuperarea preţului plătit în baza convenţiei încheiate, prin diverse modalităţi: rezoluţiunea contractului, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, rezoluţiunea contractului cu învestirea cu formulă executorie, sechestru asigurător etc. Prin deschiderea procedurii insolvenţei asupra debitorului-intimat, toţi creditorii acestuia vor avea posibilitatea a-şi recupera creanţele, finalitatea urmărită de fiecare dintre noi putând fi astfel atinsă.
Conform art. 127 C. fiscal este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi. În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate. Situaţiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme.”
Potrivit pct. 3 alin. (4) din Norma metodologică din 22.01.2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal „în cazul construirii de bunuri imobile de către persoanele fizice, în vederea vânzării, activitatea economică este considerata începută în momentul în care persoana fizica respectivă intenţionează să efectueze o astfel de activitate, iar intenţia persoanei respective trebuie apreciata în baza elementelor obiective, de exemplu, faptul că aceasta începe să angajeze costuri si/sau să facă investiţii pregătitoare iniţierii activităţii economice. Activitatea economică este considerată continuă din momentul începerii sale, incluzând livrarea bunului sau părţilor din bunul imobil construit, chiar dacă este un singur bun imobil.”
Debitorul-intimat a făcut o serie de investiţii imobiliare, pentru care subsemnata creditoare-recurentă i-a împrumutat suma de 1.630.000 lei, ulterior apartamentele din cadrul imobilului edificat fiind obiectul unor antecontracte de vânzare către terţe persoane. Aceste împrejurări denotă în mod clar activitatea comercială a debitorului-intimat.
Pentru aceste motive consideră calitatea de comerciant a debitorului-intimat dovedită, raportat la faptul că demersurile efectuate de către acesta (împrumutul, numeroase antecontracte de vânzare-cumpărare) şi demonstrate în cauză, sunt suficiente pentru a dobândi calitatea de comerciant, instanţa nereusind să analizeze în mod corect dacă iniţiativele debitorului se înscriau în tiparul unei activităţi economice desfăşurate în mod organizat, permanent si sistematic – astfel cum a dispus instanţa de control judiciar.
Creanţa este certă, lichidă si exigibilă, astfel cum rezultă din documentele existente la dosar.
Astfel, creanţa are caracter cert, existenţa ei reieşind din Contractul de împrumut asumat de către debitorul-intimat, precum şi din Ordinele de plată menţionate mai sus.
Creanţa este lichidă, câtimea ei rezultând din aceleaşi înscrisuri, respectiv suma de 1.630.000 lei, la care se adaugă dobânda legală în valoare de 7% pe an calculată până la data deschiderii procedurii insolvenţei.
Apoi, creanţa are caracter exigibil întrucât termenul la care debitorul trebuia să achite creanţa a expirat la data de 05.06.2011.
Valoarea debitului neachitat depăşeşte plafonul instituit de lege. în valoare de
45.000 lei, fiind astfel îndeplinite condiţiile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
Cu toate că au trecut mai mult de 90 de zile de la data scadentei debitului, debitorul nu şi-a onorat până în prezent obligaţia de restituire a sumei împrumutate. Conform dispoziţiilor legale – art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 – împlinirea acestui termen naşte prezumţia de insolvenţă şi permite subsemnatei-recurente efectuarea acestui demers în vederea recuperării debitului.
Pentru toate considerentele de mai sus, solicită instanţei ca în urma admiterii prezentului recurs, să se dispună deschiderea procedurii insolvenţei asupra debitorului A.R.V. şi să dispună cu privire la următoarele măsuri: instituirea obligaţiei de a pune la dispoziţia judecătorului sindic a tuturor informaţiilor privitoare la activitatea şi bunurile deţinute, precum şi a listei cu plăţile si transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare cererii introductive; obligarea prezentării următoarelor acte: registrele contabile curente, lista completă a tuturor bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul debitorului, contul de profit şi pierderi pe anul precedent deschiderii procedurii; măsura desesizării debitorului, constând în ridicarea dreptului acestuia de a-şi mai conduce activitatea şi numirea unui lichidator judiciar de către judecătorul sindic, care să administreze pe tot parcursul procedurii averea debitorului; măsura suspendării tuturor acţiunilor judiciare şi extrajudiciare deschise de creditori pentru realizarea creanţelor, precum şi celelalte documente prevăzute la art. 28 alin. 1 şi art. 44 din Legea nr. 85/2006.
Recursul este nefondat în raport de următoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, procedura generala prevăzută de prezenta lege se aplică următoarelor categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminenta, cu excepţia celor prevăzuţi la alin. (2) lit. c) şi d): societăţile comerciale; societăţile cooperative; organizaţiile cooperatiste; societăţile agricole; grupurile de interes economic; orice alta persoana juridica de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice.
Procedura insolvenţei se adresează persoanelor juridice înregistrate ca atare, care desfăşoară activităţi economice.
Art. 2 din OUG nr. 44/2008 defineşte activitatea economică drept activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit, întreprinzătorul drept persoana fizică care organizează o întreprindere economică, întreprinderea economică drept activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţa de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege şi, respectiv, întreprinderea individuală drept întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoana fizică.
În conformitate cu art. 23 din OUG nr. 44/2008, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului.
În mod corect a reţinut judecătorul sindic că procedura insolvenţei poate fi deschisă şi împotriva debitorului, comerciant de fapt, care nu a îndeplinit formalităţile de înregistrare. Comerciantul neautorizat poate fi supus procedurii insolvenţei, întrucât neefectuarea demersurilor necesare pentru obţinerea unei autorizaţii în vederea desfăşurării acestei activităţi sau pentru înregistrarea sa în registrul comerţului nu au nicio relevanţă pentru calificarea sa juridică drept comerciant,
conduita omisivă a debitorului având relevanţă doar din perspectiva ilicitului juridic sancţionat prin dispoziţiile Legii nr. 300/2004 şi Legii nr. 26/1990.
Partea care solicită deschiderea procedurii insolvenţei împotriva unor astfel de comercianţi, este obligată să facă dovada actelor de comerţ pe care aceştia le desfăşoară, simpla menţiune din contractul de împrumut, că sumele împrumutate se vor utiliza pentru investiţii imobiliare, nefiind de natură să confirme desfăşurarea unor activităţi în acest sens, şi implicit calitatea de comerciant de fapt a debitorului.
Recurenta nu a dovedit împrejurarea că debitorul a luat măsuri active prin mobilizarea unor mijloace similare celor utilizate de un producător, de un comerciant sau un prestator de servicii.
Probaţiunea administrată nu susţine apărarea evocată de creditoare conform căreia iniţiativele debitorului se înscriau în tiparul unei activităţi economice desfăşurate în mod organizat, permanent şi sistematic, prin combinarea de resurse financiare, forţa de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie .
Nu s-a dovedit în speţa dedusă judecăţii că actele încheiate de debitor au fost exercitate în „mod profesional” şi că resursele existenţei sale sociale izvorau dintr-un comerţ de fapt.
Pe baza elementelor probatorii existente nu a fost posibilă o analiză a împrejurărilor exterioare concrete ale operaţiunilor în discuţie din care să se poată desprinde concluzia certă că iniţiativele nu se înscriau, în mod normal, în cadrul gestiunii patrimoniului personal al pârâtului.
Simpla raportare existenţa contractului de împrumut care prevedea afectaţiunea specială a fondurilor împrumutate precum şi la numărul antecontractelor încheiate nu este relevantă .
Curtea reţine că pluralitatea unor acte nu este un constitui un criteriu suficient, atâta timp cât exercitarea lor nu formează o ocupaţiune perseverentă, câtă vreme nu este vorba de un exerciţiu atât de des şi consecutiv, încât să constituie oarecum o condiţie specială de existenţă şi de viaţă socială. Astfel, realizarea unui incidental, având ca sursă mai multe asemenea acte, chiar consumate într-un interval mai îndelungat, poate să nu aibă relevanţă (a se vedea în acest sens Cas.III Dec.1826 din 5 Noembrie 1936 – P.R.1938, III, 10 citat în Codul Comercial Adnotat, Edit.Tribuna Craiova nr.1994, pag.64).
Numai din analiza împrejurărilor exterioare concrete ale operaţiunilor în discuţie se putea desprinde concluzia certă că iniţiativele nu se înscriau, în mod normal, în cadrul gestiunii patrimoniului personal al pârâtului. Or, probe cu privire la împrejurărilor exterioare concrete ale operaţiunilor în discuţie nu au fost produse .În acest context în mod corect judecătorul sindic nu a făcut aplicarea prevederilor art. 225 C.proc.civ .
În absenţa unei decizii de înregistrare a debitorului ca subiect de drept trimiterea la prevederile art. 127 C. fiscal nu poate primi valenţele pretinse de recurentă.
Aşa fiind, în baza art. 312 C.proc.civ curtea va respinge recursul declarat de reclamanta B.A.R. împotriva sentinţei civile nr. 1541 din 28.05.2013 a Tribunalului Specializat Cluj pe care o va menţine în întregime.
