Cerere formulată de către creditor prin care se solicită deschiderea procedurii insolvenţei, bazată pe creanţa,rezultată din contractul de vânzare – cumpărare .
În drept s-a invocat art.1 şi 3 din Legea nr.85/2006.
Secţia comercială – Decizia comercială nr. 814/28 octombrie 2009
Prin Sentinţa nr. 258/F/2009 pronunţată de judecătorul sindic al Tribunalului Hunedoara, a fost admisă contestaţia formulată de către debitoarea S.C. T. S.R.L. Deva şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă cererea formulată de creditoarea S.C. T.C. S.R.L. şi S.C. T.T.G. S.R.L. pentru deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. T. S.R.L. Deva.
Pentru a se pronunţa această sentinţă s-a reţinut:
La data de 15.06.2007 creditoarele SC T.C. SRL şi SC T.T.G. SRL au încheiat cu debitoarea SC T. SRL DEVA un contract de vânzare-cumpărare a unor bunuri mobile pentru suma de 310.000 Euro, stabilindu-se 15 rate de achitare a preţului, ultima rată fiind prevăzută la data de 30.08.2008.
Creditoarele trebuiau să predea debitoarei-cumpărătoare bunurile mobile cuprinse în contract până la data de 30.08.2007, sub sancţiunea de daune interese, lucru care nu s-a realizat.
Debitoarea a precizat că sumele plătite creditorilor au fost efectuate pentru utilajele care sunt în proprietatea sa efectivă, contestând şi modul de calcul a dobânzii.
Judecătorul sindic a constatat că suma pretinsă de cele două creditoare nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 379 Cod procedură civilă aceasta nefiind certă, lichidă şi exigibilă.
De asemenea, s-a constatat că nu este stabilită cui i s-ar cuveni suma pretinsă, iar aceasta nu este stabilită în moneda naţională, astfel cum este stabilită de Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.
Nefiind întrunite cerinţele art.1 şi 3 din Legea nr.85/2006, a fost admisă contestaţia formulată de către debitoarea SC T. SRL DEVA şi s-a respins cererea formulată de creditoarele SC T.CO. SRL şi SC T.T.G. SRL pentru deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC T. SRL DEVA.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs creditoarele SC T.C. SRL şi SC T.T.G. SRL, solicitând admiterea recursului, reţinerea cauzei spre judecare şi modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii SC T.C. SRL şi SC T.T.G. SRL, obligarea societăţii comerciale T. SRL, la plata sumei de 122.742,9 Euro, reprezentând contravaloarea ratelor prevăzute la art. 4.2 din contract şi contravaloarea dobânzii legale calculate conform art. 4 din O.G. nr. 9/2000 precum şi respingerea contestaţiei formulate de SC T. SRL.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că SC T.C. SRL şi SC T.T.G. SRL nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, respectiv prevederile art. 2.2 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de 15.06.2007, prin care se arată că bunurile descrise la art. 2.1.2 lit. a)-i) se vor preda până la data de 30.08.2007, sub sancţiunea de daune interese.
Creditoarele şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale astfel cum erau prevăzute în contract, respectând termenul de predare al bunurilor mobile descrise în art. 2.1.2., societatea debitoare fiind cea care nu şi-a respectat obligaţiile contractuale asumate, care nu a achitat preţul aşa cum era prevăzut în art. 3.2. din contract.
Debitoarea nu şi-a îndeplinit nici obligaţia de a achita preţul la termenele stabilite în contract la art. 4.2, nici pe aceea de a ridica bunurile, neluând în considerare adresa transmisă de creditoare.
Se mai arată că instanţa de fond a constatat în mod greşit că suma pretinsă nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 379 Cod procedură civilă, respectiv de a fi certă, lichidă şi exigibilă.
Creanţa de 120.000 Euro este certă, deoarece izvorăşte din contractul de vânzare cumpărare încheiat între părţi la data de 15.06.2007. Preţul pentru bunurile vândute, stabilit de comun acord de părţile contractante, se ridică la suma de 310.000 Euro, urmând a se plăti eşalonat, la termenele prevăzute în art. 4.2. din contract, ultimul termen fiind 30.08.2008.
Societatea debitoare a achitat doar suma de 144.865 Euro, corespunzătoare tranşelor prevăzute până la data de 30.09.2007. Suma de 120.000 Euro, corespunzătoare tranşelor pe perioada octombrie 2007- mai 2008 nu a fost achitată, depăşindu-se cu mai mult de 30 de zile termenul de plată.
Această creanţă este lichidă deoarece câtimea ei este determinată în mod clar în contractul de vânzare-cumpărare. Preţul total stabilit este de 310.000 Euro. Acest preţ este eşalonat, tranşele fiind prezentate în art. 4.2, creanţa de 120.000 Euro fiind corespunzătoare lit. e)-m) ale articolului anterior menţionat.
Creanţa exigibilă este aceea cu scadenţa îndeplinită, deci a cărei poate fi cerută de către creditor.
Creanţa este scadentă, societatea debitoare depăşind termenul de plată cu mai mult de 30 de zile. Această sumă pretinsă trebuia achitată în tranşe egale, respectiv 15.000 Euro pe lună, fiecare tranşă fiind scadentă în ultima zi a lunii respective, ultimul termen scadent, anterior introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, fiind pe data de 30.05.2008.
Se mai arată că instanţa de fond a considerat în mod greşit că suma pretinsă trebuie stabilită în moneda naţională.
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei nu prevede că suma pretinsă trebuie să fie stabilită în moneda naţională. Singura prevedere este cea de la art. 3 alin. 12 din lege, unde se precizează că pragul minim al creanţei în baza căreia creditorul poate solicita deschiderea procedurii insolvenţei debitorului este de 10.000 lei Ron. Suma datorată de SC T. SRL depăşeşte acest prag minim prevăzut de lege. Creanţa, chiar dacă nu este determinată în moneda naţională, este determinabilă în această monedă, la cursul de schimb indicat de BNR, astfel încât cuantumul ei poate fi evaluat în moneda naţională pentru a se constata că depăşeşte pragul minim impus de lege.
Analizând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse.
Creanţa solicitată de către creditoare se justifică prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de 15.06.2007.
În acest contract creditoarele se obligau să predea unele bunuri mobile, urmând ca pârâta să achite preţul în mod eşalonat.
Pârâta a achitat o parte din preţ şi a contestat că ar mai datora restul de preţ precum şi modul de calcul al dobânzilor.
Faţă de temeiul juridic invocat de către creditoare al răspunderii contractuale, fără să existe în cauză un titlu executoriu, conform art. 372, 379 Cod procedură civilă, în mod corect prima instanţă a interpretat creanţa solicitată ca nefiind certă, scadentă şi exigibilă şi a procedat la admiterea contestaţiei debitoarei şi respingerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei.
Recursul fiind nefondat, a fost respins în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă.
