Legea nr. 85/2006, art. 31
Suma reprezentând contravaloarea reparaţiei bunului recuperat urmare a desfiinţării unui contract de leasing nu poate fi considerată o creanţă certă dacă nu este însuşită de debitoare, prin comunicarea şi însuşirea devizului de reparaţii, în condiţiile contractului.
C.A. Galaţi, dec. com. nr. 252 din 6 aprilie 2011, nepublicată
Prin cererea la Tribunalul Vrancea, creditoarele SC P.L.R. IFN SA şi SC P.B.A. SRL au solicitat deschiderea procedurii insolvenţei în formă
generală pentru debitoarea SC E. SRL. In motivarea cererii au arătat că SC P.L.R. IFN SA a încheiat cu societatea debitoare contractul de leasing având ca obiect dreptul de folosinţă a unui autovehicul marca Vw C. închiriat în sistem leasing de către aceasta, că de la data încheierii contractului şi după
achitarea avansului societatea nu a respectat termenele scadente pentru plata ratelor de leasing, a refuzat să achite debitul restant, iar contractul a fost reziliat din vina exclusivă a debitoarei. Debitoarea şi-a încetat plăţile de aproximativ 210 zile, iar la data formulării cererii de deschidere a procedurii înregistra debit în sumă de 52.653,79 lei reprezentând rate de leasing şi 3.257,81 lei rate de prime de casco restante. Creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, dovedită cu înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată. Creditoarele au solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi desemnarea practicianului L.C. I.P.U.R.L. în calitate de administrator judiciar.
Legal citată, debitoarea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii motivând faptul că în contractul de leasing există o clauză penală cu privire la care instanţa a fost sesizată în vederea constatării nulităţii acesteia; societatea nu se află în stare de insolvabilitate, între părţi existând o situaţie litigioasă prin care se tinde la renegocierea clauzelor contractuale.
Tribunalul Vrancea, prin sentinţa nr. 1247 din 11 noiembrie 2010, a admis cererea formulată de crcditori şi, în temeiul art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitoarei SC E. SRL. Conform art. 34 din Legea nr. 85/2006, a desemnat administrator judiciar provizoriu pe A.C. I.P.U.R.L. Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele: conform dispoziţiilor art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, in-solvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Cu actcle depuse la dosarul cauzei, crcditoarea a făcut dovada că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 31 din Legea nr. 85/2006. Judecătorul-sindic a constatat că, la data pronunţării, creditorul are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 55.911,60 lei reprezentând rate de leasing şi rate de prime de asigurare casco pentru autoturismul marca Vw C. achiziţionat cu contractul de leasing, datoriile fiind mai vechi
de 90 de zile.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs debitoarea SC E. SRL. Sentinţa recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, pentru următoarele motive: judecătorul-sindic a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 3 din Legea nr. 85/2006, reţinând că există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. De asemenea, în mod eronat s-a reţinut că debitoarea este în stare de , întrucât are disponibilităţi băneşti pentru plata datoriilor exigibile, are contracte în curs de derulare şi face plăţi către creditori.
Prin întâmpinare, intimatele-crcditoare SC P.L.R. IFN SA şi SC P.B.A. SRL au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală. Astfel, deşi recurenta contestă
componenţa creanţei, toate sumele datorate de debitoare au fost facturate în condiţiile clauzelor contractuale, însuşite de debitoare prin semnarea contractului şi a scadenţarului. Judecătorul-sindic a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 3 pct. 1 lit. a) din reţinând că debitoarea este în insolvenţă.
Verificând înscrisurile care constată creanţa, Curtea de apel a reţinut că, pe lângă facturile emise pentru încasarea ratelor de leasing restante, aferente perioadei decembrie 2008-aprilie 2009 şi rate prime de asigurare casco restante la contractul de leasing, aferente aceleiaşi perioade în cuantumul creanţei pretinse sunt incluse şi daune. Astfel, prin factura nr. 96 din 13 noiembrie 2009 se solicită suma de 23.124,08 lei, reprezentând „refacturare km adiţionali conform contract”, iar prin factura nr. 77 din 13 noiembrie 2009 se solicită suma de 13.781,54 lei, reprezentând „despăgubiri conform
contract”. In ce priveşte prima factură, constată că, potrivit art. 10.3 din contractul de leasing financiar, în cazul desfiinţării contractului din culpa utilizatorului, acesta datorează, în cazul depăşirii kilometrajului de 24.000 km pe an, o sumă pe kilometru determinată potrivit algoritmului de calcul prezentat la alin. (2) din acelaşi articol. Referitor însă la cea de-a doua factură, nr. 77 din 13 noiembrie 2009, în sumă de 13.781,54 lei, constată că, potrivit art. 10.1. din contract, în cazul încetării contractului, utilizatorul are obligaţia returnării obiectului în leasing în condiţii de funcţionare normală, apt pentru circulaţie, cu excepţia uzurii normale, în caz contrar utilizatorul suportând prejudiciul cauzat. Conform aceluiaşi articol din contract, la predarea obiectului (în cazul de faţă, a vehiculului), părţile întocmesc un proces-verbal de restituire în care consemnează, printre altele, starea bunului, iar în termen de 3 zile de la predare, dealerul efectuează şi verificarea tehnică şi, de asemenea, emite devizul de reparaţii. Potrivit art. 10.1. alineat final din contract, ambele părţi au dreptul să facă obiecţii, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea rezultatelor verificării tehnice.
In speţă, părţile au întocmit procesul-verbal de predare-primire a autovehiculul la data de 22 aprilie 2009, iar pentru dovedirea contravalorii cheltuielilor de repunere în funcţiune, creditoarea a depus o factură proforma din 29 aprilie 2009, întocmită de SC S.E. SRL. La dosarul cauzei nu există nicio dovadă că rezultatele verificării tehnice au fost comunicate utilizatorului (respectiv, debitoarei), pentru ca aceasta să îşi exercite dreptul decurgând din contract (art. 10.1.) de a obiecta cu privire la conţinutul acestui document, în termen de 5 zile lucrătoare. Aşa fiind, suma înscrisă în factura nr. 77 din 13 noiembrie 2009 nefiind însuşită de debitoare, prin comunicarea şi însuşirea devizului de reparaţii în condiţiile contractului, ce reprezintă legea părţilor, nu poate fi considerată o creanţă certă în sensul dispoziţiilor art. 379 alin. (3) C. proc. civ. Scăzând din creanţa totală pretinsă de creditoare, de 55.911 lei, suma de 13.781 lei, rezultă că există o
creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de numai 42.130 lei. Aşa fiind, această creanţă este sub cuantumul minim (valoarea-prag) de 45.000 lei prevăzut de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006. Cum cele două creditoare nu îndeplinesc, sub aspectul cuantumului creanţei, condiţiile prevăzute de lege (art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006) pentru a solicita deschiderea procedurii, instanţa a apreciat că este de prisos a analiza şi celelalte critici formulate în recurs.
Faţă de considerentele ce preccd, potrivit art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul şi a modificat hotărârea recurată, în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei ca nefondată.
