Cererea de chemare în judecată formulată de acţionarii P.P.M. iniţiali în nume propriu, prin mandatar. Aplicabilitatea normei legale referitoare la mai mulţi reclamanţi. Neindicarea fiecărui reclamant individual. Reprezentarea prin mandatar care nu este a


– Cod procedură civilă: art. 67, art. 68, art. 112, art. 133 alin. 1, art. 161

Câtă vreme nicio dispoziţie legală nu conferă acţionarilor P.P.M. iniţial statut de persoană colectivă, persoanelor fizice care compun această entitate li se aplică dispoziţiile legale privitoare la coparticiparea procesuală activă, impunându-se individualizarea fiecărui reclamant, a pretenţiilor sale şi a interesului personal. De asemenea, se impune ca la dosar să existe dovada împuternicirii pe care fiecare reclamant i-a dat-o mandatarului, care trebuia să îmbrace forma autentică dacă vizează exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau al celui de a uza de calea de atac.

în lipsa unei astfel de procuri autentice, excepţia lipsei calităţii de reprezentant este întemeiată şi admiterea ei conduce la anularea cererii de apel, conform dispoziţiilor art. 161

C. pr. civ.

(Decizia nr. 269 din 16.02.2009, Secţia a V-a comercială)

Prin sentinţa comercială nr. 9878 pronunţată la 26.09.2008 Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, a anulat acţiunea formulată de reclamanta L D.G.D. în contradictoriu cu pârâtele SC C. SA, SC A. SRL şi SIF IV Muntenia ca netimbrată, instanţa de fond reţinând că reclamanta, deşi citată cu menţiunea a depune taxa de timbru de 39 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei sub sancţiunea anulării acţiunii ca netimbrată, nu a înţeles să îndeplinească această obligaţie legală de plată a taxei de timbru, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, cererea va fi anulată ca netimbrată.

A fost obligată reclamanta la cheltuieli de judecată.

Sentinţa comercială nr. 9878 din 26.09.2008 a fost îndreptată prin încheierea pronunţată la 5.12.2008, în sensul că cererea de chemare în judecată a fost formulată de acţionari P.P.M. iniţiali ai SC C. SA, în nume propriu, prin succesori legali sau prin mandatar L.G.D.

Această hotărâre a fost recurată de către reclamanţii acţionari P.P.M. iniţiali ai SC C. SA, în nume propriu, prin succesori legali sau prin mandatar L.D.G.D., recursul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială, sub nr. 25452/3/2008 din 19.12.2008.

în motivarea recursului s-a susţinut că instanţa de fond, din grabă, a luat în consideraţie din faxurile trimise de recurenţi doar anumite elemente şi nu a observat că s-a invocat imposibilitatea de prezentare, situaţie în care instanţa trebuia să acorde un

alt termen de judecată. S-a mai arătat că, din eroare, mandatara a expediat faxuri care s-au transmis accidental în 3 exemplare identice (acelaşi fax) pentru trei dosare diferite în care trebuia achitată aceeaşi taxă de timbru (din punct de vedere valoric), în drept, art. 304 C. pr. civ.

Intimata pârâtă SC C. SA a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii de reprezentant a numitei L.D.D.G., aceasta neataşând la dosar dovada existenţei vreunui mandat încredinţat de către acţionarii P.P.M. în condiţiile limitativ stipulate de art. 68 alin. 1 C. pr. civ., astfel încât aceasta în lipsa unui mandat autentic, nu poate exercita în numele altor persoane dreptul de chemare în judecată şi, corelativ, nici pe acela de a uzita de căile de atac.

S-a mai invocat excepţia tardivităţii recursului, cererea fiind făcută după expirarea termenului de 5 zile de la pronunţarea sentinţei atacate.

Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, acţiunea introductivă a fost anulată pentru neîndeplinirea obligaţiilor procesuale ce reveneau „reclamanţilor”în baza art. 29 din Legea nr. 146/1997 şi aii. 9 din O.G. nr. 32/1995. Recurenţii prin L. D.G.D. au depus Note scrise.

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Excepţia tardivităţii declarării recursului este neîntemeiată, faţă de dovezile de comunicare a hotărârii, înaintate de către instanţa de fond respectiv la data de

11.12.2008, recursul fiind declarat la data de 2.10.2008.

în ceea ce priveşte însă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a numitei L. D.G.D. pentru „acţionari P.P.M. iniţiali ai SC C. SA”, Curtea constată excepţia invocată de către intimată ca fiind fondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. 1 C. pr. civ., părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.

Art. 68 alin. 1 C. pr. civ. distinge între exerciţiul dreptului de chemare în judecată şi reprezentarea în judecată.

în lipsa unei procuri speciale (act autentic), prin care persoana reprezentată împuterniceşte expres pe reprezentantul său cu exerciţiul actelor procesuale de dispoziţie, nu se poate presupune ca fiind dat exerciţiul dreptului de chemare în judecată.

Potrivit legii, mandatul se dă prin procură, care trebuie legalizată de notar.

De asemenea, potrivit art. 68 alin. 4 C. pr. civ., dacă mandatul este dat unui alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat

în speţă, sub denumirea de „acţionari P.P.M. iniţiali ori SC C. SA prin mandatar”, nu este (sunt) identificată nicio persoană fizică şi nici nu se face vreo menţiune dacă această „P.P.M.” mai există în prezent, nefiind considerată de lege ca o persoană colectivă, astfel încât persoanelor fizice care compun „entitatea”, li se aplică regula privitoare la mai mulţi reclamanţi sau pârâţi, astfel încât persoanele fizice trebuie individualizate, prezentat interesul şi pretenţiile fiecăruia şi, de asemenea, prezentate mandatele individuale (procurile legalizate) pe care fiecare persoană fizică nominată ca făcând parte dintre „acţionarii P.P.M. iniţiali” să o fi dat numitei L.D.G.D., în conformitate cu dispoziţiile art. 68 alin. 1 C. pr. civ., de a o reprezenta în judecată şi de a exercita în numele său dreptul de chemare în judecată a intimaţilor pârâţi, precum şi de a exercita în numele său, căile de atac legale.

în cauză, se constată însă că nu se cunosc persoanele fizice care au făcut parte din P.P.M. SC C. SA, nefiind indicate atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin cererea de recurs, nu se poate identifica cine sunt persoanele care se reprezintă singure şi au formulat cererea şi au semnat-o în „nume propriu”, „prin succesori legali”, „sau prin mandatar”, atât cererea de chemare în judecată, cât şi cererea de recurs fiind semnate de o singură persoană, L.D.G.D., care nu a depus nicio procură legalizată din care să rezulte că ar fi fost mandatată (şi de cine) în condiţiile art. 68 alin. 1 C. pr. civ. pentru a exercita drepturile procesuale de chemare în judecată, exercitare a căilor de atac şi reprezentare în faţa instanţelor de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 1.07.2008, se menţionează că reclamanţii „acţionari P.P.M. iniţiali ai SC C. SA, îşi asumă obligaţia ca la primul termen de judecată să semneze cererea de chemare în judecată personal, în faţa instanţei, sau să trimită mandat legal pentru L.D.G.D. „sau un alt reprezentant”.

în precizarea acţiunii introductive, depusă la 6.09.2008 la instanţa de fond, nu se mai face nicio menţiune despre identitatea reclamanţilor şi despre vreun mandat acordat vreunei persoane anumite, cererea fiind semnată de L.D.G.D., fără ca aceasta să ataşeze procura legalizată de reprezentare.

Deşi „reclamanţii” au fost citaţi cu menţiunea de a face dovada calităţii de reprezentant a numitei L.D.G.D., de a indica persoanele care au calitate de reclamanţi şi de a semna cererea de chemare în judecată, precizând obiectul şi temeiul de drept al acesteia, reclamanţii nu s-au conformat, toate cererile ulterioare formulate în cauză, atât la judecata în fond, cât şi în recurs, fiind semnate de aceeaşi persoană, L.D.G.D., care nu a prezentat procura legalizată, conform dispoziţiilor art. 68 alin. 1 C. pr. civ., din partea persoanelor pentru care a semnat şi a exercitat drepturile procesuale de introducere acţiune, declarare recurs, reprezentare în faţa instanţei de judecată.

Faptul că, prin încheierea de rectificare din 5.12.2008, instanţa de fond a menţionat că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către acţionarii P.P.M. iniţiali ai SC C. SA, prin mandatar L.D.G.D., nu este de natură a-i conferi acesteia calitate procesuală în cauză sau calitatea de reprezentant a unor persoane fizice neidentificate, potrivit dispoziţiilor art. 112 C. pr. civ. şi ale art. 133 alin. 1 C. pr. civ., şi în absenţa unor mandate autentice, conform dispoziţiilor art. 68 alin. 1 C. pr. civ., şi nu a unui mandat colectiv, şi acela inexistent, deoarece nu este vorba despre un subiect de drept colectiv recunoscut potrivit legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 161 alin. 1 şi 2 C. pr. civ., pentru neîndeplinirea obligaţiei legale de dovedire a calităţii de reprezentant al reclamanţilor-recurenţi, cererea se va anula.

Pentru aceste considerente, Curtea, faţă de dispoziţiile art. 68 alin. 1 şi 4 C. pr. civ., art. 161 alin. 1 şi 2 C. pr. civ., art. 301 C. pr. civ., art. 312 alin. 1 C. pr. civ., respinge excepţia tardivităţii declarării recursului ca neîntemeiată.

Admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant a d-nei L.D.G.D.

Anulează recursul ca fiind formulat de o persoană fără calitate de reprezentant.

Faţă de dispoziţiile art. 274 C. pr. civ., obligă petenta L.D.G.D. la plata cheltuielilor de judecată, către intimata pârâtă SC C. SA, în sumă de 750 lei onorariu de avocat.