în mod corect şi legal instanţa de fond a reţinut că cererea se referea la lunile august-dec. 1993 şi s-a depus după împlinirea termenului de prescripţie pentru această perioadă, termenul de prescripţie nu a fost întrerupt prin această cerere şi nici prin cererile de rambursarea TVA.
Prin sentinţa civilă nr. 512/20 decembrie 2001 Tribunalul Bucureşti -Secţia a V-a Civilă şi de Administrativ – a respins ca nefondată acţiunea reclamantei S.W.A.I. INC. R. împotriva pârâtelor A.F.P. sector 3 şi D.G.F.P.M.B.
Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că:
Reclamanta a solicitat anularea procesului-verbal nr. 137411/29 martie 2001 al Administraţiei Finanţelor Publice Sector 3 şi anularea deciziei nr. 137/27 iunie 2001 a D.G.F.P. Municipiul Bucureşti, cu consecinţa restituirii sumei de 413.301.472 lei reprezentând TVA rambursabil. în raport cu dispoziţiile art. 29 din O.G. nr. 3/1992 şi de dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, instanţa a constatat că cererile de rambursare a TVA înregistrate la D.G.F.P. (în anul 1995 şi 1999) nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de întrerupere a prescripţiei (art. 16 Decretul 167/958), reclamanta având posibilitatea la vremea respectivă să acţioneze în judecată organul competent, în situaţia în care considera că în mod nejustificat nu a dat curs solicitărilor sale. Ca urmare, cele două acte administrative au fost menţinute, fiind legale.
în termen legal şi cu respectarea cerinţelor prevăzute de Legea nr. 146/ 1997 privind taxele judiciare de timbru, reclamanta a declarat recurs împotriva sus-citatei sentinţe care a fost apreciată ca netemeinică şi nelegală, deoarece: 1) prevederile art. 29 din O.G. nr. 3/1992 se coroborează cu art. 97 şi urm. din O.G. nr. 11/1996 şi, deci, termenul de 5 ani se determină în funcţie de data înregistrării la organul fiscal a cererii de rambursare a sumei reprezentând diferenţa dintre taxa aferentă intrărilor şi taxa facturată de către agentul economic pentru lucrările de bunuri şi servicii prestate, precum şi a tuturor actelor şi documentelor aferente, în baza cărora organul competent poate efectua acel control de fond necesar determinării cuantumului obligaţiei (respectiv jurnal de vânzare-cumpărare, facturi fiscale şi alte documente specifice aprobate). Or, instanţa nu a luat în considerare adresele emise de pârâta Administraţia Financiară Sector 3 prin care s-au aprobat amânări ale verificărilor de fond asupra actelor şi documentelor fiscale pentru o dată ulterioară. Aceste amânări constituie o suspendare a termenului de prescripţie de 5 ani.
2) – în mod greşit cererea de rambursare aferentă anului 1998 nu a operat un nou termen de prescripţie de 5 ani, pentru întreaga activitate desfăşurată anterior, deci inclusiv pentru perioada 1994-1995.
3) – tot printr-o interpretare greşită a legii, s-a concluzionat că cererile depuse în 1995 nu fac să curgă un nou termen de prescripţie pentru cererea de rambursare din 29 decembrie 1998.
în drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 şi art. 304/1 C. pr. civ.
Intimata D.G.F.P. Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Arată intimata că recurenta face confuzie între două noţiuni juridice distincte: rambursarea TVA reglementată de O.G. nr. 3/1992 si executarea silită a creanţelor bugetare prevăzută de O.G. nr. 11/1996.
Analizând sentinţa recurată, Curtea reţine că recursul este nefondat, criticile aduse sentinţei civile nr. 512/20 decembrie 2001 fiind neîntemeiate.
în temeiul art. 312 C. pr. civ. recursul va fi respins, sentinţa fiind legală şi temeinică întrucât:
în urma cererii de rambursare nr. 10003/3 ianuarie 2001, organele de control ale Administraţiei Finanţelor Publice Sector 3 au făcut o verificare la sediul societăţii; prin procesul verbal întocmit s-a acceptat doar rambursarea TVA aferentă perioadei 1996-2000, pentru suma de 413.301.472 lei constatându-se prescris dreptul de rambursare. Contestaţia formulată de reclamantă împotriva soluţiei de nerambursare a TVA, a sumei de mai sus, a fost respinsă prin decizia nr. 134/27 iunie 2001 a D.G.F.P. Bucureşti.
în mod corect şi legal instanţa de fond a reţinut că cererea înregistrată sub nr. 95688/29 decembrie 1998 se referă la lunile august, septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie 1993 şi s-a depus după împlinirea termenului de prescripţie pentru această perioadă; termenul de prescripţie nu a fost întrerupt prin această cerere şi nici prin cererile de rambursare a TVA nr. 54809/15 noiembrie 1995 şi 47602/31 august 1995.
Dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 prevăd în mod expres situaţiile în care prescripţia se întrerupe. Cererile mai sus arătate nu se încadrează în cazurile prevăzute de actul normativ citat.
Aşadar, nefiind respectat termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 29 din O.G. nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, s-a constatat că în mod corect s-a reţinut că dreptul de rambursare a TVA pentru perioada anterioară anului 1996 este prescris. (Judecator Georgeta Leti)
(Secţia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 250/2002)
