În motivarea cererii, administratorul judiciar arată că debitoarea se află în procedura generală a insolvenţei. Între S.C. GP S.R.L. şi S.C. N S.R.L. s-au încheiat contracte de locaţiune, S.C. GP S.R.L. subînchiriind debitoarei, S.C. G S.R.L.. Debitoarea a achiziţionat bunuri pentru desfăşurarea activităţii, parte din ele în sistem de leasing. La 2.06.2011, S.C. N S.R.L. a anunţat S.C. GP S.R.L. rezilierea contractului de locaţiune, procedând la inventarierea bunurilor din spaţiu şi evacuarea chiriaşilor.
În momentul în care debitorul a încercat să îşi ridice bunurile, S.C. N S.R.L. i-a adus la cunoştinţă faptul că Judecătoria Sectorului 2 a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor din spaţiu. Mai arată administratorul judiciar că hotărârea de instituire a sechestrului asigurător s-a dat în contradictoriu cu S.C. GP S.R.L..
Întâmpinând refuz în restituirea bunurilor, administratorul judiciar s-a adresat potrivit art. 38 al.1 din OUG 86/2006, organelor de poliţie, dar a fost îndrumat la instanţa de judecată.
În drept, se invocă art. 20 şi 53 din Legea insolvenţei, art. 38 al.1 din OUG.
A depus în susţinere înscrisuri.
La primirea cererii, judecătorul sindic a pus în vedere administratorului judiciar să precizeze cadrul procesual şi să lămurească anumite aspecte de fapt şi de drept: să indice temeiul în drept al cererilor formulate, să precizeze dacă a atacat cu recurs încheierea de instituire a sechestrului asigurător, dacă a fost pus în sechestrul conform art. 593 Cod pr.civilă, dacă a formulat contestaţie împotriva măsurii de instituire a sechestrului conform art. 593 al.4 Cod pr.civ, dacă S.C. N S.R.L. a formulat cerere de creanţă şi dacă a fost admis în tabelul preliminar, şi cu ce tip de creanţă, garantată cu gaj sau privilegiată, dacă înţelege să se judece în procedură contencioasă sau necontencioasă şi să indice pentru ce motiv apreciază că judecătorul sindic este competent a soluţiona cererea sa.
În precizările scrise făcute, administratorul judiciar a arătat că nu i s-a comunicat încheierea de instituire a sechestrului asigurător, pentru a putea promova recurs şi nu are cunoştinţă ca sechestrul să fie executat. S.C. N S.R.L. a formulat declaraţie de creanţă, fiind înscris pe tabelul creditorilor. Mai arată că apreciază că refuzul de restituire a bunului este nejustificat şi de natură a tergiversa cauza.
Indică drept temei de drept art. 20 al.1 lit n şi al.2 din Legea insolvenţei, art. 38 al.1 din OUG 86/2006, art. 11 al.2 şi art. 20 al.2 din Legea 85/2006.
În faţa instanţei, a subliniat că doreşte soluţionarea cererii pe cale necontencioasă, fără citarea vreunei părţi, neînţelegând să se judece în temeiul art. 384 ind.1 Cod pr.civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine cele ce urmează:
În fapt, debitorul a avut calitatea de sublocatar al creditorului S.C. N S.R.L., locator al său fiind S.C. GP S.R.L.. Ca urmare a rezilierii contractelor de locaţiune, proprietarul imobilului închiriat, S.C. N S.R.L. a refuzat restituirea bunurilor din imobil aparţinând chiriaşului şi subchiriaşului, invocând un drept de retenţie şi o încheiere de instituire a sechestrului asupra bunurilor, obţinută în contradictoriu cu S.C. GP S.R.L..
Instanţa apreciază că cererea administratorului judiciar este neîntemeiată.
Verificând dispoziţiile legale invocate de reclamant, se constată că nu există temei de drept pentru soluţionarea acestei cereri în procedura necontencioasă şi în cadrul procedurii insolvenţei.
Astfel, conform art. 20 al.1 lit.n şi al. 2, invocate de reclamant, administratorul judiciar poate sesiza judecătorul sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o soluţionare din partea acestuia. Acest text de lege trebuie coroborat cu atribuţiile judecătorului sindic reglementate de art. 11 din Legea insolvenţei, impunându-se ca cererea pe care judecătorul sindic o are de soluţionat să fie dintre cele stabilite de lege. Este adevărat că art. 11 stipulează principalele atribuţii ale judecătorului sindic, enumerarea fiind enunciativă şi nu limitativă, însă toate aceste atribuţii trebuie să fie interpretate în ansamblul legii insolvenţei. Legea insolvenţei conferă judecătorului sindic atribuţii de verificare a legalităţii măsurilor întreprinse de practicienii de şi de soluţionare a cererilor de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei(art. 11 al.2).
Or, în cazul de faţă, administratorul judiciar al debitorului aflat în perioada de observaţie a aflat de existenţa unor bunuri ale debitorului într-un spaţiu din care acesta a fost evacuat şi a solicitat predarea bunurilor, fiind refuzat de proprietarul locator care invocă drept de retenţie şi un sechestru asigurător.
Se reţine că în perioada de observaţie, debitorul este cel care gestionează propria activitate, în speţa de faţă nefiindu-i ridicat dreptul de administrare.
Inventarierea bunurilor şi preluarea lor este specifică procedurii lichidării bunurilor, reglementarea acestei proceduri regăsindu-se în Legea insolvenţei în capitolul „Măsuri premergătoare lichidării”(art. 114).
Pentru aceste motive, justificarea administratorului judiciar că doreşte inventarierea bunurilor şi preluarea lor excede cadrului perioadei de observaţie în care se află debitorul.
În fapt, reţinerea bunurilor debitorului de către o altă persoană, chiar şi un creditor, este un motiv pentru promovarea de cereri de revendicare de către debitor, ce se judecă pe calea dreptului comun, nu de judecătorul sindic(aceste acţiuni nu intră în sfera art. 36). De asemenea, administratorul judiciar care are această calitate şi pentru S.C. GP S.R.L. are la îndemână calea recursului la încheierea de instituire a sechestrului, contestaţia la măsura sechestrului în care poate invoca faptul că bunurile sechestrate nu aparţin lui S.C. GP S.R.L. sau că nu a fost legal citat, ori că debitorul e în procedura insolvenţei, impunându-se a se avea în vedere art. 36 din Legea insolvenţei, iar S.C. G S.R.L. poate contesta executarea ca terţ motivând că e proprietarul bunului respectiv.
În plus, instanţa apreciază că cererea administratorului judiciar nu poate fi soluţionată în cadrul unei proceduri necontencioase, aşa cum solicită expres reclamantul, întrucât se invocă aspecte litigioase privind deţinerea bunurilor de către locator, care trebuie verificate prin probatorii, respectiv dacă acest creditor a solicitat înscrierea vreunui drept privilegiat etc., cu atât mai mult cu cât procedura se află în faza soluţionării contestaţiilor la tabelul preliminar al creanţelor. A aprecia netemeinicia dreptului creditorului de reţinere a bunului fără citarea acestuia şi fără a-i acorda posibilitatea de a face probe în contradovadă este o evidentă încălcare a dreptului de apărare al acestuia.
Administratorul judiciar solicită „autorizarea intrării în încăperi”. Conform art. 149 din Legea insolvenţei, se aplică în procedură dacă dispoziţiile sale sunt compatibile cu această lege. Astfel, art. 384 ind.1 ar fi temeiul de drept pentru o astfel de cerere, aplicabil prin analogie şi compatibil cu legea insolvenţei, cu condiţia ca procedura să se afle în faza lichidării(asimilabilă executării). Or, în cauză debitorul nu este în lichidare(faliment), ci în perioada de observaţie.
Celelalte temeiuri invocate, art. 53 din Legea 85/2006 sau 38 din OUG 86/2006 nu au legătură cu cererea reclamantului şi nu pot constitui temei al acţiunii.
Pentru aceste motive, acţiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
