Prin sentinţa civilă nr. 2242 din 27.05.2010 a Tribunalului Comercial Cluj, s-a respins cererea de repunere în termenul limită de declarare a creanţelor, cerere formulată de ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE GILĂU prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI CLUJ şi solicitarea de înscriere a creditoarei în tabelul definitiv al creanţelor declarate împotriva averii debitoarei SC C.I. SRL, constatând tardivitatea formulării declaraţiei de creanţă pentru suma de 42.777 lei.
În motivare se arată că prin sentinţa comercială nr.701/11 februarie 2010 pronunţată de judecătorul sindic în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei SC C.I. SRL a fost încuviinţat tabelul definitiv al creanţelor declarate împotriva averii debitoarei, dispunându-se afişarea tabelului definitiv la uşa instanţei, fiind desemnat şi comitetul creditorilor format din B.C.R., D.G.F.P. A JUDEŢULUI CLUJ şi SC E.ON GAZ SA.
La data de 19 aprilie 2010 creditoarea DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI CLUJ reprezentant al ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE GILĂU, solicitând în temeiul prev. art.103 C.pr.civ. coroborat cu prev. art.65 din Legea nr.85/2006 repunerea în termenul de declarare a creanţelor şi înscrierea sa în tabelul preliminar şi cu suma de 42.77 lei.
Creditoarea a susţinut că prin decizia de impunere nr.467/7 aprilie 2010 s-au stabilit în sarcina debitoarei SC C.I. SRL datorii suplimentare, emiterea titlului de creanţă făcându-se urmare verificărilor efectuate în contabilitatea debitoarei, verificări care au constatat neînregistrarea tuturor veniturilor în contabilitatea persoanei juridice.
Contestatoarea sa susţinut că evidenţa contabilă nu a fost ţinută conform legii contabilităţii, fapt ce a împiedicat instituţia bugetară să formuleze în termen declaraţia de creanţă.
Analizând cererea de repunere în termen formulată de creditoarea DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI CLUJ reprezentant al ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE GILĂU, judecătorul sindic a apreciat că se impune a fi respinsă raportat la disp. art.103 C.pr.civ., pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu aceste dispoziţii legale, neîndeplinirea unui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. În acest din urmă caz, alineatul 2 al art.103 stabileşte faptul că partea este obligată să îndeplinească actul de procedură neefectuat în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în acelaşi termen fiind arătate şi motivele împiedicării.
Judecătorul sindic a considerat că cererea formulată de DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI CLUJ reprezentant al ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE GILĂU are în vedere situaţia neîndeplinirii obligaţiei de declarare a creanţelor născute anterior deschiderii procedurii în termenul limită prevăzut în hotărârea de deschidere a procedurii, situaţie faţă de care partea avea obligaţia să dovedească faptul că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa să-şi declare creanţa până la termenul limită stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii ca fiind 27 iulie 2009.
Neîndeplinirea obligaţiei de depunere a declaraţiei de creanţă în termenul limită stabilit atrage, conform art.76 din Legea nr.85/2006, decăderea creditorului din drepturile prevăzute de aceste dispoziţii legale, legiuitorul înţelegând, pe cale de consecinţă, să stabilească în mod clar şi neechivoc sancţiunea decăderii, în condiţiile în care partea nu îndeplineşte actul de procedură în termenul legal.
În acest caz, judecătorul sindic a considerat că creditoarea DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI CLUJ reprezentant al ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE GILĂU nu este îndreptăţită să solicite repunerea în termen şi că cererea sa este nefondată, deoarece perioada ce a făcut obiectul inspecţiei fiscale, astfel cum rezultă din raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 6 aprilie 2010, este 1 august 2006-31 decembrie 2009.
Constatările organului fiscal în urma cărora au ost stabilite în sarcina debitoarei obligaţii fiscal suplimentare vizează perioada 2006-2007, conform aceluiaşi raport de inspecţie depus.
Drept urmare, nedepunerea în termenul limită a declaraţiei de creanţă şi pentru suma de 42.777 lei nu se datorează unor împrejurări mai presus de voinţa contestatoarei, ci culpei sale, iniţierea controlului fiscal făcându-se ulterior datei la care s-a formulat cererea de deschidere a procedurii.
Ori, organul fiscal avea obligaţia şi posibilitatea să determine cuantumul datoriilor pe care persoana juridică aflată în procedura insolvenţei le avea către bugetul statului în vederea depunerii declaraţiei de creanţă în termen, în condiţiile în care lichidatorul judiciar a procedat la notificarea termenelor stabilite prin hotărârea de deschidere a procedurii în conformitate cu prev. art.61 şi 62 din Legea nr.85/2006, organul fiscal fiind, mai mult, notificat nu doar prin BPI nr.3494/20 iulie 2009 şi „Monitorul de Cluj” din 14 iunie 2009, ci şi conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
Pasivitatea creditorului bugetar şi efectuarea controlului doar ulterior deschiderii procedurii nu justifică admiterea cererii de repunere în termen, cu atât mai mult cu cât ultima verificare a debitoarei, astfel cum rezultă din raportul de inspecţie fiscală, s-a făcut în 2006.
În plus, judecătorul sindic a reţinut că inspecţia fiscală a început la data de 18 martie 2010 şi s-a finalizat la data de 6 aprilie 2010 şi că această inspecţie putea să fie efectuată şi după notificarea creditorului de către lichidatorul judiciar cu privire la deschiderea procedurii.
Faptele pentru care se consideră că debitoarea datorează către bugetul de stat TVA suplimentar şi, implicit, accesorii au fost săvârşite de către debitoare în luna decembrie 2006, martie 2007 şi decembrie 2007, astfel încât debitele fiind născute anterior deschiderii procedurii, contestatoarea avea obligaţia să formuleze declaraţie de creanţă în termenul limită stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii.
Pe cale de consecinţă, considerând cererea de repunere în termen ca fiind nefondată, judecătorul sindic a apreciat că declaraţiei de creanţă în cuantum de 42.777 lei solicitată a fi înscrisă în tabelul preliminar îi sunt aplicabile prev. art.76 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Cluj – reprezentant al Administratia Finantelor Publice Gilau.
Critică sentinta recurata sub aspectul art. 304 pct. 9 Cod de procedura civila. Solicita modificarea sentinţei şi admiterea cererii de repunere in termen, cu consecinta inscrierii in tabelul creantelor şi cu suma de 42.777 lei.
În motivarea recursului, recurenta arată că potrivit Raportului de inspectie fiscala nr.13000/06.04.2010 a rezultat faptul ca debitoarea a intocmit eronat decontul de T.V.A. majorand in mod artificial T.V.A. de rambursat declarat la organul fiscal, stabilindu-se T.V.A. de plata suplimentar in cuantm de 44.777 lei prin Decizia de impunere nr.462/07.04.2010.
Intrucat aceasta creanta nu a fost evidentiata in contabilitatea societatii debitoare, asa cum prevede art. 2 lit. a) din nr. 82/1991, este evident ca o imprejurare mai presus de voinţa sa a impiedicat-o sa indeplinească in termen actul de procedura.
Motivarea judecatorului sindic este eronata pentru urmatoarele motive: Dispozitiile art. 177 din O.G. 92/2003 prevad ca ,,(1) În vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii care se află în stare de , Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate, respectiv compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, vor declara lichidatorilor creanţele existente, la data declarării, în evidenţa fiscală pe plătitor.” Prin urmare, la data deschiderii procedurii insolventei reccurenta s-a înscris in tabelul creditorilor debitoarei cu creantele care erau reflectate in fisa pe platitor, potrivit prevederilor anterior mentionate.
In ceea ce priveste suma de 44.777 lei pentru care a formulat cerere de repunere in termenul de declarare a creantelor, supune atentiei instantei de control judiciar faptul ca in speta, aceasta creanta este certa lichida si exigibila, documentele justificative ale creantei indeplinind normele legale prevazute de art. 141 din O.G. 92/2003 privind codul de procedura fiscala, respectiv sunt titluri executorii emise de organul fiscal si au fost comunicate reprezentantei debitoarei – lichidatorul judiciar -fara ca ele sa fi fost contestate de reprezentantul debitoarei – lichidatorul judiciar in termenul prevazut de art.169 si 170 in O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala (calculat de la data inregistrarii inscrisului la dosarul cauzei 19.04.2010).
Avand in vedere cele ce preced, solicita admiterea recursului şi modificarea sentintei in sensul admiterii cererii de repunere in termenul de depunere a cererii de admitere a creantelor, cu consecinta inscrierii in tabelul preliminar si prin urmare si a celui definitiv al creantelor debitoarei pe langa creanta deja admisa si cu suma de 42.777 lei. (stabilita prin decizia de impunere nr.462/07.04.2010) care ce a facut obiectul cererii de repunere in termenul de depunere a cererii de admitere a creantelor intemeiata pe art. 103 alin. (1) si (2) Cod de procedura civila.
Lichidatorul creditoarei prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul, instanţa constată următoarele:
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a formulat o cerere prin care solicită repunerea în termenul de declarare al creanţelor, solicitând înscrierea sumei de 42.777 lei în tabelul preliminar de creanţe.
Temeiul acestei cereri o constituie Decizia nr. 462/7.04.2010 emisă ca urmare a raportului de inspecţie fiscală efectuat de către creditoarea bugetară.
Perioada care a făcut obiectul inspecţiei fiscale începe cu data de 1.08.2006, iar constatările organului de control fiscal în urma cărora au fost stabilite obligaţiile suplimentare de plată în sarcina recurentei debitoare vizează perioada 2006-2007.
Depunerea peste termen a declaraţiei de creanţă s-a datorat culpei creditoarei care a iniţiat controlul fiscal mai multe luni de la data la care a luat cunoştinţă de deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de debitoare.
De altfel prin recursul formulat recurenta nu aduce nici un fel de critică hotărârii pronunţate de judecătorul sindic susţinând doar că în mod nelegal nu i-a fost înscrisă creanţa constatată printr-un titlu executoriu necontestat. Aceste susţineri sunt neîntemeiate întrucât înscrierea unei creanţe este determinată de formularea într-un termen precis stabilit a unei declaraţii de creanţă ceea ce în speţă creditorul recurent nu a realizat.
Toate aspectele ce vizează repunerea în termenul de declarare a creanţei întemeiat pe prevederile art.103 C.proc.civ. au fost în mod legal soluţionate de către judecătorul sindic statuându-se asupra faptului că, nu s-a dovedit în nici un fel de către creditor că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa să îndeplinească actul de procedură (să formuleze declaraţia de creanţă) în termenul stabilit.
Pentru toate aceste considerente în tememiul dispoziţiilor art.312 alin.1 C.proc.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 recursul declarat de creditoarea D.G.F.P. Cluj urmează a fi respins ca neîntemeiat.
