Cerere vizând actualizarea penalităţilor cu procentul de penalizare. Excepţia lipsei de interes. Consecinţe


Susţinerea pârâtei, că prin executarea silită începută de reclamantă în luna octombrie 2006 s-a aplicat coeficientul de inflaţie la creanţa menţionată în sentinţa arbitrală nr. 138/2006, recupcrându-se integral atât creanţa, cât şi devalorizarea acesteia şi, astfel, ncputându-se dovedi existenţa unui prejudiciu care să fie determinat de fapta sa ilicită, este contrazisă de procesul-verbal întocmit de Biroul executorului judecătoresc la data de 24 octombrie 2006, din care rezultă că suma de 73.389 lei reprezentând penalităţi de întârziere acordate prin sentinţa arbitrală nr. 138/2006 a fost actualizată în funcţie de coeficientul ratei inflaţiei, de 0.19% pentru perioada mai 2006 – august 2006. Actualizarea în cauză se referă la penalităţile cerute şi acordate pentru intervalul de timp dintre scadenţa facturilor şi data de 15 februarie 2006, în timp ce prin acţiune reclamanta solicitase penalităţi de întârziere pentru o altă perioadă, nefiind deci vorba. în cadrul executării silite, de o actualizare a penalităţilor cu procentul de penalizare – ceea ce reprezintă obiectul prezentului litigiu -, ci doar de o actualizare a creanţei cu indicele inflaţiei.

Ca urmare, interesul reclamantei îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege: de a fi legitim, personal, născut şi actual, astfel încât excepţia ridicată de pârâtă privind lipsa de interes a reclamantului a fost respinsă.

Sentinţa arbitrală nr. 132 din 7 iunie 2007