Având în vedere că dezideratul „oportunităţii” acordării facilităţilor în litigiu, decurgea din înseşi prevederile imperative ale Legii nr. 190/2004, autoritatea administrativă locală avea obligaţia de a lua act de incidenţa acestor prevederi, ce o obligau la emiterea unei hotărâri de acordare a înlesnirilor la plată în cauză.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 464/Ca din 27 octombrie 2008
Prin sentinţa civilă 1043/11.05.2007 a Tribunalului Iaşi s-a dispus: admiterea acţiunii formulate de reclamanta S.C. „V.C.” S.A. Iaşi în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al municipiului Iaşi; anularea Hotărârii Consiliului local al municipiului Iaşi nr.401 din data de 27 noiembrie 2006 privind respingerea proiectului de hotărâre pentru acordarea de înlesniri la plată conform Legii nr.190/2004, cu modificările şi completările ulterioare, S.C. „V.C.” S.A. Iaşi; obligarea pârâtului Consiliul local al municipiului Iaşi să adopte o hotărâre prin care să acorde înlesnirile la plată prevăzute de dispoziţiile Legii nr.190/2004 reclamantei S.C. „V.C.” S.A. Iaşi.
A reţinut instanţa de fond:
În fapt, reclamanta SC „V.C.” SA este beneficiara Legii nr.190/2004 privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii, cu modificările ulterioare, îndeplinind condiţiile prevăzute de acest act normativ, întrucât nu înregistrează debite restante faţă de Agenţia Domeniilor Statului pentru perioada de după privatizare, în baza contractului de concesiune încheiat, şi are achitate toate datoriile curente privind obligaţiile bugetare, potrivit Ordinului comun al Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr.1848/06.12.2005 privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor bugetare datorate şi neachitate de S.C. „V.C.” S.A., aspect necontestat de către pârât.
Deşi pe baza cererii Agenţiei Domeniilor Statului de acordare a facilităţilor către reclamanta S.C. „V.C.” S.A., Primarul Municipiului Iaşi a propus pârâtului Consiliul local al municipiului Iaşi acordarea unor facilităţi de natura scutirilor şi eşalonărilor, proiectul de hotărâre fiind avizat favorabil de către Direcţia Economică şi de Finanţe Publice Locale, Comisia Economico-Financiară şi Comisia Juridică şi de Disciplină, în şedinţa din data de 27 noiembrie 2006, pârâtul Consiliul local al municipiului Iaşi a respins proiectul de hotărâre, pe motive de oportunitate invocate în cursul soluţionării prezentei cauze, necuprinse în considerentele actului atacat.
În drept, instanţa de fond a apreciat că cererea reclamantului este întemeiată, pe de o parte în condiţiile în care actul administrativ atacat nu îndeplineşte cerinţa formală a motivării soluţiei adoptate, în special în contextul existenţei tuturor avizelor de specialitate favorabile, iar pe de cealaltă parte, în condiţiile în care dispoziţiile Legii nr.190/2004 privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii nu-i confereau o putere de apreciere din punct de vedere al oportunităţii acordării acestor facilităţi, textul fiind unul imperativ: „beneficiază, la cererea Agenţiei Domeniilor Statului, de următoarele înlesniri la plată …”.
Astfel, textul legii conferă autorităţii locale doar competenţa de a verifica întrunirea condiţiilor prevăzute în cuprinsul său de către beneficiarul acestor măsuri, nu şi prerogativa de a aprecia asupra oportunităţii, în situaţia în care pârâtul considera că prin aceste dispoziţii i s-ar încălca libertatea de autonomie, garantată de legea fundamentală, având posibilitatea de a invoca neconstituţionalitatea acestora, cale ce nu a fost însă urmată. În aceste condiţii, pârâtul trebuie să se supună principiului legalităţii, prevăzut de art.2 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală potrivit căruia actele emise sau adoptate de autorităţile administraţiei publice locale trebuie să fie conforme cu actele normative cu o valoare superioară în aplicarea cărora sunt emise.
Cum potrivit dispoziţiilor art.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”, instanţa apreciază că în cauză se impune anularea Hotărârii Consiliului local al municipiului Iaşi nr.401 din data de 27 noiembrie 2006 privind respingerea proiectului de hotărâre pentru acordarea de înlesniri la plată conform Legii nr.190/2004, cu modificările şi completările ulterioare, S.C. „V.C.” S.A. Iaşi şi repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin obligarea pârâtului Consiliul local al municipiului Iaşi să adopte o hotărâre prin care să acorde înlesnirile la plată prevăzute de dispoziţiile Legii nr.190/2004 reclamantei S.C. „V.C.” S.A. Iaşi.
Curtea, verificând probatoriul aflat la dosarul cauzei, coroborat cu susţinerile părţilor din cadrul dezbaterilor, a respins recursul promovat în cauză, de pârâtă, ca fiind nefondat, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, corect a reţinut instanţa de fond că în speţă legiuitorul a recunoscut recurentei, ca autoritate administrativă locală, prerogativul de apreciere a oportunităţii acordării facilităţilor prevăzute de Legea nr. 190/2004 privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii, faţă de termenul folosit de text, respectiv acela de „beneficiază”.
Totodată, deşi recurenta evocă dispoziţiile Codului fiscal, acesta în realitate recunoaşte supremaţia legii speciale, în materia acordării de scutiri şi facilităţi contribuabilului persoană juridică, în speţă a Legii nr. 190/2004, dar scutirile şi înlesnirile la plata impozitelor locale ce nu dispus de o reglementare specială, revenind în competenţa de apreciere a organelor administrative expres prevăzute în cod.
Şi dispoziţiile art.122 alin.2 din Codul de procedură fiscală evocat de recurentă dispune în acelaşi sens, al posibilităţii de acordare a unor facilităţi la plata impozitelor locale, de autorităţile administrative locale, „la cererea temeinic justificată a debitorilor”, justificare ce ţine de situaţia de fapt concretă, pe când în speţă „justificarea” intimatei decurgea din însuşi textul Legii nr.190/2004, astfel că recurenta avea obligaţia doar de a lua act de incidenţa sau nu a acestor dispoziţii legale în cazul S.C. „V.C.” SRL Iaşi, incidenţă justificată însă în cauză.
Nu se verifică în cauză nici susţinerea recurentei privitoare la pronunţarea instanţei de fond asupra a ceea ce nu s-a cerut, în condiţiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă, faţă de dispozitivul sentinţei atacate ce face referire generic la obligarea recurentei a adopta „o hotărâre de acordare a înlesnirilor la plată prevăzute de Legea nr. 190/2004”, astfel cum se solicitase prin acţiune de reclamantă, dar în faza de a sentinţei recurenta urmând a identifica în concret categoria şi cuantumul înlesnirilor legale.
