Pentru a se putea formula o cerere de revizuire bazată pe acest motiv trebuie să fie vorba de un înscris ce nu a putut fi administrat iniţial, independent de voinţa părţii, înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecăţii şi partea care se prevalează de act să nu-l fi putut produce în instanţă din cauza reţinerii lui de către adversar ori dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, care nu-i poate fi imputată şi, nu în ultimul rând, înscrisul nou invocat trebuie să aibă o importanţă deosebită, dacă nu chiar hotărâtoare, pentru dezlegarea pricinii.
Revizuirea priveşte, aşadar, ipoteza stabilirii eronate a situaţiei de fapt ca urmare a neadministrării, ca mijloc de probă, a înscrisului doveditor descoperit după darea hotărârii. Motivele caracteristice de revizuire pentru acest caz presupun că hotărârea a fost temeinică în raport cu probele dosarului la data pronunţării ei, însă, ulterior, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Secţia comercială, Decizia nr. 1245 din 7 iunie 2011
Prin decizia civilă nr. 5/R din 10 ianuarie 2011 pronunțată în dosarul nr. 3218/115/2008 C.A. Timișoara a admis recursul declarat de intervenienta SC R. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 163 din 11 martie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis cererea de intervenție formulată de societatea recurentă, dispunând înscrierea acesteia în tabelul de creanțe al debitoarei SC B. SRL Reșița cu suma de 4.508.379 lei.
Pentru a hotărî astfel instanța de control judiciar a reținut că în mod greșit judecătorul-sindic a respins cererea de intervenție formulată de creditoarea SC R SRL București, prin care intervenienta a solicitat ca în cazul în care se va admite, totuși, cererea administratorului judiciar SCP. I. S.P.R.L. Timișoara pentru anularea vânzărilor efectuate de fostul administrator social al debitoarei SC B SRL Reșița să fie înscrisă pe tabelul de creanțe cu suma de 4.508.379 lei.
în fapt, între SC R. SRL București, în calitate de creditor ipotecar, și SC B.S. SRL Reșița, în calitate de debitor ipotecar, s-a încheiat contractul de ipotecă nr. 6205/10.10.2008, prin care, în vederea garantării îndeplinirii de către SC B.S. SRL a obligației de plată a sumei de 4.508.379 lei, reprezentând contravaloare produse petroliere furnizate de intervenientă, precum a oricăror altor sume datorate de către această societate, în favoarea intervenientei recurente s-a constituit un drept de garanție reală imobiliară, constând în ipotecă de rang I asupra imobilului înscris în C.F. nr. 4933 Reșița, proprietatea SC G. SRL Reșița. La data la care s-a semnat contractul de ipotecă între SC R SRL București, SC B.S. SRL Reșița și SC G. SRL Reșița, imobilul asupra căruia s-a constituit ipoteca nu era grevat de nicio sarcină, fiind în proprietatea celei din urmă societăți, nefiind înregistrată la acel moment nicio cerere de deschidere a procedurii insolvenței față de vreuna dintre părțile semnatare. De altfel, și între recurentă și debitoarea din prezenta cauză au existat raporturi juridice anterioare, între SC R SRL București, în calitate de francizor, și SC B. SRL Reșița, în calitate de beneficiar, fiind încheiat contractul de franciză nr. 682/23.05.2005.
în 9.10.2008, între SC B. SRL Reșița, în calitate de beneficiar inițial, SC B.S. SRL Reșița, în calitate de nou beneficiar, și SC R SRL București, în calitate de francizor, s-a încheiat un act adițional, prin care SC B.S. SRL prelua toate drepturile și obligațiile SC B. SRL care izvorăsc din contractul de franciză nr. 682/23.05.2005. Imediat după semnarea actului adițional, la data de 10 octombrie 2008, a fost încheiat contractul de ipotecă nr. 6205/2008 prin care, în vederea garantării îndeplinirii de către SC B.S. SRL Reșița a obligațiilor izvorâte din contractul de franciză nr. 682/23.05.2005, s-a instituit un drept de ipotecă asupra unui bun imobil aparținând SC G. SRL Reșița, care dobândise dreptul de proprietate asupra acestuia prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3894/2008 de la SC B. SRL Reșița. în aceste condiții, este evident că, de fapt, obligațiile garantate prin contractul de ipotecă au fost ale debitoarei din prezenta cauză, fiind preluate de SC B.S. SRL Reșița în anul 2008.
împotriva deciziei de mai sus a formulat, în temeiul art. 322 pct. 1 și 5 din C.proc.civ., cerere de revizuire SC R.P. SRL Timișoara, solicitând schimbarea ei în tot, în sensul respingerii cererii de intervenție depusă de SC R SRL București, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței comerciale nr. 163 din 11 martie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin, cu motivarea că în mod greșit C.A. Timișoara a statuat înscrierea sumei de 4.508.379 lei pe tabelul creditorilor cu toate că societatea intimată nu a depus declarație de creanță conform art. 64 din Legea nr. 85/2006, care prevede în mod expres obligația tuturor creditorilor, cu excepția salariaților, de a formula o asemenea cerere. Cu alte cuvinte, dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice, ce nu se pot aduce la îndeplinire decât cu încălcarea Legii insolvenței. Un alt motiv de revizuire îl constituie înscrisul emis chiar de intervenientă (adresa nr. 2304/10.06.2009), din care rezultă foarte clar că SC B. SRL Reșița nu mai are nicio datorie față de această societate, astfel că în mod eronat instanța de recurs a reținut că „obligațiile garantate prin contractul de ipotecă au fost ale debitoarei din prezenta cauză”.
Prin decizia civilă nr. 1245 din 7.07.2011 pronunțată în dosarul nr. 279/59/2011 C.A. Timișoara a admis cererea de revizuire, schimbând în tot hotărârea atacată, în sensul că a respins recursul declarat de intervenienta SC R. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 163 din 11 martie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin.
Pentru a decide astfel instanța a reținut că, în general, motivele caracteristice de revizuire presupun că hotărârea atacată a fost justă în raport cu actele dosarului existente la momentul pronunțării ei, însă, ulterior, s-au descoperit materiale noi ori se constată că probele care au fundamentat-o au fost false, astfel încât situația de fapt reținută de instanță, văzută prin prisma noilor elemente, nu mai corespunde realității, impunându-se retractarea hotărârii respective.
Revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, constituie un remediu procesual pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa. Prin revizuire se urmărește retractarea unei hotărâri judecătorești care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia, motivele revizuirii fiind expres și limitativ determinate de art. 322 din C.proc.civ..
în speță, societatea revizuientă și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 5 din C.proc.civ., susținând că hotărârea instanței de recurs cuprinde dispoziții potrivnice, ce nu se pot aduce la îndeplinire decât cu încălcarea Legii insolvenței, precum și că, după pronunțarea de către C.A. Timișoara a deciziei civile nr. 5/R din 10 ianuarie 2011, prin care a fost admis recursul declarat de intervenienta SC R. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 163 din 11 martie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin, care a fost modificată în parte, în sensul admiterii cererii de intervenție formulată de societatea recurentă, cu consecința înscrierii acesteia în tabelul de creanțe al debitoarei SC B. SRL Reșița cu suma de 4.508.379 lei, a intrat în posesia unui înscris doveditor nou, emis chiar de intervenientă, din care rezultă că SC B. SRL Reșița nu are nicio datorie față de această societate decurgând din contractul de franciză nr. 682/23.05.2005.
Potrivit prevederilor art. 322 pct. 1 și 5, „revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 1. dacă, dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire; (…) 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere (…)”.
Astfel cum rezultă fără echivoc din formularea primului caz invocat de parte, el urmărește ca, pe calea revizuirii, să se înlăture elementele contradictorii din „dispozitivul” hotărârii, pentru a face posibilă punerea lui în executare. De exemplu, nu s-ar putea atribui, în același timp, bunul în litigiu atât reclamantului, cât și intervenientului principal, sau nu s-ar putea admite concomitent atât cererea în revendicare, cât și cererea reconvențională prin care s-a solicitat să se constate uzucapiunea imobilului revendicat. în ceea ce privește, însă, condițiile acestui caz, trebuie relevate următoarele două aspecte: a) motivul de revizuire vizează în exclusivitate „dispozitivul” hotărârii, care trebuie să cuprindă „dispoziții potrivnice”; b) motivul vizează „dispoziții potrivnice”, nu ambigue sau insuficiente, situații în care se poate face contestație la titlu, în ceea ce privește înțelesul, întinderea și aplicarea lui [art. 399 alin. (1) din C.proc.civ.], sau se poate utiliza procedura prevăzută de art. 2811 din C.proc.civ.. Așa fiind, acest caz de revizuire nu poate fi invocat dacă există „considerente” potrivnice în hotărâre sau dacă există contrarietate între „considerente” și „dispozitiv”.
Revizuienta susține că în mod greșit C.A. Timișoara a statuat înscrierea sumei de 4.508.379 lei pe tabelul creditorilor cu toate că intervenienta intimată SC R. SRL București nu a depus declarație de creanță, conform art. 64 din Legea nr. 85/2006, care prevede în mod expres obligația tuturor creditorilor, cu excepția salariaților, de a formula o asemenea cerere, ceea ce echivalează cu aceea că hotărârea cuprinde dispoziții potrivnice, ce nu se pot aduce la îndeplinire decât cu încălcarea Legii insolvenței.
Lăsând la o partea faptul că la termenul de judecată din 7 iunie 2011, când a avut loc dezbaterea căii extraordinare de atac, reprezentantul revizuientei nu a mai susținut decât motivul reglementat de pct. 5 al art. 322, Curtea constată că primul caz invocat de parte nu este întemeiat, întrucât dispozitivul deciziei contestate nu cuprinde nicio măsură contradictorie, instanța de recurs nefăcând altceva decât să modifice în parte sentința tribunalului, ca o consecință a admiterii cererii de intervenție formulată de recurenta SC R. SRL București, efectul fiind, în mod evident, înscrierea acesteia din urmă pe tabelul de creanțe al debitoarei SC B. SRL Reșița cu suma de 4.508.379 lei, dispoziție care nu contravine niciunei alteia din dispozitiv. De altfel, revizuienta în chiar motivarea cererii sale a arătat că cele decise de instanța de control judiciar nu se pot aduce la îndeplinire decât cu încălcarea Legii insolvenței. Or, o asemenea apreciere nu deschide calea revizuirii, fiind o chestiune ce ține de modul în care a fost dezlegată pricina. Nici înscrierea intervenientei la masa credală, fără ca această societatea să fi formulat o declarației de creanță, în condițiile art. 64 din Legea nr. 85/2006, modificată, nu poate determina, prin ea însăși, revizuirea hotărârii instanței de recurs, întrucât și respectiva împrejurare constituie o problemă de judecată.
Cu toate acestea, cererea de revizuire fundamentată pe pct. 5 al art. 322 din C.proc.civ. este întemeiată.
Din interpretarea textului citat rezultă fără dubiu, așa cum a arătat, de altfel, și intimata prin concluziile scrise, că pentru a se putea formula o cerere de revizuire bazată pe acest motiv, în primul rând, trebuie să fie vorba de un înscris ce nu a putut fi administrat inițial, independent de voința părții. în al doilea rând, înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecății și partea care se prevalează de respectivul act să nu-l fi putut produce în instanță din cauza reținerii lui de către adversar ori dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, care nu-i poate fi imputată. Desigur că, dacă înscrisul ca atare nu poate să fie un act nou, este posibil să poarte totuși o dată ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, cu condiția, însă, să se refere la situații atestate de alte înscrisuri preexistente. Nu în ultimul rând, înscrisul nou invocat trebuie să aibă o importanță deosebită, dacă nu chiar hotărâtoare, pentru dezlegarea pricinii.
Din dispozițiile art. 327 din C.proc.civ., raportat la art. 322 din același cod, rezultă că revizuirea are ca finalitate retractarea unei hotărâri greșite și pronunțarea unei soluții noi, greșelile avute în vedere de această cale extraordinară de atac privind elementele de fapt ale judecății. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I privește ipoteza stabilirii eronate a situației de fapt ca urmare a neadministrării, ca mijloc de probă, a înscrisului doveditor descoperit după darea hotărârii. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, deoarece se adresează aceleiași instanțe care a soluționat pricina în fond, cerându-i-se să revină asupra hotărârii atacate, în baza noilor împrejurări, care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării. Motivele caracteristice de revizuire pentru acest caz presupun că hotărârea a fost temeinică în raport cu probele dosarului la data pronunțării ei, însă, ulterior, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ori s-a revizuit hotărârea unei instanțe penale sau administrative pe care ea s-a întemeiat. Prin urmare, în cadrul revizuirii nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți, numai pe temeiul unor noi elemente de fapt, ce nu au format obiectul judecății finalizate cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Adresa nr. 2304/10.06.2009 emisă de intimata SC R. SRL București către SC B.S. SRL Reșița referitor la contractul de franciză nr. 682/23.05.2005 și prin care se atestă faptul că „datoria SC B. SRL față de SC R. SRL existentă la momentul încheierii actului adițional, în cuantum de 2.398.397,59 RON, a fost achitată societății noastre. Prin urmare, SC R SRL declarăm că la data prezentei SC B. SRL nu mai are față de societatea noastră niciun debit decurgând din contractul de franciză”, îndeplinește toate condițiile cerute de legiuitor pentru a fi considerat un „înscris nou”, în sensul conferit acestei noțiuni de pct. 5 al art. 322 din C.proc.civ..
Astfel, în primul rând, el este un înscris, în sensul de instrumentum, ca mijloc de probă, pentru că textul exclude, dintre temeiurile de revizuire, orice alte mijloace de probă, cum ar fi declarații de martori, chiar autentificate, început de dovadă scrisă, care presupune completarea cu martori și prezumții, rapoarte de expertiză etc.
în al doilea rând, înscrisul este doveditor, adică probant prin el însuși, și nu face trimitere la un alt mijloc de probă, în sensul de a fi completat cu alte mijloace de dovadă. Pe de altă parte, cel căruia i se opune înscrisul a participat la întocmirea lui, fiind vorba, de fapt, de un act ce emană chiar de la partea adversă.
în al treilea rând, este vorba de un înscris nou, care a fost descoperit după data hotărârii și el nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, din studiul pieselor dosarului nr. 3218/115/2008 nerezultând că instanța de control judiciar, atunci când a admis recursul intervenientei SC R. SRL București, ar fi avut în vedere adresa nr. 2304/10.06.2009, niciuna dintre părți nefolosindu-se de acest document sau de unul similar, faptul consemnat în actul de care se prevalează partea revizuientă nefiind examinat cu ocazia judecății fondului și găsit a fi neconcludent. în caz contrar, dacă atestarea din înscrisul menționat ar fi fost cunoscută de instanță cu ocazia soluționării litigiului și ar fi făcut obiect de cercetare judecătorească, actul nu mai putea fi considerat a fi unul nou, la analiza înscrisului opunându-se puterea de lucru judecat a primei hotărâri.
în al patrulea rând, înscrisul a existat la data pronunțării deciziei contestate, el datând încă din anul 2009, știut fiind faptul că un act constituit ulterior nu poate servi drept temei pentru revizuire. Această cerință legală se desprinde din expresia folosită de pct. 5 al art. 322: înscrisurile sunt „descoperite” după darea hotărârii.
în al cincilea rând, deși nu a fost reținut de partea potrivnică, înscrisul nu a putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată decizia contestată dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, aspect ce rezultă din aceea că revizuienta nu a știut de acel litigiu, care s-a purtat între administratorul judiciar SCP I. SPRL. Timișoara, debitoarea SC B. SRL Reșița și pârâta SC G. SRL Reșița, proces în care a mai intervenit și intimata SC R. SRL București. Ca atare, creditoarea SC R.P. SRL Reșița nu a fost în măsură să înfățișeze curții de apel adresa nr. 2304/10.06.2009 emisă de intervenienta SC R. SRL București, neparticipând la acel proces, împrejurare care poate fi asimilată cu forța majoră, de natură a face admisibilă cererea de revizuire.
Este adevărat că, în principiu, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C.proc.civ., ca o cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă numai părților din proces, care, după pronunțarea hotărârii, au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința lor. însă, nu trebuie omis faptul că prezentul litigiu derivă dintr-un dosar de colectivă al cărui subiect este debitoarea SC B. SRL Reșița, iar alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 85/2006, modificată, statuează că în procedurile contencioase reglementate de prezenta lege vor fi citate în calitate de părți numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluționare judecătorului-sindic, în condiții de contradictorialitate, aceasta fiind explicația faptului că revizuienta, deși este un creditor participant la procedura insolvenței, în sensul dat de pct. 8 al art. 3 din acest act normativ, nu a participat la judecarea recursului intervenientei SC R. SRL București. Or, procedura insolvenței este o procedură colectivă, unică și concursuală pentru toți creditorii. Potrivit art. 2 din legea-cadru, scopul acesteia este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, prin procedură colectivă înțelegându-se acea procedură în care creditorii recunoscuți participă împreună la urmărirea și recuperarea creanțelor lor, în modalitățile prevăzute de lege.
Caracterul concursual al procedurii de insolvență semnifică acea trăsătură specifică a acestei proceduri potrivit căreia interesele patrimoniale ale creditorilor vor fi satisfăcute nu în mod individual, ca în procedura de executare silită reglementată de Cartea a V-a a Codului de procedură civilă, ci proporțional conform ordinii stabilite de lege, creditorii venind în concurs în cadrul aceleiași proceduri în care își vor depune spre verificare creanțele. Cu alte cuvinte, procedura insolvenței asigură o reparare echitabilă și justă a prejudiciilor suferite de creditori prin intrarea debitorului lor sub incidența Legii nr. 85/2006, în sensul că sumele realizate în cadrul procedurii de executare colectivă vor fi repartizate către creditori proporțional cu ponderea pe care o are creanța deținută în totalul masei credale. Procedura este concursuală pentru că interesul individual al fiecărui creditor intră în concurență cu interesele celorlalți.
Așadar, de vreme ce revizuienta a preluat pe cale de cesiune, prin contractul nr. 6029/02.12.2009 creanța deținută de cedenta Banca C. SA București față de debitorul cedat SC B. SRL Reșița, creanță care a fost declarată și înscrisă pe tabelul definitiv de către lichidatorul judiciar desemnat de judecătorul-sindic, iar procedura reglementată de Legea nr. 85/2006, modificată, este o procedură colectivă, unică și concursuală pentru toți creditorii, o apărare comună a intereselor și drepturilor creditorilor, prin intermediul căreia se realizează acoperirea tuturor creanțelor direct proporțional cu ponderea pe care fiecare creanță o are asupra patrimoniului debitorului, Curtea constată că excepția lipsei calității procesuale active a SC R.P. SRL Reșița invocată de intimata intervenientă nu poate fi primită, fiind neîntemeiată, oricare dintre creditorii care participă la procedura insolvenței având dreptul și, implicit, calitatea și interesul, de a formula o cerere de revizuire a unei hotărâri pronunțate în cadrul dosarului de insolvență, dacă prin aceasta se aduce atingere drepturilor sale legitime. Or, este de necontestat că prin înscrierea unui creditor la masa credală, drepturile tuturor celorlalți creditori pot fi afectate, scăzând șansele de a-și vedea realizate creanțele cu care aceștia din urmă s-au declarat în procedură.
Nu în ultimul rând, înscrisul nou, invocat de parte, este determinant, în sensul că dacă el ar fi fost cunoscut de instanța a cărei hotărâre este atacată, ar fi putut duce la pronunțarea unei alte soluții. Altfel spus, condiția analizată este îndeplinită în cazul în care înscrisul invocat atestă o altă situație de fapt decât aceea cuprinsă în acte anterioare, care au fost avute în vedere de judecător.
Prin adresa nr. 2304/10.06.2009 intimata SC R. SRL București, referitor la contractul de franciză nr. 682/23.05.2005, atestă faptul că datoria SC B. SRL față de ea, în cuantum de 2.398.397,59 lei, existentă la momentul încheierii actului adițional nr. 03/09.10.2008, a fost achitată și că la data emiterii acestei adrese intimata debitoare nu mai are față de societatea intervenientă niciun debit decurgând din contractul de franciză. Or, în condițiile în care instanța de recurs a statuat că intervenienta trebuie să fie înscrisă pe tabelul de creanțe al debitoarei SC B. SRL Reșița cu suma de 4.508.379 lei, întrucât obligațiile garantate prin contractul de ipotecă au fost ale acestei persoane juridice, fiind preluate de SC B.S. SRL Reșița în anul 2008, fără să aibă cunoștință de împrejurarea, de necontestat, că intervenienta însăși recunoaște faptul că debitoarea nu mai avea, la data de 10 iunie 2009, nicio datorie decurgând din contractul de franciză nr. 682/23.05.2005, caracterul hotărâtor al actului invocat de revizuientă nu poate fi pus la îndoială, noul înscris fiind în măsură să ateste o altă împrejurare de fapt, și anume aceea că intervenienta nu deține calitatea de creditor al debitoarei SC B. SRL Reșița, astfel că ea nu mai justifică niciun drept pentru a rămâne înscrisă la masa credală a falitei.
în concluzie, prin imposibilitatea dovedirii în recurs a faptului nou, mai sus prezentat, concretizat în recunoașterea expresă de către intimata intervenientă a împrejurării că la data de 10 iunie 2009 intimata SC B. SRL Reșița nu mai avea nicio datorie față de ea, instanța de recurs a fost împiedicată să constate lipsa calității de creditor al SC R. SRL București față de societatea falită, ceea ce a determinat pronunțarea unei soluții greșite, ca urmare a stabilirii eronate a situației de fapt deduse judecății, datorită neadministrării, ca mijloc de probă, a respectivului înscris doveditor, descoperit după darea hotărârii, nepunându-se, deci, problema realizării unui control judiciar, ci numai a unei noi judecăți, pe temeiul unor noi elemente de fapt, care nu au format obiectul judecății anterioare, finalizată cu pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită.
Este evident că, partea, fiind beneficiarul unui contract de garanție imobiliară care nu a fost anulat de vreo instanță de judecată, își conservă în continuare toate drepturile care izvorăsc din această convenție, așa cum sunt ele determinate de alin. (3) al art. 1746 C.civ., coroborat cu art. 1790 și următorul din același cod (dreptul de ipotecă se conservă asupra imobilelor în orice mână va trece; creditorii care au privilegiu sau ipotecă înscrisă asupra unui imobil îl urmăresc în orice mână ar trece)
(Judecător Nasz Csaba Bela)
