CERERE DE SUSPENDARE A EXECUTĂRII ACTULUI ADMINISTRATIV. ATAC. NECESITATEA PROBĂRII EXISTENTEI CAZURILOR BINE JUSTIFICATE SI A INEXISTENTEI PRODUCERII UNEI PAGUBE. NETEMEINICIE


Executarea actului administrativ atacat nu poate fi suspendată dacă reclamantul nu probează, pe de o parte, existenţa unui caz bine justificat, iar pe de altă parte, iminenţa producerii unei pagube.

Reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat suspendarea executării Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 533 emis la 3.08.1999 pentru completarea Regulamentului nr. 6366/1993 de acordare a sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 8 lit. a din H.G. nr. 281/1993.

în motivare s-a arătat că în mod greşit s-au încadrat în prevederile Regulamentului de acordare a sporurilor şi unele activităţi medicale, care nu au caracter permanent, aceste drepturi acordându-se numai pentru persoanele care participă efectiv în campaniile de prevenire şi combatere de epidemii deosebit de grave.

Instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare, pe considerentul că în cauză reclamanta nu a probat motive temeinice şi o pagubă iminentă în patrimoniul său. (Judecator Luiza-Maria Paun)