Legea nr. 31/1990, art. 237 alin. (1) lit. a) şi c)
Cererea de dizolvare judiciară întemeiată pe unul din motivele de la art. 237 din lege poate fi formulată şi de către unul dintre asociaţi, deoarece prin folosirea sintagmei la cererea oricărei persoane interesate legiuitorul a avut în vedere şi cererea unui asociat sau administrator, fără ca acest lucru să poată fi interpretat în sensul că aceştia îşi invocă propria culpă.
C.A. Târgu-Mureş, Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 920/R din 12 octombrie 2009, Jurindex
Prin sentinţa nr. 1456 pronunţată la data de 5 iunie 2009 de Tribunalul Comercial Mureş, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D.N.E. în contradictoriu cu pârâtele T.E.N. şi T.T. pentru dizolvarea SC F. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că reclamanta a solicitat dizolvarea societăţii motivând în fapt cererea pe neînţelegeri între asociaţi care au condus la imposibilitatea întrunirii adunării generale a asociaţilor şi la încetarea activităţii societăţii iar în drept, pe dispoziţiile art. 237 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 31/1990. Instanţa de fond a apreciat că dizolvarea societăţii pentru motivele prevăzute Ia art. 237 din lege reprezintă o sancţiune pentru neîndeplinirea de către societate a unor obligaţii legale pe parcursul funcţionării acesteia, iar unul dintre asociaţi nu poate să-şi întemeieze cererea de dizolvare pe unul dintre aceste motive întrucât, ar însemna să-şi invoce propria-i culpă.
împotriva sentinţei a formular apel reclamanta arătând că potrivit art. 237 din lege cererea pentru dizolvarea societăţii poate fi formulată de orice persoană interesată, deci şi de un asociat de vreme ce nu le este interzis. S-au reiterat motivele faptice pentru care solicită dizolvarea arătând totodată că la judecarea pe fond a litigiului cele două pârâte nu s-au opus.
Curtea a pus în discuţia părţilor calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe. S-a constatat astfel că, hotărârea, deşi a fost soluţionată în temeiul art. 237 din Legea nr. 31/1990, a fost dată greşit cu calea de atac a apelului în condiţiile în care art. 237 alin. (5) din lege prevede expres calea de atac a recursului. Cum împotriva hotărârii se formulase apel, dosarul fiind înregistrat ca atare, s-a recalificat calea de atac în recurs.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată:
Dispoziţiile legale ce guvernează instituţia dizolvării unei aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, sunt prevăzute în art. 227-229 şi art. 237 din Legea nr. 31/1990. Astfel, conform art. 237 alin. (1) din lege, societatea comercială se dizolvă, la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a ONRC, prin: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus, in cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situaţiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerţului; c) societatea si-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplineşte condiţiile referitoare la sediul social sau asociaţii au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut
sau reşedinţa cunoscuta; d) societatea nu si-a completat capitalul social, in condiţiile legii.
De asemenea, art. 227 alin. (1) prevede dizolvarea unei societăţi comerciale în următoarele situaţii: a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii; b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia; c) declararea nulităţii societăţii; d) hotărârea adunării generale; e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;
f) falimentul societăţii; g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.
Se constată că, niciunde în cuprinsul dispoziţiilor legale citate legiuitorul nu a instituit în mod expres care dintre situaţiile de mai sus pot fi invocate doar de către asociaţi pentru a putea solicita dizolvarea unei societăţi comerciale şi care doar de terţi, chiar dacă unele situaţii prevăzute la art. 237 ar putea fi considerate în fapt o sancţiune la adresa societăţii.
In speţă, atât prin cererea principală, cât şi în notele de şedinţă depuse la dosar, reclamanta şi-a motivat în fapt cererea prin neînţelegeri intervenite între asociaţi cu privire la funcţionarea societăţii cât şi imposibilitatea întrunirii adunării generale a asociaţilor şi încetarea activităţii societăţii, aşadar o mixtură între situaţiile prevăzute de art. 227 şi 237 din Legea nr. 31/1991. Curtea apreciază că prin folosirea sintagmei la cererea oricărei persoane interesate de la art. 237 legiuitorul a avut în vedere şi cererea unui asociat sau administrator aceasta fiind cu atât mai evidentă în situaţia prevăzută la lit. a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni sau lit. c) societatea si-a încetat activitatea, în măsura în care pot demonstra interesul în situaţia concretă în care solicită dizolvarea. Pe de altă parte, în baza rolului său activ, judecătorul nu este ţinut de temeiul legal dat de reclamant cererii sale, fiind obligat să lămurească acest aspect.
In aceste condiţii, Curtea a apreciat că prima instanţă a soluţionat procesul fară a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., a casat hotărârea atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare. In rejudecare, în afara celor menţionate mai sus, a pus în vedere reclamantei necesitatea judecării cauzei şi în contradictoriu cu societatea însăşi şi, de asemenea, judecătorul a verificat şi în ce măsură affectio societatis mai subzistă în situaţia în care niciuna dintre celelalte pârâte nu s-au opus cererii de dizolvare.
