Lipsa precizării privind situaţia de fapt şi temeiul de drept al cererii de chemare în judecată poate conduce la aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, împrejurare în care se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti – secţia de administrativ, reclamanta S.C. “A.U.I.V.S.” – S.R.L. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. pentru A.F. sector 6 Bucureşti, solicitând să se dispună anularea procesului verbal întocmit de organele de control ale A.F. sector 6, înregistrat sub nr. 53007/23.05.1995 şi, în consecinţă, exonerarea sa de plata sumei de 716.055.470 lei, percepută cu titlul de taxă A.D.P. şi majorări de întârziere. De asemenea, s-a solicitat suspendarea actului administrativ, în temeiul art. 9 din Legea nr. 29/1990.
Prin sentinţa civilă nr. 299 din 30.04.1996 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ s-a admis excepţia de necompetenţă materială şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta.
Curtea Supremă de Justiţie – secţia de contencios administrativ a respins recursul, ca nefondat, menţinând declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1139 din 28.10.1998 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti s-a admis contestaţia formulată de reclamantă, s-a dispus anularea procesului verbal de impunere şi a dispoziţiei de încasare aferentă, înregistrată la A.F. sector 6 Bucureşti şi a fost exonerat contestatorul de plata sumei de 716.055.470 lei, aplicată prin procesul verbal respectiv.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta.
Curtea de Apel Bucureşti – secţia comercială a admis recursul, a casat decizia atacată şi sentinţa nr. 11.139/28.10.1998 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond (Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti).
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că, prin confirmarea soluţiei pronunţate prin sentinţa nr. 299/30.04.1996 de către Curtea Supremă
de Justiţie – secţia de contencios administrativ, s-a stabilit definitiv şi irevocabil că litigiul nu este de natură “Contencios Administrativ”.
S-a mai reţinut că, în aceste condiţii, la instanţa de fond reclamanta trebuia să depună precizări atât cu privire la situaţia de fapt, cât şi referitor la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, pentru a se putea stabili cu certitudine obiectul acesteia, ce avea drept consecinţă stabilirea naturii juridice a litigiului, respectiv “civil” sau “comercial”, în raport de care se putea fixa instanţa competentă material să judece cauza, cât şi căile de atac de urmat împotriva hotărârilor pronunţate.
întrucât aceste aspecte nu s-ar fi putut rezolva direct şi pentru prima dată în recurs, fiind de competenţa instanţelor inferioare care, ca urmare a acelor neclarităţi s-au pronunţat pe altceva decât s-a cerut iniţial şi s-au folosit căi de atac la apreciere şi nu cele legale, Curtea a constatat că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut o situaţie de fapt total eronată în cauză şi au făcut o aplicare şi interpretare greşită a dispoziţiilor legale de drept material şi procedural.
în consecinţă, Curtea, admiţând recursul, în baza art. 312 C. pr. civ., raportat la art. 315 C. pr. civ., a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond (Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti). (Judecator Mioara Badea)
(Secţia comercială, decizia nr. 211/2000)
