Prin sentinţa comercială nr.3940 din 16 iunie 2011 a Tribunalului Comercial Cluj s-a respins, ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii B.I.L. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în speţa dedusă judecăţii nu a fost justificată condiţia urgenţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul F.E.S.P. solicitând admiterea acestuia şi casarea hotărârii instanţei de fond cu consecinţa suspendării executării hotărârilor nr.1 a A.G.O.A. şi nr.2 A.G.E.A. SC A. SA, adoptate în cadrul adunărilor care au avut loc în data de 28.04.2011.
Recurentul a relevat că prima instanţa a realizat o greşită aplicare a prevederilor art. 581 Cproc.civ.
La data de 1 iulie 2011 reclamantul B.I.L. a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi suspendarea executării hotărârii nr.1 a A.G.O.A. şi nr.2 A.G.E.A. SC A. SA adoptate în cadrul adunărilor care au avut loc în data de 28.04.2011, publicate în Monitorul Oficial partea a IV-a nr.1749/17.05.2011 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anularea hotărârilor AGOA şi AGEA anterior individualizate..
Recurenta a susţinut că suspendarea executării hotărârilor atacate este justificată întrucât în urma publicării lor în Monitorul Oficial, acestea au devenit executorii.
Consideră că cerinţa urgenţei a fost dovedită având în vedere că în baza situaţiilor financiare, societatea a stabilit baza impozabilă pentru clădirile deţinute de societate şi a adoptat o hotărâre de reducere a capitalului social implicaţiile ireversibile sau greu reversibile în cazul aplicării acesteia fiind facil de sesizat.
Recurentul enumeră câteva dintre efectele, încă nematerializate, dar care se vor produce cu siguranţă dacă hotărârile AGOA şi AGEA nu vor fi suspendate: reducerea capitalul social sub limita obligatorie stabilită de BVB pentru admiterea/menţinerea la tranzacţionare a acţiunilor emise de A. SA şi implicit îngrădirea dreptului de proprietate asupra acţiunilor prin imposibilitatea tranzacţionării lor în mod liber pe bursă); scaderea gajului general al creditorilor chirografari ai societăţii; stabilirea în mod eronat a bazei impozabile cu grave consecinţe în planul răspunderii fiscale ( în cazul anulării hotărârii AGOA privind reevaluarea activelor, se vor stabili impozite mai mari, iar societatea va datora penalităţi pentru diferenţele constatate de organul fiscal).
Arată că este de necontestat faptul că o hotărâre AGA începe să îşi producă efectele de la data adoptării-publicării în Monitorul Oficial. Recurenta nu solicită şi nici nu poate solicita suspendarea efectelor produse ci, doar a efectelor ulterioare. Unele dintre acestea pot fi enumerate, iar altele nu, deoarece activitatea societăţilor comerciale este complexă.
Având în vedere importanţa hotărârilor ce pot schimba radical şi ireversibil activitatea pârâtei, recurenta solicită suspendarea tuturor efectelor hotărârilor AGOA şi AGEA, unele dintre ele fiind unele enumerate exemplificativ.
În ce priveşte caracterul vremelnic, arată că acesta rezultă din însăşi natura măsurii pe care o solicită instanţei, respectiv suspendarea executării hotărârii AGOA şi AGEA SC Amrătura SA din 28.04.2011, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare intetantă de subscrisă, aflată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 14 octombrie 2011, SC A. SA solicită respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea în totalitate a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată în sumă de 7830 lei.
Din actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Potrivit art. 581 alin.1 C.pr.civ., instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor se s-ar ivi cu prilejul unei executări. Astfel, pentru admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială trebuie întrunite cumulativ trei condiţii care rezultă din dispoziţiile legale care reglementează o astfel de cerere şi anume: vremelnicia, neprejudecarea fondului şi urgenţa, condiţie care, în absenţa unei definiţii date de Codul de procedură civilă, se circumscrie doar într-una din cele trei situaţii enumerate de alin.1 al art. 581 C.pr.civ.
Codul de procedură civilă, nu defineşte urgenţa enumerând doar cele trei cazuri în care s-ar putea apela la ordonanţa preşedinţială, astfel că în doctrină, s-a arătat, cu referire la cel de al doilea caz din cele enumerate de art. 581 alin.1 C.pr.civ., că există urgenţă ori de câte ori dreptul părţii care reclamă ar fi ameninţat că se pierde cu totul, dacă această parte ar recurge la procedura obişnuită de judecată sau cel puţin ar suferi un prejudiciu imediat, atât de grav încât să apară foarte greu de reparat.
În acest context, în concret, în speţă, trebuia analizat în ce măsură reclamanţii ar suferi un prejudiciu iminent care ar putea justifica urgenţa măsurii solicitate şi dacă existenţa unui atare prejudiciu ar apărea greu de reparat.
Prin urmare, urgenţa trebuie să rezulte din fapte concrete şi să nu constituie doar o eventualitate sau o probabilitate.
Cum însă reclamanţii nu au expus fapte concrete în susţinerea cererii lor, limitându-se să arate doar că hotărârile îşi produc efectele, prima instanţă a fost în imposibilitate de a proceda la o analiză a eventualelor prejudicii, întrucât asemenea prejudicii nu au fost invocate, publicarea hotărârilor în Monitorul Oficial fiind obligatorie din perspectiva dispoziţiilor art.132 alin.2 din Legea nr.31/1990 .
Astfel doar publicarea în sine acelor două hotărâri nu este de natură, în lipsa dovedirii unor aspecte concrete, să justifice luarea de urgenţă a măsurii suspendării.
În speţă condiţia urgenţei nu a fost justificată, faptele concrete expuse în cererea introductivă fiind doar fapte eventuale sau probabile.
Recurenţii reclamanţi au solicitat suspendarea executării hotărârilor Adunării Generale Ordinară şi Extraordinară a Acţionarilor nr.1-2 din 28.04.2011 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare a acestor două hotărâri.
Reclamanţii au relevat că pârâta ar fi evaluat activele printr-o metodă nerecunoscută de standardele europene, situaţiile financiare nefiind conforme cu realitatea.
S-a susţinut că reducerea capitalului social este din acest considerent nelegală, şi că intimata nu a dat dovadă de transparenţă în procedura adoptării acestor hotărâri.
Argumentele de nelegalitate invocate de cei doi acţionari, vizează însă exclusiv fondul cauzei.
Or, o condiţie esenţială a ordonanţei preşedinţiale este aceea a neprejudecării fondului raportului juridic litigios.
În susţinerea demersului juridic, reclamanţii au făcut trimitere la acţiunea care vizează fondul litigiului, limitându-se să expună scurte consideraţii generale, fără a face referiri concrete de natură să conducă la întrunirea în cauză a condiţiei neprejudecării fondului.
În mod corect prima instanţă a statuat că motivele invocate de cei doi acţionari, vizează exclusiv fondul cauzei fiind identice cu cele care au fost invocate şi în cererea de anulare care de altfel a şi fost respinsă.
Atunci când rezolvă o cerere de ordonanţă preşedinţială, instanţa nu are de cercetat fondul dreptului disputat între părţi, dar, pentru ca soluţia să nu fie arbitrară, este ţinută de analiza aparenţei acestuia.
Astfel, dacă pârâtul opune pretenţiilor reclamantului un titlu, instanţa, fără a cerceta în fond valabilitatea lui, trebuie să se limiteze la examinarea validităţii formale a actului, a eficacităţii sau inopozabilităţii lui. Eventualele apărări de fond pot fi valorificate numai pe calea dreptului comun, condiţia specifică de admisibilitate a neprejudecării fondului fiind fundamentală, deoarece starea de fapt a unui proces se împleteşte totdeauna indisolubil cu cea de drept şi părţile, atunci când solicită judecătorului să dispună o măsură provizorie, trebuie să îl convingă că aceasta este una justă şi conformă cu principiile de drept.
Abuzul de drept reclamat de către recurenta B.I.L. nu este suficient de „caracterizat”, pentru a justifica admiterea cererii, el putând fi relevat numai în urma unei analize complexe a fondului raportului juridic litigios analiză care nu este compatibilă şi nu poate fi realizată în acest cadru procesual.
Pentru aceste considerente şi în temeiul prevederilor art. 312 C.proc.civ Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul B.I.L. împotriva sentinţei civile nr.3940 din 16.06.2011 a Tribunalului Comercial Cluj, pe care o va menţine în întregime.
Întrucât reclamantul F.E.S. nu şi-a îndeplinit obligaţia procesuală de a timbra cererea de recurs Curtea va dispune anularea acesteia în conformitate cu dispoziţiile art. 11, 20 Legea 146/1997.
În temeiul art. 276 C.proc.civ. va obliga recurenţii în solidar să plătească intimatei SC A. SA suma de 2000 lei cheltuieli de judecată parţiale în recurs. Curtea a considerat că suma acordată intimatei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezintă o despăgubire justă în raport de complexitatea şi durata efectivă a acestei proceduri. (Judecător Simona Al-Hajjar)
